Art. 1. - Ordinul 6843/2003 privind prevenirea intrării copiilor în dificultate sau în situaţie de risc şi ameliorarea situaţiei medicale a copiilor protejaţi în centrele de plasament

M.Of. 689

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2003
Art. 1
În fiecare maternitate de nivelurile II şi III îşi va desfăşura activitatea zilnic, cu program întreg, un asistent social, iar în maternităţile de nivelurile I şi 0, o persoană, cadru mediu sau alt tip de personal administrativ, desemnată de medicul şef de secţie, care va îndeplini următoarele atribuţii:
a)sesizarea imediată, telefonic şi în scris, a formaţiunii de evidenţă informatizată a populaţiei şi a serviciului public specializat pentru protecţia copilului în a cărui unitate administrativ-teritorială se află maternitatea, cu privire la internarea unei parturiente fără acte de identitate, precum şi cu privire la naşterea unui copil de către o mamă fără acte de identitate;
b)sesizarea în scris, în termen de 48 de ore de la naşterea copilului, a medicului de familie pe a cărui listă de pacienţi se află mama, în vederea înscrierii nou-născutului pe această listă;
c)anunţarea medicului de familie în momentul externării mamei şi a copilului pentru a permite efectuarea primei vizite a medicului de familie în termen de 24 de ore de la externare;
d)sesizarea în scris, în termen de 48 de ore de la naşterea copilului, a casei judeţene de asigurări de sănătate şi a primăriei în a cărei unitate administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa mama, în vederea înscrierii acesteia şi a nou-născutului pe lista unui medic de familie, în cazul naşterii unui copil de către o persoană care nu este înscrisă pe lista unui medic de familie.