Capitolul iv - Utilizarea sumelor din asistenţa financiară nerambursabilă şi din împrumuturi - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
CAPITOLUL IV:Utilizarea sumelor din asistenţa financiară nerambursabilă şi din împrumuturi
Art. 17
(1)La atingerea jaloanelor şi a ţintelor stabilite prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, MIPE transmite Comisiei bianual câte o cerere de plată a contribuţiei financiare şi, după caz, a împrumutului.
(2)MIPE verifică îndeplinirea reformelor şi/sau a investiţiilor asumate, respectiv dacă sunt îndepliniţi toţi indicatorii sau dacă sunt îndepliniţi indicatorii parţial, cu afectarea sau neafectarea funcţionalităţii reformei.
(3)Fiecare cerere de plată este însoţită de:
a)o declaraţie de management prin care se oferă asigurări că fondurile au fost utilizate pentru scopul propus, că informaţiile transmise împreună cu cererea de plată sunt complete şi precise şi că sistemele de control aplicate asigură garanţiile necesare că fondurile au fost gestionate în conformitate cu toate regulile aplicabile, în special normele privind prevenirea conflictelor de interese, fraudă, corupţie şi dublă finanţare, din cadrul mecanismului şi din cadrul altor programe ale Uniunii Europene, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare;
b)un rezumat al auditurilor efectuate, inclusiv vulnerabilităţile identificate şi orice măsuri corective luate.
Art. 18
(1)Sumele utilizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în cadrul PNRR se comunică MIPE trimestrial, în primele 5 zile lucrătoare ale primei luni din trimestrul următor, de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, defalcat pentru proiecte finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă şi, respectiv, din asistenţa financiară rambursabilă, pentru toţi beneficiarii, indiferent de modalitatea de finanţare şi subordonare a acestora, respectiv de către STS, în calitate de furnizor al sistemului informatic de management şi control al PNRR.
(2)Documentele întocmite potrivit alin. (1) se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

SECŢIUNEA 1:Utilizarea sumelor din asistenţa financiară nerambursabilă
Art. 19
(1)În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi cu Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, prefinanţarea în cuantum de 13% din asistenţa financiară nerambursabilă se primeşte după încheierea acordului privind contribuţia financiară, respectiv 20% din asistenţa financiară nerambursabilă pentru măsurile din noul capitol REPowerEU se primeşte în baza actului adiţional la acordul privind contribuţia financiară, tranşele urmând a fi încasate după aprobarea de către CE a cererilor de plată.

(11)Sumele încasate, aferente tranşelor prevăzute la alin. (1), se convertesc în lei în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României valabil la data operaţiunii, iar echivalentul în lei se virează într-un cont distinct de disponibil deschis la Trezoreria operativă centrală pe numele MF.
(12)[textul din Art. 19, alin. (1^2) din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 25-mai-2023 de Art. I, punctul 1. din Legea 128/2023]
(2)Pe baza solicitărilor de fonduri aferente asistenţei financiare nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, primite trimestrial de la coordonatorii de reforme şi/sau investiţii potrivit dispoziţiilor alin. (3), MF efectuează transferul sumelor solicitate, prin utilizarea cu prioritate a sumelor existente în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (11), alimentat inclusiv cu sumele existente în contul distinct de venituri al bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al MF, respectiv după epuizarea acestora, prin utilizarea echivalentului în lei al sumelor rezultate din schimbul valutar al prefinanţării în cuantum de 13% din asistenţa financiară nerambursabilă, care se virează în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (11).

(3)Solicitările de fonduri întocmite de coordonatorii de reforme şi/sau investiţii pentru toţi beneficiarii, indiferent de modalitatea de finanţare şi subordonare a acestora, respectiv de la STS, se transmit trimestrial la MF, de regulă în ultimele cinci zile lucrătoare ale primei luni a trimestrului următor, în vederea distribuirii sumelor efectiv utilizate în trimestrele anterioare aferente asistenţei financiare nerambursabile, în ordinea şi din conturile prevăzute la alin. (2), astfel:
a)în cazul beneficiarilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 9 alin. (1), într-un cont distinct de venituri al bugetului de stat codificat cu codul de identificare fiscală al coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii/Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în cazul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii;
b)în cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 9 alin. (1), într-un cont distinct de venituri al bugetelor din care aceştia sunt finanţaţi, codificat cu codul de identificare fiscală al coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii;
c)în cazul STS, pentru sumele aferente implementării jalonului 450 din cadrul investiţiei 5 - componenta 14 - Bună guvernanţă, într-un cont distinct de venituri al bugetului de stat codificat cu codul de identificare fiscală al coordonatorului naţional.

(4)Solicitările de fonduri, centralizate de coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, prevăzute la alin. (3) se transmit spre informare şi la MIPE.
(5)[textul din Art. 19, alin. (5) din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 22-sep-2023 de Art. I, punctul 31. din Ordonanta urgenta 76/2023]
(6)[textul din Art. 19, alin. (6) din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 22-sep-2023 de Art. I, punctul 31. din Ordonanta urgenta 76/2023]
(7)[textul din Art. 19, alin. (7) din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 22-sep-2023 de Art. I, punctul 31. din Ordonanta urgenta 76/2023]
(8)Prefinanţarea prevăzută la alin. (1) se deduce din tranşele ulterioare aferente asistenţei financiare nerambursabile, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi/sau astfel cum se stabileşte prin acordul privind contribuţia financiară, modificat prin actul adiţional, până când va fi lichidată în totalitate.

(9)Sumele din prefinanţare care nu au fost compensate, potrivit alin. (8), până la data de 31 decembrie 2026 şi/sau pentru care Comisia Europeană solicită recuperarea vor fi restituite Comisiei Europene, la cererea acesteia. Restituirea se efectuează de MF din soldul neutilizat, rămas în contul pentru primirea fondurilor europene nerambursabile de la Comisia Europeană la Banca Naţională a României, respectiv în contul distinct de disponibil prevăzut la art. 19 alin. (11).

SECŢIUNEA 2:Utilizarea sumelor din împrumut
Art. 20
(1)Tragerea sumelor în cadrul împrumutului se efectuează de către MF, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi astfel cum se stabileşte prin acordul de împrumut.

(2)În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, MF primeşte o prefinanţare în cuantum de 13% din împrumut, după intrarea în vigoare a actului normativ de aprobare a acordului de împrumut.

(3)Cu sumele disponibilizate de CE, potrivit alin. (1) şi (2), se alimentează contul în valută al MF deschis la Banca Naţională a României pentru acest scop.
(4)Sumele împrumutului disponibile în contul prevăzut la alin. (3) se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
a)prefinanţarea prevăzută la alin. (2), pe baza cheltuielilor efectuate în cadrul împrumutului pentru reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR, raportate periodic MF de către MIPE şi certificate de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv de către responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale pentru toţi beneficiarii;
b)sumele din tragerile efectuate din împrumut potrivit alin. (1), inclusiv sumele deduse în contul prefinanţării, pe baza îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asociate împrumutului în cadrul PNRR.
(5)Responsabilitatea privind informaţiile cuprinse în raportările periodice prevăzute la alin. (4) revine în totalitate coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii.
(6)În scopul asigurării creditelor bugetare şi de angajament necesare efectuării plăţilor de dobânzi negative bonificate de Banca Naţională a României pentru disponibilităţile prevăzute la alin. (3), se autorizează Ministerul Finanţelor să efectueze pe parcursul întregului an virări de credite bugetare şi de credite de angajament, în bugetul Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale, între titlul 30 «Dobânzi» şi titlul 61 «Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumuturi a PNRR».

Art. 21
(1)Prefinanţarea prevăzută la art. 20 alin. (2) se deduce din tragerile ulterioare din împrumut, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi/sau astfel cum este stabilit prin acordul de împrumut, până când va fi lichidată în totalitate.

(2)Sumele din prefinanţare care nu au fost compensate, potrivit alin. (1), până la data de 31 decembrie 2026 şi/sau pentru care CE solicită recuperarea vor fi restituite Comisiei, la cererea acesteia. Restituirea se va efectua de MF din soldul neutilizat, rămas în contul prevăzut la art. 20 alin. (3), şi în completare prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de România, prin MF, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale.
Art. 22
Rambursarea împrumutului, inclusiv rambursarea anticipată la solicitarea Comisiei Europene potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, se efectuează prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de România, prin MF, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale, iar costurile aferente împrumutului se suportă de MF din bugetul de stat, în conformitate cu legislaţia privind datoria publică.