Art. 2. - Ordonanță de urgență 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

M.Of. 1178

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2025
Art. 2
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.a) acord de împrumut - angajament juridic încheiat între România, prin Ministerul Finanţelor, denumit în continuare MF, şi Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, denumită în continuare CE, în temeiul art. 15 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect împrumutul acordat României potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023;

2.b) acord privind contribuţia financiară - angajament juridic individual, în sensul Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul financiar, încheiat în temeiul art. 23 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat de România, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, cu CE, cuprinzând contribuţia financiară nerambursabilă acordată României, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023;

3.c) acord de finanţare încheiat cu coordonatorii de reformă/investiţie - angajament juridic încheiat în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare, între MIPE, în calitate de coordonator naţional al PNRR, şi coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, inclusiv investiţii specifice locale prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile aplicabile fondurilor europene, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a jaloanelor şi a ţintelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor ce fac obiectul acordului cuprinzând informaţiile prevăzute în mecanismul de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023;

4.d) acord de implementare - angajament juridic prin care coordonatorul de reforme şi/sau investiţii încredinţează agenţiilor de implementare a proiectelor, responsabililor de implementare a investiţiilor specifice locale gestionarea investiţiilor aferente PNRR, respectiv intermediarilor financiari şi administratorilor de scheme de ajutor de stat/de minimis responsabilitatea implementării investiţiilor aflate în sarcina lor, după caz, prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile aplicabile fondurilor europene, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a jaloanelor şi a ţintelor investiţiilor ce fac obiectul acordului de implementare, cuprinzând informaţiile prevăzute în acordul/decizia de finanţare încheiat/ă între coordonatorul de reforme şi/sau investiţii şi coordonatorul naţional;

5.e) acord de tip operaţional - acordul încheiat între România, prin MIPE, cu CE, ca urmare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, astfel cum este prevăzut la art. 20 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare;

6.f) acord de contribuţie - instrumentul juridic prin care CE şi România, prin MIPE, stabilesc condiţiile garanţiei Uniunii Europene în compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1.017;
7.g) activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfăşurată de coordonatorul naţional al PNRR/coordonatorii de reformă şi/sau investiţii în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli;
8.h) activitatea de stabilire a creanţelor bugetare - activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula ori neregula gravă constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă;
9.i) activitatea de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli - exercitarea funcţiei administrative de către autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli;
10.j) agenţie de implementare a proiectelor - instituţie publică finanţată integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, instituţie publică finanţată integral din venituri proprii sau finanţată parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale sau entitate aflată în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor sau agenţia de dezvoltare regională, care are rolul de a implementa investiţiile din cadrul PNRR, în numele coordonatorului de reforme şi/sau investiţii, în baza unui acord de implementare încheiat cu acesta;

101.j1) structură de implementare - entitate, persoană juridică, aflată în subordinea/coordonarea/sub autoritatea unei autorităţi publice centrale, care are rolul de a implementa obiective de investiţii din cadrul componentelor PNRR, în numele beneficiarilor, conform contractelor de finanţare încheiate între coordonatorul de reforme şi/sau investiţii sau agenţia de implementare a proiectelor şi structura de implementare şi beneficiari sau conform contractelor de finanţare încheiate între coordonatorul de reformă şi/sau investiţii cu rol de beneficiar şi structura de implementare, ulterior emiterii deciziei/ordinului de finanţare, cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniul ajutoarelor de stat;

102.j2) în cazul componentei 9, agenţiile de dezvoltare regională şi Autoritatea pentru Digitalizarea României prin Organismul intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale pot avea rolul de agenţii de implementare;
103.j3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pot avea rolul de agenţii de implementare;

11.k) aranjamente operaţionale pentru investiţiile specifice locale - anexă a acordului de implementare încheiat între coordonatorul de reformă şi/sau investiţii care încredinţează agenţiilor de dezvoltare regională gestiunea unei investiţii din cadrul PNRR, care dimensionează alocarea şi responsabilitatea implementării jaloanelor şi ţintelor, la nivel local, astfel încât să fie asigurată atingerea la nivelul PNRR a jaloanelor şi ţintelor asumate;
12.l) beneficiar - entităţi, persoane juridice de drept public sau privat, persoane fizice, care, în baza unui raport juridic stabilit cu coordonatorul de reforme şi/sau investiţii, cu agenţiile de implementare, cu responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale sau cu intermediarii financiari, implementează şi derulează în mod direct proiectele, cu excepţia proiectelor implementate prin intermediul unei structuri de implementare, inclusiv organizaţii neguvernamentale, care primesc sprijin din fonduri europene, inclusiv în cadrul unui instrument financiar;

121.l1) beneficiar real - are înţelesul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;

13.m) cerere de transfer - cererea depusă de către un beneficiar, alţii decât cei prevăzuţi la art. 9 alin. (1), (11) şi art. 10 alin. (4), respectiv de către structura de implementare în numele beneficiarului, prin care se solicită coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii sau agenţiilor de implementare a proiectelor/responsabililor de implementare a investiţiilor specifice locale virarea sumelor, în baza contractului de finanţare şi a documentaţiei justificative stabilite prin ghiduri specifice pentru demararea, finanţarea şi implementarea activităţilor proiectului;

14.n) cerere de transfer de fonduri - cerere depusă de responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile de implementare la coordonatorii de investiţii/reforme pentru transferul de sume în baza convenţiilor de finanţare destinat plăţilor efectuate către beneficiari;

15.o) compartimentul pentru România din cadrul Programului InvestEU - compartimentul înfiinţat în baza acordului de contribuţie, care vizează disfuncţionalităţile specifice pieţei sau situaţiile de investiţii insuficiente în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor de politică ale PNRR;
16.p) coordonatori de reforme şi/sau investiţii - ministerele/instituţiile/agenţiile responsabile de implementarea reformelor şi/sau investiţiilor, inclusiv a investiţiilor specifice locale, componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, inclusiv a investiţiilor specifice locale, respectiv Secretariatul General al Guvernului, în calitate de responsabil de implementare de reforme şi/sau investiţiilor sau de componente aferente reformelor şi/sau investiţiilor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, prevăzute în anexă;
17.q) conflictul de interese - are înţelesul prevăzut la art. 61 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;

18.r) constatări cu implicaţii financiare sau cu posibile implicaţii financiare - constatările formulate în actele de control/audit întocmite de reprezentanţii Uniunii Europene, cele din actele de control emise de Departamentul pentru lupta antifraudă, denumit în continuare DLAF, cele din rapoartele de audit emise de Autoritatea de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, denumită în continuare Autoritatea de audit/de structurile de audit intern/de structurile de audit extern, cele din rapoartele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice, precum şi constatările formulate de coordonatorul naţional al PNRR/coordonatorii de reformă şi/sau investiţii rezultate în urma activităţii proprii de verificare administrativă şi/sau la faţa locului, care se referă la sumele transferate coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii, beneficiarilor şi care au fost realizate cu încălcarea prevederilor legislaţiei aplicabile şi ale acordurilor/contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare;
19.s) contract de finanţare - act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile/structurile de implementare şi beneficiari, pentru finanţarea implementării proiectului, pe durata implementării jalonului/ţintei, dar nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse, şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, cu evidenţierea distinctă a finanţării publice naţionale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanţarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul;

20.t) convenţie de finanţare - angajament legal anual în care se prevăd sumele aferente creditelor de angajament şi creditelor bugetare aprobate pentru anul curent, aferente investiţiilor încredinţate prin acorduri de implementare agenţiilor de implementare, precum şi responsabililor de implementare a investiţiilor specifice locale, în baza căruia coordonatorul de reforme şi/sau investiţii transferă acestora fondurile în conturile corespunzătoare deschise la Trezoreria Statului, respectiv îi notifică pe aceştia privind creditele de angajament prevăzute la art. 23 alin. (3) şi (4), aprobate, în baza cărora se efectuează angajarea la nivel de reformă/investiţie pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 9 alin. (1), (11) şi art. 10 alin. (4), precum şi operaţiunile din faza de lichidare constând în verificarea cheltuielilor efectuate de către aceştia;

21.u) creanţe bugetare rezultate din nereguli/nereguli grave - sumele de recuperat ca urmare a constatării de nereguli/nereguli grave în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;
22.v) debitor - persoana juridică în sarcina căreia se stabileşte o creanţă bugetară rezultată din nereguli, în vederea recuperării acesteia;
23.w) decizie/ordin de finanţare - act unilateral intern al coordonatorului naţional/coordonatorului de reforme şi/sau investiţii prin care se asigură asistenţă financiară, în cadrul aceleaşi entităţi juridice, în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR;

24.x) decizia de reziliere/revocare a contractului/deciziei/ordinului de finanţare - actul administrativ emis de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii şi responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, după caz, prin care sunt individualizate sumele ce trebuie restituite de către beneficiari ca urmare a rezilierii/revocării contractului/deciziei/ordinului de finanţare, după caz, în condiţiile stabilite prin clauzele acestuia;

25.y) decizia de suspendare a acordului/contractului/deciziei/ordinului de finanţare - actul administrativ emis de către coordonatorul naţional/coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale, după caz, prin care sunt suspendate plăţile aferente reformelor/investiţiilor/proiectelor ca urmare a deciziei Comisiei Europene de dezangajare a fondurilor aferente acordurilor de finanţare încheiate de România în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;

26.z) dublă finanţare - finanţarea acordată cu încălcarea prevederilor art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 şi art. 191 din Regulamentul financiar;
27.aa) finanţare publică naţională - orice contribuţie din fonduri publice naţionale constând în credite de angajament şi credite bugetare, destinată finanţării cheltuielilor necesare implementării unor reforme şi/sau investiţii, inclusiv investiţii specifice locale, pentru care nu sunt prevăzute alocări în cadrul PNRR, cu scopul atingerii jaloanelor şi ţintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, contribuţie care trebuie evidenţiată distinct în contractele/deciziile/ordinele de finanţare, cu stabilirea cuantumului care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare;

28.bb) garanţie reciprocă - acord încheiat în numele şi în contul statului de către România, prin MF cu CE, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constituirea garanţiei în favoarea Uniunii Europene necesare acoperirii cuantumului datoriei contingente prevăzută în cadrul acordului de contribuţie;
29.cc) ghid specific - act administrativ emis de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, cuprinzând regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente PNRR;
30.dd) nereguli grave - fraudă, corupţie şi conflicte de interese în legătură cu măsurile sprijinite de mecanism sau o încălcare gravă a unei obligaţii prevăzute în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanţare;
31.ee) instrument financiar - formă de sprijin financiar care se acordă de către coordonatorul de reforme şi/sau investiţii prin intermediul CE sau unei entităţi juridice, cu rol de partener de implementare, prin care sunt furnizate beneficiarilor produsele financiare de tipul împrumuturilor, garanţiilor şi contragaranţiilor, influxurilor de capital, de cvasicapital sau investiţiilor de tip mezanin;
311.ee1) indicator de performanţă anual - valoare măsurabilă a eficienţei cu care un proiect îşi atinge obiectivul propus, într-o anumită perioadă;

32.ff) intermediari financiari - are înţelesul potrivit art. 2 din Regulamentul (UE) 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat;
33.gg) investiţie - o acţiune sau un grup de acţiuni interconectate care implică realizarea de cheltuieli de capital în active corporale şi necorporale, pentru crearea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii fizice şi/sau realizarea de cheltuieli pentru măsuri ce vizează dezvoltarea capitalului uman, sprijin pentru inovare, cercetare şi dezvoltare şi alte tipuri de cheltuieli aşa cum sunt descrise în cadrul PNRR;
34.hh) investiţie specifică locală - o acţiune sau un grup de acţiuni interconectate care implică realizarea de cheltuieli de capital în active corporale şi necorporale, pentru crearea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii fizice şi/sau realizarea de cheltuieli pentru măsuri ce vizează dezvoltarea capitalului uman, sprijin pentru inovare, cercetare şi dezvoltare şi alte tipuri de cheltuieli aşa cum sunt descrise în cadrul componentelor "C12 - Sănătate"; "C13 - Reforme Sociale"; "C15 - Educaţie" din PNRR, cu impact asupra dezvoltării locale;
35.ii) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile acordurilor de finanţare/contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare ori ale altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a coordonatorilor de reformă/investiţii, a responsabililor de implementarea investiţiilor specifice locale, a beneficiarului, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;
36.jj) parteneriat - formă de cooperare între entităţi de drept public şi/sau privat care urmăresc realizarea în comun a reformelor/investiţiilor/investiţiilor specifice locale/proiectelor, pentru care a fost încheiat un act juridic prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor;
361.jj1) protocol de implementare a reformelor - angajament juridic încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii şi instituţia publică finanţată integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, prin care sunt stabilite condiţii specifice necesare atingerii jaloanelor şi ţintelor aferente reformelor ce fac obiectul protocolului;

362.jj2) protocol privind implementarea sistemului informatic de management şi control al PNRR - act juridic, angajament legal în sensul art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat între MIPE, în calitate de coordonator naţional, prin structura de specialitate, şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, denumit în continuare STS, în calitate de furnizor al sistemului informatic de management şi control al PNRR, prin care sunt stabilite condiţiile necesare pentru dezvoltarea, testarea, operarea, administrarea, mentenanţa corectivă şi evolutivă a sistemului informatic de management şi control al PNRR, realizat în cadrul investiţiei 5, componenta 14 - Bună guvernanţă;

37.kk) partener de implementare - o instituţie financiară cu care România încheie un contract de finanţare pentru implementarea instrumentelor financiare prevăzute în cadrul PNRR, altele decât cele care se implementează prin compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU;
38.ll) responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale - agenţiile de dezvoltare regională organizate în baza Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, cărora li se poate încredinţa în baza prezentei ordonanţe de urgenţă gestionarea investiţiei aferente PNRR, pentru categoriile de investiţii din cadrul componentelor: «C12 - Sănătate»; «C13 - Reforme sociale»; «C15 - Educaţie»;

381.ll1) furnizor al sistemului informatic de management şi control al PNRR - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de autoritate care asigură dezvoltarea, mentenanţa sistemului informatic de management şi control al PNRR, pe toate componentele sale, infrastructură, hardware, software de bază şi aplicaţie specifică;

39.mm) sistem ARACHNE - instrument informatic integrat dezvoltat de CE, conceput pentru a ajuta autorităţile naţionale în efectuarea controalelor administrative şi de gestiune în domeniul fondurilor europene;
40.nn) sistem informatic de management şi control al PNRR - sistem informatic care răspunde cerinţelor prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241 şi pentru care MIPE deţine toate drepturile asupra aplicaţiilor informatice dezvoltate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, inclusiv codurile-sursă ale acestora, în conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

41.oo) sistemul prevenţie, denumit în continuare PREVENT - Sistemul informatic ce are înţelesul prevăzut la art. 2 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
42.pp) sumă plătită necuvenit - plata nedatorată, aşa cum este aceasta prevăzută la art. 1.341 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acordată unui coordonator de reformă/investiţie sau unui beneficiar sau realizată în numele unui coordonator de reformă/investiţie care provine din fonduri europene şi/sau fonduri publice aferente acestora;
43.qq) tablou de bord - platformă de informare, în timp real, cu privire la stadiul de implementare a fiecărei măsuri, investiţii, componente de reformă, reforme şi care va prezenta informaţii exportate din sistemul informatic.
44.rr) declaraţie de conformitate - document prin care se certifică de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale, agenţiile de implementare, după caz, în urma verificărilor efectuate potrivit atribuţiilor ce le revin, legalitatea, realitatea şi conformitatea cheltuielilor raportate/incluse în solicitările de fonduri;

45.ss) raport de verificare ex post - act administrativ emis de coordonatorul naţional/coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, după caz, pe baza listelor de verificare prevăzute la art. 5 alin. (81), având ca obiect controlul ex post al procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice.