Art. 10. - Ordonanță de urgență 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*) - Republicare
M.Of. 295
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 10
(1)Trezoreria Statului acordă dobânzi la disponibilităţile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi, cu excepţia sumelor provenite din subvenţii bugetare.
(2)Pentru sumele păstrate în conturi deschise la Trezoreria Statului, cu excepţia celor prevăzute la art. 5 alin. (10), operatorii economici şi beneficiarii de fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzuţi la art. 5 alin. (14), alţii decât instituţiile publice, beneficiază de dobândă.
(3)Pentru operaţiunile de plăţi dispuse din conturile purtătoare de dobândă, prevăzute la alin. (2), derulate prin intermediul sistemelor de decontare a plăţilor de mică şi mare valoare în relaţia cu instituţiile de credit, se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Cuantumul acestora se situează la nivelul comisioanelor plătite de Trezoreria Statului către Banca Naţională a României şi Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontări - TRANSFOND - S.A.
(4)Din disponibilităţile păstrate în conturile deschise la Trezoreria Statului, prevăzute la alin. (1) şi (2), pentru care se acordă dobândă la vedere, se pot constitui depozite la termen, la solicitarea scrisă a titularilor acestora.
(5)Instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de forma de finanţare şi subordonare, nu beneficiază de dobândă la vedere, cu excepţia disponibilităţilor acestora prevăzute la alin. (1).
(6)La solicitarea scrisă a instituţiilor şi autorităţilor publice finanţate integral din venituri proprii, acestea pot constitui la Trezoreria Statului depozite la termen numai din excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi, inclusiv în situaţia în care acestea cuprind sume primite de la alte bugete, dar pentru care legea nu prevede regularizarea sumelor respective cu bugetele din care provin. Responsabilitatea cu privire la sumele constituite sub formă de depozite revine în totalitate ordonatorului de credite care îşi gestionează bugetul de venituri şi cheltuieli.
(7)Nivelul ratelor dobânzilor la vedere şi al depozitelor la termen se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(8)Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie pentru populaţie, nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit, se plăteşte de la bugetul de stat.
(9)Pentru operaţiunile efectuate în contul deschis pe numele Comisiei Europene prevăzut la art. 5 alin. (13), Trezoreria Statului nu percepe comisioane.
(10)Pentru alte servicii prestate de Trezoreria Statului la solicitarea instituţiilor de credit şi operatorilor economici se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Natura şi nivelul comisioanelor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 10
(1)Trezoreria Statului acordă dobânzi la disponibilităţile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi, cu excepţia sumelor provenite din subvenţii bugetare.
(2)Pentru sumele păstrate în conturi deschise la Trezoreria Statului, cu excepţia celor prevăzute la art. 5 alin. (10), operatorii economici şi beneficiarii de fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzuţi la art. 5 alin. (14), alţii decât instituţiile publice, beneficiază de dobândă.
(3)Pentru operaţiunile de plăţi dispuse din conturile purtătoare de dobândă, prevăzute la alin. (2), derulate prin intermediul sistemelor de decontare a plăţilor de mică şi mare valoare în relaţia cu instituţiile de credit, se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Cuantumul acestora se situează la nivelul comisioanelor plătite de Trezoreria Statului către Banca Naţională a României şi Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontări - TRANSFOND - S.A.
(4)Din disponibilităţile păstrate în conturile deschise la Trezoreria Statului, prevăzute la alin. (1) şi (2), pentru care se acordă dobândă la vedere, se pot constitui depozite la termen, la solicitarea scrisă a titularilor acestora.
(5)Instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de forma de finanţare şi subordonare, nu beneficiază de dobândă la vedere, cu excepţia disponibilităţilor acestora prevăzute la alin. (1).
(6)La solicitarea scrisă a instituţiilor şi autorităţilor publice finanţate integral din venituri proprii, acestea pot constitui la Trezoreria Statului depozite la termen numai din excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi, inclusiv în situaţia în care acestea cuprind sume primite de la alte bugete, dar pentru care legea nu prevede regularizarea sumelor respective cu bugetele din care provin. Responsabilitatea cu privire la sumele constituite sub formă de depozite revine în totalitate ordonatorului de credite care îşi gestionează bugetul de venituri şi cheltuieli.
(7)Nivelul ratelor dobânzilor la vedere şi al depozitelor la termen se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(8)Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie pentru populaţie, nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit, se plăteşte de la bugetul de stat.
(9)Pentru operaţiunile efectuate în contul deschis pe numele Comisiei Europene prevăzut la art. 5 alin. (13), Trezoreria Statului nu percepe comisioane.
(10)Pentru alte servicii prestate de Trezoreria Statului la solicitarea instituţiilor de credit şi operatorilor economici se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Natura şi nivelul comisioanelor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (8)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (8)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (11)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (11)
- Decizie nr. 131/2021 din 27-apr-2021, Curtea de Apel Oradea, actiune in daune contractuale (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. 7/2021 din 20-ian-2021, Tribunalul Satu Mare, actiune in daune contractuale (Litigii cu profesionistii)
- Decizie nr. 1519/2019 din 21-nov-2019, Curtea de Apel Bucuresti, pretentii (Civil)