Art. 5. - Ordinul 6843/2003 privind prevenirea intrării copiilor în dificultate sau în situaţie de risc şi ameliorarea situaţiei medicale a copiilor protejaţi în centrele de plasament

M.Of. 689

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2003
Art. 5
În cazul în care naşterea unui copil a avut loc la domiciliu, nefiind eliberat certificatul medical constatator al naşterii, medicul de familie pe a cărui listă de pacienţi se află înscrisă mama copilului răspunde de întocmirea certificatului medical constatator, în maximum 24 de ore de la naştere sau de la data la care acesta a luat la cunoştinţă de producerea naşterii.