Capitolul i - Cadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate publică - Norme Tehnice din 2022 de realizare a programelor naţionale de sănătate publică
M.Of. 320 bis
În vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2025
CAPITOLUL I:Cadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate publică
Art. 1
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate, se derulează următoarele programe de sănătate publică:
I.Programul naţional de vaccinare
II.Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare
Structură:
1.Subprogramul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
2.Subprogramul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale şi rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor;
3.[textul din Art. 1, subpunctul II.., punctul 3. din capitolul I a fost abrogat la 01-apr-2024 de Art. I, punctul 1. din Ordinul 1640/2024]
III.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA
IV.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei
V.Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă
VI.Programul naţional de securitate transfuzională
VII.Programul naţional de screening organizat pentru boli cronice cu impact asupra sănătăţii publice
Structură:
a)Subprogramul de screening organizat pe baze populaţionale pentru cancerul de col uterin;
b)Subprogramul de screening organizat pe baze populaţionale pentru cancerul de sân;
c)Subprogramul de screening organizat pe baze populaţionale pentru cancerul colorectal;
d)Subprogramul de screening organizat pe baze populaţionale pentru depistarea infecţiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D.
VIII.Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică
IX.Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
Structură:
1.Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
2.Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi;
3.Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer.
X.Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc
XI.Programul naţional de tratament dietetic pentru boli rare
XII.Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate
Structură:
1.Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
2.Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun.
XIII.Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului
Structură:
1.Subprogramul de nutriţie şi sănătate a copilului;
2.Subprogramul de sănătate a femeii.
Art. 2
Programele naţionale de sănătate publică prevăzute la art. 1 sunt finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii.
Art. 3
Implementarea programelor naţionale de sănătate publică se realizează prin următoarele unităţi de specialitate:
a)instituţii publice;
b)furnizori publici de servicii medicale din:
1.b1) subordinea Ministerului Sănătăţii;
2.b2) reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale;
3.b3) reţeaua ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie;
c)furnizori privaţi de servicii medicale, pentru serviciile medicale care depăşesc capacitatea furnizorilor publici de servicii medicale.
Art. 4
(1)Condiţiile privind implementarea programelor naţionale de sănătate publică enumerate la art. 1 sunt prevăzute în anexele nr. 1-13 la prezentele norme tehnice.
(2)Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea implementării programelor naţionale de sănătate publică la nivel naţional se realizează de către structura din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii în domeniul programelor naţionale de sănătate, în mod direct sau prin intermediul unităţilor naţionale de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică, după caz.