Capitolul vii - Proiecte implementate în parteneriat - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
CAPITOLUL VII:Proiecte implementate în parteneriat
Art. 27
Proiectele finanţate din fonduri europene aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă pot avea ca beneficiari parteneriate compuse din două sau mai multe entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România şi/sau în statele membre ale Uniunii Europene, cu condiţia desemnării ca lider al parteneriatului a unei entităţi înregistrate fiscal în România.
Art. 28
(1)Pentru implementarea proiectelor prevăzute la art. 27, entităţile finanţate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu alte entităţi din sectorul privat, numai prin aplicarea unei proceduri de selecţie a acestora, care respectă, cel puţin, principiile transparenţei, tratamentului egal, nediscriminării şi utilizării eficiente a fondurilor publice.
(2)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, stabilesc, prin ghidurile specifice proiectelor finanţate din fonduri europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, categoriile de activităţi care nu pot fi realizate de către partenerii entităţi din sectorul privat în implementarea proiectelor prevăzute la alin. (1).
(3)În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) şi (2), cheltuielile efectuate de partenerul/partenerii de drept privat vor fi recuperate, după caz, potrivit procedurilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 29
(1)Înregistrarea fiscală a partenerilor, persoane juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, se poate realiza prin depunerea unei declaraţii de înregistrare fiscală la organul fiscal competent fie direct sau prin intermediul unui împuternicit, fie la solicitarea plătitorului de venit (ordonatorul de credite cu rol de coordonator de reforme şi/sau investiţii), în condiţiile prevăzute de art. 82 şi art. 86 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală depuse, organul fiscal competent eliberează certificatul de înregistrare fiscală. În cazul depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală de către un împuternicit, desemnarea împuternicitului se face în condiţiile art. 18 din legea sus-menţionată.
(2)După eliberarea certificatului de înregistrare fiscală de către organul fiscal competent, partenerii, persoane juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, se adresează Trezoreriei Municipiului Bucureşti în vederea deschiderii conturilor, prin intermediul liderului de parteneriat care are calitatea de împuternicit. Operaţiunile de deschidere, gestionare a conturilor şi efectuare a plăţilor se realizează de către partenerii, persoane juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, doar prin intermediul liderului de parteneriat, care are calitatea de împuternicit. Contul de disponibil se deschide de către Trezoreria Municipiului Bucureşti pe numele partenerului şi se codifică cu codul alocat potrivit certificatului de înregistrare fiscală emis potrivit prevederilor alin. (1).
(3)Elementele minimale cu privire la forma şi conţinutul împuternicirii prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin instrucţiuni emise de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, şi aprobate de către reprezentantul legal.