Art. 20. - Autorizaţia de circulaţie pentru probe împreună cu borderoul prevăzut la art. 19 alin. (4) se eliberează în baza următoarelor documente: - Ordinul 181/2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor

M.Of. 1141 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2024
Art. 20
(1)Autorizaţia de circulaţie pentru probe împreună cu borderoul prevăzut la art. 19 alin. (4) se eliberează în baza următoarelor documente:
a)documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul, obiectul de activitate, persoana desemnată, în original sau copie, precum şi actul de identitate al acesteia;
b)actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate fabricarea, asamblarea, carosarea, modificarea ori testarea vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor, destinate vehiculelor respective, în cazul vehiculelor aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. a);
c)o adeverinţă de la Regia Autonomă "Registrul Auto Român" din care să rezulte că solicitantul este abilitat să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestor vehicule, în vederea omologării, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
d)actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere, pentru vehiculele aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
e)documentele care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra unui număr de cel puţin 5 vehicule, în original şi în copie, pentru fiecare autorizaţie de circulaţie pentru probe solicitată, precum şi dovada înscrierii acestora în evidenţele organului fiscal local, în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
f)copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia, pentru fiecare autorizaţie solicitată;
g)documentul care atestă faptul că solicitantul autorizaţiei de circulaţie pentru probe este mandatat de către producător să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestora, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
h)dovada plăţii contravalorii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe şi a plăcuţelor cu număr de probe, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.
(2)În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. a), precum şi documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. e) se restituie pe loc reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.