Art. 4. - persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia. - Ordonanță de urgență 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială

M.Of. 643

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2014
Art. 4
Au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor şi repararea daunelor următoarele persoane:
a)titularii drepturilor de proprietate industrială, potrivit dispoziţiilor legislaţiei aplicabile;
b)orice persoană autorizată să utilizeze drepturile de proprietate industrială, în special beneficiarii de licenţe.
c)persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.

*) La determinarea perioadei înăuntrul căreia un brevet, dintre cele prevăzute la art. 4 lit. c) [...] trebuia să fie exploatat, nu se va ţine seama de perioada dintre instaurarea regimului comunist în România şi intrarea în vigoare a prezentei legi, perioadă care va fi considerată ca o prelungire în mod automat a termenului de revendicare a drepturilor decurgând din brevetul de invenţie.
*) În raporturile juridice privind persoanele prevăzute la art. 4 lit. c) [...] care nu au putut să introducă sau să continue o acţiune juridică ori să îndeplinească formalităţile necesare pentru valorificarea drepturilor lor ca urmare a măsurilor şi a legislaţiei restrictive impuse de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945, toate termenele de prescripţie sau de limitare a dreptului de a introduce ori de a continua o acţiune juridică sau de a lua măsuri de conservare vor fi considerate ca fiind suspendate, indiferent dacă aceste termene au început să curgă înainte sau după data de 6 martie 1945. Aceste termene vor reîncepe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.