Art. 32. - Stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin: - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 32
(1)Stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:
a)încasare;
b)compensare, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
c)executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
d)anulare;
e)prescripţie;
f)alte modalităţi prevăzute de lege, cu excepţia eşalonărilor la plată acordate potrivit legii.
(2)În cazul în care creanţele bugetare rezultate din nereguli şi creanţele fiscale rezultate în urma rezilierii/revocării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare nu pot fi recuperate prin încasare, coordonatorul naţional al PNRR/coordonatorii de reformă şi/sau investiţii transmit titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente, care:
a)duc la îndeplinire măsurile asigurătorii prevăzute în Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dacă emitentul titlului de creanţă dispune aceste măsuri; şi
b)efectuează procedura de executare silită, precum şi procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli prin încasare se efectuează în conturile indicate în titlul de creanţă, în moneda stabilită în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanţare.
(4)Recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli prin executare silită, inclusiv prin compensare cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat, se efectuează în lei, în conturile indicate de organele fiscale competente, urmând ca sumele rezultate din aceste recuperări să se vireze de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanţă sau comunicate debitorului.
(5)Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanţei bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată, până la data stingerii acesteia.
(6)În vederea încasării de la debitor a dobânzii, autoritatea emitentă a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/procesului-verbal de stabilire a creanţei bugetare are obligaţia de a calcula cuantumul acesteia şi de a emite un proces-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanţă şi care se comunică debitorului.

(7)Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.
(8)Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute în titlul de creanţă se fac venit la acelaşi buget în care se virează şi creanţa bugetară rezultată din nereguli.
(9)Sumele din fonduri europene nerambursabile, rămase neutilizate în conturile MF, la data închiderii Planului naţional de redresare şi rezilienţă, se virează la bugetul de stat.
(10)Constituie titlu executoriu, după caz:
a)procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare, procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de reziliere/revocare a contractului/deciziei/ordinului de finanţare;
b)hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.