Capitolul vi - Instrumente financiare - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
CAPITOLUL VI:Instrumente financiare
Art. 25
(1)Instrumentele financiare din cadrul PNRR se utilizează în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, transparenţei, proporţionalităţii, nediscriminării, egalităţii de tratament şi subsidiarităţii, precum şi în conformitate cu obiectivele lor. Instrumentele financiare din cadrul PNRR pot fi implementate în cadrul compartimentului pentru România din cadrul Programului InvestEU sau prin încredinţarea sarcinilor de implementare către un partener de implementare.
(2)România, prin MIPE, negociază şi semnează şi, după caz, modifică acordul de contribuţie pentru instituirea instrumentelor financiare implementate în cadrul compartimentului pentru România din cadrul Programului InvestEU aferente PNRR, cu consultarea prealabilă a MF.
(3)Acordul de contribuţie se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea MIPE, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)MIPE negociază şi semnează contractele de finanţare pentru instrumentele financiare din cadrul PNRR implementate prin încredinţarea sarcinilor de implementare către un partener de implementare. Contractele de finanţare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(41)Contractele de finanţare semnate între partenerul de implementare şi intermediarii financiari includ etapele intermediare şi mecanismul de verificare prevăzute în acordul de tip operaţional aferent investiţiei respective.

(42)În vederea implementării jaloanelor/ţintelor din PNRR, coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, care au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice centrale, în domeniul lor de competenţă pot încheia cu organizaţii internaţionale de profil contracte de stat - acorduri de asistenţă tehnică, în condiţiile legii. Acordurile se aprobă prin hotărâri ale Guvernului şi intră în vigoare la data intrării în vigoare a acestora.
(43)Sumele necesare obţinerii asistenţei tehnice cu organizaţii internaţionale de profil se asigură din bugetele alocate cu această destinaţie fiecărui coordonator de reforme şi/sau investiţii în PNRR.

(5)Garanţia reciprocă se încheie potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pentru implementarea instrumentelor financiare, MIPE va deschide conturi în valută la Banca Naţională a României sau va utiliza conturile în euro deschise la băncile comerciale, după caz.
Art. 26
(1)În baza contractelor de finanţare încheiate conform art. 5 alin. (3) pentru instrumentele financiare se vor înfiinţa comitete de investiţii aferente instrumentelor financiare prevăzute în PNRR, compuse din 5-7 membri care vor fi numiţi prin ordin comun al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene şi al ministrului finanţelor.
(2)Comitetele de investiţii îşi vor desfăşura activităţile în conformitate cu reguli interne prevăzute în contractele de finanţare.