Art. 20. - DSP care încheie relaţii contractuale pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii au următoarele obligaţii: - Norme Tehnice din 2022 de realizare a programelor naţionale de sănătate publică

M.Of. 320 bis

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 20
(1)DSP care încheie relaţii contractuale pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii au următoarele obligaţii:
a)să încheie contracte, conform prevederilor art. 10, cu unităţile de specialitate nominalizate în prezentele norme tehnice sau desemnate în condiţiile prevăzute în anexele nr. 1-13 la prezentele norme tehnice;
În acest scop, DSP are obligaţia să comunice termenele de depunere a cererilor, însoţite de documentele prevăzute de normele tehnice necesare încheierii contractelor pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, inclusiv termenul-limită de încheiere a contractelor, prin afişare la sediile instituţiilor, publicare pe paginile de internet ale acestora şi anunţ în mass-media, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de începerea perioadei de depunere/transmitere a documentelor de mai sus, respectiv cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de începerea perioadei în care se încheie contractele în vederea respectării termenului-limită de încheiere a acestora.
În cazul în care unităţile de specialitate depun cererile însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii contractelor, la alte termene decât cele stabilite şi comunicate de către direcţiile de sănătate publică sau casele de asigurări de sănătate şi nu participă la încheierea contractelor în termenele stabilite, acestea nu vor mai realiza implementarea programelor naţionale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepţia situaţiilor ce constituie cazuri de forţă majoră, confirmate de autoritatea publică competentă, potrivit legii, şi notificate de îndată direcţiei de sănătate publică sau casei de asigurări de sănătate, după caz.
Direcţiile de sănătate publică pot stabili, prin act administrativ al conducătorului instituţiei, şi alte termene de contractare decât cele prevăzute mai sus, în funcţie de necesarul de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, după caz, cu încadrarea în limita fondurilor aprobate pentru implementarea fiecărui program naţional de sănătate.
Unităţile sanitare au obligaţia de a depune/de a transmite în format electronic, asumate prin semnătura electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal al furnizorului, documentele prevăzute în anexa nr. 21 la normele tehnice, la termenele stabilite pentru contractare. Reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea şi exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor.
b)să comunice lista unităţilor de specialitate cu care sunt încheiate contracte în perioada de contractare, prin publicare pe paginile web de internet ale DSP, şi să informeze structura cu atribuţii în domeniul programelor naţionale de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii până cel târziu la data intrării în vigoare a contractului pentru anul în curs. Lista unităţilor de specialitate care implementează programe/subprograme naţionale de sănătate publică în baza contractelor încheiate cu DSP va fi actualizată în funcţie de rezultatele contractării comunicate de către DSP;
c)să asigure fondurile necesare pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică în luna aprilie 2022, limita lunară de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetului aprobat în anul precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite ai unităţilor de specialitate;
d)să monitorizeze derularea contractelor încheiate cu unităţile de specialitate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică;
e)să asigure fondurile necesare pentru derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică în cadrul bugetului aprobat cu această destinaţie, prin finanţarea lunară, în limita valorii de contract, contravaloarea bunurilor şi serviciilor acordate în cadrul programului/subprogramului; finanţarea lunară a programelor/subprogramelor naţionale de sănătate se realizează pe baza cererilor fundamentate ale unităţilor de specialitate care le implementează, prevăzute la art. 7, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la deschiderea de credite bugetare realizată de Ministerul Sănătăţii;
f)să urmărească şi să controleze modul de utilizare a fondurilor alocate pentru derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
g)să informeze unităţile de specialitate cu privire la condiţiile de contractare pentru finanţarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, precum şi cu privire la eventualele modificări ale acestora survenite ca urmare a apariţiei unor noi acte normative, prin publicare pe pagina web a direcţiilor de sănătate publică, precum şi prin e-mail/fax la adresele comunicate oficial de către furnizori, cu excepţia situaţiilor impuse de actele normative;
h)să efectueze controlul implementării programelor/subprogramelor de sănătate publică, respectiv controlul îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către unităţile de specialitate cu care se află în relaţie contractuală, potrivit prevederilor normelor tehnice;
i)să recupereze de la unităţile de specialitate sumele reprezentând contravaloarea bunurilor şi serviciilor medicale în situaţia în care acestea au făcut şi obiectul raportărilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi sumele reprezentând contravaloarea bunurilor expirate;
j)să monitorizeze şi să evalueze modul de realizare a activităţilor cuprinse în programele/subprogramele naţionale de sănătate publică de către unităţile de specialitate în baza contractelor încheiate şi, în situaţia constatării unor disfuncţionalităţi, să ia măsurile pentru remedierea acestora;
k)să monitorizeze şi să controleze consumurile şi stocurile de bunuri înregistrate şi raportate de unităţile de specialitate pentru implementarea programelor/subprogramelor naţional de sănătate publică;
l)să monitorizeze şi să controleze evidenţele financiar-contabile ale cheltuielilor aferente fiecărui program/subprogram, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie, evidenţele tehnico-operative pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică, precum şi evidenţele analitice ale consumurilor şi stocurilor de bunuri utilizate în realizarea activităţilor fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică;
m)să primească de la unităţile de specialitate raportările trimestriale, cumulate de la începutul anului şi anuale, privind: indicatorii specifici programelor naţionale de sănătate publică, execuţia bugetară, situaţia consumurilor şi stocurilor cantitativ-valorice de bunuri, balanţele de stocuri cantitativ-valorice după preţ, rapoartele de activitate, transmise în primele 10 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea;
n)să verifice corectitudinea datelor consemnate în raportările prevăzute la litera k), să realizeze centralizarea datelor raportate de unităţile de specialitate şi transmiterea acestora către unităţile de asistenţă tehnică şi management în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea; situaţiile centralizate vor fi însoţite de balanţele de stocuri cantitativ-valorice după preţ întocmite şi raportate de fiecare unitate de specialitate care implementează programele/subprogramele naţionale de sănătate publică;
o)să formuleze şi să transmită unităţilor de specialitate măsuri de remediere a disfuncţionalităţilor constatate cu prilejul monitorizărilor, evaluărilor sau controalelor efectuate şi să monitorizeze punerea în aplicare a acestora;
p)să verifice organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
q)să verifice publicarea pe site-ul unităţilor de specialitate a bugetului alocat, detaliat pe surse de finanţare, titluri bugetare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică, precum şi a oricăror alte modificări survenite în timpul anului financiar;
r)să verifice publicarea pe site-ul unităţilor de specialitatea a execuţiei înregistrate, detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
s)să primească de la unităţile de specialitate solicitările fundamentate pentru modificarea bugetului alocat pentru implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică; să realizeze analiza solicitărilor adresate luând în considerare indicatorii realizaţi, execuţia bugetară, consumurile şi stocurile de bunuri înregistrate la nivelul unităţii de specialitate şi să transmită structurii din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii în domeniul programelor naţionale de sănătate propuneri fundamentate de modificare a bugetului fie în sensul redistribuirii fondurilor alocate la nivelul direcţiei de sănătate publică, fie în sensul rectificării lor.
(2)Obligaţiile direcţiilor de sănătate prevăzute la alin. (1) se completează corespunzător cu obligaţiile prevăzute în anexele care reglementează condiţiile privind implementarea programelor naţionale de sănătate publică.