Capitolul vii - Dispoziţii speciale - Ordonanță de urgență 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române - REPUBLICARE
M.Of. 834
În vigoare Versiune de la: 12 Septembrie 2025
CAPITOLUL VII:Dispoziţii speciale
Art. 43
[textul din Art. 43 din titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 70 din titlul II din Legea 187/2012]
Art. 44
În cazul nerespectării prevederilor art. 29 alin. (5) şi ale art. 30, compania naţională care administrează infrastructura feroviară va acţiona imediat, în condiţiile legii, pentru oprirea oricăror lucrări sau pentru desfiinţarea construcţiilor interzise de lege, fără plata nici unei despăgubiri, precum şi pentru recuperarea pagubelor produse în zona de protecţie a infrastructurii căilor ferate române.
Art. 45
Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 atrage după sine retragerea totală sau parţială a licenţei pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar public, precum şi răspunderea penală sau contravenţională, după caz, a persoanei juridice sau fizice răspunzătoare pentru consecinţele generate de astfel de situaţii.
Art. 46
Prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc:
a)faptele care constituie contravenţii la normele privind transportul feroviar şi cu metroul, inclusiv cele care constituie contravenţii la normele de protecţie a infrastructurii feroviare, precum şi sancţiunile care se aplică şi organele împuternicite să sancţioneze aceste fapte;
b)normele privind verificarea şi constatarea consumului de alcool sau de substanţe psihoactive şi de stabilire a contravenţiilor şi sancţionare a consumului de alcool, în cazul personalului cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei în transportul feroviar şi cu metroul constatat sub influenţa băuturilor alcoolice cu valori inferioare limitei prevăzute de dispoziţiile Codului penal;
c)normele privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, în cazul personalului cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei în transportul feroviar şi cu metroul.