Ordinul 4058/2024 pentru completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile

M.Of. 754

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2024
Ordinul 4058/2024 pentru completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile
Dată act: 24-iul-2024
Emitent: Ministerul Finantelor
În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 şi 910 bis din 9 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.În anexa nr. 2, secţiunea "Nomenclatorul documentelor financiar-contabile", grupa a III-a "Bunuri de natura stocurilor", după numărul curent 18 se introduce un nou număr curent, numărul curent 181, cu următorul cuprins:
"

181.

Aviz de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA)

"
2.În anexa nr. 2, la grupa a III-a "Bunuri de natura stocurilor", după secţiunea "Aviz de însoţire a mărfii (Cod 14-3-6A) " se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Aviz de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA) ", cu următorul cuprins:
"AVIZ DE ÎNSOŢIRE A MĂRFII
(Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA)
Avizul de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA) se întocmeşte de către entităţile care desfăşoară activitate de comerţ cash and carry, în momentul livrării din magazinele cash and carry a produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale entităţii.
Avizul de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA) serveşte ca:
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz;
- document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;
- document de primire/descărcare din gestiune, după caz;
- document de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate a încasărilor şi plăţilor efectuate în numerar, situaţie în care ţine loc de chitanţă.
Avizul de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA) se întocmeşte de către entităţile care desfăşoară activitate de comerţ cash and carry, în momentul livrării produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale entităţii, cel târziu până la data transmiterii facturii în sistemul naţional privind factura electronică RO eFactura. "
3.În anexa nr. 3, după documentul "Aviz de însoţire a mărfii (cod 14-3-6A) " se introduce un nou document, documentul "Aviz de însoţire a mărfii (Cod CASH AND CARRY 14-3-6aA) ", cu următorul cuprins:
"Furnizor ............................................................ (denumirea, forma juridică)
Nr. de înmatriculare în registrul comerţului/anul ............................................................
Codul de identificare fiscală ............................................................
Sediul (localitatea, str., nr.) ............................................................
Judeţul ............................................................
Cumpărător ............................................................ (denumirea, forma juridică)
Nr. de înmatriculare în registrul comerţului/anul ............................................................
Codul de identificare fiscală ............................................................
Sediul (localitatea, str., nr.) ............................................................
Judeţul ............................................................
AVIZ DE ÎNSOŢIRE A MĂRFII

Nr. ..........

Data (ziua, luna, anul) ...............

Nr. crt.

Denumirea produselor, ambalajelor etc.

U.M.

Cantitatea

Preţul unitar(fără T.V.A.)- lei -

Valoarea - lei -

Valoarea T.V.A. - lei -

0

1

2

3

4

5 (3 x 4)

6

TOTAL (col. 5 + col. 6)

CASH AND CARRY 14-3-6aA"
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul finanţelor,

Marcel-Ioan Boloş

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 754 din data de 1 august 2024