Ordinul 255/2025 cu privire la reglementarea unor aspecte de raportare contabilă

M.Of. 135

În vigoare
Versiune de la: 14 Februarie 2025
Ordinul 255/2025 cu privire la reglementarea unor aspecte de raportare contabilă
Dată act: 10-feb-2025
Emitent: Ministerul Finantelor
În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) şi ale art. 44 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului finanţelor nr. 470/2024 cu privire la raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor, emite următorul ordin:
Art. I
(1)Persoanele juridice fără scop patrimonial care au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc Declaraţia privind situaţia de trezorerie, în formatul prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în cursul exerciţiului financiar de raportare, au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare cumulată de maximum 100.000 lei pot folosi pentru întocmirea Declaraţiei privind situaţia de trezorerie formatul prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
(1)Declaraţia privind situaţia de trezorerie se întocmeşte şi se semnează de către persoanele abilitate, potrivit legii, să întocmească şi să semneze situaţiile financiare anuale.
(2)Declaraţia privind situaţia de trezorerie se semnează şi de către reprezentantul legal, respectiv administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Art. III
Declaraţia privind situaţia de trezorerie se depune odată cu situaţiile financiare anuale, folosind programul de asistenţă, pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. IV
Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La capitolul 16 "Funcţiunea conturilor", funcţiunea contului 697 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Contul 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri»
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa cheltuielilor cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, reglementat potrivit Codului fiscal.
În debitul contului 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri» se înregistrează:
- valoarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri (contul 441).
În cazul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, definit potrivit Codului fiscal, persoana juridică responsabilă înregistrează în debitul contului 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri» cheltuiala totală cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri datorat de grupul fiscal."
Art. V
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 şi 1020 bis din 19 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- În anexa nr. 1, la capitolul 11 "Funcţiunea conturilor", funcţiunea contului 697 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Contul 697
Cu ajutorul contului 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri» se ţine evidenţa cheltuielilor cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, reglementat potrivit Codului fiscal.
În debitul contului 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri» se înregistrează:
- valoarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri (contul 441).
În cazul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, definit potrivit Codului fiscal, persoana juridică responsabilă înregistrează în debitul contului 697 «Cheltuieli cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri» cheltuiala totală cu impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri datorat de grupul fiscal."
Art. VI
(1)Prevederile art. I-III se aplică începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2024.
(2)Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic aplică prevederile art. I-III începând cu primele situaţii financiare anuale încheiate la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2024.
Art. VII
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,

Tanczos Barna

ANEXA nr. 1:DECLARAŢIE privind situaţia de trezorerie1 la data de ...................
_______
1Se înscriu operaţiunile derulate atât prin cont bancar, cât şi prin casierie.

- lei -

Nr. rd.

Explicaţii

Sume

0

A

B

Trezorerie - sold la 1 ianuarie, din care:

- disponibilităţi în bancă

- disponibilităţi în casierie

Cap. I - Încasări

Subvenţii, din care:

- sume din finanţări nerambursabile din fonduri publice

- împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii

Sponsorizări

Sume redirecţionate, potrivit legii, din impozitul pe profit/impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Sume redirecţionate din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice

Încasări din donaţii

Alte sume primite cu titlu gratuit

Încasări din credite bancare

Alte sume încasate, din care:

- cotizaţii, contribuţii sau cote-părţi primite potrivit statutului

- chirii încasate

- dobânzi încasate

- dividende încasate

- încasări din reclamă şi publicitate

- încasări din despăgubiri

- încasări din vânzări de imobilizări corporale

- încasări din vânzări de imobilizări financiare

Total încasări

Cap. II - Plăţi

Salarii plătite personalului

Impozite, taxe şi contribuţii plătite

Plăţi pentru achiziţii de stocuri

Chirii plătite

Plăţi pentru cheltuieli cu utilităţile

Plăţi pentru reclamă şi publicitate

Plăţi pentru contracte de management

Plăţi pentru contracte de consultanţă

Plăţi aferente drepturilor de proprietate intelectuală

Plăţi pentru alte servicii executate de terţi

Plăţi pentru achiziţii de imobilizări corporale, din care:

- sume achitate sub formă de avansuri

Plăţi cu titlu gratuit2: sponsorizări, donaţii, mecenat, alte plăţi de natură similară, din care:

_______

2Efectuate potrivit legii, procedurilor şi/sau regulamentelor interne sau în baza unor documente care demonstrează necesitatea efectuării plăţilor respective.

- către persoane fizice, din care:

- către persoane rezidente

- către persoane nerezidente

- către persoane juridice, din care:

- către persoane rezidente

- către persoane nerezidente

Plăţi ocazionate de deplasări, din care:

- plăţi pentru deplasări interne

- plăţi pentru deplasări externe

Dobânzi plătite

Avansuri de trezorerie acordate şi nedecontate la data de 31 decembrie

Credite bancare plătite

Plăţi pentru achiziţia de imobilizări financiare

Alte sume plătite

Total plăţi

Trezorerie - sold la 31 decembrie, din care:

- disponibilităţi în bancă

- disponibilităţi în casierie

Reprezentant legal

Numele şi prenumele

Semnătura

Întocmit

Numele şi prenumele

Calitatea

Semnătura

Nr. de înregistrare în organismul profesional:

ANEXA nr. 2:DECLARAŢIE privind situaţia de trezorerie1 la data de ...................
_______
1Se înscriu operaţiunile derulate atât prin cont bancar, cât şi prin casierie.

- lei -

Nr. rd.

Explicaţii

Sume

0

A

B

Trezorerie - sold la 1 ianuarie

Cap. I - Încasări

Subvenţii

Sponsorizări

Sume redirecţionate, potrivit legii, din impozitul pe profit/impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Sume redirecţionate din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice

Alte sume încasate

Total încasări

Cap. II - Plăţi

Salarii plătite personalului

Impozite, taxe şi contribuţii plătite

Chirii plătite

Plăţi pentru servicii executate de terţi

Plăţi cu titlu gratuit2: sponsorizări, donaţii, mecenat, alte plăţi de natură similară

_______

2Efectuate potrivit legii, procedurilor şi/sau regulamentelor interne sau în baza unor documente care demonstrează necesitatea efectuării plăţilor respective.

Avansuri de trezorerie acordate şi nedecontate la data de 31 decembrie

Alte sume plătite

Total plăţi

Trezorerie - sold la 31 decembrie

Reprezentant legal

Numele şi prenumele

Semnătura

Întocmit

Numele şi prenumele

Calitatea

Semnătura

Nr. de înregistrare în organismul profesional:

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 135 din data de 14 februarie 2025