Art. 241. - Art. 24 1 - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 241
(1)În contextul în care Comisia Europeană dezangajează fondurile asociate jaloanelor şi ţintelor în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241, cu modificările şi completările ulterioare, fondurile aferente contractelor de finanţare semnate de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii asociate jaloanelor şi ţintelor respective, acestea se prevăd în bugetul şi anexele ordonatorilor principali de credite cu rol de coordonatori de reforme şi/sau investiţii, la o subdiviziune bugetară distinctă, peste valoarea sumei aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă stabilite în acordurile de finanţare încheiate cu coordonatorul naţional.
(2)În situaţia în care au fost efectuate plăţi anterior intrării în vigoare a prezentului act normativ, acestea rămân cheltuieli definitive la bugetul de stat, la subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la care au fost efectuate plăţile respective. Ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme şi/sau investiţii sunt autorizaţi să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată concomitent cu reangajarea acestora în limita creditelor de angajament la subdiviziunea nou-introdusă.
(3)Coordonatorii de reforme şi/sau investiţii sunt autorizaţi să încheie acte adiţionale la contractele de finanţare încheiate cu beneficiarii, astfel încât să modifice sursele de finanţare între fondurile europene nerambursabile şi subdiviziunea nou-introdusă, cu încadrare în valoarea contractului încheiat.
(4)Beneficiarii prevăzuţi la art. 10 alin. (1) sunt autorizaţi să modifice în bugetele proprii şi în anexele la acestea creditele de angajament şi creditele bugetare potrivit actelor adiţionale încheiate potrivit alin. (3), însuşite de ordonatorii principali de credite.
(5)Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea şi constatarea neregulilor/dublei finanţări, a neregulilor grave apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi recuperarea creanţelor rezultate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2023, se aplică beneficiarilor contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1).
(6)Creditele de angajament rezultate din dezangajările prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate de coordonatorii de reforme şi/sau investiţii în vederea încheierii/emiterii de noi angajamente legale.
(7)În anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de coordonator de reforme şi/sau investiţii să introducă în buget şi în anexele la acesta creditele de angajament necesare aplicării prevederilor alin. (2).
(8)Contractele de finanţare prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la prevederile art. 5 alin. (36).
(9)Ordonatorii principali de credite comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanţelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(10)Se autorizează Ministerul Finanţelor să aprobe, la propunerea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prevederilor prezentului articol.