Art. 7. - Ordinul 3903/2018 privind stabilirea structurii situaţiilor referitoare la monitorizarea derulării programului de investiţii publice potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, precum şi pentru stabilirea conţinutului-cadru al raportărilor privind stadiul de implementare a proiectelor de investiţii publice semnificative potrivit prevederilor art. II din Hotărârea Guvernului nr. 363/2018 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 225/2014

M.Of. 29

În vigoare
Versiune de la: 10 Ianuarie 2019
Art. 7
(1)Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu luna ianuarie 2019.
(2)Prima raportare a indicatorilor de progres şi rezultat corespunzători proiectelor de investiţii publice semnificative, menţionată la art. 2 alin. (2), se va întocmi şi transmite de către ordonatorii principali de credite Ministerului Finanţelor Publice până cel târziu la data de 25 inclusiv a lunii aprilie pentru trimestrul I al anului 2019.
(3)La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.202/2008 privind stabilirea structurii situaţiilor referitoare la monitorizarea derulării programului de investiţii publice prevăzute la art. 5 alin. (2) şi a unor precizări referitoare la prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 330 din 25 aprilie 2008, se abrogă.