Ordonanta 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale

M.Of. 86

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2020
Ordonanta 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale
Dată act: 30-ian-2002
Emitent: Guvernul
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.1 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta ordonanţă stabileşte obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, operatorilor economici şi persoanelor fizice şi juridice pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora.
(2)Asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, a operatorilor economici şi a altor persoane fizice şi juridice.

Art. 2
(1)Activităţile edilitar-gospodăreşti reprezintă ansamblul acţiunilor de utilitate şi interes local, desfăşurate din iniţiativa şi sub organizarea autorităţilor administraţiei publice locale, prin care se asigură buna gospodărire, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă, precum şi înfrumuseţarea localităţilor urbane şi rurale de pe întreg cuprinsul ţării.
(2)Organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar-gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor judeţene, a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a celorlalte persoane fizice şi juridice.

Art. 3
Consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii răspund de organizarea, conducerea, îndrumarea, coordonarea şi controlul întregii activităţi de gospodărire şi înfrumuseţare a localităţilor, de păstrarea ordinii şi curăţeniei în oraşele şi comunele ţării.
Art. 4
În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe, consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi a operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti.

Art. 5
Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

Art. 6
Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi a terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun.

CAPITOLUL II:Obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice
SECŢIUNEA 1:Obligaţiile şi răspunderile consiliilor judeţene
Art. 7
(1)În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe consiliile judeţene sunt obligate să acorde asistenţă tehnică, sprijin şi îndrumare autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii, pentru:
a)luarea măsurilor necesare în vederea protecţiei sănătăţii publice;
b)conservarea şi protecţia mediului;
c)menţinerea în stare corespunzătoare a spaţiilor verzi şi a locurilor de agrement din jurul localităţilor şi din interiorul acestora; extinderea obiectivelor similare existente, precum şi realizarea altora noi;
d)întocmirea, aprobarea şi respectarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism, precum şi a normelor privind executarea construcţiilor;
e)construirea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor comunale, a străzilor şi trotuarelor, a şanţurilor şi podeţelor;
f)amenajarea şi curăţarea, în condiţiile legii, a cursurilor de apă, bălţilor şi malurilor acestora;

g)înfiinţarea, organizarea şi asigurarea bunei funcţionări a serviciilor de transport public local de călători, eficiente şi nepoluante;

h)înfiinţarea, organizarea şi asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice de salubritate, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni de dezinfecţie şi dezinsecţie a localităţilor;
i)amenajarea unor locuri speciale de depozitare şi colectare a gunoaielor şi deşeurilor menajere.
(2)Consiliilor judeţene le revine obligaţia de a stabili şi de a pune în executare lucrările necesare de modernizare şi de întreţinere a drumurilor judeţene şi a infrastructurii aferente acestora, precum şi a altor obiective de interes judeţean.
SECŢIUNEA 2:Obligaţiile şi răspunderile consiliilor locale şi ale primarilor
Art. 8
(1)Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:

a)măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;
b)măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului;
c)prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;
d)realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate;
e)respectarea prevederilor legale şi a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi urbanism aprobate, precum şi a normelor privind executarea construcţiilor;
f)curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile;
g)repararea şi întreţinerea străzilor, a drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, curăţarea şi amenajarea şanţurilor, modernizarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri comunale noi;
h)finalizarea construcţiilor începute;
i)întreţinerea în bună stare a construcţiilor existente, repararea şi zugrăvirea periodică a acestora;
j)organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;
k)curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor;

l)repararea, întreţinerea şi modernizarea reţelei de distribuţie a apei;
m)canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;
n)buna organizare şi funcţionare a transportului în comun, păstrarea curăţeniei şi aspectului corespunzător al vehiculelor, întărirea ordinii şi disciplinei;
o)respectarea strictă a normelor igienico-sanitare în pieţele agroalimentare, în târguri şi oboare;
p)amenajarea, potrivit planului urbanistic general, şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport şi de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;
r)păstrarea curăţeniei şi respectarea normelor igienico-sanitare în cinematografe, teatre, săli de sport, stadioane şi în celelalte unităţi de cultură şi sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea consiliului local;
s)păstrarea, conservarea, repararea şi restaurarea, în condiţiile legii, a monumentelor de pe teritoriul comunei sau oraşului.
CAPITOLUL III:Obligaţiile şi răspunderile instituţiilor publice, ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice, precum şi ale cetăţenilor
SECŢIUNEA 1:SECŢIUNEA 1: Obligaţiile instituţiilor publice şi ale persoanelor fizice şi juridice
Art. 9
(1)Instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii:
a)să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;
b)să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale;
c)să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora;
d)să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces;
e)să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
f)să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale;
g)să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
h)să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
i)să respecte măsurile stabilite de lege şi de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;
j)să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;
k)să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii;
l)să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea;
m)să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.
(2)Asociaţiile de proprietari vor prelua, potrivit prevederilor legale, unele dintre obligaţiile ce revin proprietarilor, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, şi vor răspunde pentru realizarea acestora în faţa autorităţilor administraţiei publice locale.

[textul din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 28-nov-2020 de Art. 1, punctul 8. din Legea 273/2020]
CAPITOLUL IV:Alte dispoziţii
Art. 12
(1)Consiliile locale pot stabili ca unele dintre obiectivele vizând buna gospodărire, întreţinere, curăţenie şi înfrumuseţare a localităţilor să fie realizate, integral sau parţial, prin contribuţia directă a cetăţenilor.
(2)Obiectivele prevăzute la alin. (1) se stabilesc de consiliile locale, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţi consilierilor în funcţie, şi pot consta în:
a)amenajarea şi repararea de străzi şi trotuare;
b)săparea şi amenajarea şanţurilor şi rigolelor;
c)realizarea de podeţe;
d)curăţarea cursurilor de apă, a lacurilor şi bălţilor, precum şi a malurilor acestora;
e)amenajarea de locuri speciale pentru depozitarea reziduurilor menajere şi a gunoaielor;
f)curăţarea şi amenajarea locurilor virane;
g)curăţenia în parcuri, amenajarea de alei, inclusiv confecţionarea şi instalarea de bănci.
Art. 13
Obiectivele stabilite de consiliile locale potrivit art. 12 se supun aprobării locuitorilor prin referendum local, organizat în condiţiile legii, împreună cu modalităţile de efectuare a contribuţiei cetăţenilor şi cu întinderea acesteia.
Art. 14
Pentru finanţarea obiectivelor aprobate prin referendum consiliile locale pot stabili taxe locale speciale, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sau, cu acceptul scris al cetăţenilor, pot hotărî efectuarea unui număr de zile-muncă, pe care solicitanţii le vor executa potrivit programării stabilite de comun acord cu primarul sau cu împuternicitul acestuia.
Art. 15
Prestarea activităţilor fizice prevăzute la art. 14 se face cu respectarea regimului normal de lucru şi a normelor de securitate şi igienă a muncii.
Art. 16
(1)Pentru realizarea lucrărilor aprobate prin referendum, în condiţiile art. 13, primarul va consulta şi instituţiile publice şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul localităţii în care urmează să se execute lucrările respective.
(2)Modalităţile de participare a instituţiilor publice şi a agenţilor economici la realizarea lucrărilor aprobate se stabilesc pe baza negocierilor directe dintre conducătorul acestora şi primar, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de cel al obiectivului de realizat.
Art. 17
(1)Sumele stabilite şi încasate potrivit prezentei ordonanţe se păstrează în conturi separate şi pot fi folosite numai pentru realizarea obiectivelor pentru a căror finanţare au fost încasate.
(2)Sumele şi materialele rămase după realizarea obiectivului vor fi folosite numai pentru executarea altor lucrări similare, potrivit hotărârii consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean.
Art. 18
(1)Detalierea obligaţiilor şi responsabilităţilor concrete care revin instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice, precum şi cetăţenilor, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, se face prin hotărâri ale consiliului local, la propunerea primarului.
(2)Hotărârile vor fi adoptate în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
CAPITOLUL V:Sancţiuni
Art. 19
Nerespectarea sau neîndeplinirea obligaţiilor şi a responsabilităţilor stabilite prin prezenta ordonanţă atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate şi se sancţionează potrivit legii.

Art. 20
Constituie contravenţie următoarele fapte săvârşite de primar:
a)neelaborarea şi nesupunerea spre aprobare consiliului local a măsurilor necesare îndeplinirii obligaţiilor şi a responsabilităţilor prevăzute la art. 8 lit. a), b), c), e), k) n), o) şi s); refuzul de a aplica măsurile hotărâte de consiliul local în aceste domenii sau nerespectarea acestora deşi au fost stabilite sursele de finanţare, iar fondurile necesare au fost asigurate;

b)neorganizarea acţiunilor de control asupra obligaţiilor privitoare la păstrarea curăţeniei în pieţe, oboare, târguri ş în celelalte locuri publice, precum şi la îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare;

c)neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru finalizarea construcţiilor începute;

d)lipsa de preocupare pentru păstrarea, conservarea, repararea şi restaurarea monumentelor de orice natură de pe teritoriul comunei sau oraşului;
e)neelaborarea şi nesupunerea spre aprobare consiliului local de către primar a proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 18.
Art. 21
Contravenţiile prevăzute la art. 20 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei contravenţiile prevăzute la lit. c) şi d);

b)cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei contravenţiile prevăzute la lit. b);

c)cu amendă de la 10.000.000 lei la 25.000.000 lei contravenţiile prevăzute la lit. a) şi e).

Art. 22
Amenzile prevăzute la art. 21 se aplică primarului şi sunt suportate de acesta.
Art. 221
Guvernul va reactualiza anual, prin hotărâre, limitele amenzilor contravenţionale prevăzute în prezenta ordonanţă, în funcţie de rata inflaţiei.

Art. 23
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele împuternicite de ministrul administraţiei publice, precum şi de persoanele împuternicite de ministrul apelor şi protecţie mediului.

Art. 24
Consiliile locale şi consiliile judeţene vor stabili, prin hotărâri adoptate în condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, faptele săvârşite de instituţiile publice, agenţii economici, alte persoane juridice, precum şi de cetăţeni, care constituie contravenţii în domeniul bunei gospodăriri a localităţilor urbane şi rurale, şi sancţiunile ce se pot aplica pentru acestea.
Art. 241
(1)În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), e), f), h), i) şi k) în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare. Lucrările se efectuează în numele şi pe cheltuiala proprietarilor notificaţi, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul local, cu condiţia constituirii dreptului de creanţă şi a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificaţi în condiţiile legii.
(2)În toate cazurile în care proprietarul notificat conform alin. (1) nu permite accesul în imobilul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.
Art. 242
(1)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. m), dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.
(2)Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore.
(3)Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
(4)Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.
(5)Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a)data, ora şi locul ridicării vehiculului;
b)gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte;
c)indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
d)menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;
e)menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
f)date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
(6)Dispoziţia de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinaţie: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administraţia publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana fizică sau juridică care solicită restituirea vehiculului.
(7)Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului.
(8)Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.
(9)Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare.
(10)Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(11)Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administraţiei publice locale.
(12)Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.
(13)Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Art. 25
Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
Petru Lificiu
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 86 din data de 1 februarie 2002