Art. 75. - La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene
M.Of. 1116
În vigoare Versiune de la: 9 Septembrie 2025
Art. 75
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor - cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 18 decembrie 2017, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) control ex ante voluntar - control privind aspectele de calitate şi aspectele de regularitate, aşa cum sunt definite de prezenta ordonanţă de urgenţă, efectuat la solicitarea autorităţii contractante."
2.La articolul 5, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se desfăşoară la solicitarea autorităţii contractante pe bază de liste de verificare şi vizează verificarea conformităţii cu dispoziţiile legale aplicabile din punctul de vedere al regularităţii şi calităţii, cu excepţia contractelor sau acordurilor cu finanţare europeană pentru care controlul ex ante se asigură de către autorităţile de management.
(3) Controlul ex ante prevăzut la alin. (1) se exercită de ANAP în mod selectiv, cu încadrarea în procentul prevăzut la art. 7 alin (3), pe baza unei metodologii de selecţie."
3.La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Fac obiectul controlului ex ante toate procedurile de atribuire prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g) pentru care autoritatea contractantă a formulat la momentul iniţierii o solicitare de introducere în programul de verificare al ANAP. Prin excepţie, procedurile de negociere fără publicare prealabilă reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c), alin. (5) lit. c)-d) şi alin. (7) din Legea nr. 98/2016. cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d), g), h), i) şi j) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot face obiectul controlului ex ante."
4.La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Metodologia de selecţie trebuie să asigure realizarea controlului prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) pentru un procent de 5% din totalul procedurilor de atribuire iniţiate în conformitate cu prevederile legislaţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g) de către autorităţile contractante într-un an calendaristic prin publicarea în SEAP a anunţului de participare/de participare simplificat/de concurs, aferente contractelor/acordurilor-cadru cu o valoare estimată mai mare decât pragul stabilit de această legislaţie pentru realizarea achiziţiei directe, cu accent pe acelea aferente contractelor ce se încadrează în categoriile cu riscul cel mai mare, aşa cum vor fi definite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia procedurilor de negociere fără publicare prealabilă reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 99/2016."
5.La articolul 7, alineatul (31) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(31) Modul în care se realizează aplicarea metodologiei de selecţie şi introducerea în programul de verificare al ANAP a procedurilor de atribuire a contractelor supuse controlului ex ante, alături de ţintele care trebuie atinse anual prin raportare la procentul prevăzut la alin. (3) se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAP."
6.Articolul 8 se abrogă.
7.La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 9
(1) Autoritatea contractantă solicitantă a controlului ex ante va formula cererea de introducere a procedurii în programul de verificare ex ante al ANAP odată cu încărcarea documentaţiei de atribuire în SEAP/transmiterea notificării privind intenţia de a realiza o negociere fără publicare prealabilă şi va fi înştiinţată în termen de 2 zile lucrătoare de la acest moment cu privire la acceptarea sau neacceptarea respectivei cereri."
8.La articolul 9, alineatul (2) se abrogă.
9.La articolul 10 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10
(1) Autoritatea contractantă solicitantă a controlului ex ante are obligaţia de a pune la dispoziţia ANAP următoarele informaţii şi/sau documente:"
10.Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 15
Procesul de control ex ante voluntar este limitat la aspectele verificate şi constatate în baza listelor de verificare ale ANAP şi nu exonerează de răspundere autoritatea contractantă în raport cu acţiunile şi deciziile adoptate de aceasta în procesul de atribuire şi/sau modificare a contractului în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile."
11.La articolul 16, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 16
(1) În cazul în care autoritatea contractantă are obiecţii cu privire la abaterile de la aspectele de calitate, identificate de către ANAP ca urmare a activităţii de control ex ante voluntar al procesului de atribuire şi/sau a măsurilor dispuse de ANAP pentru remedierea respectivelor abateri, se poate demara procedura de conciliere.
(2) Procedura de conciliere poate fi declanşată de autoritatea contractantă numai cu privire la aspectele de calitate prevăzute în avizul conform condiţionat emis de ANAP în legătură cu care autoritatea contractantă are obiecţii, nefiind aplicabilă rezultatelor verificărilor aspectelor de calitate care au fost acceptate de autoritatea contractantă în cadrul controlului ex ante voluntar şi rezultatelor verificărilor aspectelor de regularitate."
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »