Art. 6. - Ministerele/Instituţiile/Agenţiile responsabile de implementarea reformelor şi/sau investiţiilor, a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, respectiv Secretariatul General al Guvernului, în calitate de responsabil de implementare de reforme şi/sau investiţii sau de componente aferente reformelor şi/sau investiţiilor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, au următoarele atribuţii principale cu privire la implementarea reformelor şi investiţiilor: - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 6
(1)Ministerele/Instituţiile/Agenţiile responsabile de implementarea reformelor şi/sau investiţiilor, a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, respectiv Secretariatul General al Guvernului, în calitate de responsabil de implementare de reforme şi/sau investiţii sau de componente aferente reformelor şi/sau investiţiilor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, au următoarele atribuţii principale cu privire la implementarea reformelor şi investiţiilor:
a)contribuie la elaborarea şi modificarea componentelor PNRR şi se asigură de utilizarea eficientă, efectivă şi transparentă a fondurilor din care se finanţează acestea;
b)asigură implementarea activităţilor prevăzute în cadrul acordurilor de finanţare şi raportează către MIPE progresul în cadrul acestora;
c)realizează demersurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în materia ajutorului de stat, realizând schemele şi notificările aferente şi încheie contractele de implementare a schemelor cu administratorii acestora, după caz;
d)lansează apelurile de proiecte, acolo unde este cazul, realizează evaluarea, selecţia şi contractarea proiectelor cu respectarea principiilor aplicabile Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi asigură monitorizarea acestora;
e)încheie contracte de finanţare cu beneficiarii de fonduri selectaţi ca urmare a apelurilor de proiecte cu respectarea regulilor aplicabile Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi asigură monitorizarea acestora;
f)elaborează şi monitorizează aranjamentele operaţionale pentru investiţiile specifice locale;
g)adoptă un sistem de control intern, adaptat la specificul intervenţiilor, care previne, detectează şi constată neregulile, respectiv implementează procedurile pentru prevenirea conflictelor de interese, a fraudei, corupţiei şi dublei finanţări, asigurând principiul bunei gestiuni financiare şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene;
g1)adoptă politica antifraudă şi anticorupţie şi se asigură de crearea unui/unor canal/canale de avertizori de integritate, în vederea respectării măsurilor de prevenire, detectare şi constatare a fraudei, corupţiei şi conflictului de interese;

h)elaborează şi adoptă proceduri proprii de verificare şi control, adaptate la specificul intervenţiilor, împreună cu beneficiarii, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor şi a etapelor contractuale;
i)verifică dosarul proiectului/investiţiei, pe baza unei liste de verificare stabilite prin proceduri operaţionale;
j)asigură recuperarea de la beneficiari a sumelor aferente proiectelor ai căror indicatori nu au fost îndepliniţi;
k)asigură respectarea instrucţiunilor coordonatorului naţional şi utilizarea formularelor elaborate de acesta în scopul implementării PNRR;
k1)emite, cu avizul MIPE, instrucţiuni cu privire la procesul de implementare a reformelor/investiţiilor din PNRR pe care le gestionează, pentru asigurarea unei abordări unitare şi a unui tratament egal al beneficiarilor/agenţiilor de implementare/structurilor de implementare;

l)centralizează plăţile efectuate de către beneficiari în cadrul rapoartelor de progres pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor, care se transmit trimestrial la MIPE;
m)monitorizează stadiul de îndeplinire pentru fiecare jalon/ţintă cu respectarea prevederilor din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României;
n)urmăresc îndeplinirea indicatorilor la nivelul proiectelor, pe baza datelor furnizate de beneficiari, analizând rapoartele de progres;
o)asigură colectarea, transmiterea şi stocarea, prin intermediul sistemului informatic de management şi control al PNRR, a datelor privind beneficiarul real prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi tuturor informaţiilor referitoare la proiecte, investiţii/reforme, documentaţiile aferente procedurilor de achiziţie, rapoarte de verificare ex post a acestora, contractele încheiate cu beneficiari, inclusiv stadiul îndeplinirii ţintelor şi jaloanelor, potrivit obligaţiilor stabilite în acordurile de finanţare încheiate cu MIPE;

p)transmit trimestrial pentru asistenţa financiară nerambursabilă, respectiv lunar pentru asistenţa financiară rambursabilă coordonatorului naţional raportări centralizate privind cuantumul cheltuielilor efectuate pentru îndeplinirea reformelor şi investiţiilor prevăzute în PNRR, respectiv a îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor în cadrul reformelor şi investiţiilor asociate acestor fonduri, pe care le certifică, însoţite de documentele justificative aferente cheltuielilor raportate;

q)transmit MF, centralizat, solicitările de fonduri prevăzute la art. 19 alin. (3) şi la art. 37 alin. (2), precum şi spre informare coordonatorului naţional;

r)îndeplinesc şi alte atribuţii necesare pentru asigurarea implementării reformelor şi investiţiilor care fac obiectul finanţării din PNRR, stabilite prin Comitetul Interministerial de Coordonare, prin aranjamentele operaţionale aprobate de CE sau prin normele de aplicare, procedurile şi ghidurile aferente sistemului de management şi control;
s)asigură colectarea/introducerea datelor şi documentelor în sistemul informatic de management şi control al PNRR privind procesul de evaluare, selecţie, contractare, implementare, plată, a documentaţiei de atribuire a procedurilor de achiziţie, a contractelor încheiate pentru proiectele finanţate în cadrul PNRR, inclusiv pentru reformele şi investiţiile proprii, în vederea identificării beneficiarului real, conform prevederilor art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare;

t)asigură arhivarea corespunzătoare, inclusiv în format electronic, a tuturor datelor/documentelor aferente procesului de implementare a acordurilor/contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare/acordurilor de implementare/convenţiilor de finanţare, în conformitate cu funcţiile, atribuţiile şi tipurile de documente specifice şi asigură accesul neîngrădit la acestea al entităţilor naţionale/europene cu atribuţii în verificarea, controlul şi auditarea fondurilor europene şi naţionale;
u)se asigură că datele/documentele privind ajutoarele acordate/primite sunt păstrate de furnizorii de ajutor, respectiv de beneficiarii de ajutor pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică;
v)monitorizează beneficiarii cu privire la îndeplinirea măsurilor legate de vizibilitatea fondurilor din partea Uniunii Europene, inclusiv, atunci când este cazul, afişând emblema Uniunii Europene şi o declaraţie de finanţare corespunzătoare cu următorul conţinut: "finanţat de Uniunea Europeană - NextGenerationEU", precum şi prin oferirea de informaţii specifice coerente, concrete şi proporţionale unor categorii de public diverse, care includ mass-media şi publicul larg, cu respectarea prevederilor Manualului de identitate vizuală a PNRR elaborat de către MIPE şi aprobat prin ordin al ministrului;
w)[textul din Art. 6, alin. (1), litera W. din capitolul II a fost abrogat la 17-iun-2022 de Art. I, punctul 16. din Legea 178/2022]
x)încheie acorduri de implementare/convenţii de finanţare cu instituţiile/unităţile aflate în subordine/coordonare/sub autoritate pentru implementarea investiţiilor;
y)încheie acorduri de implementare/convenţii de finanţare cu responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale.
z)realizează verificări ex post, pe baza listelor de verificare prevăzute la art. 5 alin. (81), asupra tuturor procedurilor de achiziţii publice şi se asigură de colectarea datelor privind beneficiarul real, conform prevederilor art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de existenţa/încărcarea tuturor documentelor aferente procedurilor de achiziţie publică, a contractelor de achiziţie încheiate cu beneficiarii şi a rapoartelor de verificare ex post în sistemul informatic de management şi control al PNRR;

z1)aa) efectuează controale, constând în prevenirea, verificarea şi detectarea aspectelor ce pot reprezenta elementele constitutive ale unor nereguli grave, şi raportează către DLAF/EPPO/DNA/OLAF/ANI;
z2)bb) realizează verificări privind evitarea dublei finanţări şi recuperează debitele stabilite în baza titlurilor de creanţă devenite executorii;
z3)cc) verifică ex post respectarea prevederilor procedurii de atribuire a contractelor de furnizare de produse/prestare de servicii/execuţie de lucrări finanţate din fondurile externe nerambursabile şi rambursabile aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aplicabilă beneficiarilor privaţi, care nu au obligaţia respectării prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, menţionând neregulile constatate în conformitate cu ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene prevăzut la art. 5 alin. (82);
z4)dd) urmăresc stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, stabilite ca urmare a verificărilor realizate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2023;
z5)ee) se obligă să respecte prevederile art. 24 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, şi să nu revoce măsurile legate de jaloanele şi ţintele care anterior au fost considerate îndeplinite în mod satisfăcător de către Comisia Europeană.

(2)Ministerele prevăzute la alin. (1) pot încredinţa responsabililor de implementare a investiţiilor specifice locale gestionarea investiţiei aferente PNRR cu impact asupra dezvoltării locale din domeniile prevăzute la art. 2 lit. ll). În calitate de responsabil de implementare a investiţilor specifice locale, agenţiile pentru dezvoltare regională îndeplinesc toate funcţiile şi atribuţiile specifice conform acordurilor de implementare încheiate.

(3)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii pot încredinţa agenţiilor de implementare responsabilitatea implementării investiţiilor aflate în sarcina lor, în baza unui acord de implementare încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii şi acestea, care prevede inclusiv aspectele privind angajarea şi/sau lichidarea şi/sau plata, după caz, a cheltuielilor aferente investiţiilor ce fac obiectul respectivului angajament, prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

(4)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii responsabili pentru componenta 12 - Sănătate, domeniile dezvoltării infrastructurii medicale prespitaliceşti şi dezvoltării infrastructurii publice spitaliceşti, componenta 13 - Reforme sociale, domeniile dezvoltării/reabilitării şi modernizării de infrastructură socială pentru persoanele cu dizabilităţi, copii aflaţi în risc de separare faţă de familie şi persoane vârstnice vulnerabile şi dependente şi componenta 15 - Educaţie, domeniile dezvoltării consorţiilor regionale şi dotării campusurilor profesionale integrate, asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare, echiparea laboratoarelor de informatică din unităţile de învăţământ tehnic şi profesional, digitalizarea universităţilor şi asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spaţii de recreere), pot încredinţa agenţiilor pentru dezvoltare regională responsabilitatea implementării investiţiilor aflate în sarcina lor, în baza unui acord de implementare încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii cu fiecare dintre agenţiile pentru dezvoltare regională, după caz, şi care prevede inclusiv aspectele privind angajarea şi/sau lichidarea şi/sau plata, după caz, a cheltuielilor aferente investiţiilor vizate.

(5)La nivelul ministerelor/instituţiilor/agenţiilor responsabile de implementarea reformelor şi/sau investiţiilor şi/sau investiţiilor specifice locale, a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor şi/sau investiţiilor specifice locale, al responsabililor de implementare a investiţiilor specifice locale, respectiv la nivelul Secretariatului General al Guvernului în calitate de responsabil de implementare de reforme şi/sau investiţii sau de componente aferente reformelor şi/sau investiţiilor, al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, precum şi al entităţilor responsabile de implementarea componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor se organizează, după caz, structuri de specialitate, prin suplimentarea numărului total de posturi aprobate pentru instituţiile responsabile.
(6)Numărul persoanelor din structurile de specialitate poate fi suplimentat cu personal în afara organigramei angajat pe perioada implementării PNRR, în cazul în care au fost prevăzute cheltuieli salariale în sprijinul implementării reformei şi/sau investiţiei, în alocarea bugetară prevăzută în PNRR.
(7)Condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei potrivit alin. (6) se realizează pe baza unui regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.