Art. 36. - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 36
(1)Rezilierea/Revocarea contractului/deciziei/ordinului de finanţare poate interveni în situaţia identificării de nereguli, nereguli grave, dublă finanţare, precum şi în cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanţă anuali prevăzuţi la art. 24 alin. (31) şi (41).

(2)În cadrul deciziei de reziliere/revocare vor fi individualizate sumele de restituit exprimate în moneda naţională şi contul în care beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerul trebuie să efectueze plata.
(3)Decizia de reziliere/revocare a contractului/deciziei/ordinului de finanţare constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.