Art. 9. - Art. 9 - Ordonanta 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
M.Of. 625
În vigoare Versiune de la: 3 Februarie 2025 până la: 30 Decembrie 2026
Art. 9
(1)La efectuarea controlului în trafic, personalul cu atribuţii de inspecţie şi control are dreptul, în condiţiile legii, să imobilizeze vehiculul rutier în condiţii de siguranţă şi securitate ale transportului şi, dacă este cazul, să procedeze la ridicarea plăcuţelor de înmatriculare până la îndeplinirea condiţiilor legale pentru continuarea efectuării transportului. În cazul sancţiunilor aplicate persoanelor fizice sau juridice străine, dacă la momentul controlului nu sunt îndeplinite condiţiile pentru continuarea transportului, se procedează, în condiţiile legii, după cum urmează:
a)se imobilizează vehiculul pe loc, dacă sunt asigurate condiţii de siguranţă a transportului, sau într-un spaţiu destinat acestui scop, situat în apropierea locului ales pentru control;
b)se vor ridica plăcuţele cu numărul de înmatriculare până la îndeplinirea condiţiilor legale pentru continuarea transportului. Plăcuţele cu numărul de înmatriculare se reţin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, pe care le semnează personalul cu atribuţii de control şi conducătorul auto. În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze şi/sau să primească un exemplar, agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal. Pe exemplarul procesului-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare care se păstrează de către agentul constatator se consemnează şi returnarea acestora;
c)conducătorul auto al operatorului de transport rutier străin/întreprinderii de transport rutier în cont propriu străine va fi îndrumat să achite contravaloarea amenzii aplicate în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare sau să achite contravaloarea unei sume egale cu aceasta într-un cont disponibil deschis pe numele I.S.C.T.R. la Trezoreria Statului, sectorul 1, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca această sumă să se restituie sau să se vireze, după caz, în conturile corespunzătoare de venituri bugetare, conform hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti;
d)permisiunea privind reluarea efectuării transportului se acordă cu condiţia achitării amenzii aplicate sau a achitării unei sume egale cu amenda, precum şi a îndeplinirii condiţiilor legale pentru continuarea efectuării transportului.
(2)La efectuarea controlului în trafic, personalul cu atribuţii de inspecţie şi control are dreptul, în condiţiile legii, să suspende dreptul de utilizare a vehiculului prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.
(3)La efectuarea controlului în trafic, personalul cu atribuţii de inspecţie şi control are dreptul, în condiţiile legii, să reţină unul sau mai multe dintre următoarele documente: licenţa de transport/licenţa comunitară, copia conformă a acesteia, certificatul de transport în cont propriu, copia conformă a acestuia, autorizaţia pentru transportul rutier naţional contra cost, copia conformă a acesteia, licenţa de traseu, autorizaţia specială de transport, autorizaţia de transport internaţional sau documentul de transport de persoane prin servicii ocazionale, precum şi alte documente în legătură cu desfăşurarea activităţii de transport rutier ori a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- Sentinta nr. RJ 659ge5355/2025 din 05-dec-2025, Tribunalul Bacau, sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei (art.483 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. 1299/2021 din 14-dec-2021, Tribunalul Constanta, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1386/2021 din 11-feb-2021, Judecatoria Constanta, plangere contraventionala (Civil)