Titlul 201 - _ - Normele-Cadru 6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin

M.Of. 119bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2009
TITLUL 201:
128.Girul care cuprinde una din menţiunile "valoarea pentru acoperire", "pentru încasare", "pentru procură", menţiuni care implică un simplu mandat (cunoscut sub denumirile de gir pentru încasare sau gir pentru procură), are drept scop să confere giratarului dreptul de a încasa suma prevăzută în cambie, la scadenţă sau mai înainte de scadenţă, în calitate de reprezentant sau mandatar al girantului, iar în caz de refuz să îndeplinească formalităţile pentru realizarea drepturilor cambiale.
129.În cazul girului pentru procură, giratarul nu poate transmite cambia prin gir altei persoane.
130.Dacă totuşi giratarul pentru procură girează la rândul său cambia, acest ultim gir va fi considerat de asemenea ca un gir pentru procură, giratarul având dreptul de a-şi substitui o altă persoană, în calitate de mandatar.
131.Giratarul este obligat şi pe deplin legitimat să exercite drepturile decurgând din cambie. Exercitarea acestor drepturi se face în numele girantului.
132.Debitorii cambiali pot opune giratarului pentru procură numai excepţiile pe care le-ar fi putut invoca contra girantului.
133._
În situaţia girului pentru procură, raporturile între girant şi giratar sunt reglementate prin regulile de drept comun privitoare la mandatul de reprezentare.
Prin derogare de la aceste reguli, mandatul cuprins în girul pentru procură nu încetează prin moartea, incapacitatea sau restrângerea capacităţii mandantului.