Art. 19. - Art. 19: Înfiinţarea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Ordonanta 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

M.Of. 654

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2020
Art. 19: Înfiinţarea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
(1)În cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se înfiinţează o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL. Această structură este imparţială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activităţile de supraveghere şi control piaţă.
(2)În scopul dobândirii calităţii de entitate SAL de către structura prevăzută la alin. (1), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor transmite autorităţii competente informaţiile prevăzute la art. 18, precum şi orice alte informaţii solicitate de aceasta în termen de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(3)Structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor va fi suplimentată cu un număr de 25 de posturi, cu încadrarea în bugetul aprobat ordonatorului principal de credite, necesare funcţionării entităţii SAL.
(4)Conducerea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL este asigurată de o persoană ce îşi desfăşoară activitatea independent de activităţile de supraveghere şi control piaţă, aflată în subordinea înaltului funcţionar public. Conducătorul acestei structuri răspunde în faţa autorităţii competente şi are obligaţia de informare periodică a conducerii ierarhice superioare.
(5)Modul de organizare, finanţare şi procedura de funcţionare a structurii cu rol de entitate SAL se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.