Secţiunea 2 - Evaluarea cunoştinţelor profesionale de către comisiile de evaluare - Ordinul 107/2017 privind asistenţa juridică în Ministerul Afacerilor Interne şi în unităţile, instituţiile şi structurile din subordinea acestuia

M.Of. 725

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2021
SECŢIUNEA 2:Evaluarea cunoştinţelor profesionale de către comisiile de evaluare
Art. 26
(1)Comisiile de evaluare se constituie pentru evaluarea cunoştinţelor profesionale ale:
a)poliţiştilor care urmează să ocupe un post de consilier juridic vacant, de execuţie sau de conducere, prin procedura mutării, în interesul serviciului sau la cerere;
b)cadrelor militare care urmează să ocupe un post de consilier juridic vacant, de execuţie sau de conducere, prin procedura mutării, în interesul serviciului sau la cerere.

(2)Comisiile de evaluare se constituie la nivelul:
a)DGJ, pentru posturile de consilieri juridici vacante din cadrul unităţilor aparatului central al MAI şi al altor unităţi decât cele prevăzute la lit. b);
b)structurii de asistenţă juridică înfiinţate în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pentru posturile de consilieri juridici din cadrul acestora şi al entităţilor MAI subordonate inspectoratului general/similar.
(3)În vederea soluţionării contestaţiilor cu privire la rezultatul obţinut în cadrul procedurii de evaluare a cunoştinţelor profesionale, la nivelul structurilor de asistenţă juridică prevăzute la alin. (2) se constituie comisii de soluţionare a contestaţiilor.
Art. 27
(1)Comisiile de evaluare şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin:
a)dispoziţie a directorului general al DGJ, pentru comisia constituită la nivelul acestei direcţii generale;
b)dispoziţie/ordin a/al conducătorului inspectoratului general/ similar, pentru comisia constituită la nivelul structurii de asistenţă juridică proprii.
(2)Comisia de evaluare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au în compunere trei membri titulari şi doi membri supleanţi, consilieri juridici definitivi, care nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, dintre care unul este desemnat preşedinte. Membrii comisiei pot fi din cadrul structurii de asistenţă juridică proprii, precum şi din structurile subordonate acesteia.
(3)Comisia de evaluare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au caracter permanent. Componenţa nominală poate fi modificată, individual, atunci când din cauze obiective consilierul juridic definitiv desemnat nu îşi poate îndeplini atribuţiile.
(4)Membrul comisiei de evaluare sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor care are calitatea de soţ/soţie, rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu una dintre persoanele evaluate este înlocuit, pentru această situaţie, cu un alt consilier juridic definitiv. Dacă este posibil, înlocuirea se poate realiza şi cu unul dintre membrii supleanţi.
(5)În cazul în care la nivelul entităţii MAI şi al celor subordonate acesteia nu există suficienţi consilieri juridici definitivi pentru constituirea comisiilor potrivit alin. (2), în cadrul acestora sunt desemnaţi, până la încetarea acestei situaţii, consilieri juridici definitivi din DGJ.
(6)Membrii comisiei de evaluare nu pot fi aceiaşi cu cei ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(7)Secretariatul comisiei de evaluare, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către o persoană din cadrul entităţii MAI. Secretarul comisiei de evaluare poate fi şi secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Acesta nu este membru al comisiilor respective.
Art. 28
(1)Comisia de evaluare elaborează tematica şi bibliografia utilizate pentru evaluarea cunoştinţelor profesionale, pe care le supune aprobării persoanelor prevăzute la art. 27 alin. (1).
(2)După aprobare, tematica şi bibliografia se postează pe paginile de intranet ale entităţilor MAI la nivelul cărora funcţionează comisia de evaluare.
(3)Tematica şi bibliografia sunt supuse revizuirii ori de câte ori modificările aduse legislaţiei sau competenţelor entităţilor MAI o impun. Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 29
(1)Anterior luării deciziei privind modificarea raporturilor de serviciu prin procedurile prevăzute la art. 26 alin. (1), conducătorul entităţii MAI în care este prevăzut postul de consilier juridic vacant, de execuţie sau de conducere, solicită comisiei de evaluare care deserveşte entitatea respectivă demararea procedurii de evaluare a cunoştinţelor profesionale.
(2)Solicitarea trebuie să fie însoţită de copia diplomei de licenţă în domeniul ştiinţe juridice, precum şi de datele de contact ale persoanei în cauză.
Art. 30
(1)Comisia de evaluare are următoarele atribuţii:
a)verifică dacă persoana ce urmează a fi evaluată este absolventă cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţe juridice;
b)stabileşte data şi locul desfăşurării procedurii de evaluare şi ia măsuri pentru informarea persoanei în cauză;
c)elaborează întrebările şi grila de corectare;
d)asigură îndeplinirea condiţiilor pentru desfăşurarea optimă a evaluării, precum şi respectarea procedurilor;
e)efectuează instructajul persoanei în cauză cu privire la modul general de desfăşurare a evaluării, modalitatea de depunere a eventualelor contestaţii, situaţiile care atrag încetarea evaluării, alte precizări necesare desfăşurării în bune condiţii a evaluării;
f)corectează răspunsurile persoanei evaluate;
g)semnează procesul-verbal care conţine concluziile evaluării, întocmit de secretarul comisiei;
h)păstrează în deplină securitate documentele şi asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor referitoare la conţinutul subiectelor, al grilelor de corectare şi al lucrărilor;
i)comunică entităţii MAI care a solicitat evaluarea rezultatul acesteia.
(2)Comisia de evaluare acordă persoanei în cauză un termen de cel puţin 10 zile lucrătoare pentru studierea bibliografiei şi tematicii.
(3)Secretarul comisiei de evaluare îndeplineşte sarcinile dispuse de preşedintele acesteia.
Art. 31
(1)Persoana evaluată are obligaţia de a respecta regulile comunicate de comisia de evaluare.
(2)Nerespectarea regulilor sau eventuale încercări de fraudare atrag încetarea evaluării şi declararea ca "respins" la evaluare.
Art. 32
(1)Evaluarea constă în rezolvarea unui test-grilă, care va conţine un număr de 30 de întrebări.
(2)Timpul alocat rezolvării testului-grilă este de 90 de minute.
(3)La elaborarea întrebărilor şi a grilei de corectare comisia de evaluare respectă următoarele cerinţe:
a)să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu tematica şi bibliografia comunicate;
b)să poată fi rezolvate în timpul alocat;
c)să aibă un grad de dificultate care să permită abordarea şi soluţionarea acestora în timpul alocat.
Art. 33
(1)Locul destinat desfăşurării procedurii de evaluare se adaptează activităţilor specifice, prin dotarea corespunzătoare şi înlăturarea oricăror materiale sau dispozitive care ar putea influenţa persoana evaluată în formularea răspunsurilor la testul-grilă.
(2)În locul destinat procedurii de evaluare, pe timpul desfăşurării acesteia, au acces numai persoanele evaluate, după verificarea identităţii acestora, membrii comisiei de evaluare şi secretarul acesteia.
(3)Din momentul comunicării testului-grilă, nicio persoană nu mai poate intra în sală. Persoana evaluată poate părăsi sala dacă predă lucrarea şi semnează de predare, precum şi în situaţii de urgenţă, însoţită de unul dintre membrii comisiei de evaluare.
Art. 34
(1)Testul-grilă se corectează de către comisia de evaluare, pe loc, în sala în care s-a desfăşurat evaluarea, după depunerea tuturor lucrărilor.
(2)La corectarea testului-grilă asistă toate persoanele evaluate.
(3)Rezultatul evaluării se consemnează într-un proces-verbal, semnat de membrii comisiei, ce se aduce la cunoştinţă, pe loc şi pe bază de semnătură, persoanei evaluate.
Art. 35
(1)Este selecţionată persoana care răspunde în mod corect la cel puţin 23 de întrebări.
(2)În cazul în care pentru acelaşi post de consilier juridic sunt evaluate mai multe persoane, este selecţionată persoana care, în condiţiile alin. (1), are cele mai multe răspunsuri corecte.
(3)În situaţia în care departajarea nu se poate realiza potrivit alin. (2), persoanele cu acelaşi număr de răspunsuri corecte, stabilit după soluţionarea eventualelor contestaţii, sunt reprogramate pentru o nouă evaluare. Dacă toate persoanele evaluate declară în scris că nu depun contestaţie, reevaluarea se poate realiza în aceeaşi zi.
Art. 36
(1)Persoana evaluată poate contesta rezultatul pe care l-a obţinut.
(2)Contestaţia se depune, în scris, la secretariatul structurii de asistenţă juridică la nivelul căreia este constituită comisia de evaluare, în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a rezultatului.
Art. 37
(1)Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
a)soluţionează contestaţiile;
b)întocmeşte procesul-verbal conţinând decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(2)Secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor îndeplineşte sarcinile dispuse de preşedintele acesteia.
Art. 38
(1)În cadrul examinării contestaţiei, comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă cu privire la fiecare aspect invocat de persoana evaluată contestatară.
(2)Rezultatul contestaţiei se consemnează într-un proces-verbal, semnat de membrii comisiei.
(3)Motivele admiterii sau respingerii contestaţiei se comunică, în scris, persoanei evaluate.
(4)Comisia de soluţionare a contestaţiilor poate decide, după caz:
a)admiterea contestaţiei şi, în raport cu numărul de răspunsuri corecte, modificarea rezultatului evaluării;
b)respingerea contestaţiei;
c)reevaluarea persoanei în cauză sau, după caz, a tuturor persoanelor ce au participat la procedura evaluării, în situaţia în care se constată că cel puţin 3 întrebări sau grile de corectare sunt greşite.
(5)În cazul în care, ca urmare a contestaţiei, se constată că una sau două întrebări sau grilele de corectare sunt greşite, comisia punctează răspunsurile ca fiind corecte pentru toate persoanele evaluate, indiferent dacă au depus sau nu contestaţie.
Art. 39
(1)Comisia de soluţionare a contestaţiilor respinge contestaţia care:
a)priveşte modul de evaluare a altei persoane decât a contestatarului;
b)a fost depusă în afara termenului prevăzut la art. 36 alin. (2);
c)a fost depusă de către o persoană care anterior a declarat în scris că nu depune contestaţie, dacă a fost organizată o nouă procedură de evaluare potrivit art. 35 alin. (3) sau art. 38 alin. (4) lit. c).
(2)În cazul în care aspectele care fac obiectul contestaţiei nu se confirmă, aceasta se respinge ca nefondată.