Art. 97. - Ordinul 3363/2022 4858/C/3363 privind activitatea de acordare a asistenţei medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

M.Of. 1133

În vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2022
Art. 97
(1)Persoanelor private de libertate care sunt transferate în alte locuri de deţinere şi care urmează un tratament prescris anterior li se asigură medicaţia pe perioada transferului.
(2)Coletul cu dosarele individuale este însoţit de un tabel-anexă ce cuprinde numele persoanelor private de libertate transferate aflate sub medicaţie, medicamentele sigilate într-un plic, precum şi modul de administrare a acestora.
(3)Personalul de specialitate medico-sanitar administrează atât tratamentul prevăzut la alin. (1), cât şi, după caz, medicaţie pentru afecţiuni acute, subacute sau cronice conform prevederilor prezentului ordin.