Secţiunea 1 - Perioada de stagiu în cadrul entităţilor MAI - Ordinul 107/2017 privind asistenţa juridică în Ministerul Afacerilor Interne şi în unităţile, instituţiile şi structurile din subordinea acestuia

M.Of. 725

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2021
SECŢIUNEA 1:Perioada de stagiu în cadrul entităţilor MAI
Art. 41
(1)La debutul exercitării profesiei de consilier juridic în cadrul entităţilor MAI, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională, denumit în continuare stagiu.
(2)Nu efectuează stagiu persoana care a dobândit, în condiţiile legii, calitatea de consilier juridic definitiv, precum şi persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a deveni avocat definitiv fără susţinerea examenului de definitivare.
(3)Prevederile prezentului articol şi cele ale art. 42-60 nu se aplică în situaţia funcţionarilor publici Perioada de stagiu şi definitivarea în profesie se realizează în condiţiile reglementărilor specifice aplicabile acestei categorii de personal.
Art. 42
(1)Până la definitivarea în profesie, din punct de vedere profesional, consilierul juridic este considerat stagiar.
(2)Stagiarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, precum şi cele prevăzute în actul administrativ de numire.
(3)În primele 3 luni de activitate profesională, stagiarului nu i se repartizează în vederea avizării pentru legalitate documente supuse acestui aviz. În caz contrar, consilierul juridic stagiar are dreptul de a refuza soluţionarea lucrării repartizate.
(4)În perioada prevăzută la alin. (3), stagiarul poate formula puncte de vedere privind interpretarea actelor normative, precum şi apărări în litigiile în care a fost delegat.
Art. 43
(1)Durata stagiului este de 2 ani, calculată începând cu data numirii în funcţie/încadrării în muncă a stagiarului.
(2)Perioada de tutelă profesională şi perioada de stagiu, parcurse de stagiarii care au statutul de poliţist sau cadru militar, se suprapun.
(3)În perioada suprapunerii prevăzute la alin. (2), documentele şi activităţile specifice organizării şi desfăşurării tutelei profesionale a poliţiştilor/cadrelor militare înlocuiesc activităţile şi documentele specifice stagiului prevăzute la art. 46, în situaţia în care aceeaşi persoană este atât tutorele profesional, cât şi îndrumătorul stagiarului care are statutul de poliţist sau cadru militar.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), documentele specifice organizării şi desfăşurării tutelei profesionale se includ, în fotocopie, în dosarul de stagiu. Stagiul continuă în condiţiile prezentului ordin, după perioada de tutelă profesională.

Art. 44
(1)Stagiul trebuie să fie efectiv.
(2)Neexercitarea activităţii profesionale pentru o perioadă mai mare de 30 de zile consecutiv în alte situaţii decât cele datorate efectuării concediului de odihnă determină suspendarea perioadei de stagiu.
(3)Neexercitarea activităţii profesionale pentru o perioadă mai mare de 2 ani de la data suspendării determină întreruperea perioadei de stagiu şi reluarea stagiului.
Art. 45
(1)Activitatea profesională a stagiarului se desfăşoară sub îndrumarea unui consilier juridic definitiv, denumit în continuare îndrumător.
(2)Îndrumătorul poate fi desemnat din cadrul structurii de asistenţă juridică în care este încadrat stagiarul. În cazuri justificate, îndrumătorul poate fi desemnat şi de la altă structură de asistenţă juridică din subordinea aceluiaşi inspectorat general/similar sau de la structura de asistenţă juridică ierarhic superioară.
(3)Un îndrumător poate îndruma profesional, în acelaşi timp, cel mult doi stagiari. Prin excepţie, poate îndruma profesional mai mulţi stagiari atunci când în entitatea MAI nu sunt posibilităţi pentru asigurarea altor îndrumători.
(4)În cazul poliţiştilor şi cadrelor militare aflaţi în tutelă, îndrumătorul poate fi aceeaşi persoană cu tutorele profesional desemnat pentru exercitarea tutelei profesionale, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile poliţiştilor şi cadrelor militare.
Art. 46
(1)Activitatea de pregătire profesională în perioada de stagiu se desfăşoară potrivit programului de îndrumare.
(2)Activităţile înscrise în programul de îndrumare trebuie să se refere la:
a)studiu individual, într-un cuantum de minimum 40 de ore/lună;
b)asistenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
c)participarea la diferite programe de formare profesională.
(3)În programul de îndrumare se consemnează activităţile concrete ce vor fi desfăşurate, durata/perioada de desfăşurare, locul desfăşurării, precum şi alte observaţii.
(4)Programul de îndrumare se stabileşte anual, se întocmeşte de către îndrumător, se avizează de către şeful structurii de asistenţă juridică şi se aduce la cunoştinţă stagiarului.
(5)La stabilirea activităţilor pentru consilierul juridic stagiar se respectă principiul gradualităţii planificării şi desfăşurării acestora, de la cele mai simple la cele cu un nivel crescut de complexitate şi risc,
(6)O dată la 3 luni, îndrumătorul realizează o testare a cunoştinţelor stagiarului, dobândite în perioada aferentă, potrivit programului de îndrumare. Rezultatul testărilor se ia în considerare, potrivit cadrului legal specific, la evaluarea profesională a consilierului juridic stagiar.
Art. 47
(1)Îndrumătorul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a)îndrumă stagiarul în procesul de studiere şi însuşire a legislaţiei aplicabile în activitatea de asistenţă juridică;
b)explică modul de desfăşurare a activităţilor de serviciu;
c)instruieşte şi desfăşoară activităţi practice de întocmire a lucrărilor şi a documentelor de serviciu;
d)desfăşoară activităţi de serviciu cu rol demonstrativ;
e)îndrumă şi verifică stagiarul în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor primite;
f)monitorizează activitatea profesională şi conduita stagiarului şi ia măsuri de îmbunătăţire a pregătirii acestuia;
g)întocmeşte documentele de stagiu.
(2)În situaţia în care îndrumătorul este desemnat din cadrul altei structuri de asistenţă juridică decât cea în care este încadrat stagiarul, coordonarea acestuia se face prin studiu individual dirijat, precum şi pe timpul unor perioade de pregătire organizate în cadrul structurii de asistenţă juridică din care face parte îndrumătorul, stabilite prin Programul de îndrumare.
Art. 48
(1)Rezultatele activităţii de îndrumare profesională se consemnează de către îndrumător într-un referat privind activitatea de stagiu, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2)Pentru fiecare consilier juridic stagiar se constituie un dosar de stagiu ce conţine:
a)programul de îndrumare;
b)testele realizate potrivit art. 46 alin. (6);
c)după caz, fotocopiile documentelor prevăzute la art. 43 alin. (4);
d)referatul privind activitatea de stagiu.
Art. 49
(1)După efectuarea stagiului, unitatea în care este încadrat consilierul juridic eliberează acestuia o adeverinţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin, care atestă finalizarea perioadei de stagiu, şi solicită DGJ, pe cale ierarhică, organizarea examenului de definitivare.
(2)Dosarul de stagiu se păstrează la unitatea în care este încadrat consilierul juridic.