Art. 61. - Art. 6 1 - Ordonanță de urgență 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării''

M.Of. 951

În vigoare
Versiune de la: 14 Iulie 2022
Art. 61
(1)Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie-31 martie 2022, preţurile pentru energie electrică şi gaze naturale se plafonează pentru clienţii noncasnici, excepţie făcând clienţii noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, beneficiarii prevăzuţi la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», cu completările ulterioare, precum şi producătorii de energie electrică, după cum urmează:
a)preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;
b)preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maximum 0,250 lei/kWh.
(2)Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:
a)pentru energie electrică - componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;
b)pentru gaze naturale - componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA.
(3)Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA.