Secţiunea 2 - Obligaţiile şi răspunderile consiliilor locale şi ale primarilor - Ordonanta 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale
M.Of. 86
În vigoare Versiune de la: 28 Noiembrie 2020
SECŢIUNEA 2:Obligaţiile şi răspunderile consiliilor locale şi ale primarilor
Art. 8
(1)Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:
k)curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor;
(1)Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:a)măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;
b)măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului;
c)prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;
d)realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate;
e)respectarea prevederilor legale şi a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi urbanism aprobate, precum şi a normelor privind executarea construcţiilor;
f)curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile;
g)repararea şi întreţinerea străzilor, a drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, curăţarea şi amenajarea şanţurilor, modernizarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri comunale noi;
h)finalizarea construcţiilor începute;
i)întreţinerea în bună stare a construcţiilor existente, repararea şi zugrăvirea periodică a acestora;
j)organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;
k)curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor;l)repararea, întreţinerea şi modernizarea reţelei de distribuţie a apei;
m)canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;
n)buna organizare şi funcţionare a transportului în comun, păstrarea curăţeniei şi aspectului corespunzător al vehiculelor, întărirea ordinii şi disciplinei;
o)respectarea strictă a normelor igienico-sanitare în pieţele agroalimentare, în târguri şi oboare;
p)amenajarea, potrivit planului urbanistic general, şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport şi de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;
r)păstrarea curăţeniei şi respectarea normelor igienico-sanitare în cinematografe, teatre, săli de sport, stadioane şi în celelalte unităţi de cultură şi sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea consiliului local;
s)păstrarea, conservarea, repararea şi restaurarea, în condiţiile legii, a monumentelor de pe teritoriul comunei sau oraşului.