Secţiunea 4 - Autorizarea pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor supuse înmatriculării - Ordinul 181/2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor

M.Of. 1141 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2024
SECŢIUNEA 4:Autorizarea pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor supuse înmatriculării
Art. 19
(1)S.P.C.R.P.C.Î.V. competent potrivit alin. (2) autorizează pentru probe vehiculele care:
a)fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării, precum şi pe cele incomplete care efectuează deplasări de la producători la operatorii economici care le carosează, la solicitarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a persoanelor juridice abilitate să fabrice, să asambleze, să caroseze, să modifice ori să efectueze activităţi de testare a vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor, destinate vehiculelor respective;
b)se supun înmatriculării şi se comercializează, în vederea efectuării probelor solicitate de clienţi, la solicitarea operatorilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere şi care fac dovada deţinerii, în condiţiile legii, a unui număr de cel puţin 5 vehicule, pentru fiecare autorizaţie solicitată.
(2)Autorizaţia de circulaţie pentru probe este valabilă un an de la data emiterii şi se eliberează persoanei juridice prevăzute la alin. (1) lit. a) sau, după caz, persoanei juridice prevăzute la alin. (1) lit. b), proprietar al vehiculelor, la solicitarea acesteia, de către S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază de competenţă aceasta îşi are sediul.
(3)Autorizaţia de circulaţie pentru probe este valabilă doar pe teritoriul României, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), şi doar pe teritoriul judeţului sau al municipiului Bucureşti, în raza căruia solicitantul îşi are sediul, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. b).
(4)Formularul autorizaţiei de circulaţie pentru probe este identic cu cel al certificatului de înmatriculare, fiind însoţit de un borderou al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
Art. 20
(1)Autorizaţia de circulaţie pentru probe împreună cu borderoul prevăzut la art. 19 alin. (4) se eliberează în baza următoarelor documente:
a)documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul, obiectul de activitate, persoana desemnată, în original sau copie, precum şi actul de identitate al acesteia;
b)actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate fabricarea, asamblarea, carosarea, modificarea ori testarea vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor, destinate vehiculelor respective, în cazul vehiculelor aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. a);
c)o adeverinţă de la Regia Autonomă "Registrul Auto Român" din care să rezulte că solicitantul este abilitat să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestor vehicule, în vederea omologării, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
d)actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere, pentru vehiculele aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
e)documentele care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra unui număr de cel puţin 5 vehicule, în original şi în copie, pentru fiecare autorizaţie de circulaţie pentru probe solicitată, precum şi dovada înscrierii acestora în evidenţele organului fiscal local, în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
f)copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia, pentru fiecare autorizaţie solicitată;
g)documentul care atestă faptul că solicitantul autorizaţiei de circulaţie pentru probe este mandatat de către producător să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestora, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
h)dovada plăţii contravalorii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe şi a plăcuţelor cu număr de probe, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.
(2)În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. a), precum şi documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. e) se restituie pe loc reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
Art. 21
(1)Titularii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe vor completa, la momentul punerii în circulaţie a unui vehicul cu plăcuţe cu număr pentru probă, borderoul emis de S.P.C.R.P.C.Î.V. competent, care va cuprinde următoarele date: categoria, marca, tipul, masa totală maxim autorizată, numărul de identificare şi culoarea vehiculului pe care se montează plăcuţele cu număr pentru probe, precum şi intervalul de timp în care acesta este pus în circulaţie în baza autorizaţiei pentru probe. Datele din borderou se înscriu şi într-un registru aflat la sediul societăţii.
(2)În termen de 30 de zile de la încetarea valabilităţii autorizaţiei de circulaţie pentru probe eliberate în condiţiile art. 19 alin. (1) lit. b), titularul are obligaţia de a depune la sediul autorităţii emitente autorizaţia însoţită de plăcuţele cu număr pentru probe şi de borderoul în care au fost înscrise datele prevăzute la alin. (1), precum şi copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculelor puse în circulaţie în traficul rutier în baza autorizaţiei de circulaţie pentru probe, însoţite de dovada înscrierii acestora în evidenţele organului fiscal local.
(3)Titularii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe vor asigura permanent, la cererea organelor de poliţie competente, identificarea operativă a vehiculelor care circulă cu număr de probă.
(4)Autovehiculele şi remorcile care circulă în baza autorizaţiei de circulaţie pentru probe nu pot efectua transport comercial de bunuri şi persoane.
(5)Autorizaţia de circulaţie pentru probe poate fi folosită doar pentru vehicule aflate în proprietatea titularului acesteia, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a).
Art. 22
(1)Nerespectarea prevederilor art. 21 atrage pierderea dreptului de a primi şi de a utiliza autorizaţii de circulaţie pentru probe pentru o perioadă de 6 luni de la data constatării.
(2)În termen de 5 zile de la constatarea situaţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de înmatriculare notifică în scris titularul autorizaţiei de circulaţie pentru probe cu privire la pierderea dreptului de a primi şi de a utiliza autorizaţii de circulaţie pentru probe, care are obligaţia de a depune în termen de 30 de zile documentele şi plăcuţele cu număr pentru probe prevăzute la art. 21 alin. (2) la sediul autorităţii de înmatriculare.