Art. 58. - Art. 5 8 - Ordonanță de urgență 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*) - Republicare
M.Of. 295
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2024
Art. 58
(1)Ministerul Finanţelor Publice, prin Trezoreria Statului, poate îndeplini calitatea de comerciant acceptant pentru toate instituţiile publice fără a fi necesară încheierea de contracte cu acestea în acest scop şi poate oferi prin sistemul propriu instituţiilor publice servicii de plata online cu carduri de plată a veniturilor bugetului general consolidat şi altor sume, prin intermediul instituţiilor de credit acceptatoare, în următoarele condiţii cumulative:
a)instituţiile de credit acceptatoare se selectează potrivit legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice;
b)comisioanele suportate de Trezoreria Statului nu pot depăşi nivelul prevăzut la art. 53 alin. (2) lit. b) şi nu se percep comisioane fixe sau alte costuri suplimentare faţă de acestea;
c)nu se constituie niciun fel de garanţii de către Trezoreria Statului şi instituţiile publice;
d)nu se acceptă solicitarea de alte costuri sau comisioane, inclusiv licenţe, mentenanţe, update sau upgrade, de către emitenţii cardurilor, instituţiile de credit acceptatoare sau sistemele de plăţi, pentru Trezoreria Statului şi instituţiile publice;
e)restituirea sumelor către plătitori, inclusiv operaţiunile de tip refuz la plată, se efectuează potrivit legislaţiei naţionale în vigoare şi normelor metodologice aprobate potrivit alin. (8);
f)plata comisioanelor prevăzute la lit. b) se realizează prin plata facturilor emise la termenele stabilite de către instituţiile de credit acceptatoare;
g)instituţiile de credit acceptatoare realizează zilnic printr-o singură tranzacţie transferul sumelor aferente plăţilor efectuate online cu carduri de plată în contul Ministerului Finanţelor Publice deschis la Trezoreria Operativă Centrală în termen de maximum o zi lucrătoare de la data autorizării tranzacţiilor;
h)instituţiile de credit acceptatoare respectă procedura de transmitere a informaţiilor necesare distribuirii sumei menţionate la lit. g), stabilită prin norme metodologice aprobate potrivit alin. (8).
(2)Modalitatea de furnizare a serviciilor prevăzute la alin. (1) de către instituţiile de credit acceptatoare se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3)Cheltuielile privind implementarea, dezvoltarea şi mentenanţa aplicaţiilor pentru serviciile oferite de Trezoreria Statului prin intermediul instituţiilor de credit acceptatoare de plăţi electronice cu carduri de plată se suportă din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul Trezoreriei Statului, în funcţie de aprobarea cheltuielilor cu această destinaţie în bugetele respective.
(4)Comisioanele prevăzute la alin. (1) lit. b), pentru veniturile bugetului general consolidat achitate de către persoanele fizice, se suportă de la bugetul de stat.
(5)Serviciile de plată online prevăzute în prezentul articol sunt aplicabile pentru veniturile bugetului general consolidat şi alte sume, achitate de persoanele fizice.
(6)Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de plăţi online cu carduri de plată a veniturilor bugetului general consolidat şi alte sume şi de la persoane juridice. Tipurile de venituri care pot fi achitate de către persoanele juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(7)Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de plăţi online cu carduri de plată şi pentru alte persoane juridice care încasează venituri ale bugetului general consolidat sau alte sume prevăzute de lege, de la persoane fizice sau juridice. Tipurile de venituri prevăzute de lege sau sumele care pot fi achitate către aceste persoane juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice. Termenele de plată a sumelor cuvenite în conturile cărora acestea se cuvin se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(8)În aplicarea prevederilor prezentului articol se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.