Secţiunea 1 - Cerinţe minime de acces la activitate - Ordonanță de urgență 113/2009 privind serviciile de plată

M.Of. 685

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2014
SECŢIUNEA 1:Cerinţe minime de acces la activitate
Art. 10
(1)Orice entitate care intenţionează să presteze servicii de plată pe teritoriul României trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentului titlu înainte de începerea acestei activităţi.
(2)Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie doar unei persoane juridice române constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 11
(1)Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei entităţi doar dacă informaţiile şi documentele care însoţesc cererea respectă toate cerinţele prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările date în aplicarea acestuia şi evaluarea proiectului prezentat este favorabilă.
(2)În scopul aplicării alin. (1), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor furnizează Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, informaţii cu privire la persoane şi entităţi expuse la risc de spălare a banilor şi finanţare a actelor de terorism.

(3)În vederea luării unei decizii privind cererea de autorizare, Banca Naţională a României poate consulta şi alte autorităţi cu competenţe relevante.

Art. 12
Sediul real al instituţiei de plată autorizate de Banca Naţională a României trebuie să se situeze pe teritoriul României.
Art. 13
Banca Naţională a României acordă autorizaţia numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, instituţia de plată dispune de un cadru formal de administrare a activităţii de prestare de servicii de plată riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, de proceduri eficiente de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă şi de mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase. Cadrul de administrare, procedurile şi mecanismele trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptate la natura, extinderea şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată.
Art. 14
În cazul în care instituţia de plată este implicată şi în alte activităţi comerciale decât prestarea oricăruia dintre serviciile de plată prevăzute la art. 8, Banca Naţională a României poate dispune constituirea unei entităţi distincte pentru activitatea de prestare a serviciilor de plată în cazul în care apreciază, în procedura de autorizare sau în procesul de supraveghere, că celelalte activităţi comerciale prejudiciază sau ar putea prejudicia fie soliditatea situaţiei financiare a instituţiei de plată, fie capacitatea Băncii Naţionale a României de a supraveghea respectarea de către instituţia de plată a tuturor obligaţiilor impuse de prezentul titlu şi de reglementările date în aplicarea acestuia.
Art. 15
(1)Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate.
(2)În scopul alin. (1), persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată sunt, în funcţie de forma de organizare juridică şi de tipul activităţilor desfăşurate:
a)administratorii, asociaţii comanditaţi, directorii ori, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi membrii directoratului, ai instituţiilor de plată care au ca activitate principală prestarea de servicii de plată; sau
b)în cazul instituţiilor de plată care nu au ca activitate principală prestarea de servicii de plată, persoanele responsabile pentru coordonarea structurii organizatorice care asigură desfăşurarea activităţii de prestare de servicii de plată.
(3)Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor.
Art. 16
Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, calitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate este adecvată.
Art. 17
Dacă între instituţia de plată, persoană juridică română, şi alte persoane fizice sau juridice există legături strânse, Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă aceste legături ori dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice ori juridice cu care instituţia de plată are legături strânse sau dificultăţile în aplicarea dispoziţiilor ori măsurilor respective nu împiedică exercitarea eficientă a funcţiilor sale de supraveghere.
Art. 18
Autorizaţia emisă de Banca Naţională a României permite instituţiei de plată persoană juridică română să presteze serviciile de plată prevăzute de autorizaţie în orice stat membru, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 7-a.
Art. 19
Fără a se aduce atingere dispoziţiilor prezentului titlu, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei, precum şi criteriile pe baza cărora se verifică îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 15 alin. (1) şi la art. 16.
Art. 20
(1)Instituţiile de plată trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial ce nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a:
a)20.000 euro, dacă prestează doar serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. f);
b)50.000 euro, dacă prestează doar serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. g);
c)125.000 euro, dacă prestează oricare dintre serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. a)- e).
(2)Instituţiile de plată care prestează servicii de plată pentru care se aplică niveluri ale capitalului iniţial diferite, potrivit alin. (1), trebuie să dispună de un nivel al capitalului iniţial care se situează la nivelul cel mai mare dintre cele aplicabile.
Art. 21
(1)Instituţiile de plată pot deschide şi menţine conturi de plăţi pentru clienţii lor, destinate exclusiv executării operaţiunilor de plată.
(2)Instituţiilor de plată le este interzisă atragerea de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public.
(3)Primirea de la utilizatorii serviciilor de plată de fonduri destinate prestării de servicii de plată nu este considerată atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile şi nici emitere de monedă electronică în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22
(1)Instituţiile de plată pot acorda credite legate de serviciile de plată precizate la art. 8 lit. d), e) şi g) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)creditul are caracter accesoriu şi este acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operaţiuni de plată;
b)creditul acordat în legătură cu un serviciu de plată prestat în condiţiile prevăzute în secţiunile a 6-a şi a 7-a este rambursat într-o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni;
c)creditul nu este acordat din fondurile primite sau deţinute în scopul executării unor operaţiuni de plată;
d)nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de plată este adecvat în orice moment din perspectiva Băncii Naţionale a României în raport cu valoarea totală a creditelor acordate.
(11)Instituţiile de plată desfăşoară activitatea de creditare prevăzută la alin. (1) în conformitate cu regulile unei practici prudente şi sănătoase, cu respectarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicare.

(2)Instituţiile de plată pot acorda alte credite decât cele prevăzute la alin. (1) cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare.

Art. 23
(1)Pe lângă prestarea serviciilor de plată enumerate la art. 8, instituţiile de plată pot desfăşura următoarele activităţi:
a)prestarea unor servicii operaţionale şi conexe legate de serviciile de plată, cum ar fi: asigurarea executării operaţiunilor de plată, servicii de schimb valutar, activităţi de păstrare în custodie sau stocarea şi procesarea datelor;
b)administrarea sistemelor de plăţi;
c)activităţi comerciale, altele decât prestarea de servicii de plată, cu respectarea cadrului legislativ aplicabil.
(2)Activităţile menţionate la alin. (1) pot fi realizate de instituţiile de plată pe teritoriul României, cu respectarea legislaţiei naţionale în materie.