Art. 132. - Art. 13 2 - Ordonanță de urgență 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea

M.Of. 960

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2026
Art. 132
(1)Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni, următoarele fapte:
a)nerespectarea de către emitentul facturii - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (1);
b)primirea şi înregistrarea de către destinatarul - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a unei facturi emise de operatori economici stabiliţi în România, în relaţia B2B, fără respectarea prevederilor art. 10 alin. (1);
c)nerespectarea de către emitentul facturii, persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (7) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;

d)nerespectarea de către operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 101 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2025, pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;
e)nerespectarea de către organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a prevederilor art. 10 alin. (1) şi, începând cu data de 1 iulie 2025, a prevederilor art. 101 alin. (2).

(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.
(3)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.

(31)Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. e) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare factură emisă pentru care nu au fost respectate prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2).

(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1)-(31) se fac de către organele fiscale competente.