Art. 35. - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă
M.Of. 1178
În vigoare Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 35
(1)Datele colectate în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) lit. (d) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, se pun la dispoziţia Comisiei Europene, ECA, AA, OLAF, DLAF, DNA şi EPPO, de către MIPE, la solicitarea expresă a acestor instituţii, fie prin asigurarea accesului în sistemul informatic de management şi control al PNRR la documentele şi informaţiile ce fac obiectul cererilor, fie prin autorizarea accesului la faţa locului al reprezentanţilor entităţilor respective.
(2)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, precum şi beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare din fonduri europene aferente PNRR au obligaţia arhivării şi păstrării în bune condiţii a tuturor documentelor aferente acestora, în conformitate cu prevederile art. 132 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv timp de 10 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia a fost realizată ultima plată.
(1)Datele colectate în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) lit. (d) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, se pun la dispoziţia Comisiei Europene, ECA, AA, OLAF, DLAF, DNA şi EPPO, de către MIPE, la solicitarea expresă a acestor instituţii, fie prin asigurarea accesului în sistemul informatic de management şi control al PNRR la documentele şi informaţiile ce fac obiectul cererilor, fie prin autorizarea accesului la faţa locului al reprezentanţilor entităţilor respective.
(2)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, precum şi beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare din fonduri europene aferente PNRR au obligaţia arhivării şi păstrării în bune condiţii a tuturor documentelor aferente acestora, în conformitate cu prevederile art. 132 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv timp de 10 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia a fost realizată ultima plată.(3)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, precum şi beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţate din fonduri europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă au obligaţia păstrării evidenţei informaţiilor despre ajutoarele acordate/primite pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică, potrivit art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În sensul alin. (1), se vor menţine evidenţele şi documentele justificative, inclusiv datele statistice şi alte înregistrări referitoare la reformele/investiţiile finanţate, precum şi evidenţele şi documentele în format electronic ale acestora. Evidenţele şi documentele referitoare la audituri, căi de atac, litigii sau reclamaţii referitoare la angajamente juridice sau referitoare la investigaţii ale EPPO/OLAF/DLAF/DNA se păstrează până în momentul încheierii acestor audituri, căi de atac, litigii, reclamaţii sau investigaţii. În cazul evidenţelor şi al documentelor referitoare la investigaţiile EPPO/OLAF/DLAF/DNA, obligaţia de păstrare se aplică de îndată ce respectivele investigaţii au fost notificate destinatarului.
(5)Evidenţele şi documentele menţionate la alin. (2) se păstrează fie pe hârtie, în original sau sub formă de copii certificate pentru conformitate cu originalul, fie în format electronic pe suporturi de date acceptate în mod uzual, inclusiv sub formă de versiuni electronice ale documentelor originale sau documente existente numai în versiune electronică, prin aplicarea semnăturii electronice. Acolo unde există versiuni electronice, dacă astfel de documente îndeplinesc cerinţele juridice aplicabile pentru a fi considerate echivalente cu originalele şi pentru a fi utilizate în cadrul unui audit, originalele pe suport hârtie nu sunt necesare.
(6)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, precum şi beneficiarii au obligaţia de a asigura accesul neîngrădit al autorităţilor naţionale şi europene cu atribuţii de verificare, control şi audit, în limitele competenţelor ce le revin, în cazul în care aceştia efectuează verificări/controale/audit la faţa locului şi solicită în scris declaraţii, documente, informaţii.
(7)În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) şi (6), beneficiarii sunt obligaţi să restituie suma încasată în cadrul proiectului, aferentă documentelor lipsă.
(8)În cazul nerespectării prevederilor alin. (2), beneficiarii sunt obligaţi să restituie întreaga sumă încasată în cadrul proiectului, inclusiv dobânzile/penalizările aferente.
(9)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, pot evalua şi controla capacitatea administrativă a beneficiarilor privind îndeplinirea cerinţelor determinate de asigurarea realităţii, legalităţii şi regularităţii cheltuielilor decontate şi respectării instrucţiunilor, procedurilor, reglementărilor şi regulamentelor europene, precum şi a altor prevederi legale în domeniul implementării proiectelor finanţate din fonduri europene aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă.