Capitolul v - Sancţiuni - Ordonanta 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

M.Of. 654

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2020
CAPITOLUL V:Sancţiuni
Art. 32: Sancţiuni
(1)Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a)nerespectarea de către comercianţi a prevederilor art. 25 referitoare la informarea consumatorilor cu privire la entităţile SAL relevante;
b)desfăşurarea de activităţi de soluţionare alternativă a litigiilor în temeiul prezentei ordonanţe de organisme care nu sunt incluse în lista menţionată la art. 31 alin. (5);
c)crearea impresiei persoanelor interesate că se adresează unei entităţi SAL, în situaţia în care, în realitate, respectiva entitate nu este inclusă în lista menţionată la art. 31 alin. (5);
d)nerespectarea de către punctul de contact SOL a oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 524/2013;
e)nerespectarea de către comercianţi a oricăreia dintre cerinţele referitoare la informaţiile pentru consumatori prevăzute la art. 14 alin. (1), (2) şi (7) din Regulamentul (UE) nr. 524/2013.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
(3)Valoarea amenzilor prevăzute în prezenta ordonanţă se va actualiza prin hotărâre a Guvernului.
Art. 33: Competenţă
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. a), d) şi e) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar pentru cele prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. b) şi c) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Economiei.

(2)Contravenţiilor prevăzute la art. 32 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.