Art. 19. - Ordonanță de urgență 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
M.Of. 174
În vigoare Versiune de la: 10 Iulie 2022
Art. 19
(1)ANCOM preia patrimoniul şi bugetul fostei Autorităţi Naţionale pentru Comunicaţii, care se desfiinţează în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi toate drepturile şi obligaţiile acesteia, cu excepţia infrastructurii şi a echipamentelor necesare exercitării atribuţiilor de administrare şi gestionare la nivel naţional a TLD ".ro", name serverele pentru domeniul.ro, registrul naţional pentru domeniul.ro, incluzând portalul rotld.ro, toate aplicaţiile, bazele de date, licenţele, manualele şi procedurile aferente acestora.
(2)Patrimoniul fostei Autorităţi Naţionale pentru Comunicaţii se stabileşte pe baza bilanţului contabil de închidere la data predării, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturile de execuţie întocmite în structura bugetelor aprobate şi celelalte anexe, dup caz, întocmite potrivit metodologiei existente, şi se preia în baza acestora şi a protocolului de predare-primire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizie nr. 1166/2020 din 25-sept-2020, Curtea de Apel Cluj, anulare act emis de autoritati publice locale (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 6914/2017 din 20-dec-2017, Tribunalul Cluj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 3301/2009 din 15-oct-2009, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)