Art. 38. - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 38
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele/instituţiile/unităţile cu rol în gestionarea şi/sau implementarea fondurilor europene îşi modifică şi/sau completează reglementările interne referitoare la organizarea şi funcţionarea acestora.
(2)În termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emit norme metodologice de aplicare a acesteia care cuprind şi măsurile pentru gestionarea financiară a fondurilor alocate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3)Pentru gestionarea financiară distinctă a fondurilor alocate prin PNRR, prin instrucţiuni aprobate de ministrul finanţelor, întocmite la solicitarea instituţiilor publice sau altor categorii de persoane juridice, poate fi avizată şi dispusă deschiderea la Trezoreria Statului şi a altor conturi de disponibilităţi decât cele aprobate în normele metodologice prevăzute la alin. (2).