Ordonanță de urgență 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea
M.Of. 960
În vigoare Versiune de la: 15 Ianuarie 2026
Ordonanță de urgență 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea
Dată act: 4-oct-2021
Emitent: Guvernul
Având în vedere necesitatea instituirii unor reguli clare şi suficiente cu privire la facturarea electronică, cu rol determinant în stabilitatea şi eficienţa legislativă naţională, inclusiv prin înlăturarea unor insuficienţe legislative care nu permit aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice,
luând în considerare faptul că nereglementarea legislativă a mecanismului prin care România se asigură că autorităţile şi entităţile contractante primesc şi prelucrează facturi electronice conforme cu standardul european privind facturarea electronică îngrădeşte dreptul operatorilor economici în procesul de achiziţie publică,
întrucât adoptarea acestui act normativ corespunde politicii publice în domeniul e-guvernării şi a obiectivelor asumate prin Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanţelor în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în considerarea faptului că reglementările asigură instituirea unui mecanism eficient de gestionare a resurselor bugetare alocate instituţiilor şi autorităţilor publice şi contribuie la întărirea capacităţii administrative şi a creşterii gradului de colectare a impozitelor şi taxelor prin redefinirea proceselor şi folosirea tehnologiei,
deoarece promovarea acestui act normativ este determinată şi de necesitatea concentrării materiei la care face referire, respectiv reglementarea unică a facturării electronice, cu luarea în considerare a unui nivel de predictibilitate faţă de mediul de afaceri şi comensurarea beneficiilor viitoare,
întrucât cadrul intern şi internaţional puternic marcat de criza pandemică impune o viziune adaptată realităţilor şi nevoilor curente, determinând facilitarea accesării serviciilor publice printr-o digitalizare extinsă a interacţiunilor cu administraţia publică, respectiv o tranziţie din forma actuală la o formă electronică ce va permite reducerea sarcinilor administrative şi a impactului asupra mediului,
ţinând cont de necesitatea alinierii la dezideratele Uniunii Europene privind strategia în domeniul e-guvernării şi adoptarea de către Guvernul României a politicii publice în domeniul e-guvernării,
având în vedere planurile de acţiune existente la nivelul Uniunii Europene cu directă aplicare în România care abordează subiecte precum e-achiziţii şi e-facturare, cu rol în relansarea economiei europene şi naţionale prin valorificarea la maxim a tehnologiilor digitale şi nevoia de anticipare a factorilor care pot perturba dezvoltarea sustenabilă a economiei,
deoarece prevederile Legii nr. 199/2020 nu pot fi aplicate în lipsa unor reglementări şi reguli operaţionale care să asigure procesul de transmitere, primire şi prelucrare a facturilor electronice de către autorităţile şi entităţile contractante, în conformitate cu standardele europene prevăzute în achiziţiile publice,
în considerarea faptului că există vulnerabilităţi majore în ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei legi ceea ce ar putea echivala, pe cale de consecinţă, cu nerespectarea prevederilor din directivă, fiind posibilă declanşarea unor proceduri de infringement şi condamnarea pecuniară a statului,
având în vedere contextul european privind strategia în domeniul digitalizării şi politicilor fiscale, precum şi perspectiva utilizării facturării electronice asupra întregii activităţi economice ca element strategic pentru tranzacţiile economice, aspect reiterat şi de Comisia Europeană,
deoarece este necesară crearea unui cadru general de reglementare şi operaţionalizare a facturii electronice în România, inclusiv pentru atingerea obiectivelor strategice prevăzute în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanţelor în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Strategia naţională împotriva criminalităţii organizate 2021-2024, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 930/2021,
ţinând cont de faptul că reglementarea sistemului naţional privind factura electronică în România reprezintă un obiectiv strategic în ecuaţia momentului, generat de schimbările paradigmei economice în conjunctura pandemică internaţională şi nevoia realizării unor pârghii de anticipare şi reglare a mecanismelor economice şi a politicilor fiscal-bugetare,
având în vedere faptul că anticiparea vulnerabilităţilor viitoare şi capacitatea de adaptare la prezent necesită un cadru legal care să permită României alinierea la planurile de acţiune ale Uniunii Europene, oferind un răspuns ferm şi în dinamică provocărilor economice şi sociale,
deoarece sunt necesare reglementarea structurii facturii electronice în strictă concordanţă cu standardul european de facturare electronică şi crearea cadrului realizării specificaţiilor tehnice de bază ale facturii electronice în România, care să facă posibilă aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice,
ţinând cont de faptul că, în lipsa acestor reglementări, cerinţele tehnice privind facturile electronice ar constitui bariere în calea accesului operatorilor economici la contractele de achiziţii publice şi obstacole în calea comerţului, fiind de natură a împiedica exercitarea libertăţilor fundamentale, având, prin urmare, un efect direct asupra funcţionării pieţei interne,
întrucât măsurile descrise anterior vizează interesul public de asigurare a funcţionării unui serviciu public esenţial pentru mediul de afaceri, acestea constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în contextul evoluţiei imprevizibile a pandemiei în perioada următoare şi al prelungirii stării de alertă,
întrucât combaterea fraudei în domeniul comerţului cu autoturisme rulate de provenienţă intracomunitară reprezintă una dintre liniile prioritare de acţiune la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cazuistica a demonstrat că prejudiciile cauzate bugetului general al statului sunt semnificative şi, în multe cazuri TVA rămâne nerecuperabilă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I:Administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 1
Dispoziţiile prezentului capitol reglementează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum şi factura electronică la nivel naţional.
Art. 2
(1)În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
d)destinatar al facturii electronice - operatorul economic, autoritatea contractantă, entitatea contractantă şi orice altă entitate care primeşte factura electronică însoţită de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;
n1)relaţia B2C - tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre un operator economic - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi o persoană neimpozabilă, alta decât cea pentru care se aplică prevederile lit. m) şi ale art. 91;
p)destinatarul unei facturi electronice emise în relaţia B2G - autoritatea contractantă, entitatea contractantă sau unitatea de achiziţii centralizate cu atribuţii în acest sens potrivit legii care primeşte factura electronică însoţită de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
a)factură electronică - factura emisă, transmisă şi primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronică şi automată;
b)operator economic - orice entitate care desfăşoară o activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii;
c)emitent al facturii electronice - operatorul economic care emite factura electronică către destinatar şi o transmite în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;
d)destinatar al facturii electronice - operatorul economic, autoritatea contractantă, entitatea contractantă şi orice altă entitate care primeşte factura electronică însoţită de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;e)elemente principale ale unei facturi electronice - un ansamblu de componente esenţiale de informaţii pe care trebuie să le conţină o factură electronică pentru a permite interoperabilitatea transfrontalieră, inclusiv informaţiile necesare pentru a asigura conformitatea juridică;
f)model de date semantice - un set de termeni structuraţi şi interconectaţi în mod logic, precum şi semnificaţiile acestora, care precizează elementele principale ale unei facturi electronice în conformitate cu standardul european privind factura electronică;
g)sintaxă - limbajul sau dialectul care poate fi citit automat, utilizat pentru reprezentarea elementelor de date incluse într-o factură electronică, în conformitate cu standardul european privind factura electronică;
h)legături sintactice - orientări cu privire la modul în care un model de date semantice pentru o factură electronică ar putea fi reprezentat în diferitele sintaxe;
i)standard internaţional privind factura electronică - un standard internaţional astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale Consiliului şi a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului;
j)standard european privind factura electronică - standard european special pentru modelul de date semantice privind elementele esenţiale ale unei facturi electronice, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012;
k)specificaţiile naţionale de utilizare a facturii electronice - RO_CIUS - specificaţii tehnice de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice aşa cum sunt prevăzute în standardul european SR EN 16931-1, aplicabile la nivel naţional;
l)subcontractant/subantreprenor - operatorul economic definit la art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (1) lit. zz) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 5 alin. (1) lit. gg) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, care şi-a exprimat opţiunea de a fi plătit direct în condiţiile art. 218 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 232 din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 97 din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
m)relaţia dintre un operator economic şi autorităţi contractante, respectiv entităţi contractante - B2G - tranzacţia dintre un operator economic care are calitatea de contractant sau subcontractant/subantreprenor în temeiul Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi autorităţi contractante sau entităţi contractante care primesc şi prelucrează facturi electronice;
n)relaţia comercială dintre doi operatori economici - B2B - tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre doi operatori economici;
n1)relaţia B2C - tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre un operator economic - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi o persoană neimpozabilă, alta decât cea pentru care se aplică prevederile lit. m) şi ale art. 91;o)emitentul unei facturi electronice în relaţia B2G - operatorul economic aflat într-o relaţie definită la lit. m) care emite, în baza unui angajament legal, factura electronică şi o transmite în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;
p)destinatarul unei facturi electronice emise în relaţia B2G - autoritatea contractantă, entitatea contractantă sau unitatea de achiziţii centralizate cu atribuţii în acest sens potrivit legii care primeşte factura electronică însoţită de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.(2)Definiţiile de la alin. (1) se completează cu cele existente în Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA 2:Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România
Art. 3
(1)Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, creează, dezvoltă şi administrează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(2)Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura reprezintă ansamblul de principii, reguli şi aplicaţii informatice având drept scop primirea facturii electronice de la emitent cu respectarea structurii facturii electronice prevăzute la art. 4 alin. (1), stocarea prin mijloace electronice a facturilor şi transmiterea către destinatar.
(3)Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura devine operaţional în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)Procedura de utilizare şi funcţionare a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4
(21)În facturile emise pentru operaţiunile realizate în baza unor contracte de achiziţii publice, de achiziţii sectoriale, de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii, precum şi, după caz, contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii se înscriu, în mod obligatoriu, codurile CPV corespunzătoare prevăzute în nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV).
(4)În situaţia în care factura electronică transmisă respectă structura prevăzută la alin. (1), se aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor şi se comunică de îndată destinatarului. Aplicarea sigiliului electronic al Ministerului Finanţelor atestă primirea acesteia în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(6)Exemplarul original al facturii electronice se consideră fişierul de tip XML însoţit de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor.
(11)Prin ordin al ministrului finanţelor se reglementează specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice - RO_CIUS - şi regulile operaţionale specifice aplicabile la nivel naţional în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)Structura facturii electronice respectă:
a)specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice aşa cum sunt prevăzute în standardul european SR EN 16931-1, care sunt aplicabile la nivel naţional;
b)specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice - RO_CIUS - şi regulile operaţionale specifice aplicabile la nivel naţional;
c)conţinutul semantic aşa cum este descris în standardul SR EN 16931-1, sintaxele identificate în CEN/TS 16931-2, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. j), şi corelarea adecvată definită în subpartea aplicabilă a CEN/TS 16931-3.
(2)Elemente principale ale facturii electronice sunt:
a)identificatorii de proces şi de factură;
b)data facturii;
c)informaţii privind identificarea operatorului economic care a livrat bunurile/produsele, a prestat serviciile sau a executat lucrările;
d)informaţii privind destinatarul facturii electronice;
e)informaţii privind beneficiarul plăţii;
f)informaţii privind reprezentantul fiscal al emitentului;
g)identificarea tipului de bunuri/produse livrate, servicii prestate sau lucrări executate;
h)referirea la contractul de achiziţii publice/sectoriale, de concesiune de lucrări şi servicii, precum şi, după caz, la contractul de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii;
i)detalii privind executarea lucrărilor, livrarea bunurilor/produselor sau prestarea serviciilor;
j)instrucţiuni de plată;
k)informaţii privind creditări sau debitări;
l)informaţii privind poziţiile de pe factură;
m)defalcarea TVA;
n)totalul facturii.
(21)În facturile emise pentru operaţiunile realizate în baza unor contracte de achiziţii publice, de achiziţii sectoriale, de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii, precum şi, după caz, contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii se înscriu, în mod obligatoriu, codurile CPV corespunzătoare prevăzute în nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV).(3)Factura electronică se transmite de către emitent în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(4)În situaţia în care factura electronică transmisă respectă structura prevăzută la alin. (1), se aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor şi se comunică de îndată destinatarului. Aplicarea sigiliului electronic al Ministerului Finanţelor atestă primirea acesteia în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.(5)În situaţia în care factura electronică transmisă nu respectă structura prevăzută la alin. (1), emitentul primeşte mesaj cu erorile identificate. După corectarea erorilor identificate, factura electronică se transmite în cadrul aceluiaşi sistem naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(6)Exemplarul original al facturii electronice se consideră fişierul de tip XML însoţit de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor.(7)Data comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcare din sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura. Destinatarul este notificat cu privire la facturile electronice primite în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura conform procedurii prevăzute la art. 3 alin. (4). Data comunicării este accesibilă în sistem şi emitentului facturii electronice.
(8)Factura electronică comunicată destinatarului nu se poate returna în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(9)În situaţia unei facturi electronice asupra căreia destinatarul are obiecţii, acesta înştiinţează emitentul facturii electronice, inclusiv în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, prin înscrierea unui mesaj în acest sens.
(10)Corecţia facturii electronice comunicată destinatarului în sistemul RO e-Factura se efectuează conform art. 330 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Factura electronică corectată se transmite în cadrul aceluiaşi sistem naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(11)Prin ordin al ministrului finanţelor se reglementează specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice - RO_CIUS - şi regulile operaţionale specifice aplicabile la nivel naţional în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.SECŢIUNEA 3:Facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice
Art. 5 Facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice se aplică în cazul existenţei unei relaţii B2G, definită conform art. 2 alin. (1) lit. m), astfel:
a)în situaţia operatorilor economici stabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
b)în situaţia în care operatorii economici nestabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, optează pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.
Art. 6
Prevederile prezentului capitol nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea şi executarea contractului de achiziţie publică au necesitat impunerea, potrivit dispoziţiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului.
Art. 7
(1)[textul din Art. 7, alin. (1) din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 11-nov-2023 de Art. 65, punctul 2. din capitolul IV, sectiunea 3 din Legea 296/2023]
(2)În situaţia în care operatorul economic transmite factura electronică în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, destinatarul facturii electronice emise în relaţia B2G are următoarele obligaţii:
a)să primească şi să descarce factura electronică prin intermediul sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura;
b)să prelucreze factura electronică;
c)să verifice legalitatea, conformitatea şi regularitatea facturii electronice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 8
(1)Prelucrarea facturii electronice se poate realiza exclusiv în format electronic utilizând aplicaţiile informatice disponibile la nivelul destinatarilor facturilor electronice emise în relaţia B2G. Prin prelucrarea facturii electronice se înţelege inclusiv parcurgerea fazelor execuţiei bugetare.
(2)În situaţia în care factura nu poate fi prelucrată în format electronic se poate utiliza un document obţinut prin conversia informaţiilor din factura electronică care permite citirea şi listarea. Aplicaţia prin care se realizează conversia trebuie să asigure integritatea conţinutului facturii electronice.
(3)Destinatarii facturilor electronice emise în relaţia B2G care nu dispun de o aplicaţie de conversie pot utiliza aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, la momentul operaţionalizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(4)Factura electronică sau documentul prevăzut la alin. (2) se utilizează în parcurgerea fazelor execuţiei bugetare a cheltuielilor prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor la nivelul autorităţilor contractante, entităţilor contractante sau unităţii de achiziţii centralizate cu atribuţii în acest sens potrivit legii, dobândind calitatea de document justificativ.
Art. 9
(1)Procedura de primire şi descărcare a facturii electronice de către destinatarii facturilor electronice emise în relaţia B2G în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura se aprobă prin ordinul ministrului finanţelor prevăzut la art. 3 alin. (4).(2)Modalitatea de prelucrare şi gestionare a facturii electronice se stabileşte prin proceduri proprii ale autorităţilor contractante şi entităţilor contractante.
Art. 91
Prevederile art. 5-9 se aplică şi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform art. 275 şi 278-279 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate de operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în relaţia cu instituţii publice, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. w) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. m).
SECŢIUNEA 4:SECŢIUNEA 4: Facturarea electronică în relaţiile B2B şi B2CArt. 10
(1)În relaţia comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, emitentul facturii electronice are obligaţia de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1). Fac excepţie bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.
(11)Persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate către persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura. Fac excepţie bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.
(12)Furnizorii/Prestatorii prevăzuţi la alin. (11) sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În situaţia în care emitentul facturii electronice optează conform art. 13 pentru transmiterea acesteia în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, acesta este obligat să fie înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, denumit în continuare «Registrul RO e-Factura opţional». Operatorii economici nestabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi au fost înscrişi în Registrul RO e-Factura până la data de 1 iulie 2024 se preiau automat în Registrul RO e-Factura opţional.
(3)Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura este înscris în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii. De la momentul înscrierii în Registrul RO e-Factura opţional, emitentul dobândeşte şi calitatea de destinatar.
(5)[textul din Art. 10, alin. (5) din capitolul I, sectiunea 4 a fost abrogat la 01-iul-2024 de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta 69/2024]
(6)Operatorii economici care nu dispun de o aplicaţie de conversie pot utiliza aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, la momentul operaţionalizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(7)Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul termenului-limită se efectuează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor.
(1)În relaţia comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, emitentul facturii electronice are obligaţia de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1). Fac excepţie bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.
(11)Persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate către persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura. Fac excepţie bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.
(12)Furnizorii/Prestatorii prevăzuţi la alin. (11) sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În situaţia în care emitentul facturii electronice optează conform art. 13 pentru transmiterea acesteia în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, acesta este obligat să fie înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, denumit în continuare «Registrul RO e-Factura opţional». Operatorii economici nestabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi au fost înscrişi în Registrul RO e-Factura până la data de 1 iulie 2024 se preiau automat în Registrul RO e-Factura opţional.
(3)Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura este înscris în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii. De la momentul înscrierii în Registrul RO e-Factura opţional, emitentul dobândeşte şi calitatea de destinatar.(4)[textul din Art. 10, alin. (4) din capitolul I, sectiunea 4 a fost abrogat la 01-iul-2024 de Art. 65, punctul 5. din capitolul IV, sectiunea 3 din Legea 296/2023]
(5)[textul din Art. 10, alin. (5) din capitolul I, sectiunea 4 a fost abrogat la 01-iul-2024 de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta 69/2024]
(6)Operatorii economici care nu dispun de o aplicaţie de conversie pot utiliza aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, la momentul operaţionalizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(7)Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul termenului-limită se efectuează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor.
Art. 101
(1)În perioada 1 iulie 2024-31 decembrie 2024, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform art. 275, 278 şi 279 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate în relaţia B2C, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n1), pot transmite facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
(2)Începând cu data de 1 ianuarie 2025, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate în relaţia B2C, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n1), au obligaţia să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura. Fac excepţie bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(21)Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, conform alin. (2), este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul termenului-limită se efectuează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1.182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor.
(3)Livrările de bunuri/Prestările de servicii efectuate către o persoană fizică care nu se identifică în relaţia cu furnizorul/prestatorul prin niciun cod de identificare fiscală sau optează să se identifice prin codul numeric personal se consideră efectuate în relaţia B2C, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscală, facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală al beneficiarului.
(4)Furnizorii/Prestatorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura obligatoriu.
Art. 102
(1)Organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele şi în contul furnizorilor, persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă furnizorii sunt sau nu înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul operaţiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile şi imobile sechestrate în cadrul procesului penal, au obligaţia să respecte prevederile art. 5, 91, art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2) şi (4).
(2)Furnizorii în numele şi în contul cărora se emit facturi de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia respectării prevederilor art. 5, 91, art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2) şi (4).
(3)Facturile prevăzute la alin. (1) care se transmit prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, conform prevederilor art. 5, 91 şi art. 10 alin. (1), se transmit şi furnizorului prin intermediul sistemului.
(4)Pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) se organizează Registrul RO e-Factura executări silite.
Art. 103
Persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care emit facturi pentru operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a TVA sau pentru sume care nu se includ în baza de impozitare a TVA, conform Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi conform art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru aceste facturi.
Art. 104
Autofacturile emise de persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 319 alin. (8) din acelaşi act normativ, se consideră facturi emise în relaţia B2B.
Art. 105
(1)Utilizarea sistemului naţional RO e-Factura nu este obligatorie pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de către persoanele prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j)-n) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Până la data de 1 octombrie 2025 nu este obligatorie utilizarea sistemului naţional RO e-Factura pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale.*) Începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2025, dispoziţiile art. 105 alin. (2) se aplică în mod corespunzător până la data de 1 iunie 2026.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) pot opta pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura. În situaţia în care optează pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura, aceste persoane sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional.
(4)Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) care au optat pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura sunt înscrise în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii.(5)Operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii au optat pentru utilizarea sistemului.
(6)Până la data de 1 octombrie 2025, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute la alin. (2) nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO eFactura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii au optat pentru utilizarea sistemului.*) Începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2025, dispoziţiile art. 105 alin. (6) se aplică în mod corespunzător până la data de 1 iunie 2026.
Art. 106
(1)Asociaţiile şi fundaţiile constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alte asociaţii fără scop lucrativ/patrimonial, partidele politice, cultele, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura. În situaţia în care optează pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura, aceste persoane sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) care au optat pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura sunt înscrise în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii.
(4)Persoanele prevăzute la alin. (1) care desfăşoară activităţi economice au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 iulie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului RO e-Factura. Persoanele prevăzute la alin. (1) care încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 iunie 2025 au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
(5)Registrul RO e-Factura obligatoriu devine operaţional începând cu data de 1 iulie 2025.
(6)Operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.
Art. 107
(1)Agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise până la data de 1 octombrie 2025.*) Începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2025, dispoziţiile art. 107 alin. (1) se aplică în mod corespunzător până la data de 1 iunie 2026.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura. În situaţia în care optează pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura, aceste persoane sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) care au optat pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura sunt înscrise în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii.
(4)Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 octombrie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului naţional RO e-Factura. Persoanele prevăzute la alin. (1) care încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 septembrie 2025 au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.*) - dispoziţiile art. 107 alin. (4) prima teză din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la data de 1 iunie 2026. Persoanele care încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 mai 2026 au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
(5)Operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 octombrie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.*) Începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2025, dispoziţiile art. 107 alin. (5) se aplică în mod corespunzător până la data de 1 iunie 2026.
Art. 108
Procedura privind organizarea şi înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura opţional, Registrului RO e-Factura executări silite şi Registrului RO e-Factura obligatoriu se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Registrul RO e-Factura opţional şi Registrul RO e-Factura obligatoriu sunt publice şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 109
În cazul în care este obligatorie transmiterea facturii prin sistemul naţional RO e-Factura, beneficiarii care nu primesc facturile prin sistem în termenul prevăzut la art. 10 alin. (7), pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării, pot notifica organele fiscale competente în acest sens. Procedura de notificare şi măsurile ce urmează a fi luate de organul fiscal în vederea transmiterii facturilor de către emitenţi prin intermediul sistemului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 1010
Furnizorii/Prestatorii care au obligaţia să respecte prevederile art. 5, art. 91, art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2) şi care se identifică fiscal prin codul numeric personal au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrişi în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
Art. 11
În cazul în care emitentul facturii electronice a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, utilizarea facturii electronice este considerată acceptată la data comunicării în acest sistem.Art. 12
[textul din Art. 12 din capitolul I, sectiunea 4 a fost abrogat la 01-iul-2024 de Art. 65, punctul 7. din capitolul IV, sectiunea 3 din Legea 296/2023]
SECŢIUNEA 5:Dispoziţii finale
Art. 13 Operatorii economici nestabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura în relaţia comercială B2B sau în relaţia B2G, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 131
(1)Destinatarul unei facturi emise de operatori economici stabiliţi în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în relaţia B2G, efectuează plăţi din bugetul propriu numai dacă sunt respectate prevederile art. II din Legea nr. 139/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea.
(2)Nerespectarea prevederilor alin. (1) constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii, infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
(3)În cazul nerespectării prevederilor alin. (1), recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele.
(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor şi de alte persoane împuternicite în acest scop, potrivit legii.
Art. 132(1)Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni, următoarele fapte:
c)nerespectarea de către emitentul facturii, persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (7) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;
d)nerespectarea de către operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 101 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2025, pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;
e)nerespectarea de către organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a prevederilor art. 10 alin. (1) şi, începând cu data de 1 iulie 2025, a prevederilor art. 101 alin. (2).
a)nerespectarea de către emitentul facturii - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (1);
b)primirea şi înregistrarea de către destinatarul - persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a unei facturi emise de operatori economici stabiliţi în România, în relaţia B2B, fără respectarea prevederilor art. 10 alin. (1);
c)nerespectarea de către emitentul facturii, persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (7) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;
d)nerespectarea de către operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 101 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2025, pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice;
e)nerespectarea de către organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a prevederilor art. 10 alin. (1) şi, începând cu data de 1 iulie 2025, a prevederilor art. 101 alin. (2).(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.
(3)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
(31)Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. e) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare factură emisă pentru care nu au fost respectate prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2).
(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1)-(31) se fac de către organele fiscale competente.Art. 133
În măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel, contravenţiilor prevăzute la art. 131 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 14
(1)Prevederile prezentului capitol nu aduc atingere legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Datele cu caracter personal obţinute în scopul prelucrării facturilor electronice pot fi folosite exclusiv în acest scop sau în scopuri compatibile cu acesta, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.
(3)Modalităţile de publicare, în scopul asigurării transparenţei şi a tragerii la răspundere, a datelor cu caracter personal care au fost colectate în cadrul sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura trebuie să fie în concordanţă cu scopul publicării şi protecţiei sferei private.
Art. 15
(1)Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală asigură managementul datelor şi informaţiilor existente în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, cu păstrarea secretului fiscal.
(2)Datele şi informaţiile din factura electronică sunt folosite exclusiv de către Ministerul Finanţelor şi structurile subordonate, conform competenţelor, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice şi cu respectarea prevederilor alin. (1).
Art. 16
(1)Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura asigură interoperabilitatea cu sistemele de facturare ale operatorilor economici.
(2)Toate funcţionalităţile sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura utilizate de către operatorii economici înrolaţi sunt accesibile acestora şi prin servicii digitale de tip maşină-la-maşină, respectiv interfeţe de aplicaţie programabile.Art. 17
Fără a aduce atingere prevederilor art. 1-16, pentru facturile electronice transmise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura se aplică în mod corespunzător prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 18
Ministerul Finanţelor asigură resursele necesare şi ia toate măsurile pentru funcţionarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.
CAPITOLUL II:Completarea şi abrogarea unor acte normative
Art. 19
5.La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) privind omologarea, în cazul vehiculelor rutiere aparţinând categoriei T, care au fost achiziţionate până la data de 14 aprilie 2021, se eliberează cartea de identitate a vehiculului dacă vehiculul rutier poate fi identificat şi corespunde din punctul de vedere al stării tehnice.»
Ordonanţa Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:
"(91) Pentru vehiculele rutiere provenite din ţări membre UE, R.A.R. transmite către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în format electronic, documentele prezentate de persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară, inclusiv documentele de provenienţă, anterior eliberării cărţii de identitate a vehiculului. Procedura de aplicare a prezentului alineat se stabileşte prin protocol încheiat între cele două instituţii."
2.La articolul 11, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:
"17. persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară - persoana fizică sau juridică care a achiziţionat vehiculul rutier dintr-o ţară membră UE şi care este menţionată pe documentele aferente vehiculului, respectiv pe documentele de provenienţă."
3.La articolul 11 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
"i) în cazul în care vehiculul rutier provine din ţări membre UE, solicitarea este realizată direct sau prin împuternicit, de către persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a vehiculului."
4.La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere poate fi suspendată pe o perioadă de maximum 5 zile la solicitarea motivată a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de eliberare a cărţii de identitate a vehiculului va fi reluată din oficiu după expirarea acestui termen."
5.La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) privind omologarea, în cazul vehiculelor rutiere aparţinând categoriei T, care au fost achiziţionate până la data de 14 aprilie 2021, se eliberează cartea de identitate a vehiculului dacă vehiculul rutier poate fi identificat şi corespunde din punctul de vedere al stării tehnice.»Art. 20
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 9 septembrie 2020, se abrogă.
*
Prevederile cap. I transpun integral Directiva 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 133 din data de 6 mai 2014 şi reglementează mecanismul prin care se asigură primirea şi prelucrarea facturilor electronice conforme cu standardul european privind facturarea electronică de către autorităţile contractante şi entităţile contractante.
-****-
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Ministrul finanţelor, Dan Vîlceanu Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu p. Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, interimar, Iulian-Vasile Popescu, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila Zoltan p. Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, interimar, Daniela Nicolescu, secretar de stat Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 960 din data de 7 octombrie 2021
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (9)
Repertoar numărul de obiecte din listă: (9)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (4)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (4)
Acte numărul de obiecte din listă: (35)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (10)
- Ordonanță de urgență 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Ordonanță de urgență 52/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare
- Ordonanță de urgență 37/2025 pentru abrogarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a art. XIV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Modificate de acest act numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (22)
- Ordonanta 6/2026 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
- Ordinul 2229/2025 pentru aprobarea Procedurii privind notificarea organelor fiscale competente în cazul în care facturile pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării nu au fost transmise prin sistemul RO e-Factura în termenul prevăzut la art. 10 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, precum şi măsurile ce vor fi luate de acestea
- Procedura din 2024 privind organizarea şi înscrierea în Registrul RO e-Factura opţional
Abrogate de acest act numărul de obiecte din listă: (2)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (16)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (16)
- Sentinta nr. RJ e9d387872/2026 din 20-ian-2026, Judecatoria Deva, cerere de valoare redusa (Civil)
- Sentinta nr. RJ 659574e45/2026 din 13-ian-2026, Judecatoria Miercurea Ciuc, ordonanta de plata - OUG 119/2007 / art.1013 CPC s.u. (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ 842654487/2025 din 30-dec-2025, Judecatoria Suceava, ordonanta de plata - OUG 119/2007 / art.1013 CPC s.u. (Litigii cu profesionistii)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (4)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Selecţie de noutăţi legislative din perioada 15.08.2025-30.09.2025
- Consideraţii privind reglementarea inteligenţei artificiale şi privind impactul digitalizării şi al inteligenţei artificiale asupra dreptului la bună administrare
- Impozitarea veniturilor din servicii digitale: concept, tendinţe globale şi specific naţional