Norme Tehnice din 2017 realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018
M.Of. 223 bis
Ieşit din vigoare
În anii 2017 şi 2018, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii:I. Programele naţionale de boli transmisibile: 1. Programul naţional de vaccinare; 2. Programul naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare; 3. Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA; 4. Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control a tuberculozei; 5. Programul naţional de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor; II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă; III. Programul naţional de securitate transfuzională; IV. Programele naţionale de boli netransmisibile: 1. Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat: 1.1. Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă în regim de screening; 1.2. Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului colorectal; 1.3. Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de sân; 2. Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică; 3. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană: 3.1. Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană; 3.2. Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi; 3.3. Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer. 4. Programul naţional de boli endocrine; 5. Programul naţional de tratament dietetic pentru boli rare; 6. Programul naţional de management al registrelor naţionale; V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate: 1. Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate; 2. Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun; VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului: 1. Subprogramul de nutriţie şi sănătate a copilului; 2. Subprogramul de sănătate a femeii. |
*) La articolul 1 punctul IV "Programele naţionale de boli netransmisibile", subpunctul 1 "Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat:
1.1.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă în regim de screening populaţional;
1.2.Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, în regim de screening selectiv."
*) La articolul 1 punctul IV, subpunctul 4 "Programul naţional de boli endocrine" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4.Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc."
o)în cadrul Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice se organizează şi funcţionează U.A.T.M. a Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană - Subprogramul de transplant de celule stem de la donatori neînrudiţi;
p)în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie «CI Parhon» se organizează şi funcţionează U.A.T.M. a Institutului Naţional de Endocrinologie «CI Parhon» care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc.
(21)Organizarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă tehnică şi management al programelor naţionale de sănătate publică se realizează în baza planurilor de activităţi şi resurse umane elaborate de fiecare U.A.T.M., conform Regulamentului-cadru cu privire la desfăşurarea activităţilor din cadrul unităţilor de asistenţă tehnică şi management prevăzut în anexa nr. 71 la prezentele norme tehnice.
Planul de activităţi şi resurse umane pentru fiecare U.A.T.M. se aprobă de ministrul sănătăţii la propunerea Agenţiei Naţionale de Programe de Sănătate.
(4)În vederea realizării atribuţiilor de asistenţă tehnică şi management ale programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în fiecare din instituţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) se constituie, prin act administrativ al conducătorilor acestora, o echipă a U.A.T.M., pe baza propunerilor coordonatorului U.A.T.M. desemnat de către acesta. Echipa U.A.T.M. are în componenţă, în mod obligatoriu, un coordonator U.A.T.M. şi cel puţin 2 categorii de poziţii, respectiv: responsabil tehnic(o)-/medical şi responsabil financiar/economic. Membrii echipei U.A.T.M. ce sunt desemnaţi pentru ocuparea poziţiilor obligatorii trebuie să respecte următoarele cerinţele minime:
a)coordonatorul U.A.T.M.: să fie absolvent cu diplomă al unui program de studii universitare de licenţă (inclusiv studii superioare de lungă sau scurtă durată) în domeniul medical sau economic;
b)responsabil tehnic(o)-/medical: să fie absolvent cu diplomă al unui program de studii universitare de licenţă (inclusiv studii superioare de lungă sau scurtă durată) în unul dintre domeniile: medicină, farmacie, biologie, biochimie, psihologie sau asistenţă socială, după caz;
c)responsabilul financiar/economic: să fie absolvent cu diplomă al unui program de studii universitare de licenţă (inclusiv studii superioare de lungă sau scurtă durată) în domeniul economic.
Componenţa propriu-zisă a fiecărei echipe U.A.T.M. se stabileşte în funcţie de: numărul de programe/subprogram/ intervenţii de sănătate publică pentru care se asigură asistenţa tehnică şi managementul, volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul U.A.T.M., numărul de ore estimate a fi desfăşurate efectiv pentru realizarea activităţilor, numărul de persoane necesare şi nivelul pregătirii profesionale solicitat.
Coordonatorul elaborează planul de activităţi şi resurse umane al U.A.T.M., conform prevederilor alin. (21).
e)cheltuieli de deplasare internă pentru vizitele de monitorizare/evaluare sau pentru desfăşurarea activităţii de coordonare a UA.T.M. şi a altor activităţi pentru managementul programelor, după caz: transport, cazare şi diurnă potrivit prevederilor legale în vigoare, taxe de drum;
(9)Echipa prevăzută la alin. (4) care desfăşoară activităţi în cadrul U.A.T.M. este remunerată cu o sumă pentru activitatea depusă, cu încadrarea în limitele maxime ale unui tarif brut orar după cum urmează: 36 lei/oră pentru coordonatorul UA.T.M. - la nivel naţional, respectiv 32 lei/oră pentru coordonatorul UA.T.M. - la nivel regional, 27 lei/oră pentru personalul cu studii superioare şi 18 lei/oră pentru personalul cu studii medii. Remunerarea echipei se realizează în baza foilor colective de prezenţă care se întocmesc distinct pentru fiecare tip de contracte încheiate între părţile contractante, însoţite de rapoartele lunare de activitate ale personalului care desfăşoară activităţi în cadrul unităţilor de asistenţă tehnică şi management, din care să rezulte: activităţile şi numărul de ore lucrate zilnic pentru realizarea acestora. Documentele se certifică prin semnare şi de către coordonatorul U.A.T.M.
(11)Finanţarea testării de laborator prin metoda RT-PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a testării genetice pentru identificarea variantelor SARS-CoV-2 circulante în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare se realizează pe baza cererilor fundamentate ale unităţilor de specialitate, întocmite distinct şi însoţite de documentele justificative prevăzute în anexa nr. 81 la prezentele norme tehnice.
(6)Activităţile implementate de unităţile sanitare cu paturi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică pe toată perioada stării de urgenţă se finanţează din bugetul Ministerului Sănătăţii, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(4). În cazul în care unităţile sanitare cu paturi realizează activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică în baza relaţiilor contractuale încheiate cu direcţiile de sănătate publică, finanţarea cheltuielilor înregistrate peste valoarea de contract se realizează în condiţiile încheierii unor acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, până la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, după încheierea lunii.
(7)Pentru unităţile de specialitate care acordă servicii medicale, investigaţii paraclinice, medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, în perioada stării de urgenţă, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020, finanţarea realizându-se la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, pentru care unităţile vor depune documente justificative. În cazul unităţilor de specialitate care, în perioada stării de urgenţă, acordă servicii medicale, investigaţii paraclinice, medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate publică în baza relaţiilor contractuale încheiate cu direcţiile de sănătate publică, finanţarea cheltuielilor înregistrate peste valoarea de contract se realizează în condiţiile încheierii unor acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii.
(2)Personalul care desfăşoară activităţi medicale în cadrul programelor naţionale de sănătate publică poate fi remunerat în limitele maxime ale tarifului orar care corespunde salariului de bază aprobat, precum şi sporurilor aferente locului de muncă unde îşi desfăşoară activitatea pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi numărului de ore lucrate efectiv pe perioada unei luni calendaristice
(6)Personalul care realizează coordonarea activităţii reţelei de TB la nivel judeţean va fi remunerat pentru activităţile realizate cu încadrarea în limitele maxime ale unui tarif brut orar de 27 lei/oră, în limita bugetului stabilit şi pe baza rezultatelor realizate de judeţul care implementează activităţi în cadrul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei. Remunerarea se realizează în baza foilor colective de prezenţă care se întocmesc distinct pentru fiecare tip de contract încheiat între părţile contractante, însoţite de rapoartele lunare de activitate ale personalului care desfăşoară activităţi de coordonare a activităţii reţelei de TB la nivel judeţean, din care să rezulte activităţile şi numărul de ore lucrate zilnic pentru realizarea acestora. Documentele se certifică prin semnarea acestora de către managerul spitalului din unitatea sanitară în care îşi desfăşoară activitatea coordonatorul tehnic judeţean, precum şi de coordonatorul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei din cadrul direcţiei de sănătate publică.
(7)Remunerarea personalului în cadrul Subprogramului de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se realizează în baza foilor colective de prezenţă care se întocmesc distinct pentru fiecare tip de contract încheiat între părţile contractante, însoţite de rapoartele lunare de activitate ale personalului din care să rezulte activităţile şi numărul de ore lucrate zilnic pentru realizarea acestora. Documentele se certifică prin semnarea de către managerul spitalului în care îşi desfăşoară activitatea personalul, precum şi de coordonatorul Subprogramului de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.
(1)Din fondurile alocate la titlul 20 «Bunuri şi servicii», D.S.P. pot încheia contracte pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 la prezentele norme tehnice, cu următoarele unităţi de specialitate:
a)unităţi sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, definite conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)unităţi sanitare private;
c)autorităţile administraţiei publice locale;
d)instituţii publice.
Pentru testarea genetică în vederea identificării variantelor SARS-CoV-2 circulante pe teritoriul României D.S.P. încheie acte adiţionale la contractul încheiat cu unităţile de specialitate pentru testarea RT-PCR standard prevăzută în Programul naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare. Actul adiţional se întocmeşte după modelul contractului prevăzut la litera A din anexa nr. 9 la prezentele norme tehnice, adaptat.
(4)Până la finalizarea achiziţiilor centralizate la nivel naţional prin semnarea contractelor subsecvente cu ofertanţii desemnaţi câştigători, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, care fac obiectul acestor proceduri, se achiziţionează de unităţile de specialitate prin care se derulează programele/intervenţiile prevăzute la alin. (1), cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la un preţ de achiziţie care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii, în cazul medicamentelor, respectiv preţul de 40 lei/kg fără TVA, pentru achiziţionarea laptelui praf care se acordă copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern.
Art. 13
(1)Medicamentele care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu HIV/SIDA şi tuberculoză se eliberează prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează aceste programe, pe bază de prescripţie medicală/condică medicală.
(2)În contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, perioada de prescriere a medicaţiei pentru bolnavii cu infecţie HIV/SIDA şi tuberculoză poate fi de până la 90/91/92 de zile, după caz.
Art. 15
Achiziţionarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi altora asemenea, necesare pentru derularea programelor naţionale de sănătate cărora nu le sunt aplicabile prevederile art. 12 şi 14, se realizează după cum urmează:
a)de unităţile de specialitate prin care se derulează programele, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie;
b)de Ministerul Sănătăţii în baza Regulamentului (UE, Euratom) nr. 2018/1046 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, prin încheierea de contracte subsecvente la acordurile-cadru încheiate de Comisia Europeană cu ofertanţii selectaţi pentru livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19, a testelor rapide pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2, precum şi a altor materiale sanitare sau dispozitive medicale utilizate pentru controlul pandemiei COVID-19.
-****-
ANEXA nr. 1:
1.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2017
- mii lei -
Programele naţionale de sănătate publică | Buget de stat | Venituri proprii | Total |
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 300.000 | 320.084 | 620.084 |
Programul naţional de vaccinare | 162.411 | 123.765 | 286.176 |
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 0 | 2.073 | 2.073 |
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV | 137.373 | 170.784 | 308.157 |
Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei | 216 | 19.659 | 19.875 |
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei | 0 | 3.803 | 3.803 |
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 0 | 1.561 | 1.561 |
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 46.050 | 62.892 | 108.942 |
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 6.385 | 78.500 | 84.885 |
Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin | 0 | 4.612 | 4.612 |
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 0 | 1.811 | 1.811 |
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 1.752 | 52.959 | 54.711 |
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale | 4.633 | 12.752 | 17.385 |
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 0 | 4.732 | 4.732 |
Programul naţional de boli endocrine | 0 | 659 | 659 |
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 0 | 700 | 700 |
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 0 | 275 | 275 |
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 21 | 1.391 | 1.412 |
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 4.506 | 15.410 | 19.916 |
Total buget programe naţionale de sănătate publică 2017 | 356.962 | 479.838 | 836.800 |
MS - acţiuni centralizate | 0 | 10 | 10 |
TOTAL BUGET | 356.962 | 479.848 | 836.810 |
2.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2018
PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ | Buget de stat | Venituri proprii | Total | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Credite de angajament | Credite bugetare | Credite de angajament | Credite bugetare | Credite de angajament | Credite bugetare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 265.014 | 265.014 | 380.199 | 332.579 | 645.213 | 597.593 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de vaccinare | 151.016 | 151.016 | 125.891 | 115.351 | 276.907 | 266.367 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 0 | 0 | 2.617 | 2.617 | 2.617 | 2.617 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV | 113.998 | 113.998 | 226.158 | 189.078 | 340.156 | 303.076 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei | 0 | 0 | 24.410 | 24.410 | 24.410 | 24.410 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei | 0 | 0 | 1.123 | 1.123 | 1.123 | 1.123 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 0 | 0 | 1.667 | 1.667 | 1.667 | 1.667 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 32.000 | 32.000 | 69.667 | 68.287 | 101.667 | 100.287 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 5.810 | 5.810 | 83.168 | 82.168 | 88.978 | 87.978 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin | 0 | 0 | 6.985 | 6.985 | 6.985 | 6.985 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 0 | 0 | 1.757 | 1.757 | 1.757 | 1.757 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 777 | 777 | 58.113 | 57.113 | 58.890 | 57.890 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale | 5.033 | 5.033 | 11.073 | 11.073 | 16.106 | 16.106 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 0 | 0 | 3.939 | 3.939 | 3.939 | 3.939 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de boli endocrine | 0 | 0 | 363 | 363 | 363 | 363 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 0 | 0 | 700 | 700 | 700 | 700 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 0 | 0 | 238 | 238 | 238 | 238 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 0 | 0 | 1.407 | 1.407 | 1.407 | 1.407 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 5.065 | 5.065 | 16.181 | 16.181 | 21.246 | 21.246 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total buget programe naţionale de sănătate publică 2017 | 307.889 | 307.889 | 552.289 | 502.289 | 860.178 | 810.178 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
MS - acţiuni centralizate nerepartizate | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Reţinere 10% | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TOTAL BUGET | 307.889 | 307.889 | 552.289 | 502.289 | 860.178 | 810.178 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2019
- mii lei -
Programele naţionale de sănătate publică | Buget de stat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Credite de angajament | Credite bugetare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 702.025 | 701.059 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de vaccinare | 339.798 | 338.857 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 2.803 | 2.803 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV | 327.998 | 327.998 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei | 30.370 | 30.345 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei | 1.056 | 1.056 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 1.724 | 1.724 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 118.047 | 118.047 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 95.164 | 95.164 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin | 7.768 | 7.768 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 1.743 | 1.743 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 61.435 | 61.435 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale | 16.393 | 16.393 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 5.209 | 5.209 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de boli endocrine | 132 | 132 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D | 1.511 | 1.511 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 700 | 700 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 273 | 273 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 1.325 | 1.325 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 25.614 | 25.614 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total buget programe naţionale de sănătate publică 2019 | 943.899 | 942.933 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
MS - acţiuni centralizate nerepartizate | 0 | 0 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TOTAL BUGET | 943.899 | 942.933 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2020
- mii lei -
PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ | Buget de stat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Credite de angajament aprobate în anul 2020 | Credite bugetare aprobate în anul 2020 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 1.308.465 | 1.308.465 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de vaccinare | 436.572 | 436.572 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 533.974 | 533.974 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV | 307.179 | 307.179 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei | 29.902 | 29.902 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor şi a antibioticorezistenţei | 838 | 838 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 1.767 | 1.767 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 91.849 | 91.849 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 80.208 | 80.208 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin | 5.583 | 5.583 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 1.170 | 1.170 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 46.794 | 46.794 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale | 16.438 | 16.438 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 7.906 | 7.906 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D | 1.125 | 1.125 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 933 | 933 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 259 | 259 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 1.231 | 1.231 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 18.424 | 18.424 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total buget programe naţionale de sănătate publică pentru anul 2020 | 1.501.944 | 1.501.944 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TOTAL BUGET AN 2020 | 1.501.944 | 1.501.944 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2021
mii lei
Programele naţionale de sănătate publică | Buget de stat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Credite de angajament | Credite bugetare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 4.253.327 | 2.644.758 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de vaccinare, din care: | 3.263.368 | 1.739.368 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 | 2.915.000 | 1.400.000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
pentru vaccinarea conform Calendarului naţional de vaccinare şi vaccinarea grupelor populaţionale la risc cu alte vaccinuri decât vaccinurile împotriva COVID-19 | 348.368 | 339.368 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 619.968 | 594.968 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV | 345.180 | 285.611 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei | 24.112 | 24.112 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nozocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor şi a antibioticorezistenţei | 699 | 699 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 1.258 | 1.258 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 105.500 | 94.000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 72.990 | 72.959 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin | 3.837 | 3.806 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 631 | 631 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 45.975 | 45.975 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale | 15.070 | 15.070 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 5.790 | 5.790 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D | 621 | 621 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 795 | 795 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 271 | 271 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 717 | 717 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 19.499 | 19.499 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total buget programe naţionale de sănătate publică 2021 | 4.453.291 | 2.833.191 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
MS - acţiuni centralizate nerepartizate | 0 | 0 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Reţinere 10% | 0 | 0 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TOTAL BUGET 2021 | 4.453.291 | 2.833.191 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.Bugetul alocat programelor naţionale de sănătate publică aprobate pentru anul 2022
- mii lei -
Programele naţionale de sănătate publică | Buget de stat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Credite de angajament trimestrul I 2022 | Credite bugetare trimestrul I 2022 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. Programul naţional de boli transmisibile, din care: | 3.960.961 | 315.829 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de vaccinare | 3.694.091 | 49.246 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare | 144.440 | 144.440 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA | 117.443 | 117.156 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei | 4.768 | 4.768 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor | 219 | 219 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă | 330 | 330 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III. Programul naţional de securitate transfuzională | 24.000 | 24.000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV. Programele naţionale de boli netransmisibile, din care: | 18.889 | 18.889 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening populaţional | 1.281 | 1.281 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică | 190 | 190 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană | 12.125 | 12.125 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi | 3.290 | 3.290 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer | 1.660 | 1.660 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D | 165 | 165 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de tratament pentru boli rare | 133 | 133 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Programul naţional de management al registrelor naţionale | 45 | 45 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate | 215 | 215 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
VI. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului | 3.911 | 3.911 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total buget programe naţionale de sănătate publică 2022 | 4.008.306 | 363.174 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
MS - acţiuni centralizate nerepartizate | 1.348.494 | 1.168.626 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Reţinere 10% | 595.200 | 170.200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TOTAL BUGET 2022 | 5.952.000 | 1.702.000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.Vaccinarea grupelor populaţionale la risc
Tipul de vaccinare | Grupe populaţionale la risc |
Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulţi (DTPa) | gravide |
HPV1 | fete din grupa de vârstă 11-14 ani |
Vaccin gripal | persoanele din grupele populaţionale la risc stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii conform metodologiei, precum şi personalul implicat în asigurarea şi menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale |
Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR) | contacţii din focar |
Alte vaccinări aprobate de Ministerul Sănătăţii şi aplicabile în situaţii epidemiologice deosebite şi/sau în urgenţe de sănătate publică de importanţă internaţională | persoane cu susceptibilitate crescută, indiferent de antecedentele vaccinale sau de boală infecţioasă (campanii de tip catch-up, mopping-up sau follow-up), personalul din cadrul instituţiilor cu reţele sanitare proprii care desfăşoară misiuni la frontieră sau în afara graniţelor ţării, imigranţi, refugiaţi, azilanţi; vaccinarea împotriva COVID-19 se realizează la grupele populaţionale prevăzute la Secţiunea 2 "Descrierea grupelor populaţionale pentru vaccinarea împotriva COVID-19", Cap. XI "Organizarea şi desfăşurarea campaniilor de vaccinarea împotriva COVID-19" din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, cu modificările şi completările ulterioare |
*) Rândul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
HPV1) | fete din grupa de vârstă 11-18 ani |
"
1Vaccinarea anti-HPV pentru prevenirea infecţiilor determinate de HPV:
a)se realizează la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali care vor formula o cerere la medicul de familie; cererile vor fi centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare şi trimestrial se va solicita direcţiei de sănătate publică numărul de doze de vaccin necesare;
b)o schemă de vaccinare integrală se realizează cu acelaşi produs vaccinal în vederea respectării principiului echităţii;
c)se achiziţionează cantitatea corespunzătoare întregii scheme de vaccinare anti-HPV;
d)vaccinarea va fi disponibilă numai pentru fetele care, la data solicitării, se încadrează în grupa de vârstă 11-18 ani, părinţii urmând să decidă individual când anume în acest interval se va face vaccinarea.
SUBSECŢIUNEA I:1. Vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare
Calendarul naţional de vaccinare
"Vârsta recomandată1) | Tipul de vaccinare | Comentarii |
primele 24 de ore 2-7 zile | Vaccin hepatitic B (Hep B) 2) Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG) | în maternitate |
2 luni | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) Vaccin pneumococic conjugat | medicul de familie |
4 luni | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) Vaccin pneumococic conjugat | medicul de familie |
11 luni | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) Vaccin pneumococic conjugat | medicul de familie |
12 luni | Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR) | medicul de familie |
5 ani | Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR) | medicul de familie |
5-6 ani | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI) | medicul de familie |
14 ani | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulţi (DTPa) | medicul de familie |
NOTE:
1)Vaccinarea copiilor abandonaţi în unităţile sanitare cu paturi se realizează la vârstele recomandate în Calendarul naţional de vaccinare sau, după caz, la alte vârste, în funcţie de starea de sănătate a acestora.
2)În situaţia în care vaccinul hepatitic B nu este disponibil pentru administrare în primele 24 de ore de la naştere, copiilor născuţi din mame AgHBs pozitive li se va aplica temporar următoarea schemă de vaccinare:
Vârsta recomandată | Tipul de vaccinare | Comentarii |
6 săptămâni | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza I | medicul de familie |
30 de zile de la prima doză | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza II | medicul de familie |
30 de zile de la a doua doză | Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza III | medicul de familie |
La vârsta de 11 luni copiii vor fi vaccinaţi conform Calendarului naţional de vaccinare, respectiv vor primi a IV-a doză de vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B).
Copiii născuţi din mame AgHBs negative vor fi vaccinaţi conform Calendarului naţional de vaccinare începând cu vârsta de 2 luni, fără a mai fi necesară recuperarea dozei de vaccin hepatitic B care nu a fost administrată la naştere.
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor se vor utiliza numai seringi de unică folosinţă.
1.1.10. asigurarea găzduirii RENV în cloud securizat;
1.1.11. asigurarea prin intermediul RENV a trimiterii de SMS către aparţinătorii legali ai copiilor ce urmează a fi vaccinaţi;
1.2.2.depozitarea, distribuirea şi, după caz, transportul vaccinurilor către cabinetele de asistenţă primară şi unităţile sanitare cu paturi în cadrul cărora se realizează vaccinarea, precum şi către centrele de vaccinare organizate, în situaţii epidemiologice deosebite, prin ordin al ministrului sănătăţii;
1.2.16. întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor prevăzute în anexa nr. 11 la normele tehnice, pentru furnizarea vaccinurilor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către unităţi de specialitate pentru implementarea unor activităţi din cadrul Programului naţional de vaccinare, inclusiv pentru situaţiile în care DSP decide efectuarea recuperării la BCG în cadrul dispensarelor teritoriale de pneumoftiziologie sau efectuarea vaccinării în unităţile sanitare cu paturi a copiilor abandonaţi;
1.4.2.efectuarea vaccinării beneficiarilor prevăzuţi la titlul D punctul 1 cu tipurile de vaccinuri menţionate în Calendarul naţional de vaccinare şi la vârstele prevăzute în acesta sau, după caz, la alte vârste, în situaţia completării schemei de vaccinare. Medicii de familie au obligativitatea efectuării vaccinării beneficiarilor înscrişi pe lista proprie de asiguraţi, a beneficiarilor înscrişi pe lista de asiguraţi a altui medic de familie pe care îl înlocuieşte, în toate situaţiile de înlocuire a unui medic prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv: convenţie de înlocuire şi convenţie de reciprocitate, precum şi acelora care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, la solicitarea DSP şi/sau a părinţilor copiilor sau a aparţinătorilor legali, cu utilizarea vaccinurilor achiziţionate de Ministerul Sănătăţii sau, după caz, achiziţionate de aparţinători în situaţii în care pot fi dovedite discontinuităţi în aprovizionare. Efectuarea vaccinării se realizează după acordarea unei consultaţii medicale prin care se confirmă starea de sănătate a copilului. Efectuarea vaccinării şi consultaţia medicală acordată constituie serviciul de vaccinare. Consultaţia medicală acordată în cadrul serviciului de vaccinare urmăreşte obiective distincte de consultaţiile din cadrul serviciilor medicale de prevenţie şi profilaxie decontate de către casele de asigurări de sănătate, după cum urmează:
1.4.2.1.excluderea situaţiilor medicale care contraindică temporar sau definitiv vaccinarea;
1.4.2.2.evaluarea contextului epidemiologic, după caz;
1.4.2.3.examenul clinic;
1.4.2.4.consilierea părinţilor copiilor sau a aparţinătorilor legali referitor la reacţiile postvaccinale şi atitudinea terapeutică în cazul apariţiei lor;
1.4.2.5.înregistrarea în RENV;
1.4.2.6.urmărirea apariţiei RAPI şi raportarea lor.
Serviciul medical de vaccinare se consemnează în evidenţele primare ale cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară.
1.4.4.realizează înregistrarea corectă şi la timp a vaccinărilor efectuate în evidenţele medicale primare, în RENV în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.234/2011 privind instituirea metodologiei de raportare online în Registrul unic de vaccinări, precum şi în Carnetul de vaccinare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.147/2011 privind aprobarea modelului Carnetului de vaccinări, cu modificările ulterioare; pentru situaţiile de înlocuire prevăzute de legislaţia în vigoare, serviciul medical de vaccinare se consemnează în RENV de către medicul înlocuit, cu menţionarea în rubrica «Observaţii» a faptului că serviciul de vaccinare a fost realizat de către medicul înlocuitor;
SUBSECŢIUNEA I4^1:
1.41.Activităţi desfăşurate la nivelul centrelor de vaccinare care se organizează, în situaţii epidemiologice deosebite, prin ordin al ministrului sănătăţii.
SUBSECŢIUNEA I6:1.6. Activităţi desfăşurate de furnizorii de servicii spitaliceşti în situaţiile în care sunt spitalizaţi copii abandonaţi:
1.6.1.realizarea catagrafiei şi estimarea cantităţilor de vaccinuri necesare din Calendarul naţional de vaccinări şi transmiterea acestora către DSP;
1.6.2.efectuarea vaccinării copiilor abandonaţi în unitatea sanitară, cu tipurile de vaccinuri menţionate în Calendarul naţional de vaccinare şi la vârstele prevăzute în acesta sau, după caz, la alte vârste după acordarea unei consultaţii medicale prin care se confirmă starea de sănătate a copilului, după cum urmează:
1.6.2.1.excluderea situaţiilor medicale care contraindică temporar sau definitiv vaccinarea;
1.6.2.2.evaluarea contextului epidemiologie, după caz;
1.6.2.3.examenul clinic;
1.6.2.4.înregistrarea corectă şi la timp a vaccinărilor efectuate în evidenţele medicale, în Carnetul de vaccinare în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.147/2011 privind aprobarea modelului Carnetului de vaccinări, cu modificările ulterioare, şi în RENV;
1.6.2.5.urmărirea apariţiei RAPI şi raportarea lor;
1.6.3.răspund de utilizarea eficientă a cantităţilor de vaccinuri solicitate şi primite;
1.6.4.raportarea vaccinărilor efectuate la DSP;
1.6.5.raportează lunar la DSP consumurile şi stocurile de vaccinuri.
SUBSECŢIUNEA II. 2. Vaccinarea grupelor populaţionale la risc:
Tipul de vaccinare | Grupe populaţionale la risc |
Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulţi (DTPa) | gravide |
HPV1 | fete din grupa de vârstă 11-14 ani |
vaccinul gripal | persoanele din grupele populaţionale la risc stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, conform metodologiei |
Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR) | contacţii din focar |
alte vaccinări aprobate de Ministerul Sănătăţii şi aplicabile în situaţii epidemiologice deosebite şi/sau în urgenţe de sănătate publică de importanţă internaţională | persoane cu susceptibilitate crescută, indiferent de antecedentele vaccinale sau de boală infecţioasă (campanii de tip catch-up, mopping-up sau follow-up), personalul din cadrul instituţiilor cu reţele sanitare proprii care desfăşoară misiuni la frontieră sau în afara graniţelor ţării, imigranţi, refugiaţi, azilanţi |
NOTĂ: 1Vaccinarea anti-HPV pentru prevenirea infecţiilor determinate de HPV:
a)se realizează la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali care vor formula o cerere la medicul de familie; cererile vor fi centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare şi trimestrial se va solicita direcţiei de sănătate publică numărul de doze de vaccin necesare;
b)o schemă de vaccinare integrală se realizează cu acelaşi produs vaccinal în vederea respectării principiului echităţii;
c)se achiziţionează cantitatea corespunzătoare întregii scheme de vaccinare anti-HPV;
d)vaccinarea va fi disponibilă numai pentru fetele care, la data solicitării, se încadrează în grupa de vârstă 11-14 ani, părinţii urmând să decidă individual când anume în acest interval se va face vaccinare.
2.2.2.depozitarea, distribuirea şi, după caz, transportul vaccinurilor către cabinetele de asistenţă primară şi unităţile sanitare cu paturi în cadrul cărora se realizează vaccinarea, precum şi către centrele de vaccinare organizate, în situaţii epidemiologice deosebite, prin ordin al ministrului sănătăţii;
2.3.2.administrarea vaccinurilor opţionale beneficiarilor prevăzuţi la titlul D punctul 2. Medicii de familie au obligativitatea efectuării vaccinării beneficiarilor înscrişi pe lista proprie de asiguraţi, a beneficiarilor înscrişi pe lista de asiguraţi a altui medic de familie pe care îl înlocuieşte, în toate situaţiile de înlocuire a unui medic prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv: convenţie de înlocuire şi convenţie de reciprocitate.
Efectuarea vaccinării se realizează după acordarea unei consultaţii medicale prin care se confirmă starea de sănătate a copilului. Efectuarea vaccinării şi consultaţia medicală acordată constituie serviciul de vaccinare. Consultaţia medicală acordată în cadrul serviciului de vaccinare urmăreşte obiective distincte de consultaţiile din cadrul serviciilor medicale de prevenţie şi profilaxie decontate de către casele de asigurări de sănătate, după cum urmează:
2.3.2.1.excluderea situaţiilor medicale care contraindică temporar sau definitiv vaccinarea;
2.3.2.2.evaluarea contextului epidemiologic, după caz;
2.3.2.3.examenul clinic;
2.3.2.4.consilierea părinţilor copiilor sau a aparţinătorilor legali referitor la reacţiile postvaccinale şi atitudinea terapeutică în cazul apariţiei lor;
2.3.2.5.înregistrarea în RENV;
2.3.2.6.urmărirea apariţiei RAPI şi raportarea lor.
Serviciul medical de vaccinare se consemnează în evidenţele primare ale cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară;
SUBSECŢIUNEA II4:
2.4.Activităţi desfăşurate la nivelul centrelor de vaccinare în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii, al ministrului afacerilor interne, al ministrului apărării naţionale şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
NOTĂ:
Până la atribuirea codului numeric personal (CNP) copiii vor fi vaccinaţi şi înregistraţi în RENV. identificarea acestora realizându-se pe baza codului unic de identificare generat de aplicaţie, variabila CNP nefiind obligatoriu de completat
SECŢIUNEA VI:E. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.număr de vaccinări (fără includerea vaccinării împotriva COVID-19): 2.500.000 vaccinări/an;
1.2.număr carnete de vaccinări tipărite de INSP/an: 130.000;
1.3.număr de activităţi desfăşurate de către INSP/an: 350;
1.4.număr doze de vaccin împotriva COVID-19 achiziţionate: 46.798.222 doze;
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/vaccinare1: 65 lei;
2.2.cost mediu estimat/carnet tipărit de către INSP: 1 leu;
2.3.cost mediu estimat/activitate desfăşurată de către INSP: 970 lei;
2.4.cost mediu estimat/doză de vaccin împotriva COVID-19 achiziţionat: 49 lei;
3.Indicatori de rezultat:
3.1.acoperirea vaccinală cu antigenele din Calendarul naţional de vaccinare la vârstele de 12 luni: 95%;
3.2.acoperirea vaccinală cu antigenele din vaccinurile opţionale la grupurile la risc incluse în program (fără includerea vaccinului împotriva COVID-19): 50%;
3.3.acoperirea vaccinală pentru vaccinul împotriva COVID-19: 70%.
______
1Costul mediu estimat/vaccinare se calculează drept raportul dintre cheltuielile efectiv realizate exprimate şi numărul de vaccinări efectuate, fără a fi luate în calcul şi cheltuielile efectuate de Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19. Cheltuielile efectiv realizate reprezintă cheltuielile aferente dozelor de vaccin şi seringilor utilizate şi prestării de servicii pentru serviciile de vaccinare la care se adaugă cheltuielile generale care cuprind valoarea bunurilor utilizate în scopuri administrative, cheltuielile care ţin de transportul vaccinurilor şi întreţinerea, mentenanţa, metrologizarea spaţiilor frigorifice, cheltuielile privind pierderile de produse, precum şi cheltuieli rezultate din întreţinerea sistemului informaţional şi informatic necesar derulării programului.
Notă
1Vaccinul DTPa achiziţionat din bugetul Programului naţional de vaccinare poate fi transferat unităţilor sanitare în vederea utilizării acestuia pentru profilaxia antitetanică a persoanelor expuse la risc în condiţiile în care direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti constată o rată scăzută de vaccinare şi/sau cu maximum 3 luni înainte de data expirării vaccinului; transferul se realizează cu titlu gratuit, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu consemnarea transferului în cuprinsul anexelor nr. 12 şi 13 la normele tehnice.
2.materiale sanitare: seringi de unică folosinţă, ace pentru seringi, cutii pentru colectarea deşeurilor înţepătoare, plasturi, halate de unică folosinţă, mănuşi sterile;
21.dezinfectanţi: tampoane impregnate cu alcool pentru injecţii, dezinfectanţi de mâini pe bază de alcool;
3.1.serviciul de vaccinare acordat de medicul de familie, care se decontează la un tarif de 25 lei/serviciu medical pe baza raportului generat de RENV şi/sau a formularelor standard de raportare, în cazul vaccinărilor opţionale, pentru serviciile acordate începând cu data de 1 aprilie 2017, în cazul administrării vaccinurilor achiziţionate de Ministerul Sănătăţii; în situaţia în care vaccinarea se efectuează cu două sau mai multe tipuri de vaccinuri menţionate în Calendarul naţional de vaccinare şi la vârstele prevăzute în acesta sau, după caz, la alte vârste, în situaţia completării schemei de vaccinare, tariful se majorează corespunzător cu suma de 13 lei/serviciu de vaccinare pentru fiecare tip de vaccin administrat suplimentar faţă de primul tip de vaccin.
Pentru situaţiile înregistrate în cursul trimestrului IV 2017, în care au fost administrate simultan mai multe tipuri de vaccin prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare, sumele decontate se regularizează până la data de 25 ianuarie 2018.
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, decontarea serviciului de vaccinare acordat de medicul de familie, în situaţia administrării un singur tip de vaccin, se realizează la un tarif de 27 lei/serviciu medical. În cazul în care în serviciul de vaccinare se realizează administrarea mai multor tipuri de vaccinuri simultan, pentru fiecare tip de vaccin administrat în plus se va plăti suplimentar suma de 13 lei.
3.10.găzduirea RENV în cloud securizat;
3.11.transmiterea din RENV de SMS către aparţinătorii legali ai copiilor ce urmează a fi vaccinaţi.
3.12.asigurarea bunurilor de tipul vaccinului, materialelor sanitare şi altor asemenea bunuri.
5.obiecte de inventar cu caracter funcţional: calculatoare, copiatoare, fax, xerox, multifuncţionale, hard diskuri/memorii externe, UPS-uri, distrugătoare documente, lăzi/genţi izoterme, dispozitive de monitorizare a temperaturii;
6.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele necesare transportului vaccinurilor, depozitării vaccinurilor/lanţ de frig, calculatoarelor, faxurilor, imprimantelor, copiatoarelor, multifuncţionalelor;
6.unităţi sanitare cu paturi, unităţi medicale ambulatorii de specialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru vaccinarea antigripală a personalului medical (medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar)
7.unităţi sanitare cu paturi pentru vaccinarea copiilor abandonaţi;
8.centre de vaccinare.
4.Activităţi desfăşurate la nivelul unităţilor de specialitate pentru identificarea virusului SARS-CoV-2 şi a variantelor circulante pe teritoriul României:
4.1.testarea de laborator prin metoda RT-PCR standard pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 a persoanelor stabilite prin metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de INSP, prin CNSCBT sau prin ordin al ministrului sănătăţii;
4.2.testarea genetică în vederea identificării variantelor SARS-CoV-2 circulante pe teritoriul României prin:
(1)4.2.1. RT-PCR specific de variantă pentru selecţionarea cazurilor de interes dintre cele la care testul RT-PCR standard este pozitiv;
(2)4.2.2. secvenţierea întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici NGS (next generation sequencing) la cazurile pozitive selectate prin test RT-PCR specific de variantă.
1.14.monitorizarea activităţilor de identificare a comunităţii la risc de îmbolnăvire prin hepatită A şi de organizare a vaccinărilor, în vederea prevenirii apariţiei focarelor de hepatită A sau a limitării extinderii acestora;
2.6.întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor şi, după caz, a actelor adiţionale la acestea, prevăzute la punctul B din anexa nr. 9 la normele tehnice, pentru vaccinările efectuate în comunităţile cu risc crescut de apariţie a focarelor de hepatită A, în focare de boală transmisibilă, în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, precum inundaţii, cutremure şi/sau în alte situaţii epidemiologice deosebite;
2.19.implementarea metodologiei de evaluare a riscului de îmbolnăvire prin boli transmisibile la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
2.20.identificarea comunităţilor la risc de îmbolnăvire prin hepatită A;
2.21.organizarea vaccinărilor în vederea prevenirii apariţiei focarelor de hepatită A sau a limitării extinderii acestora în funcţie de nivelul de risc identificat în urma evaluării;
2.22.întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor pentru realizarea serviciilor de recoltare a probelor biologice de tipul exudatului faringian şi nazal pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare si definiţia de caz prevăzute în metodologia de supraveghere; recoltarea probelor biologice se realizează numai de către medicii de familie selectaţi de direcţiile de sănătate publică să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei.
2.23.întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor prevăzute la pct. C din anexa nr. 9 la normele tehnice, pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, derulate de către cabinetele medicale de asistenţă medicală primară, pentru medicii de familie din sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei.
2.24.realizează distribuirea testelor rapide pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2 către unităţile de specialitate care implementează programul;
2.25.identificarea cazurilor care îndeplinesc criteriile epidemiologice prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către INSP, colectarea probelor biologice recoltate pentru identificarea virusului SARS-CoV-2 şi transportul acestora către laboratorul la care sunt arondate, în vederea efectuării testelor genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante în conformitate cu anexa la prezenta anexă;
2.26.selectarea probelor biologice recoltate pentru identificarea virusului SARS-CoV-2 de la cazurile simptomatice, conform definiţiei de caz prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborat de către INSP, şi transportul acestora către laboratorul care efectuează testarea RT-PCR specific de variantă, în vederea efectuării testelor genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante, prevăzută în anexa la prezenta anexă;
2.27.în urma desfăşurării procedurii de la pct. 2.26, DSPJ din judeţul unde se află laboratorul care a efectuat testarea RTPCR specific de variantă organizează colectarea probelor biologice pozitive la RT-PCR standard evaluate prin RT-PCR specific de variantă şi asigură transportul acestora în vederea efectuării secvenţierii întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici NGS.
2.28.[textul din punctul 2., subpunctul 2.28.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea III^1 a fost abrogat la 31-dec-2021 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 3.006/2021]
3.3.efectuarea de vaccinări suplimentare dispuse de DSP. Efectuarea vaccinării se realizează după acordarea unei consultaţii medicale prin care se confirmă starea de sănătate a copilului. Efectuarea vaccinării şi consultaţia medicală acordată constituie serviciul de vaccinare. Consultaţia medicală acordată în cadrul serviciului de vaccinare urmăreşte obiective distincte de consultaţiile din cadrul serviciilor medicale de prevenţie şi profilaxie decontate de către casele de asigurări de sănătate, după cum urmează:
3.3.1.excluderea situaţiilor medicale care contraindică temporar sau definitiv vaccinarea;
3.3.2.evaluarea contextului epidemiologic, după caz;
3.3.3.examenul clinic;
3.3.4.consilierea părinţilor copiilor sau a aparţinătorilor legali referitor la reacţiile postvaccinale şi atitudinea terapeutică în cazul apariţiei lor;
3.3.5.înregistrarea în RENV;
3.3.6.urmărirea apariţiei RAPI şi raportarea lor.
Serviciul medical de vaccinare se consemnează în evidenţele primare ale cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară;
3.7.recoltarea de către medicii de familie desemnaţi de DSP judeţeană/a municipiului Bucureşti să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei a probelor biologice de tipul exudatului faringian şi nazal pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare şi definiţia de caz prevăzute în metodologia de supraveghere.
SECŢIUNEA IV:D. Beneficiarii programului:
1.Persoanele care au calitatea de suspecţi, contacţi sau simptomatici ai bolilor infecţioase prevăzute în reglementările legale în vigoare şi care îndeplinesc una dintre următoarele cerinţe:
1.1.au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
1.2.au domiciliul în România şi nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
1.3.sunt în tranzit pe teritoriul României.
2.Pentru testarea de laborator efectuată în scopul stabilirii diagnosticului infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sunt eligibile persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la pct. 1, precum şi criteriile pentru iniţierea testării pentru SARS-CoV-2 stabilite prin metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de INSP sau prin ordin al ministrului sănătăţii; efectuarea testelor genetice pentru identificarea variantelor SARS-CoV-2 circulante se realizează numai la cazurile ce îndeplinesc criteriile epidemiologice şi de laborator recomandate prin metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus.
SECŢIUNEA V:E. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.pentru INSP:
1.1.1.număr de activităţi desfăşurate la nivelul INSP: 600 activităţi/an;
1.1.2.număr de studii desfăşurate: 1 studiu/an;
1.2.pentru DSP:
1.2.1.număr de activităţi desfăşurate la nivelul DSP: 3.500 activităţi/an;
1.2.2.număr de focare depistate, raportate şi investigate: 1.500 focare/an;
1.2.3.număr de alerte verificate: 200 alerte/an;
1.2.4.număr de alerte investigate: 200 alerte/an;
1.2.5.[textul din punctul 1., subpunctul 1.2.5.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea V a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 1272/2020]
1.3.pentru unităţile de specialitate care realizează testarea de laborator în scopul stabilirii diagnosticului infecţiei cu virusul SARS-CoV-2:
(1)1.3.1. număr teste rapide pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2 achiziţionate: 3.000.000;
(2)1.3.2. număr testări RT-PCR standard pentru identificarea SARS-CoV-2: 3.300.000;
(3)1.3.3. număr testări RT-PCR specific de variantă: 150.000;
(4)1.3.4. număr secvenţieri ale întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici NGS: 9.000.
1.3.1.[textul din punctul 1., subpunctul 1.3.1.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea V a fost abrogat la 26-mar-2021 de Art. I, punctul 10. din Ordinul 383/2021]
2.Indicatori de eficientă:
2.1.pentru INSP:
2.1.1.cost mediu estimat/activitate desfăşurată la nivelul INSP: 1.200 lei/activitate;
2.1.2.cost mediu estimat/studiu realizat: 1.834.000 lei/ studiu;
2.2.pentru DSP:
2.2.1.cost mediu estimat/activitate desfăşurată la nivelul DSP: 800 lei/activitate;
2.2.2.cost mediu estimat/focar de boală transmisibilă depistat, raportat şi investigat: 800 lei/focar;
2.2.3.cost mediu estimat/alertă verificată: 400 lei/alertă;
2.2.4.cost mediu estimat/alertă investigată: 400 lei/alertă;
2.2.5.[textul din punctul 2., subpunctul 2.2.5.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea V a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 7. din Ordinul 1272/2020]
2.3.pentru unităţile de specialitate care realizează testarea de laborator în scopul stabilirii diagnosticului infecţiei cu virusul SARS-CoV-2:
(1)2.3.1. cost/test rapid pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2: 7,26 lei;
(2)2.3.2. cost/testare RT-PCR standard efectuată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2: 200 lei; începând cu data de 1 aprilie 2021 cost/testare RT-PCR standard efectuată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2: 175 lei; începând cu data de 1 ianuarie 2022 cost/testare RT-PCR standard efectuată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2: 150 lei
(3)2.3.3. cost/testare RT-PCR specific de variantă: 100 lei;
(4)2.3.4. cost/secvenţierea întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici NGS: 1.000 lei.
2.3.1.[textul din punctul 2., subpunctul 2.3.1.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea V a fost abrogat la 26-mar-2021 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 383/2021]
3.Indicatori de rezultat:
3.1.pentru DSP: indice de raportare a bolilor transmisibile: 75%;
3.2.pentru unităţile de specialitate care realizează testarea RT-PCR standard pentru identificarea virusului SARS-CoV-2: ponderea persoanelor infectate cu SARS-CoV-2: minimum 1%.
3.3.pentru unităţile de specialitate care realizează testarea genetică pentru identificarea variantelor SARS-CoV-2 circulante: ponderea variantelor mutante confirmate prin secvenţierea întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici de nouă generaţie (NGS): 50%.
8.1.serviciul de vaccinare acordat de medicul de familie care se decontează de către direcţiile de sănătate publică la un tarif de 27 lei/serviciu medical pe baza raportului generat de RENV şi/sau a formularelor standard de raportare, pentru vaccinările efectuate în comunităţile cu risc crescut de apariţie a focarelor de hepatită A, în focare de boală transmisibilă, în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, precum inundaţii, cutremure şi/sau în alte situaţii epidemiologice deosebite.
8.11.serviciul de testare de laborator prin metoda RT-PCR standard pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 se finanţează de Ministerul Sănătăţii, respectiv se decontează de către direcţiile de sănătate publică după cum urmează:
(1)8.11.1. la un tarif de 200 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor biologice recoltate până la data de 31 martie 2021;
(2)8.11.2. la un tarif de 175 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor biologice recoltate începând cu data de 1 aprilie 2021.
(3)8.11.3. la un tarif de 150 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor biologice recoltate începând cu data de 1 ianuarie 2022.
8.12.serviciul de testare genetică prin metoda RT-PCR specific de variantă se finanţează de Ministerul Sănătăţii, respectiv se decontează de către direcţiile de sănătate publică la un tarif de 100 lei/testare realizată şi raportată;
8.13.serviciul de testare genetică prin metoda secvenţierii întregului genom SARS-CoV-2 se finanţează de Ministerul Sănătăţii, respectiv se decontează de către direcţiile de sănătate publică la un tarif de 1.000 lei/testare realizată şi raportată;
12.poşta: timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale, servicii telefonie şi servicii de internet;
17.recoltarea probelor biologice de tipul exudatului faringian şi nazal pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare şi definiţia de caz precizate în metodologia de supraveghere, se decontează la un tarif de 10 lei/caz investigat.
4.1.Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş";
4.2.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" - Bucureşti;
4.3.Spitalul de Boli Infecţioase Braşov;
4.4.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
4.5.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi;
4.6.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;
4.7.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;
4.8.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara;
4.9.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova;
4.10.Institutul Naţional de Sănătate Publică.
4.11.Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta»;
4.12.Institutul Clinic Fundeni;
4.13.SYNEVO ROMANIA - S.R.L.;
4.14.SANADOR - S.R.L.;
4.15.Reţeaua Privată de Sănătate «REGINA MARIA», cu opt entităţi:
4.15.1. S.C. CENTRUL MEDICAL UNIREA - S.R.L., Bucureşti;
4.15.2. S.C. GENOME & GENETICS - S.R.L., Bucureşti;
4.15.3. S.C. GENETIC CENTER - S.R.L., Cluj-Napoca;
4.15.4. S.C. BIOSTANDARD 2007 - S.R.L., Oradea, Bihor;
4.15.5. S.C. CENTRUL MEDICAL UNIREA - S.R.L., Timişoara;
4.15.6. S.C. CENTRUL MEDICAL UNIREA - S.R.L., Braşov;
4.15.7. S.C. ELITE MEDICAL - S.R.L., Dolj, cu laborator de analize medicale/compartiment biologie moleculară în Bucureşti;
4.15.8. S.C. CENTRUL MEDICAL UNIREA - S.R.L., Iaşi.
4.16.[textul din punctul 4., subpunctul 4.16.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 8. din Ordinul 1272/2020]
4.17.Institutul Oncologic «Prof. Dr. Ion Chiricuţă» Cluj-Napoca;
4.18.Institutul Regional de Oncologie Iaşi;
4.19.Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu», Cluj-Napoca.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.19.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 26-mar-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 500/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.19.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 26-mar-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 500/2020]
4.20.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
4.21.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.21.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 30-mar-2020 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 523/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.21.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 30-mar-2020 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 523/2020]
4.22.Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca;
4.23.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
4.24.Personal Genetics - S.R.L., Bucureşti;
4.25.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
4.26.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea;
4.27.Direcţia de Sănătate Publică Alba;
4.28.Spitalul Judeţean «Sf. Ioan cel Nou» Suceava;
4.29.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea;
4.30.[textul din punctul 4., subpunctul 4.30.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 8. din Ordinul 1272/2020]
4.31.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;
4.32.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare;
4.33.Societatea Comercială Investigaţii Medicale Praxis - S.R.L., Iaşi;
4.34.S.C. PROVITAM - S.R.L., Sfântu Gheorghe;
4.35.S.C. CLINICA SANTE - S.R.L., cu două puncte de lucru:
4.35.1. Laborator analize medicale - genetică moleculară, Bucureşti,
4.35.2. Cabinete medicale şi laborator de analize medicale, Bucureşti.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.35.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 03-apr-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 554/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.35.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 03-apr-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 554/2020]
4.36.S.C. GRAL MEDICAL - S.R.L., Bucureşti;
4.37.S.C. MEDLIFE - S.A., cu cinci entităţi:
4.37.1. laborator de biologie moleculară MedLife, Bucureşti;
4.37.2. laborator de biologie moleculară MedLife, Timişoara;
4.37.3. laborator de biologie moleculară, Sf. Gheorghe - S.C. Policlinica de Diagnostic Rapid Medis - S.R.L.;
4.37.4. laborator de biologie moleculară MedLife, Cluj-Napoca;
4.37.5. laborator de anatomie patologică-medicină moleculară - Centrul Medical Panduri - S.A., Bucureşti;
4.38.IMUNOMEDICA PROVITA - S.R.L., Bucureşti;
4.39.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Alba;
4.40.Direcţia de Sănătate Publică Arad, Arad;
4.41.Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, Harghita;
4.42.Direcţia de Sănătate Publică Harghita, Harghita;
4.43.S.C. PRODIA - S.R.L. Miercurea-Ciuc, Harghita.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.43.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 13-apr-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 614/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.43.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 13-apr-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 614/2020]
4.44.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi;
4.45.Direcţia de Sănătate Publică Prahova;
4.46.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti;
4.47.S.C. Bioclinica - S.A., Timişoara;
4.48.[textul din punctul 4., subpunctul 4.48.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 03-sep-2020 de Art. I, punctul 1. din Ordinul 1504/2020]
4.49.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Carol Davila» Bucureşti;
4.50.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
4.51.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
4.52.S.C. Lotus-Med - S.R.L., Bucureşti;
4.53.Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino», Bucureşti;
4.54.Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.54.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 21-apr-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 639/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.54.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 21-apr-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 639/2020]
4.55.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
4.56.Institutul de Virusologie «Ştefan Nicolau» Bucureşti;
4.57.Spitalul Clinic de Urgenţă «Prof Dr. Agrippa Ionescu»;
4.58.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
4.59.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov;
4.60.Direcţia de Sănătate Publică Vrancea.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.60.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 27-apr-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 689/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.60.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 27-apr-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 689/2020]
4.61.Spitalul Municipal de Urgenţă «Elena Beldiman» Bârlad;
4.62.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
4.63.Direcţia de Sănătate Publică Teleorman;
4.64.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.64.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 08-mai-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 765/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.64.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 08-mai-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 765/2020]
4.65.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea
[textul din punctul 4., subpunctul 4.65.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 13-mai-2020 de Art. I, punctul 6. din Ordinul 805/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.65.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 13-mai-2020 de Art. I, punctul 6. din Ordinul 805/2020]
4.66.Direcţia de Sănătate Publică Bacău;
4.67.Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc;
4.68.TEO HEALTH - S.A. - Spitalul «Sf. Constantin» - Braşov;
4.69.Spitalul Municipal «Dr. Al. Simionescu» Hunedoara;
4.70.Direcţia de Sănătate Publică Suceava;
4.71.Spitalul Municipal de Urgenţă Roman;
4.72.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui;
4.73.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu;
4.74.Spitalul Orăşenesc Mioveni;
4.75.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;
4.76.Spitalul Municipal «Dr. Pop Mircea» Marghita;
4.77.Direcţia de Sănătate Publică Buzău;
4.78.Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei Lugoj;
4.79.Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva;
4.80.Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi;
4.81.Spitalul Municipal Oneşti;
4.82.Direcţia de Sănătate Publică Constanţa;
4.83.AMS Laborator Genetic, Bucureşti;
4.84.Direcţia de Sănătate Publică Olt;
4.85.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Mavromati» Botoşani;
4.86.Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.86.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-mai-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 820/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.86.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-mai-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 820/2020]
4.87.Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila;
4.88.S.C. Routine Med - S.R.L., Tulcea;
4.89.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Pius Brînzeu», Timişoara.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.89.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 27-mai-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 909/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.89.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 27-mai-2020 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 909/2020]
4.90.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia;
4.91.Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor;
4.92.Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin;
4.93.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
[textul din punctul 4., subpunctul 4.93.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 9. din Ordinul 1272/2020]
[textul din punctul 4., subpunctul 4.93.. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 15-iul-2020 de Art. I, punctul 9. din Ordinul 1272/2020]
4.94.Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu;
4.95.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria;
4.96.Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie «Leon Daniello» Cluj-Napoca;
4.97.Spitalul Militar de Urgenţă «Dr. Alexandru Gafencu» Constanţa;
4.98.Direcţia de Sănătate Publică Brăila;
4.99.Spitalul Municipal Săcele;
5.4.100. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu două puncte de lucru:
4.100.1. laborator BK din cadrul Dispensarului TBC;
4.100.2. laborator de analize medicale - sediul central;
6.4.101. Laborator Cuza Vodă - S.R.L., Bucureşti;
7.4.102. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi;
8.4.103. Institutul de Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. George I.M. Georgescu» Iaşi;
9.4.104. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» Galaţi;
10.4.105. Spitalul Municipal Medgidia;
11.4.106. S.C. Centrul Medical Matei Basarab - S.R.L., Bucureşti;
12.4.107. Spitalul Municipal Câmpulung, Argeş;
13.4.108. Spitalul Orăşenesc «Sf. Dimitrie» Târgu-Neamţ;
14.4.109. Spitalul clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I. A. Sbarcea» Braşov;
15.4.110. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase «Sf. Cuvioasa Parascheva» Galaţi;
16.4.111. Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa;
17.4.112. Spitalul Clinic Militar de Urgenţă «Dr. Victor Popescu» Timişoara;
18.4.113. Spitalul Orăşenesc «Ioan Lascăr» Comăneşti;
19.4.114. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
20.4.115. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
[textul din punctul 20. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 31-iul-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 1354/2020]
[textul din punctul 20. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 31-iul-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 1354/2020]
21.4.116. Spitalul Municipal Vatra Dornei, Suceava;
22.4.117. LABORATOARELE SYNLAB - S.R.L., cu două puncte de lucru:
4.117.1. laborator analize medicale, Bucureşti;
4.117.2. laborator analize medicale, diagnostic molecular, Bucureşti;
23.4.118. Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Fogolyan Kristof» Sfântu Gheorghe, Covasna;
24.4.119. Institutul Naţional de Sănătate a Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu»;
25.4.120. Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, Maramureş;
26.4.121. Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea;
27.4.122. S.C. Medicavol A.M. Complet - S.R.L. Voluntari, Ilfov;
28.4.123. Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (CCSMM), Bucureşti;
29.4.124. S.C. Centrul Medical Avanta - S.R.L. Bucureşti;
30.4.125. Spitalul Clinic CF Oradea, Bihor;
31.4.126. Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, Maramureş;
32.4.127. Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Pompei Samarian» Călăraşi;
33.4.128. Spitalul de Pediatrie Ploieşti, Prahova;
34.4.129. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe «Sf. Spiridon» Iaşi.
[textul din punctul 34. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 03-sep-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 1504/2020]
[textul din punctul 34. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 03-sep-2020 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 1504/2020]
35.4.130. Universitatea de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» Iaşi - Centrul avansat de cercetare-dezvoltare în medicină experimentală - CEMEX, laborator de diagnostic molecular.
[textul din punctul 35. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 18-sep-2020 de Art. I, punctul 5. din Ordinul 1598/2020]
[textul din punctul 35. din anexa 2, capitolul II, sectiunea VII a fost abrogat la 18-sep-2020 de Art. I, punctul 5. din Ordinul 1598/2020]
36.4.131. GENETIC LAB - S.R.L., Bucureşti;
37.4.132. S.C. Dorna Medical - S.R.L., Suceava;
38.4.133. Spital Clinic CF Timişoara;
39.4.134. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara;
40.4.135. Centrul Medical Topmed - S.R.L., Mureş;
41.4.136. S.C. Clinica Binisan - S.R.L., Vâlcea.
NOTĂ:
Unităţile de specialitate care realizează testarea RT-PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus SARS-CoV-2 au obligaţia de a asigura prelucrarea probelor recoltate de către personalul de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă judeţene, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov sau din cadrul unităţilor sanitare, după caz, conform metodologiei de supraveghere, pe baza arondării teritoriale realizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Indicaţia testării prin metoda de laborator RT-PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se realizează de către orice medic care depistează un caz suspect.
42.4.137. S.C. DIAMED SERV - S.R.L., Sibiu;
43.4.138. S.C. CITOBIOMED - S.R.L., Bucureşti;
44.4.139. RESIDENT LABORATORY - S.R.L., Oradea, Bihor;
45.4.140. Spitalul Orăşenesc Ineu, Arad;
46.4.141. Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, Caraş-Severin;
47.4.142. S.C. TECHNOMED GROUP - S.R.L., Arad;
48.4.143. S.C. FERTIGYN - S.R.L., Iaşi;
49.4.144. Institutul Oncologic «Prof. dr. Alexandru Trestioreanu», Bucureşti;
50.4.145. S.C. BIOTEST - S.R.L., Suceava;
51.4.146. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti;
52.4.147. S.C. EXPERT MED - S.R.L., Bacău;
53.4.148. S.C. CENTRUL MEDICAL ANTARES - S.R.L. - laborator analize medicale, Roznov, Neamţ;
55.4.149. Spitalul de urgenţă «Prof. dr. D. Gerota», Bucureşti;
56.4.150. S.C. YOKO GENETICS - S.R.L., Ploieşti, Prahova.
57.4.151. S.C. KATIMED - S.R.L. - Piatra-Neamţ, Neamţ;
58.4.152. Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» - Baia Mare, Maramureş;
59.4.153. Spital Municipal Orăştie - Hunedoara;
60.4.154. S.C. LUMISAN - S.R.L., Iaşi;
61.4.155. S.C. SCIENT MEDICAL LABORATORY - S.R.L., Ilfov;
62.4.156. Direcţia de Sănătate Publică Dolj;
63.4.157. S.C. Bioclinica Analize Medicale - S.R.L., Constanţa;
64.4.158. MEDILAB MEDICAL CENTER - S.R.L., Braşov, cu laborator de analize medicale în Bucureşti;
65.4.159. Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu - Centrul de cercetare în ecologie aplicată.
66.4.160. S.C. CENTRUL MEDICAL POLIMED - S.R.L., Bucureşti;
67.4.161. S.C. Clinica Act Medica - S.R.L., Bucureşti.
68.4.162. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii, Braşov;
69.4.163. S.C. PSIHOMED - S.R.L., Bacău;
70.4.164. S.C. ELYTIS LABORATORY - S.R.L., Iaşi;
71.4.165. S.C. EXPLORAMED - S.R.L., Teleorman, cu laborator de anatomie patologică-medicină moleculară în Bucureşti.
72.4.166. S.C. SEQUOIA GIGANTEA - S.R.L., Bacău;
73.4.167. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;
74.4.168. S.C. MEDICAL LAB EXPERT - S.R.L., Ilfov;
75.4.169. S.C. TUNIC BIOLAB - S.R.L., Bucureşti;
76.4.170. Spitalul de Boli Cronice Sebiş, Arad;
77.4.171. BAVARIA CLINIC BIOLIFE - S.R.L., Bacău;
78.4.172. Direcţia de Sănătate Publică Vaslui;
79.4.173. Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, Gorj;
80.4.174. Spitalul Clinic C.F. nr. 2, Bucureşti;
81.4.175. S.C. ELMED CLINIC LIFE - S.R.L., Olt.
811.4.176. S.C. ALSO MEDICAL - S.R.L., Dâmboviţa, cu laborator de anatomie patologică (RT-PCR) în Bucureşti;
812.4.177. S.C. DELTA GENETICS - S.R.L., Tulcea;
813.4.178. S.C. IU-GREEN LAB - S.R.L., Timiş;
814.4.179. Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, Bucureşti;
815.4.180. Direcţia de Sănătate Publică Braşov.
82.5. unităţi de specialitate care efectuează testarea genetică prin RT-PCR specific de variantă:
(1)5.1. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
(2)5.2. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;
(3)5.3. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeş», Timişoara;
(4)5.4. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
(5)5.5. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva», Iaşi;
(6)5.6. Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş»;
(7)5.7. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale «Dr. Victor Babeş», Bucureşti;
(8)5.8. Institutul de Virusologie «Ştefan S. Nicolau», Bucureşti;
(9)5.9. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino», Bucureşti;
(10)5.10. Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin laboratoarele CRSP;
83.6. unităţi de specialitate care efectuează testare genetică prin metoda secvenţierii întregului genom SARS-CoV-2:
(1)6.1. Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş»;
(2)6.2. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino»;
84.7. unităţi de specialitate ce efectuează testarea rapidă pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2:
(1)7.1. unităţi sanitare publice sau private care au calitatea de furnizori de servicii medicale în cadrul sistemului de sănătate;
(2)7.2. instituţii publice din cadrul sistemului de sănătate publică.
SECŢIUNEA VIII:H. Criterii de selecţie a unităţilor de specialitate care implementează testarea genetică în vederea identificării variantelor SARS-CoV-2 circulante pe teritoriul României:
1.pentru RT-PCR specific de variantă: instituţii sau unităţi sanitare publice care au în structura organizatorică un laborator ce face dovada îndeplinirii criteriilor următoare:
1.1.are experienţă de cel puţin 5 ani în diagnosticul molecular;
1.2.deţine acreditare SR EN ISO 9001:2015/SR EN ISO 15189:2013 pentru cel puţin o tehnică de diagnostic molecular (poate fi alta decât SARS-CoV-2) sau face parte din structura Institutului Naţional de Sănătate Publică, a reţelei de genetică medicală, organizată conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.358/2014 privind înfiinţarea reţelei de genetică medicală sau din reţeaua laboratoarelor de mare performanţă pentru diagnosticarea infecţiei HIV şi monitorizarea terapiei anti-HIV;
1.3.deţine expertiză şi capacitate de instruire/formare teoretică şi practică în diagnostic molecular individual sau în parteneriat cu o instituţie de învăţământ superior;
1.4.are capacitate de testare prin RT-PCR standard de minimum 400 de probe biologice/zi şi prin RT-PCR specific de variantă de minimum 200 de probe biologice/zi;
1.5.are capacitate de stocare a probelor biologice lucrate într-un interval de 6 luni la o temperatură de -800C;
2.pentru secvenţierea întregului genom SARS-CoV-2 prin tehnici NGS: instituţii sau unităţi sanitare publice care au în structura organizatorică un laborator ce face dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute la punctul 1, precum şi a următoarelor criterii:
2.1.are istoric de încărcare de secvenţe SARS-CoV-2 de bună calitate în baze de date recunoscute internaţional precum "Global initiative on sharing all influenza data" (GISAID) şi altele asemenea;
2.2.are publicaţii relevante pentru activitatea curentă în jurnale ştiinţifice peer-reviewed.
SECŢIUNEA I:A. Obiective:
1.reducerea răspândirii infecţiei HIV/SIDA prin acţiuni specifice de prevenire, precum şi prin depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecţia HIV/SIDA şi a persoanelor infectate HIV simptomatice;
2.reducerea morbidităţii asociate cu infecţia HIV prin asigurarea tratamentului bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA;
3.dezvoltarea şi adoptarea de metodologii de lucru pentru testarea HIV în comunitate.
1.1.Activităţi efectuate la nivelul Ministerului Sănătăţii:
(1)1.1.1. organizează, la nivel naţional, procedurile de achiziţii centralizate pentru dispozitivele medicale necesare implementării activităţilor din domeniul prevenirii şi supravegherii infecţiei HIV/SIDA şi asigură repartizarea acestora în teritoriu conform prevederilor ordinului aprobat de ministrul sănătăţii, la propunerea Direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică;
(2)1.1.2. dezvoltarea şi adoptarea de metodologii de lucru pentru testarea HIV în comunitate.
2.1.1.asigură condiţiile pentru organizarea şi funcţionarea UATM-PNPSCT;
2.1.2.aprobă prin act administrativ al managerului componenţa echipei de asistenţă tehnică şi management;
2.1.3.încheie contractele pentru personalul din cadrul echipei UATM;
2.1.4.colaborează cu coordonatorul naţional al PNPSCT în problemele strategice de interes naţional din domeniul prevenirii, supravegherii şi controlului tuberculozei;
2.1.5.participă, prin specialiştii institutului, la desfăşurarea activităţilor în cadrul departamentelor funcţionale din structura UATM-PNPSCT în domeniile:
2.1.5.1.instruirii personalului medical pentru aplicarea prevederilor PNPSCT;
2.1.5.2.verificării efectuării controlului intern şi extern de calitate al laboratoarelor de bacteriologie BK, inclusiv pentru determinarea tulpinilor chimiorezistente;
2.1.5.3.organizării şi funcţionării unui sistem informaţional şi informatic coerent şi eficient pentru supravegherea şi controlul morbidităţii specifice, precum şi al cazurilor de TB MDR şi TB XDR;
2.1.5.4.realizării depistării, evaluării şi administrării tratamentului cazurilor de îmbolnăvire TB MDR şi TB XDR;
2.1.5.5.realizării vizitelor de supervizare în teritoriu.
5.2.3.asigură, prin intermediul dispensarelor de pneumoftiziologie, colaborarea cu medicii din cabinetele de medicină de familie şi cabinetele medicale din unităţile de învăţământ şi supervizarea activităţii acestora în administrarea tratamentului sub directa observare. În acest sens, medicul specialist din cadrul dispensarului de pneumoftiziologie asigură medicamentele necesare pentru tratamentul sub directă observare (DOT) efectuat în cabinetele de medicină de familie şi în cabinetele medicale din unităţile de învăţământ în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat cu medicul din cabinetul de medicină de familie sau, după caz, din cabinetul medical din unităţile de învăţământ, document care este însoţit de fişele de tratament TB pentru fiecare bolnav aflat în tratament la nivelul cabinetului de medicină de familie sau al cabinetului medical din unităţile de învăţământ;
6.6.asigură, sub coordonarea medicului specialist din cadrul dispensarelor de pneumoftiziologie, administrarea tratamentului sub directă observare (DOT) la bolnavii cu tuberculoză pe care îi are arondaţi epidemiologic, cu respectarea prescripţiei medicale de specialitate. Medicul de familie sau medicul din cabinetul medical din unităţile de învăţământ înregistrează DOT în fişa de tratament eliberată de medicul specialist curant din cadrul dispensarului de pneumoftiziologie pentru fiecare bolnav TB şi o transmite acestuia lunar, în primele 5 zile ale lunii următoare celei pentru care s-a administrat tratamentul, însoţită de un raport cantitativ pentru medicamentele neutilizate. La sfârşitul tratamentului, fişele de tratament contrasemnate de medicul specialist curant din cadrul dispensarului de pneumoftiziologie se arhivează la evidenţele primare ale cabinetului medical.
2.3.cost mediu estimat/persoană care a beneficiat de testare cutanată la tuberculină: 39,03 lei;
2.5.cost mediu estimat/persoană care a beneficiat de administrarea tratamentului chimioprofilactic: 35,64 lei;
2.9.cost mediu estimat/bolnav care a beneficiat de tratament: 857,44 lei;
2.10.cost mediu estimat/bolnav TB care a beneficiat de tratament cat. I, II, III: 435,63 lei;
2.11.cost mediu estimat/bolnav care a beneficiat de tratament individualizat, altul decât MDR/XDR: 641,64 lei;
2.12.cost mediu estimat/bolnav cu TB-M/XDR care a beneficiat de tratament: 19.967,24 lei;
8.8.efectuarea testării ELISA de tip IGRA-QuantiferonTB Gold, în alte unităţi sanitare specializate, în situaţiile în care acestea nu pot fi efectuate în unităţile de specialitate care derulează programul, atunci când PPD nu este disponibilă; în aceste cazuri, investigaţiile specifice se efectuează, la recomandarea medicului, numai cu aprobarea coordonatorului judeţean TB.
13.deplasări interne: cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurnă, taxe drum pentru personalul propriu, precum şi pentru coordonatorul programului care se deplasează în interes de serviciu;
1.1.elaborarea metodologiilor naţionale pentru supravegherea infecţiei cu Clostridium difficile şi a infecţiilor asociate asistenţei medicale în sistem santinelă;
1.7.asigură gestionarea bazei de date naţionale a infecţiilor asociate asistenţei medicale în vederea analizei şi raportărilor trimestriale şi anuale cu respectarea prevederilor legale, privind sistemul informaţional de raportare şi notificare specifică.
1.1.2.număr de cursuri de formare profesională a personalului medical organizate pentru supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor: 1;
2.1.2.cost mediu estimat/curs de formare profesională a personalului medical organizat pentru supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi monitorizarea utilizării antibioticelor: 60.000 lei;
SECŢIUNEA VI:F. Unităţi de specialitate care implementează programul:
1.pentru activităţile prevăzute la titlul C punctele 1-3: Institutul Naţional de Sănătate Publică;
2.pentru activităţile prevăzute la titlul C punctele 1-2:
2.1.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
2.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
2.3.Spitalul Clinic Colţea Bucureşti;
2.4.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias;
2.5.Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. C. C. Iliescu»;
2.6.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
2.7.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
2.8.Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie «Prof. Dr. O. Fodor», Cluj-Napoca;
2.9.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
2.10.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Cuza-Vodă», Iaşi;
2.11.Spitalul Clinic «Dr. I. C. Parhon»;
2.12.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon», Iaşi;
2.13.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
2.14.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
2.15.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
2.16.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria;
2.17.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Pius Brânzeu», Timişoara;
3.pentru activitatea prevăzută la titlul C punctul 2:
3.1.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;
3.2.Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale «Dr. V. Babeş» Bucureşti;
3.3.Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş»;
3.4.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;
3.5.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase «Sf. Parascheva», Iaşi;
3.6.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie «V. Babeş» Timişoara;
4.pentru activitatea prevăzută la titlul C punctul 3: direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
ANEXA nr. 21:
(- Anexa la anexa nr. 2)
(1)Arondarea teritorială pentru laboratoarele care efectuează testele genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante, respectiv secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS din regiunile de dezvoltare: Bucureşti - Ilfov, Sud-Est şi Sud Muntenia:
1._
Regiunea de dezvoltare | Laboratorul care efectuează testarea RT-PCR specific de variantă | Laboratorul care efectuează secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS |
Bucureşti - Ilfov | Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", Bucureşti | Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş |
INSP - CRSP Bucureşti | ||
Sud - Est | Institutul de Virusologie "Ştefan S. Nicolau", Bucureşti | |
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ;şi Tropicale "Dr. Victor Babeş", Bucureşti | ||
Sud-Muntenia | Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", Bucureşti | Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino |
2.Diagrama procesului de secvenţiere a genomului SARS-COV-2:
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
3.Legendă:
a)probe biologice recoltate de la cazurile care îndeplinesc criterii epidemiologice pentru efectuarea secvenţierii întregului genom SARS-COV-2 prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către INSP;
b)probele biologice recoltate de la cazurile simptomatice, conform definiţiei de caz prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, pentru efectuarea RT-PCR specific de variantă;
c)probe biologice pozitive la RT-PCR standard şi evaluate prin RT-PCR specific de variantă. Pentru fiecare regiune de dezvoltare se transmit săptămânal, către laboratorul care efectuează secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS, un număr de 15 probe biologice testate pozitiv la RT-PCR specific de variantă/zi.
(2)Arondarea teritorială pentru laboratoarele care efectuează testele genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante, respectiv secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS din regiunile de dezvoltare: Nord-Est, Centru, Nord-Vest, Vest şi Sud-Vest Oltenia
1._
Regiunea de dezvoltare | Laboratorul care efectuează testarea RT-PCR specific de variantă | Laboratorul care efectuează secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS |
Nord-Est | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sf. Parascheva, Iaşi | Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş |
INSP-CRSP Iaşi | ||
Centru | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş | |
Nord-Vest | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj Napoca | Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino |
INSP-CRSP Cluj-Napoca | ||
Sud-Vest Oltenia | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova | |
Vest | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase V. Babeş, Timişoara | |
INSP-CRSP Timişoara |
2.Diagrama procesului de secvenţiere a genomului SARS-COV-2: se aplicabilă pentru judeţele din regiunile de dezvoltare: Nord - Est, Nord - Vest, Centru, Vest, Sud - Vest Oltenia:
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
3.Legendă:
a)probe biologice recoltate de la cazurile care îndeplinesc criterii epidemiologice pentru efectuarea secvenţierii întregului genom SARS-COV-2 prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către INSP;
b)probele biologice recoltate de la cazurile simptomatice, conform definiţiei de caz prevăzute în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, pentru efectuarea RT-PCR specific de variantă;
c)probe biologice pozitive la RT-PCR standard şi evaluate prin RT-PCR specific de variantă. Pentru fiecare regiune de dezvoltare se transmit săptămânal, către laboratorul care efectuează secvenţierea întregului genom SARS-COV-2 prin tehnici NGS, un număr de 15 probe biologice testate pozitiv la RT-PCR specific de variantă/zi.
1.1.3.4.supravegherea cernelurilor din tatuajele şi machiajele permanente, în relaţie cu sănătatea umană;
2.1.3.Supravegherea stării de sănătate în relaţie cu radioactivitatea antropică:
2.1.3.1.supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare în zonele cu radioactivitate modificată antropic;
2.1.3.2.protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate cu expunerea la radonul rezidenţial şi de la locul de muncă;
2.1.4.Program de îmbunătăţire a răspunsului de sănătate publică în caz de eveniment sau urgenţă radiologică şi/sau nucleară a reţelei laboratoarelor de igiena radiaţiilor din cadrul DSP.
3.1.1.Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc ocupaţionali:
3.1.1.1.supravegherea expunerii profesionale la agenţi cancerigeni (lotul IV);
3.1.1.2.microclimatul locurilor de muncă: normative, capacitate de evaluare şi efecte asupra stării de sănătate;
3.1.1.3.aspecte în expunerea profesională la particule şi gaze la locurile de muncă în care sunt emisii diesel;
3.1.1.4.morbiditatea profesională în rândul populaţiei vârstnice active comparativ cu morbiditatea profesională la celelalte grupe de vârstă.
4.1.2.9.supravegherea băuturilor tip cidru comercializate în România.
4.1.3.evaluarea factorilor de risc din materiale şi obiecte care vin în contact cu alimentele:
4.1.3.1.verificarea respectării limitelor de migrare pentru materialele şi obiectele care vin în contact cu alimentele;
4.1.3.2.controlul microbiologic al recipientelor şi materialelor de ambalaj în contact cu alimentul.
5.controlul imunologic şi virusologic suplimentar pentru plasma proaspăt congelată recoltată de la donator vindecat de COVID-19, denumită în continuare PPC-DV-COVID-19, conform legislaţiei în vigoare.
1.Indicatori fizici:
1.1.număr donări/unităţi recoltate şi testate pe an: 410.000 donări;
1.2.număr donări/unităţi recoltate şi testate pe an de PPC-DV-COVID-19:10.000 donări.
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/unitate de sânge recoltată şi testată: 285 lei;
2.2.cost mediu estimat/unitate PPC-DV-COVID-19 testată suplimentar: 987 lei.
SECŢIUNEA I:A. Obiective:
reducerea poverii cancerului în populaţie prin depistarea în faze incipiente de boală.
SECŢIUNEA II:B. Structură:
1.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă, în regim de screening populaţional;
2.Subprogram de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, în regim de screening selectiv.
1.6.nr. unităţi mobile: 11
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/caz testat Babeş-Papanicolaou: 83 lei1;
Notă: 1contravaloarea costului pentru cazul testat Babeş-Papanicolaou în cadrul subprogramului se finanţează la un tarif de 83 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou numai în condiţiile efectuării tuturor activităţilor prevăzute la titlul C punctul 2 subpunctele 2.1-2.3 demonstrate prin formularele FS1 validate şi raportate prin borderoul centralizator.
2.2.cost mediu estimat/management caz testat Babeş-Papanicolaou la nivelul Unităţii regionale de management: 10 lei;
2.3.cost mediu estimat/management caz la nivelul unităţilor sanitare care au organizat o reţea de screening pentru depistarea precoce activă a cancerul de col uterin: 10 lei, pentru situaţiile în care activităţile de recoltare, etalare şi fixare a materialului celular cervical se realizează în cabinete medicale din structura unităţilor sanitare;
2.4.cost mediu estimat/management caz testat Babeş-Papanicolaou la nivelul unităţilor sanitare care au organizat o reţea de screening pentru depistarea precoce activă a cancerul de col uterin: 40 lei, pentru situaţiile în care activităţile de recoltare, etalare şi fixare a materialului celular cervical se realizează în unităţi mobile;
2.5.cost mediu estimat/management la nivelul Unităţii naţionale de management: 160.000 lei/an;
1.servicii pentru testarea Babeş-Papanicolaou a cazurilor eligibile cu formular FS1 completat în integralitate şi raportat la un tarif de 83 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou, validat şi raportat1), din care:
1.1.informarea şi consilierea femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi mobilizarea populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou: 15 lei/caz;
1.2.recoltare, etalare şi fixare material celular cervical: 28 lei/caz;
1.3.colorarea Babeş-Papanicolaou, citirea rezultatului în sistem Bethesda 2001 şi interpretarea rezultatului testului Babeş-Papanicolaou: 40 lei/caz;
2.5.cheltuielilor pentru editarea şi tipărirea de rapoarte, ghiduri, protocoale, standarde, proceduri sau metodologii, formulare tipizate, inclusiv formularul FS1, de raportare a datelor în cadrul subprogramului necesare pentru regiunea teritorială arondată, suporturi de curs şi materiale informative pentru personalul medical şi populaţia feminină eligibilă, precum şi multiplicarea, legătoria şi diseminarea lor; în situaţia epuizării formularelor FS1 distribuite furnizorilor de servicii medicale, pentru asigurarea continuităţii subprogramului, din bugetul alocat se pot finanţa cheltuielile pentru editarea şi tipărirea acestora, în baza documentelor justificative prezentate de UATM - R;
3.7.servicii pentru utilizarea şi întreţinerea unităţilor mobile: curăţenie şi igienizare, asigurare RCA obligatorie, asigurare CaSCO, revizie tehnică periodică, piese de schimb, reparaţii, combustibil, taxe de înmatriculare, taxe de autorizare;
SUBCAPITOLUL II:IV.1.2. Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, în regim de screening selectiv.
SECŢIUNEA I:A. Obiective:
1.reducerea poverii cancerului prin depistare precoce a unor tipuri de cancer pe baza determinării markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc;
2.îndrumarea pacienţilor cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic şi tratament.
SECŢIUNEA II:B. Activităţi:
1.activităţi organizatorice:
1.1.stabilirea tipurilor de markeri tumorali utilizaţi în screening-urile selective şi selectarea celor adecvaţi nevoilor naţionale evidenţiate din date obiective;
1.2.evaluarea resurselor disponibile, precum şi a celor necesare implementării screening-urilor selective la nivelul populaţiilor-ţintă, în condiţiile respectării strategiilor de screening, bunelor practici şi calităţii acestora stabilite prin ghiduri sau, după caz, protocoale naţionale;
1.3.estimarea costurilor pentru implementarea screening-urilor selective şi a beneficiilor pentru sănătatea publică;
1.4.stabilirea tipurilor de furnizori de servicii medicale care vor participa la implementarea screening-urilor selective de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, identificarea acestora şi constituirea bazelor de date cuprinzând furnizorii participanţi la screening;
1.5.elaborarea şi aprobarea, prin ordin al ministrului sănătăţii, a normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul proiectelor-pilot de depistare precoce a unor tipuri de cancer pe baza determinării markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc;
1.6.instruirea personalului medical implicat în realizarea proiectelor-pilot de depistare precoce a unor tipuri de cancer pe baza determinării markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc;
2.activităţi specifice:
2.1.identificarea pacienţilor din grupele de risc oncologic;
2.2.informarea şi consilierea pacienţilor din grupele de risc oncologic privind măsurile de prevenire a cancerului, beneficiile şi riscurile screening-ului, motivarea şi mobilizarea acestora în vederea participării la screening-ul selectiv de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali;
2.3.evaluarea de specialitate a pacienţilor încadraţi într-una dintre grupele de risc oncologic;
2.4.determinarea markerilor tumorali specifici unui tip de cancer;
2.5.îndrumarea pacienţilor depistaţi cu leziuni precursoare sau incipiente de cancer către serviciile de specialitate pentru continuarea investigaţiilor şi stabilirea conduitei terapeutice;
2.6.asigurarea colectării, înregistrării, centralizării şi raportării datelor de screening în condiţiile respectării legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.
SECŢIUNEA 3:
D.Beneficiarii subprogramului: pacienţi din grupele de risc stabilite pentru diferite tipuri de cancer.
CAPITOLUL II:IV.2. Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologie psihiatrică
SECŢIUNEA I:A. Obiective:
1.prevenirea depresiei şi suicidului;
2.promovarea sănătăţii mintale la locurile de muncă;
3.asigurarea accesului la programe de sănătate mintală specifice pentru copii şi adolescenţi;
4.creşterea capacităţii sistemului de a aborda problematica consumului de alcool prin elaborarea şi implementarea de intervenţii specifice;
5.creşterea nivelului de competenţe ale specialiştilor care lucrează cu persoane cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate (TSA) şi al calităţii serviciilor medicale acordate acestora;
6.creşterea nivelului de abilităţi şi cunoştinţe ale părinţilor şi familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.
SECŢIUNEA II:B. Unitatea naţională de asistenţă tehnică şi management:
Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog
SECŢIUNEA III:C. Activităţi:
1.activitate implementată în scopul prevenirii depresiei şi suicidului: evaluarea intervenţiilor realizate de medicii de familie care au beneficiat de instruire în domeniul prevenirii depresiei şi suicidului în cadrul programului, în anii anteriori;
2.activitate implementată pentru promovarea sănătăţii mintale la locurile de muncă: realizarea activităţilor de terapie ocupaţională în vederea favorizării măsurilor de recrutare, menţinere sau reabilitare şi reinserţia profesională a persoanelor cu tulburări de sănătate mintală;
3.activităţi implementate pentru asigurarea accesului la programe de sănătate mintală specifice pentru copii şi adolescenţi:
3.1.organizarea şi desfăşurarea unui program pentru prevenirea apariţiei tulburărilor de alimentaţie şi a altor tulburări asociate la copii şi adolescenţi în judeţele: Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara;
3.2.organizarea şi desfăşurarea unui program de instruire pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor şi adolescenţilor în vederea prevenirii tulburărilor anxioase şi depresive în judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea;
3.3.organizarea şi desfăşurarea unui program de instruire destinat părinţilor şi familiilor în vederea dezvoltării abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor;
4.activitate implementată pentru creşterea capacităţii sistemului de a aborda problematica consumului de alcool prin elaborarea şi implementarea de intervenţii specifice: evaluarea intervenţiilor realizate de medicii de familie care au beneficiat de instruire în domeniul prevenirii consumului de alcool în cadrul programului, în anul 2016;
5.activităţi implementate pentru creşterea nivelului de competenţe ale specialiştilor care lucrează cu persoane cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate şi al calităţii serviciilor medicale acordate acestora:
5.1.organizarea şi desfăşurarea unui program de instruire a consilierilor şcolari, educatorilor, învăţătorilor, asistenţilor sociali, asistenţilor medicali şi medicilor de medicină şcolară în vederea depistării şi intervenţiei precoce în cazul tulburărilor de spectru autist şi a orientării către specialiştii în sănătate mintală, precum şi dezvoltarea abilităţii pentru un management adecvat al comportamentelor problematice ale acestor persoane;
5.2.organizarea şi desfăşurarea unei campanii de conştientizare cu privire la importanţa screening-ului pentru identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psihomotorii ale copilului care ar putea fi consecutive tulburărilor de spectru autist. Beneficiarii campaniilor de conştientizare sunt următoarele persoane din grupurile-ţintă: profesionişti din asistenţa medicală primară (medici de familie, pediatri), profesionişti din sistemul de educaţie preşcolar şi preuniversitar (educatori, învăţători, consilieri şcolari);
6.activităţi implementate pentru creşterea nivelului de abilităţi şi cunoştinţe ale părinţilor şi familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate:
6.1.organizarea şi desfăşurarea unui program de instruire dedicat părinţilor şi familiilor persoanelor diagnosticate cu TSA; se vor realiza 12 sesiuni săptămânale de grup pe o perioadă de 3 luni, pentru 4 grupuri de câte 10 părinţi fiecare;
6.2.organizarea şi desfăşurarea unei campanii de conştientizare cu privire la importanţa screeningului pentru identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psihomotorii ale copilului care ar putea fi consecutive tulburărilor de spectru autist. Beneficiarii campaniilor de conştientizare sunt următoarele persoane din grupurile-ţintă: părinţii şi aparţinătorii copiilor cu TSA, ce vor fi încurajaţi să solicite la nivelul asistenţei medicale primare (medic de familie, pediatru) servicii de screening.
SECŢIUNEA IV:D. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.activitatea 1:
1.1.1.număr de chestionare aplicate medicilor de familie instruiţi pentru depistarea depresiei şi suicidului: 100 chestionare;
1.1.2.raport de evaluare a intervenţiilor realizate de medicii de familie care au beneficiat de instruire în domeniul prevenirii depresiei şi suicidului: 1;
1.2.activitatea 2: număr bolnavi incluşi în programe intraspitaliceşti de reabilitare: 6.800 bolnavi;
1.3.activitatea 3:
1.3.1.număr copii şi adolescenţi incluşi în programul pentru prevenirea apariţiei tulburărilor de alimentaţie şi a altor tulburări asociate la copii şi adolescent: 1.800 copii şi adolescenţi;
1.3.2.număr copii şi adolescenţi instruiţi în cadrul programului de instruire pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor şi adolescenţilor în vederea prevenirii tulburărilor anxioase şi depresive: 1.200 copii şi adolescenţi;
1.3.3.program de instruire a părinţilor în vederea dezvoltării abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor: 1 program elaborat;
1.3.4.număr persoane instruite în cadrul programului de instruire a părinţilor în vederea dezvoltării abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor: 4.000 persoane;
1.4.activitatea 4:
1.4.1.număr de chestionare aplicate medicilor de familie instruiţi în domeniul prevenirii consumului de alcool: 50 chestionare;
1.4.2.raport de evaluare a intervenţiilor realizate de medicii de familie care au beneficiat de instruire în domeniul prevenirii consumului de alcool: 1;
1.5.activitatea 5:
1.5.1.număr persoane instruite în cadrul programului de instruire a consilierilor şcolari, educatorilor, învăţătorilor, asistenţilor sociali, asistenţilor medicali şi medicilor de medicină şcolară în vederea depistării şi intervenţiei precoce în cazul tulburărilor de spectru autist şi a orientării către specialiştii în sănătate mintală, precum şi dezvoltarea abilităţii pentru un management adecvat al comportamentelor problematice ale acestor persoane: 600 persoane;
1.5.2.număr persoane informate în cadrul campaniei de conştientizare cu privire la importanţa screeningului: 2.400 persoane;
1.6.activitatea 6:
1.6.1.număr persoane instruite în cadrul programului de instruire a părinţilor şi familiilor persoanelor cu TSA: 40 persoane;
1.6.2.număr persoane informate în cadrul campaniei de conştientizare cu privire la importanţa screeningului: 2.400 persoane;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.activitatea 2: cost mediu estimat/bolnav inclus în programele intraspitaliceşti de reabilitare: 120 lei;
2.2.activitatea 3:
2.2.1.cost estimat pentru implementarea programului de instruire destinat copiilor şi adolescenţilor pentru prevenirea apariţiei tulburărilor de alimentaţie şi a altor tulburări asociate: 120.000 lei;
2.2.2.cost estimat pentru implementarea programului de instruire destinat copiilor şi adolescenţilor pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale în vederea prevenirii tulburărilor anxioase şi depresive: 120.000 lei;
2.2.3.cost estimat pentru implementarea programului de instruire destinat părinţilor în vederea dezvoltării abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor: 400.000 lei;
2.3.activitatea 5:
2.3.1.cost mediu estimat/persoană instruită în cadrul programului de instruire al specialiştilor din domeniul sistemului de sănătate, de asistenţă socială şi de învăţământ: 200 lei;
2.3.2.cost mediu estimat/persoană informată în cadrul campaniei de conştientizare cu privire la importanţa screeningului: 20 lei;
2.4.activitatea 6:
2.4.1.cost mediu estimat/persoană instruită din familiile persoanelor diagnosticate cu TSA: 600 lei;
2.4.2.cost mediu estimat/persoană informată în cadrul campaniei de conştientizare cu privire la importanţa screeningului: 20 lei;
3.indicatori de rezultat:
3.1.ponderea bolnavilor beneficiari ai activităţilor de terapie ocupaţională din totalul bolnavilor internaţi în structurile de psihiatrie care implementează activităţile programului: minimum 5% în cazul structurilor de psihiatrie pediatrică şi minimum 5% în cazul structurilor de psihiatrie adulţi.
SECŢIUNEA V:E. Unităţi de specialitate care implementează programul:
1.activitatea 1: Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, judeţul Dolj;
2.activitatea 2:
2.1.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, judeţul Bihor;
2.2.Spitalul de Psihiatrie «Sf. Pantelimon» Brăila;
2.3.Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, judeţul Dolj;
2.4.Spitalul de Psihiatrie Cronici «Schitu Greci», judeţul Olt;
2.5.Spitalul de Psihiatrie «Dr. Gh. Preda», Sibiu;
2.6.Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, judeţul Suceava;
2.7.Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. Dr. Alexandru Obregia» Bucureşti;
2.8.Spitalul de Psihiatrie Titan «Dr. Constantin Gorgos» Bucureşti;
2.9.Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, judeţul Bihor;
2.10.Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău;
2.11.Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, judeţul Dolj;
2.12.Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri, judeţul Iaşi;
2.13.Institutul de Psihiatrie «Socola» Iaşi;
2.14.Spitalul de Psihiatrie Gătaia, judeţul Timiş;
2.15.Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, judeţul Vrancea;
2.16.Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, judeţul Timiş;
2.17.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti (CSM Adulţi), judeţul Prahova;
2.18.Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui;
2.19.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Focşani, judeţul Vrancea;
2.20.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
2.21.Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina, judeţul Prahova;
2.22.Spitalul de Psihiatrie Săpunari, judeţul Călăraşi;
2.23.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea;
2.24.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare (CSM copii), judeţul Maramureş;
2.25.Spitalul Judeţean de Urgenţe «Dr. Fogolyan Kristof Korhaz» Sfântu Gheorghe (CSM), judeţul Covasna;
2.26.Spitalul de Pediatrie Ploieşti (CSM copii), judeţul Prahova;
2.27.Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu Rusescu» Bucureşti;
2.28.Spitalul Clinic de Copii Braşov (secţia de psihiatrie pediatrică);
2.29.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare (CSM);
2.30.Spitalul de psihiatrie «Sf. Maria» Vedea, judeţul Argeş.
2.31.Spitalul de Psihiatrie Nucet Bihor;
3.activitatea 3.1 şi 3.2: Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, judeţul Dolj;
4.activitatea 3.3:
4.1.Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca - CSM pentru copii şi secţia de neuropsihiatrie infantilă, judeţul Buzău;
4.2.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare (CSM copii), judeţul Maramureş;
4.3.Spitalul de Psihiatrie «Dr. Gh. Preda», Sibiu;
5.activitatea 4: Spitalul de Psihiatrie «Dr. Gh. Preda», Sibiu;
6.activitatea 5: Spitalul de Psihiatrie Titan «Dr. Constantin Gorgos» Bucureşti;
7.activitatea 6: Spitalul de Psihiatrie Titan «Dr. Constantin Gorgos» Bucureşti;
SECŢIUNEA VI:F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.echipamente pentru terapie ocupaţională:
1.1.echipamente şi materiale pentru activităţi de croitorie şi tricotaj;
1.2.echipamente pentru dotarea unui spaţiu pentru activităţi gospodăreşti destinat bolnavilor;
1.3.echipamente şi materiale pentru activităţi de grădinărit;
1.4.echipamente pentru dotarea spaţiilor destinate activităţilor sportive;
1.5.echipamente de tehnică de calcul pentru dotarea spaţiilor destinate bolnavilor;
1.6.jocuri interactive pentru adulţi, cărţi de colorat pentru adulţi, cărţi educative;
1.7.materiale şi echipamente pentru terapia prin artă;
1.8.echipamente pentru activităţile de meloterapie;
2.furnituri de birou: papetărie, consumabile: cartuşe, toner xerox, toner imprimante, hârtie, dosare;
3.cheltuieli privind tipărirea şi diseminarea materialelor informative;
4.cheltuieli de personal şi/sau cheltuieli încadrabile în titlul «Bunuri şi servicii» pentru contracte de prestări servicii sau contracte de antrepriză, încheiate în temeiul Codului civil, după caz, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2.Activităţi specifice pentru coordonarea activităţilor de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană:
Coordonarea activităţilor de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană prevăzute în cadrul subprogramului se realizează după cum urmează:
- a) la nivel naţional, de către Agenţia Naţională de Transplant (ANT);
- b) la nivelul unităţilor spitaliceşti acreditate să desfăşoare activităţi de prelevare şi/sau de transplant, prin coordonatorii de transplant desemnaţi în condiţiile legii.
2.1.Activităţi coordonate la nivel naţional, de către ANT:
(1)2.1.1. coordonarea prelevării organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană de la donator viu sau decedat;
(2)2.1.2. deplasarea internă şi/sau externă pentru organizarea acţiunilor de coordonare şi prelevare, transportul echipelor operatorii şi al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate;
(3)2.1.3. organizarea acţiunilor de instruire şi a întrunirilor de lucru ale coordonatorilor intraspitaliceşti de transplant şi a persoanelor responsabile cu identificarea şi declararea potenţialilor donatori;
(4)2.1.4. organizarea de campanii şi evenimente pentru promovarea donării de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi a activităţii de transplant;
(5)2.1.5. alocarea brăţărilor de identificare pentru donatorii vii şi donatorii aflaţi în moarte cerebrală pentru asigurarea trasabilităţii organelor, ţesuturilor şi celulelor;
(6)2.1.6. alocarea etichetelor necesare transportului şi pentru asigurarea trasabilităţii organelor, ţesuturilor şi celulelor;
2.2.Activităţi coordonate la nivelul unităţilor spitaliceşti acreditate, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.246/2012 privind desemnarea persoanelor responsabile cu identificarea şi declararea potenţialilor donatori de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule aflaţi în moarte cerebrală, cu modificările şi completările ulterioare.
1.6.10. transplant de cord-pulmon: 1;
2.17.cost mediu estimat/transplant cord-pulmon: 390.000 lei;
11.cheltuieli pentru achiziţionarea brăţărilor de identificare a donatorilor vii şi decedaţi şi a etichetelor pentru trasabilitatea organelor, ţesuturilor şi celulelor.
3.autoritatea competentă în domeniul activităţii de transplant.
SECŢIUNEA VIII:H. Unităţi de specialitate care implementează subprogramul1:
(1)_
1.Judeţul Alba - Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia:
1.1.Secţia ATI;
1.2.coordonare transplant.
2.Judeţul Arad - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad:
2.1.Secţia ATI;
2.2.coordonare transplant.
3.Judeţul Bacău:
3.1.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău:
3.1.1.- Secţia ATI;
3.1.2.coordonare transplant.
3.2.Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti:
3.2.1.- Secţia ATI;
3.2.2.coordonare transplant.
4.Judeţul Bihor - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea:
4.1.Secţia ATI;
4.2.coordonare transplant;
4.3.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie I şi II - transplant os-tendon.
5.Judeţul Braşov - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov:
5.1.Secţia ATI;
5.2.coordonare transplant;
5.3.Secţia clinică de urologie - transplant renal.
6.Judeţul Buzău - Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău
6.1.Secţia ATI;
6.2.coordonare transplant.
7.Judeţul Cluj:
7.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Cluj-Napoca:
7.1.1.Clinica chirurgie I - ATI, coordonare transplant;
7.1.2.Clinica de neurochirurgie - secţia ATI;
7.1.3.coordonare transplant.
7.2.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca:
7.2.1.- Secţia ATI;
7.2.2.coordonare transplant.
7.3.Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca:
7.3.1.- Secţia clinică urologie II (transplant renal);
7.3.2.Laboratorul analize medicale şi imunologie clinică - Laborator HLA;
8.Judeţul Covasna - Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Fogolyan Kristof» Sfântu Gheorghe:
8.1.Secţia ATI;
8.2.coordonare transplant.
9.Judeţul Galaţi - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi:
9.1.Clinica ATI;
9.2.coordonare transplant;
9.3.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie - transplant os-tendon.
10.Judeţul Harghita - Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc:
10.1.Secţia ATI;
10.2.coordonare transplant.
11.Judeţul Hunedoara - Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva:
11.1.Clinica ATI;
11.2.coordonare transplant.
12.Judeţul Iaşi:
12.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» Iaşi:
12.1.1.Laboratorul de imunologie şi genetică - Laborator HLA;
12.1.2.- Secţia clinică de oftalmologie - utilizator cornee;
12.1.3.Clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructive - utilizator piele;
12.1.4.Clinica ATI;
12.1.5.coordonare transplant;
12.1.6.Clinica chirurgie digestiva - transplant hepatic.
12.2.Spitalul Clinic «C.I. Parhon» Iaşi:
12.2.1.Clinica urologie - transplant renal.
12.3.Spitalul de Neurochirurgie «Prof. N. Oblu» Iaşi:
12.3.1.- Secţia ATI;
12.3.2.coordonare transplant.
12.4.Spitalul de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi:
12.4.1.- Secţia ATI;
12.4.2.coordonare transplant.
12.5.Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi:
12.5.1.Clinica de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon.
12.6.Institutul Regional de Oncologie Iaşi:
12.6.1.transplant de celule stem hematopoietice;
12.6.2.bancă şi utilizator celule stem hematopoietice;
13.Judeţul Maramureş - Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare:
13.1.Secţia ATI;
13.2.coordonare transplant.
14.Judeţul Mehedinţi - Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin:
14.1.Secţia ATI;
14.2.coordonare transplant.
15.Judeţul Mureş:
15.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:
15.1.1.- Secţia clinică de hematologie şi transplant celule stem - bancă şi utilizator celule stem hematopoietice;
15.1.2.Clinica ATI;
15.1.3.- Secţia clinică de ortopedie-traumatologie nr. 1 - utilizator os/tendon;
15.1.4.coordonare transplant.
15.2.Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş:
15.2.1.Clinica de chirurgie cardiovasculară - adulţi şi copii (compartimentul transplant cardiac);
15.2.2.Laboratorul clinic de imunologie transplant - Laborator HLA;
15.3.Spitalul Clinic Judeţean Mureş:
15.3.1.Clinica de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon/cartilagii;
16.Judeţul Neamţ - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ
16.1.Secţia ATI;
16.2.coordonare transplant.
17.Judeţul Satu Mare - Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare:
17.1.Secţia ATI;
17.2.coordonare transplant.
18.Judeţul Sălaj - Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău:
18.1.Clinica ATI;
18.2.coordonare transplant.
19.Judeţul Sibiu - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu:
19.1.Secţia ATI;
19.2.coordonare transplant;
19.3.Secţie ortopedie - traumatologie - transplant ostendon;
19.4.transplant cornee.
20.Judeţul Suceava - Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava:
20.1.Secţia ATI;
20.2.coordonare transplant;
20.3.transplant os-tendon.
21.Judeţul Timiş:
21.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Pius Brânzeu» Timişoara:
21.1.1.Centrul regional de imunologie şi transplant - Laborator HLA;
21.1.2.Clinica de chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă - Casa Austria - utilizator piele;
21.1.3.Clinica ATI;
21.1.4.coordonare transplant;
21.1.5.Centru de hemodializă şi transplant renal.
21.2.Spitalul Militar de Urgenţă Timişoara:
21.2.1.Clinica de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon.
21.3.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara:
21.3.1.transplant medular,
21.3.2.bancă şi utilizator celule stem hematopoietice;
22.Judeţul Vâlcea - Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea:
22.1.Secţia ATI;
22.2.coordonare transplant.
23.Municipiul Bucureşti:
23.1.Institutul Clinic Fundeni Bucureşti:
23.1.1.Centrul pentru boli digestive şi transplant hepatic - transplant hepatic;
23.1.2.Centrul pentru uronefrologie şi transplant renal - transplant renal;
23.1.3.Centrul pentru transplant medular - transplant medular autolog/allogen şi bancă şi utilizator celule stem hematopoietice;
23.1.4.Laboratorul de diagnostic, biologie moleculară, imunologie, HLA şi virusologie;
23.1.5.secţiile ATI I şi ATI III;
23.1.6.coordonare transplant.
23.2.Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti:
23.2.1.- Secţia de chirurgie cardiovasculară - transplant cord şi cord - pulmon;
23.2.2.- Secţia clinică ATI;
23.2.3.coordonare transplant;
23.2.4.Clinica de ortopedie - traumatologie - transplant os - tendon.
23.3.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti:
23.3.1.- Secţia hematologie - transplant medular autolog.
23.4.Spitalul Clinic Colentina:
23.4.1.- Secţia de ortopedie - traumatologie - bancă şi utilizator os/tendon;
23.4.2.- Secţia ATI;
23.4.3.coordonare transplant.
23.5.Spitalul Clinic de Ortopedie - Traumatologie şi TBC Osteoarticular «Foişor» Bucureşti:
23.5.1.bancă şi utilizator os/tendon.
23.6.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila»:
23.6.1.- Secţia clinică de ortopedie - traumatologie - utilizator os/tendon;
23.6.2.- Secţia clinică oftalmologie - utilizator cornee;
23.6.3.- Secţia ATI;
23.6.4.coordonare transplant.
23.7.Spitalul Clinic Colţea:
23.7.1.Compartiment transplant medular - utilizator celule stem hematopoietice.
23.8.Spitalul Clinic «Sf. Maria» Bucureşti:
23.8.1.- Secţia clinică chirurgie II - transplant hepatic;
23.8.2.- Secţia clinică chirurgie II - transplant pulmonar;
23.8.3.- Secţia ATI;
23.8.4.coordonare transplant.
23.9.Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» Bucureşti:
23.9.1.Laborator HLA.
23.10.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias:
23.10.1.- Secţia clinică de ortopedie-traumatologie - transplant os-tendon;
23.10.2.- Secţia ATI;
23.10.3.coordonare transplant.
23.11.Agenţia Naţională de Transplant realizează coordonarea activităţilor de transplant.
23.12.Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni:
23.12.1.- Secţia ATI;
23.12.2.coordonare transplant.;
23.13.S.C. Sanador - S.R.L. - Spitalul Clinic SANADOR:
23.13.1.transplant hepatic.
23.14.Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti
23.14.1. transplant cornee.
24.Judeţul Constanţa - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa:
24.1.- secţia ATI;
24.2.coordonare transplant.
25.Judeţul Bistriţa-Năsăud - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa:
25.1.-Secţia ATI;
25.2.coordonare transplant.
26.Judeţul Dolj - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova:
26.1.coordonare transplant;
26.2.transplant os-tendon.
(2)Notă: 1Unităţile de specialitate implementează subprogramul numai în condiţiile îndeplinirii prevederilor legale referitoare la autorizarea şi acreditarea unităţilor sanitare pentru desfăşurarea activităţilor de transplant.
1.crearea şi gestionarea unei baze de date informatice cu potenţialii donatori de celule stem hematopoietice (CSH).
5.coordonarea planificării activităţilor de donare de CSH de la donatori de CSH selectaţi şi a activităţilor de transplant ale pacienţilor cu indicaţie de transplant de CSH de la donator de CSH neînrudit sau de la donator de CSH înrudit, dacă donatorul înrudit este în altă ţară, iar pacientul urmează să fie transplantat într-un centru de transplant din România;
6.transportul intern şi internaţional al probelor de sânge, prelevate de la donatorii de CSH neînrudiţi sau de la donatori de CSH înrudiţi dacă aceştia se află în altă ţară, în vederea testării la laboratoarele de testare din ţară;
7.transportul intern şi internaţional al grefelor de CSH sau al produselor celulare adiţionale (DLI) de la centrele de prelevare ale donatorilor de CSH selectaţi până la centrele de transplant ale pacienţilor cu indicaţie de allotransplant de la donator neînrudit sau de la donator de CSH înrudit, dacă donatorul înrudit este în altă ţară;
1.1.crearea şi gestionarea unei baze de date informatice securizate privind persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani care şi-au dat acceptul pentru a dona CSH, în care să fie prevăzute date personale, medicale şi de histocompatibilitate; confirmarea în scris a calităţii de donator CSH înscris în baza de date a RNDVCSH se va face după confirmarea eligibilităţii medicale a acestora;
1.10.recrutarea donatorilor voluntari de CSH pe baza înscrierii on-line şi recoltarea probelor prin raclaj bucal; activitatea include: informarea şi consilierea persoanelor care adresează întrebări în scris sau utilizând TelVerde; procesarea solicitărilor de înscriere preluate din site-ul securizat www.registru-celule-stem.ro, la secţiunea «Implică-te/înscrie-te în Registru» (nume, prenume, data naşterii, email, telefon, adresa completă, codul poştal, ţara); înregistrarea datelor de identificare în aplicaţia informatică specifică RNDVCSH şi atribuirea unui ID de donator; generarea etichetelor cu coduri de bare QR pentru asigurarea trasabilităţii documentelor şi probelor de ţesut recoltate prin raclaj bucal; pregătirea şi transmiterea kitului de înscriere către persoana care a solicitat să devină potenţialul donator de CSH; managementul retururilor documentelor de înscriere şi a probelor recoltate prin raclaj bucal (organizare transport; verificarea probelor şi a documentelor primite; evaluarea eligibilităţii medicale a persoanelor care au semnat consimţământul; verificarea datelor din formularele de înscriere; înregistrarea potenţialilor donatori în aplicaţia specifică RNDVCSH; managementul transportului probelor recoltate prin raclaj bucal către laboratoarele de testare internaţionale în vederea efectuării testării HLA extinse prin metoda NGS; introducerea rezultatelor HLA şi validarea înregistrării tuturor datelor personale în aplicaţia informatică specifică RNDVCSH; actualizarea permanentă a datelor personale ale donatorilor de CSH înscrişi;
1.11.coordonarea activităţilor de recrutare a donatorilor voluntari de CSH în cadrul campaniilor de înscriere organizate de către centrele donatorilor de CSH şi recoltarea probelor prin raclaj bucal;
1.12.confirmarea în scris a statutului de donator potenţial de CSH, pentru persoanele care şi-au dat consimţământul şi sunt eligibile;
1.13.coordonarea monitorizării posttransplant a pacienţilor care au beneficiat de un allotransplant de CSH de la donator neînrudit; monitorizarea se va realiza la 3 luni, 6 luni, 1 an şi apoi în fiecare an până la 10 ani de la data efectuării transplantului;
1.14.coordonarea monitorizării postdonare a donatorului neînrudit de CSH; monitorizarea se va realiza la 24 de ore, 7 zile, 3 luni, 6 luni, 1 an şi apoi în fiecare an până la 10 ani de la data donării de CSH.
2.1.recrutarea donatorilor voluntari de CSH; în funcţie de probele biologice recoltate pentru testarea HLA, recrutarea donatorilor voluntari de CSH se poate face astfel:
(1)2.1.1. recrutarea donatorilor voluntari de CSH prin recoltarea de probe de sânge; activitatea include: informarea şi consilierea persoanelor care doresc să se înscrie în RNDVCSH; evaluarea eligibilităţii medicale a persoanelor care au semnat consimţământul; verificarea datelor din formularele de înscriere; înregistrarea datelor de identificare în aplicaţia informatică specifică RNDVCSH şi atribuirea unui ID de donator; recoltarea probelor de sânge pentru testarea MTS, testarea HLA şi determinarea grupei sanguine (AOB şi Rh); etichetarea probelor de sânge; înregistrarea datelor personale medicale, inclusiv a grupei sanguine (AOB şi Rh) în baza de date locală; validarea înregistrării în aplicaţia informatică specifică RNDVCSH; pregătirea probelor de sânge şi a documentelor care însoţesc probele de sânge transportate la laboratoarele de testare; notificarea laboratoarelor de testare; actualizarea permanentă a datelor personale ale donatorilor de CSH înscrişi; ca excepţie, la nivelul centrelor de transfuzie sanguină, pentru persoanele care sunt donatori de sânge şi îşi exprimă dorinţa de a deveni şi donatori de CSH, recoltarea probelor de sânge pentru testarea histocompatibilităţii (HLA) şi a markerilor pentru virusul citomegalic (CMV) se va face odată cu recoltarea probelor de sânge pentru testarea MTS la momentul donării de sânge. Pentru donatorii de sânge, rezultatele testării grupei sanguine (AOB şi Rh) şi MTS sunt înregistrate în formularul de consimţământ la înregistrarea în RNDVCSH şi luate în considerare la stabilirea eligibilităţii medicale a donatorului de CSH;
(2)2.1.2. recrutarea donatorilor voluntari de CSH prin utilizarea kitului de raclaj bucal: activitatea include: informarea şi consilierea persoanelor care doresc să se înscrie în RNDVCSH; pregătirea kiturilor şi a documentelor de înscriere care însoţesc kiturile; managementul retururilor documentelor de înscriere şi a probelor recoltate prin raclaj bucal (organizare transport la RNDVCSH; verificarea probelor şi a documentelor primite; evaluarea eligibilităţii medicale a persoanelor care au semnat consimţământul; verificarea datelor din formularele de înscriere); înregistrarea potenţialilor donatori în aplicaţia specifică RNDVCSH; notificarea RNDVCSH;
3.1.testarea MTS a donatorilor de CSH:
(1)3.1.1. testarea MTS la înscrierea în RNDVCSH (Anticorpi anti-HIV 1/2, Ag HBs, Anticorpi anti-HCV, TPHA) a persoanelor care doresc să se înscrie în RNDVCSH ca potenţiali donatori de CSH, dar nu sunt şi donatori de sânge, precum şi a donatorilor de CSH pentru care se recoltează probă nouă de sânge în vederea realizării testării HLA de verificare;
(2)3.1.2. testarea MTS predonare (Anticorpi anti-HIV 1/2, Ag HBs, Anticorpi anti-HCV, TPHA anticorpilor anti-HTLV, anti-EBV IgG, anti-Toxoplasma IgG şi testarea PCR-HIV, PCR-HVB şi PCR-HVC la pregătirea donatorului în vederea donării;
3.3.3.testarea HLA de verificare a compatibilităţii donator/pacient constă în testarea HLA la rezoluţie înaltă (HLA-A, HLA-B, HLA-C, HLA-DRB1, HLA-DRB3, HLA-DRB4, HLA-DRB5, HLA-DQB1 şi HLA-DPB1) şi testarea anticorpilor anti HLA; testarea de verificare se face întotdeauna pe probă nouă de sânge atât de la pacient cât şi de la donator;
1.Indicatori fizici:
1.1.Indicatori fizici pentru RNDVCSH:
1.1.1.număr de donatori străini pentru care se solicită testări extinse: 212;
1.1.2.număr de probe de sânge pentru testare de verificare donatori străini: 130;
1.1.3.număr de probe sânge pentru testare de verificare donatori români: 20;
1.1.4.număr de grefe CSH de la donatori străini: 74;
1.1.5.număr de grefe CSH de la donatori români: 9;
1.1.6.număr de DLI de la donator CSH străin: 7;
1.1.7.număr de DLI de la donator CSH român: 5;
1.1.8.număr de campanii de promovare a donării CSH şi activităţi IEC, derulate la nivel naţional: 4;
1.1.9.număr de cursuri de instruire organizate de RNDVCSH: 2;
1.1.10.număr de donatori CSH înscrişi şi confirmaţi de RNDVCSH: 15.000;
1.1.11.număr de donatori CSH testaţi HLA la rezoluţie înaltă în laboratoare acreditate internaţional: 20.000.
1.1.12. număr de donatori CSH recrutaţi şi înscrişi prin utilizarea kitului de raclaj bucal: 5.000;
1.2.Indicatori fizici pentru centrele donatorilor CSH:
1.2.1.număr de donatori CSH recrutaţi şi înscrişi: 20.000;
1.2.1.1.număr de donatori CSH recrutaţi şi înscrişi prin recoltarea de probe de sânge: 15.000;
1.2.1.2.număr de donatori CSH recrutaţi şi înscrişi prin utilizarea kitului de raclaj bucal: 5.000;
1.2.2.număr de donatori CSH în evidenţă pentru care se solicită probă de sânge pentru testare de verificare: 18;
1.2.3.număr de donatori CSH selectaţi pentru donare, consiliaţi şi evaluaţi medical: 14;
1.2.4.număr de evenimente de promovare a donării CSH: 216.
1.3.Indicatori fizici pentru laboratoare testare:
1.3.1.număr de donatori CSH (care nu sunt şi donatori de sânge) testaţi pentru MTS la înscrierea în RNDVCSH: 3.750;
1.3.2.număr de donatori CSH testaţi pentru CMV la înscrierea în RNDVCSH: 11.250;
1.3.3.număr de donatori CSH testaţi predonare pentru grup sanguin AOB şi Rh, CMV şi MTS: 14;
1.3.4.număr de donatori CSH testaţi HLA la înscrierea în RNDVCSH: 15.000;
1.3.5.număr de donatori CSH testaţi HLA extins: 220;
1.3.6.număr de donatori CSH şi pacienţi testaţi HLA pentru verificare: 116;
1.4.Indicatori fizici pentru centre de prelevare:
1.4.1.număr de rapoarte de evaluare medicală predonare a donatorilor CSH români neînrudiţi: 14;
1.4.2.număr de rapoarte de monitorizare periodică postdonare a donatorilor CSH români neînrudiţi: 23;
1.4.3.număr de planuri de prelevare CSH de la donatori CSH români neînrudiţi pentru pacienţi români:
1.5.Indicatori fizici pentru centre de transplant de CSH;
1.5.1.număr de evaluări compatibilitate pacient/donator CSH neînrudit: 249;
1.5.2.număr de planuri de transplant de CSH de la donator CSH neînrudit: 83;
1.5.3.număr de planuri pentru procedura DLI de la donator CSH neînrudit: 12;
1.5.4.număr de rapoarte de monitorizare post-transplant a pacienţilor cu allotransplant de la donator CSH neînrudit: 200.
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.Indicatori de eficienţă pentru RNDVCSH:
2.1.1.cost mediu estimat/testare extinsă donatori străini: 3.200;
2.1.2.cost mediu estimat/probă sânge pentru testare de verificare donatori străini: 3.200 lei;
2.1.3.cost mediu estimat/probă sânge pentru testare de verificare donatori români: 300 lei;
2.1.4.cost mediu estimat/grefa CSH de la donatori străini: 105.000 lei;
2.1.5.cost mediu estimat/transport şi cazare donator român CSH: 2.000 lei;
2.1.6.cost mediu estimat/furnizare DLI de la donator CSH străin: 55.000 lei;
2.1.7.cost mediu estimat/transport şi cazare donator român pentru DLI: 2.000 lei;
2.1.8.cost mediu estimat/eveniment/activitate IEC de promovare a donării CSH, derulate la nivel naţional: 35.000 lei;
2.1.9.cost mediu estimat/curs de instruire: 5.000 lei;
2.1.10.cost mediu estimat/confirmare a calităţii donator CSH înscris în RNDVCSH: 14 lei;
2.1.11.cost mediu estimat/donator CSH testat HLA la rezoluţie înaltă în laboratoare acreditate internaţional: 240 lei.
2.1.12.cost mediu estimat/donator CSH înscris prin utilizarea kitului de raclaj bucal: 60 lei;
2.2.Indicatori de eficienţă pentru centre ale donatorilor CSH:
2.2.1.cost mediu estimat/donator CSH recrutat şi înscris prin recoltare probe de sânge: 75 lei;
2.2.2.cost mediu estimat/recoltare probă de sânge pentru testare de verificare: 100 lei;
2.2.3.cost mediu estimat/consiliere şi evaluare medicală donator CSH selectat pentru donare: 100 lei;
2.2.4.cost mediu estimat/eveniment de promovare a donării de CSH: 300 lei.
2.2.5.cost mediu estimat/donator CSH recrutat şi înscris prin utilizarea kitului de raclaj bucal: 50 lei;
2.3.indicatori de eficienţă pentru laboratoare testare:
2.3.1.cost mediu estimat/ donator CSH pentru testare pentru MTS la înscrierea în RNDVCSH: 150 lei;
2.3.2.cost mediu estimat/ donator CSH pentru testarea CMV la înscrierea în RNDVCSH: 30 lei;
2.3.3.cost mediu estimat/ donator CSH testat predonare pentru grup sanguin, CMV şi MTS: 2.000 lei;
2.3.4.cost mediu estimat/donator CSH testat HLA la înscrierea în RNDVCSH: 1.650 lei;
2.3.5.cost mediu estimat/donator CSH testat HLA extinsă: 6.825 lei;
2.3.6.cost mediu estimat/donator CSH testat HLA de verificare: 13.650 lei.
2.4.Indicatori de eficienţă pentru centre de prelevare CSH:
2.4.1.cost mediu estimat/raport de evaluare medicală predonare a donatorului CSH român neînrudit: 300 lei;
2.4.2.cost mediu estimat/raport de monitorizare periodică postdonare a donatorului CSH român neînrudit: 200 lei;
2.4.3.cost mediu estimat/plan de prelevare CSH de la donator CSH pentru pacient român: 500 lei.
2.5.indicatori de eficientă pentru centre de transplant de CSH:
2.5.1.cost mediu estimat/raport de evaluare compatibilitate donator neînrudit-pacient: 300 lei;
2.5.2.cost mediu estimat/plan de transplant CSH de la donator CSH neînrudit: 500 lei;
2.5.3.cost mediu estimat/plan procedura DLI de la donator CSH neîhrudit: 500 lei;
2.5.4.cost mediu estimat/raport de monitorizare post-transplant a pacientului cu allotransplant de la donator CSH neînrudit: 200 lei.
3.Indicatori de rezultat
3.1.Indicatori de rezultat pentru RNDVCSH:
3.1.1.număr de potenţiali donatori CSH înscrişi RNDVCSH: 50.000 persoane;
3.1.2.procentul donatorilor CSH înscrişi în RNDVCSH şi confirmaţi în scris din totalul donatorilor CSH înscrişi în RNDVCSH: 90%;
3.1.3.număr de pacienţi pentru care se caută donator CSH compatibil în registrul local: 115 pacienţi;
3.1.4.număr de pacienţi pentru care se caută donator CSH compatibil în registre internaţionale: 106 pacienţi;
3.1.5.număr de persoane informate în cadrul evenimentelor de promovare a donării CSH: 30.000 persoane;
3.1.6.procentul donatorilor CSH testaţi HLA din total donatori înscrişi în RNDVCSH: 85%.
3.2.Indicatori de rezultat pentru centrele donatorilor CSH:
3.2.1.procentul donatorilor de sânge din total donatori CSH: 75%;
3.2.2.număr de persoane informate în cadrul evenimentelor de promovare a donării CSH: 30.000 persoane.
3.3.Indicatori de rezultat pentru laboratoare testare:
3.3.1.procentul donatorilor CSH testaţi HLA extins din totalul donatorilor CSH testaţi HLA la înscrierea în RNDVCSH: 20%;
3.4.Indicatori de rezultat pentru centrele de prelevare de CSH:
3.4.1.număr de grefe CSH prelevate de la donatori CSH din RNDVCSH: 9;
3.4.2.număr de DLI prelevate de la donatori CSH din RNDVCSH: 5;
3.4.3.număr de donatori CSH monitorizaţi postdonare.
3.5.Indicatori de rezultat pentru centrele de transplant de CSH:
3.5.1.procentul pacienţilor care au indicaţie de transplant CSH de la donator neînrudit pentru care s-a identificat donator compatibil CSH: 70%;
3.5.2.procentul pacienţilor transplantaţi din total pacienţi pentru care s-au identificat donatori neînrudiţi CSH compatibili: 90%;
3.5.3.număr de transplanturi de la donator CSH neînrudit: 83;
3.5.4.număr de proceduri DLI de la donator CSH neînrudit: 14;
3.5.5.număr de pacienţi monitorizaţi posttransplant de la donator CSH neînrudit: 160.
1.RNDVCSH
1.1.cheltuieli de deplasare, cazare şi diurnă pentru personalul propriu în vederea organizării acţiunilor de coordonare, precum şi pentru organizarea instruirilor periodice ale personalului medical din unităţile sanitare desemnate să organizeze activităţi coordonate de RNDVCSH;
1.2.cheltuieli cu recoltarea şi transportul intern şi internaţional al probelor de sânge, al grefelor de CSH şi produselor celulare adiţionale (DLI);
1.3.cheltuielii legate de căutarea de donatori compatibili în registrul naţional şi în registre internaţionale (poştă, telecomunicaţii, internet);
1.4.cheltuieli aferente serviciilor de transport şi hoteliere acordate donatorului voluntar pe perioada pregătirii pentru donare, donare şi postdonare;
1.5.cheltuieli de întreţinere şi exploatare pentru echipamentele IT şi mijloacele de comunicare;
1.6.furnituri de birou; şi piese de schimb;
1.7.cheltuieli cu achiziţionarea de echipamente IT şi echipamente frigorifice de mică valoare necesare pentru activităţile specifice;
1.8.cheltuieli cu procurarea, tipărirea şi multiplicarea imprimatelor specifice pentru donatorii CSH (materiale informative, formulare tipizate la înscrierea în RNDVCSH, scrisori de confirmare a înscrierii);
1.9.cheltuieli cu campanii de promovare a donării CSH, activităţi IEC şi campanii de înscriere în RNDVCSH (materiale de comunicare, informare, educare, materiale promoţionale, dotări pentru punctele fixe şi mobile de promovare a donării CSH, cheltuieli de deplasare şi cazare);
1.10.cheltuieli cu servicii de comunicare şi corespondenţă cu donatorii CSH înscrişi în RNDVCSH şi persoanele care solicită un kit de înscriere (telefon/fax, internet, poştă);
1.11.cheltuieli cu serviciile de testare HLA la rezoluţie înaltă de către laboratoare de testare HLA acreditate internaţional, a donatorilor CSH la înscrierea în RNDVCSH, inclusiv achiziţionarea de kituri de recoltare probe prin raclaj bucal;
1.12.cheltuieli cu bunuri şi servicii pentru contracte de prestări servicii sau contracte de antrepriză, încheiate în temeiul Codului civil, după caz, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activităţile specifice ale Registrului şi coordonarea activităţilor unităţilor sanitare desemnate
12.13.Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea.
12.14.Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa.
12.15.Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj.
13.Institutul Regional de Oncologie Iaşi - pentru activităţile specifice C.4. şi C.5.
1.Indicatori fizici: număr de cupluri infertile beneficiare de proceduri FIV/ET: 1000 cupluri;
2.indicatori de eficienţă: cost mediu/cuplu beneficiar de procedura FIV/ET în condiţiile efectuării şi raportării tuturor activităţilor prevăzute la titlul B punctele 1-6: 10.000 lei1;
Note: 1Contravaloarea procedurii FIV/ET în cadrul subprogramului se finanţează la un tarif de 10.000 lei/procedură FIV/ET numai în condiţiile efectuării tuturor activităţilor prevăzute la titlul B punctele 1-6, raportate pe bază de borderou ce cuprinde datele de identificare ale cuplurilor beneficiare de FIV/ET, cu precizarea activităţilor efectuate, data efectuării acestora şi a rezultatelor tratamentelor, confirmate prin rapoarte medicale.
Contravaloarea altor servicii medicale decât cele prevăzute la titlul B punctele 1-6 efectuate la recomandarea specialiştilor în scopul evaluării suplimentare, îmbunătăţirii ratei de succes sau prevenirii unor complicaţii se suportă de către beneficiari la tarifele stabilite de unitatea sanitară şi afişate la loc vizibil, pentru care se eliberează documentul fiscal, conform prevederilor legale în vigoare, cu indicarea serviciului prestat. Aceste activităţi se realizează numai în condiţiile în care cuplul a fost informat că nu există baza legală pentru rambursarea acestor servicii din bugetul subprogramului şi îşi asumă, în scris, plata contravalorii acestora.
Lista serviciilor medicale care nu fac obiectul rambursării din fondurile alocate programului cuprinde, fără a se limita la acestea:
- a) investigaţii paraclinice preliminare (stabilite de fiecare unitate sanitară conform propriului protocol, dacă sunt depistate afecţiuni ce pot afecta evoluţia tratamentului sau sarcinii);
- b) monitorizarea tratamentului de stimulare ovariană;
- c) anestezia generală la prelevarea ovocitelor;
- d) ICSI (injectare intracitoplasmică a spermatozoizilor);
- e) P-ICSI;
- f) cultivarea embrionilor mai mult de 72 de ore până la stadiul de blastocist;
- g) diagnostic genetic al embrionilor;
- h) crioconservarea ovocitelor, spermei sau embrionilor;
- i) recoltarea chirurgicală a spermatozoizilor.
*2)Neîndeplinirea indicatorului de rezultat atrage excluderea unităţii de specialitate din subprogramul FIV/ET, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor perioadei evaluate. Pentru o perioadă de 2 ani, unitatea sanitară nu va putea desfăşura activităţi în cadrul acestui subprogram.
1.criterii pentru unităţile de specialitate care au implementat subprogramul în perioada 2017-2018: înregistrarea unei rate de succes a procedurilor de FIV/ET efectuate în cadrul subprogramului de minimum 30% sarcini confirmate prin activitatea de la titlul B punctul 6;
SECŢIUNEA VII:G. Procedura de selectare a unităţilor de specialitate noi în vederea includerii în subprogramul FIV/ET:
1.includerea unor noi unităţi în lista unităţilor de specialitate care implementează subprogramul FIV/ET se realizează la cererea acestora, în baza unui dosar care cuprinde documentele care fac dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute titlul F;
2.cererile pentru includere în subprogram se depun la registratura Ministerului Sănătăţii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentelor norme;
3.solicitările unităţilor de specialitate pentru includere în subprogram vor fi analizate de o comisie a cărei componenţă nominală va fi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii; din componenţa comisiei vor face parte 5 membri după cum urmează:
3.1.doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii;
3.2.un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Transplant;
3.3.doi reprezentanţi ai Comisiei de specialitate obstetrică-ginecologie;
4.evaluarea dosarelor depuse în vederea includerii în subprogram se realizează în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare depunerii solicitărilor;
5.concluziile comisiei se consemnează într-un proces-verbal care se înregistrează şi se arhivează la ANPS; ele vor fi aduse la cunoştinţa solicitanţilor de către ANPS;
6.în baza procesului-verbal prevăzut la punctul 5, ANPS întocmeşte lista unităţilor de specialitate care implementează subprogramul FIV/ET care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
SECŢIUNEA IX:I. Unităţi de specialitate care implementează subprogramul:
1.Clinica Promed System - S.R.L. (Spitalul Wellborn) Târgovişte, cu două puncte de lucru:
1.1.Spitalul Wellborn Băneasa, Bucureşti;
1.2.Spitalul Wellborn Militari, Bucureşti;
2.S.C. Life Line - Medical Center - S.R.L. Bucureşti;
3.S.C. MEDLIFE - S.A. Bucureşti;
4.Clinica Medicală «Gynera» - S.R.L. Bucureşti;
5.S.C. BIOGENESIS IVF - S.R.L. Bucureşti;
6.S.C. Clinica Polisano - S.R.L. Sibiu;
7.Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti;
8.S.C. BABE - S.R.L. Sângeorgiu de Mureş;
9.S.C. «Gynatal» - S.R.L. Timişoara;
10.S.C. NEWLIFE-BM - S.R.L., Iaşi;
11.S.C. Fertigyn - S.R.L. Iaşi;
12.S.C. HIT-MED - S.R.L. Craiova;
13.S.C. SAPIENS MEDICAL CENTER Bucureşti;
14.S.C. VIVAMED - S.R.L. Braşov;
15.IVF CLINIC-SL - S.R.L. Timişoara;
16.S.C. EMBRYOS FERTILITY CLINIC - S.R.L. Bucureşti;
17.S.C. ANTALMED - S.R.L. - Centrul de diagnostic şi tratament al infertilităţii Calla, Oradea.
CAPITOLUL IV:IV.4. Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc:
A)Obiectiv: Îmbunătăţirea depistării deficitului de vitamină D la pacienţii din grupele de risc
B)Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie «C.I. Parhon», Bucureşti
C)Activitate:
Determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc, la recomandarea medicală a unui medic specialist din domeniul: obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie sau endocrinologie
D)Beneficiarii programului:
Pacienţii din grupele de risc prevăzute în Ghidul privind evaluarea şi terapia deficitului de vitamina D la gravidă, nou-născut şi copil şi în Ghidul privind evaluarea statusului vitaminei D la adulţi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii
Intervalul dintre două determinări 25-OH vitamina D succesive, aplicat selectiv în funcţie de încadrarea pacienţilor în una sau mai multe din categoriile de risc, este de 1 an, în condiţiile menţinerii factorilor de risc.
Evidenţa beneficiarilor programului se asigură în baza unui set minim de date, aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.
E)Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici: număr de pacienţi la care s-a realizat determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D:91.000.
2.Indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/pacient la care s-a realizat determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D: 45 lei;
3.Indicatori de rezultat: ponderea pacienţilor cu nivel suboptimal al 25-OH vitaminei D din totalul pacienţilor la care s-a realizat determinarea acestui marker: minimum 70%.
F)Natura cheltuielilor eligibile:
1.reactivi specifici pentru determinarea 25-OH vitaminei D, precum şi reactivi pentru calibrare şi control intern;
2.materiale sanitare: tuburi recoltare în sistem vacutainer (cu gel separator), cu ace, mănuşi de unică folosinţă, vată, alcool;
3.materiale de laborator: consumabile aferente autoanalizoarelor, în funcţie de tipul acestora;
4.transportul probelor biologice recoltate de la unităţile sanitare care au în evidenţă pacienţi din grupele de risc către unităţile de specialitate în care se realizează determinarea 25OH vitaminei D prevăzute la litera H.
G)Criterii de selecţie pentru includerea în lista unităţilor de specialitate care implementează programul:
1.unităţile sanitare cu paturi care au în structura proprie cel puţin un/o cabinet medical de specialitate/secţie/compartiment în domeniul: obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie sau endocrinologie;
2.unităţile sanitare cu paturi care au în structura proprie un laborator de analize medicale dotat cu un analizor pentru determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D;
3.disponibilitatea colectării, înregistrării, stocării şi prelucrării datelor privind pacienţii care au beneficiat de determinarea 25-OH vitaminei D, precum şi transmiterii acestora către o bază de date ce se va organiza la nivel naţional;
4.avizul comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii din domeniul de specialitate pentru care se solicită implementarea programului.
H)Unităţi de specialitate care implementează1:
I._
1.Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu» Bucureşti;
2.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
3.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti;
4.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti;
5.[textul din litera H., subpunctul I.., punctul 5. din anexa 5, capitolul IV a fost abrogat la 21-oct-2019 de Art. I, punctul 16. din Ordinul 1536/2019]
6.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti;
7.Institutul Naţional de Endocrinologie C. I. Parhon
8.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
9.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
11.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
12.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara;
13.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria", Iaşi;
14.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» Iaşi;
15.Spital Judeţean de Urgenţă Arad;
16.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Bihor;
17.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I. A. Sbârcea» Braşov;
18.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Dâmboviţa;
19.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Ap. Andrei» Galaţi;
20.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
21.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, judeţul Sibiu.
II.NOTĂ: 1Unităţile de specialitate asigură implementarea programului pentru pacienţii din grupele de risc din evidenţa proprie, precum şi pentru pacienţii aflaţi în evidenţa altor unităţi de specialitate, situaţie în care probele biologice recoltate de către acestea vor fi transportate la unităţile care implementează programul.
1.număr bolnavi adult cu fenilcetonurie: 35;
SECŢIUNEA VII:G. Unităţi de specialitate care implementează programul:
1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - secţia clinică de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice;
2.Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice «Dr. N.C. Paulescu» Bucureşti.
1.18.participă, după caz, la validarea activităţii privind testările Babeş-Papanicolaou realizate de către unităţile sanitare din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi furnizorilor de servicii medicale privaţi;
1.1.1.cabinetele de asistenţă medicală primară aflate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate pentru furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară. Cabinetele de medicină de familie au obligaţia participării la subprogramul de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, pentru activitatea de informare şi consiliere a femeilor, conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
1.1.4.unităţi mobile ale unităţilor sanitare care au organizat o reţea de screening.
1.2.1.cabinete medicale de specialitate în obstetrică-ginecologie şi/sau de planificare familială şi/sau unităţile mobile din structura unităţii sanitare cu paturi care a organizat reţeaua de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin;Nr. crt | Nume şi prenume | CNP | Vârsta | Adresa completă | Telefon | Medic |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
TOTAL | X | X | X | X | X | X |
Centrul de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou, reprezentat prin ........................................................................... Adresa:.............................................................. Numărul contractului încheiat cu CAS .............................................................. | Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale .............................................................. Medic specialitate: a) medicină de familie ................................. b) obstetrică-ginecologie ................................. |
Nr. crt. | CNP al femeii cu formularul FS1 completat în integralitate | Vârsta | Data eliberării formularului FS1 | Seria formularului | Tarif/caz testat Babeş- Papanicolaou (lei) | Total sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 | C4 | C5 | C6 |
1. | 15 | 15 | ||||
2. | ||||||
... | ||||||
TOTAL | x | x | x | x | x |
Centrul de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou, reprezentat prin: ........................................................................... Adresa:.............................................................. ........................................................................... | Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale ...................................................................... Medic planificare familială: ........................................................................ ......................................................................... |
Nr. crt. | CNP al femeii cu formularul FS1 completat în integralitate | Vârsta | Data eliberării formularului FS1 | Seria formularului | Tarif/caz testat Babeş- Papanicolaou (lei) | Total sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 | C4 | C5 | C6 |
1. | 15 | 15 | ||||
2. | ||||||
... | ||||||
TOTAL | x | x | x | x | x |
Centrul de recoltare reprezentat prin........................................................................... Adresa:.............................................................. Numărul contractului încheiat cu CAS: ........................................................................... | Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale ...................................................................... Medic de specialitate a) medicină de familie .................................... b) obstetrică-ginecologie .................................... |
Nr. crt. | CNP al femeii cu formularul FS1 completat în integralitate | Seria formularului | Data recoltării | Tarif recoltare (lei) | Total sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 | C4 | C5 |
1. | 22 | 22 | |||
2. | |||||
... | |||||
TOTAL | x | x | x | x |
Laboratorul de analize medicale în domeniul citologiei cervicale, reprezentat prin .................................................................... .................................................................... Adresa:....................................................... Numărul contractului încheiat cu CAS:..................................................................... | Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale ...................................../................................. Medic de specialitate anatomie patologică .................................................................... |
Nr. crt. | CNP al femeii cu formularul FS1 completat în integralitate | Seria formularului | Data interpretării | Tarif interpretare (lei) | Total sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 | C4 | C5 |
1. | 40 | 40 | |||
2. | |||||
... | |||||
TOTAL | x | x | x | x |
3.4.8.transmit DSPJ/DSPMB, sau UATM - INSP după caz, pentru unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă, factura, borderoul centralizator al cazurilor testate Babeş - Papanicolaou efectuate în cadrul subprogramului, precum şi copii ale formularelor FS1 aferente borderoului centralizator, în vederea decontării acestora.
Spitalul ........................................... Numărul contractului încheiat cu CAS: ........................................... | Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale ...................................... |
BORDEROU CENTRALIZATOR
pentru luna ............ anul .......
Nr. crt. | CNP al femeii cu FS1 completat în integralitate | Seria formularului | Tarif/caz testat Babeş-Papanicolaou (lei) | Total sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 | C4 |
1. | 83 | 83 | ||
2. | ||||
..... | ||||
TOTAL: | X | X | X |
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.
Reprezentant legal,
.......................
(semnătura şi ştampila)
1.asigură finanţarea pentru cazurile testate Babeş-Papanicolaou, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii, borderoului centralizator însoţit de copii ale formularelor FS1 aferente acestuia, prezentate atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, sumele aferente cazurilor testate Babeş-Papanicolaou contractate, efectuate, raportate şi validate, în limita valorilor de contract încheiate în acest sens, la un tarif de 83 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou cu formular FS1 completat în integralitate la un tarif de 83 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou, în condiţiile prevederilor prezentelor norme şi cu încadrarea în limita valorii contractului încheiat;Centru recoltare.................................... Data recoltării......../......../......... | Medic recoltor.................................. Data ultimei menstruaţii......../........./........... | |||||||||||||||||||||
Status hormonal: | [] tratament hormonal [] contracepţie | Status post-terapeutic pentru alt cancer decât cel cervical: | ||||||||||||||||||||
[] post-radioterapie | ||||||||||||||||||||||
[] post-chimioterapie | ||||||||||||||||||||||
[] Ciclică | Purtătoare de IUD [] | |||||||||||||||||||||
[] Sarcină | ||||||||||||||||||||||
[] Menopauză | Leucoree [] | |||||||||||||||||||||
[] Lăuzie (12 săpt.) | Sângerări: | [] la contact | ||||||||||||||||||||
[] Alăptare | [] spontane | |||||||||||||||||||||
Aspectul colului: | [] cu leziuni vizibile | În antecedente: | [] cauterizări ale colului | Originea eşantionului: | ||||||||||||||||||
[]cervicală | ||||||||||||||||||||||
[] fără leziuni vizibile | [] biopsii de col | |||||||||||||||||||||
(diagnostic/descriere.......................) | ||||||||||||||||||||||
[] recoltare dificilă | ||||||||||||||||||||||
Citologie | [] convenţională | [] în mediul lichid | ||||||||||||||||||||
Secţiunea 3 (se completează la nivelul laboratorului de analize medicale) | ||||||||||||||||||||||
Laborator............................ | ||||||||||||||||||||||
Personalul medical care efectuează citirea: medic de specialitate: | anatomie-patologică.............. | |||||||||||||||||||||
laborator........................ | ||||||||||||||||||||||
biolog........................... | ||||||||||||||||||||||
Medic de specialitate anatomie-patologică care certifică rezultatele................................ | ||||||||||||||||||||||
Numărul lamei........ | Data primirii lamei..../..../..... | Data interpretării...../..../.... | ||||||||||||||||||||
Calitatea frotiului: | [] satisfăcător pentru evaluare celule endocervicale/metaplaziate: | |||||||||||||||||||||
[] prezente | [] absente | |||||||||||||||||||||
[] nesatisfăcător pentru evaluare: | [] lamă neidentificată | frotiu cu: | [] exces de hematii | |||||||||||||||||||
[] lamă cu fixare deficitară | [] exces de leucocite | |||||||||||||||||||||
[] alte substanţe străine | ||||||||||||||||||||||
[] lamă cu etalare defectuoasă | ||||||||||||||||||||||
[] altele.......... | ||||||||||||||||||||||
[] altele........ | ||||||||||||||||||||||
Descrierea frotiului: | Modificări celulare non-neoplazice: | |||||||||||||||||||||
[] Infecţii | [] Trichomonas | [] inflamatorii | ||||||||||||||||||||
[] Candida | [] post - radioterapie/chimioterapie | |||||||||||||||||||||
[] Gardnerella vaginalis | [] la purtătoare de sterilet | |||||||||||||||||||||
[] Actinomyces | [] celule endometriale la femei > 40 ani | |||||||||||||||||||||
[] Virusuri herpes simplex | [] celule glandulare post-histerectomie | |||||||||||||||||||||
[] altele | [] atrofie | |||||||||||||||||||||
[] altele | ||||||||||||||||||||||
[] Anomalii ale celulelor epiteliale scuamoase | [] Anomalii ale celulelor epiteliale glandulare | |||||||||||||||||||||
[] ASC-US | [] AGC endocervicale NOS | |||||||||||||||||||||
[] ASC-H | [] AGC endometriale NOS | |||||||||||||||||||||
[] AGC NOS | ||||||||||||||||||||||
[] LSIL | [] LSIL cu atipii HPV | [] AGC endocervicale în favoarea neoplaziei | ||||||||||||||||||||
[] HSIL | [] HSIL cu suspiciune de invazie | [] AGC glandulare în favoarea neoplaziei | ||||||||||||||||||||
[] Adenocarcinom in situ | ||||||||||||||||||||||
[] carcinom scuamos | [] Adenocarcinom | [] endocervical | ||||||||||||||||||||
[] endometrial | ||||||||||||||||||||||
[] NOS | ||||||||||||||||||||||
[] extrauterin | ||||||||||||||||||||||
[] Alte neoplazii....................................... | ||||||||||||||||||||||
Rezultat final: | [] Negativ pentru leziuni intraepiteliale sau maligne | |||||||||||||||||||||
[] Pozitiv....................... (se precizează tipul leziunii) | ||||||||||||||||||||||
Recomandări: | [] repetare pentru: | [] deficienţă de recoltare | ||||||||||||||||||||
[] după tratament | ||||||||||||||||||||||
[] conform protocolului în cazul rezultatului pozitiv | ||||||||||||||||||||||
[] biopsie | ||||||||||||||||||||||
[] colposcopie | ||||||||||||||||||||||
[] chiuretaj endocervical | ||||||||||||||||||||||
[] chiuretaj endometrial | ||||||||||||||||||||||
[] testare HPV | ||||||||||||||||||||||
[] repetare de rutină dacă leziunea este negativă | ||||||||||||||||||||||
Observaţii............................................................................. | ||||||||||||||||||||||
Data eliberării rezultatului......................... | ||||||||||||||||||||||
Semnătura şi, după caz, parafa persoanei care efectuează citirea: | ||||||||||||||||||||||
[] medic de specialitate anatomie - patologică | ||||||||||||||||||||||
[] medic de specialitate laborator | ||||||||||||||||||||||
[] biolog | ||||||||||||||||||||||
D donator (atribuit de RNDVCSH) | ID pacient (atribuit de RNDVCSH) | |||||||||||||||||||||||||||
Tipul Donării: | CSH(M) [] | CSH (A)[] | ||||||||||||||||||||||||||
SECŢIUNEA I - DETALII DONATOR | ||||||||||||||||||||||||||||
I. Examen clinic general | Nu [] | Da[] | - > | S-a detectat vreo anormalitate | Nu [] | Da [] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||
Nume | Prenume | |||||||||||||||||||||||||||
Data naşterii (zz/ll/aaaa) | Femeie [] Bărbat [] | Greutate Donator (kg) | Înălţime donator (cm) | |||||||||||||||||||||||||
Telefon acasă: | Telefon serviciu: | |||||||||||||||||||||||||||
Email: | Mobil: | |||||||||||||||||||||||||||
Adresa curentă: | Oraşul: | Cod poştal: | ||||||||||||||||||||||||||
A semnat consimţământul de etapă: [] DA, [] NU | Data semnării: | |||||||||||||||||||||||||||
SECŢIUNEA II - EVALUARE MEDICALĂ | Data evaluării (zz/ll/aaaa) | |||||||||||||||||||||||||||
TA | Puls | Temperatură | ||||||||||||||||||||||||||
2. Radiografie toracică | Nu [] | Da[] | - > | S-a detectat vreo anormalitate | Nu [] | Da [] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||
3. EKG | Nu [] | Da[] | - > | S-a detectat vreo anormalitate | Nu [] | Da [] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||
4. ECHO abdominal (în special ECHO splină) | Nu [] | Da[] | - > | S-a detectat vreo anormalitate | Nu [] | Da [] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||
5. Antecedente medicale | Nu [] | Da[] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||||||
6. Istoric familial de leucemie sau malignităţi | Nu [] | Da[] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||||||
7. Medicaţia curentă | Nu [] | Da[] | - > Scrieţi medicaţia mai jos | |||||||||||||||||||||||||
8. Administrare anterioară de G-CSF sau alte citokine | Nu [] | Da[] | - > S-a detectat vreo anormalitate | |||||||||||||||||||||||||
9. Examen psihologic | Nu [] | Da[] | - > | S-a detectat vreo anormalitate | Nu [] | Da [] | - > Detaliaţi | |||||||||||||||||||||
10.Test de sarcină prin metoda Serologică | Da [] | - > Indicaţi rezultatul | Negativ[] | Pozitiv[] | ||||||||||||||||||||||||
Nu [] | - > Furnizaţi comentarii | |||||||||||||||||||||||||||
11. Data începerii lactaţiei (dacă e relevant) | 11. Data încetării lactaţiei (dacă e relevant) | |||||
12. Solicitată recoltare de sânge autolog | Nu[] | Da[] | - > Indicaţi numărul unităţilor | Una [] | Două [] | |
13. Alte investigaţii relevante efectuate donatorului | |||
14. Risc anestezic | [] Mic | [] Mediu | [] Ridicat |
15. Acces venos periferic | Dreapta: | [] Bun | [] Prost |
Stânga: | [] Bun | [] Prost | |
Teste | Test neefectuat | Test efectuat | Data efectuării | |
Hemogramă | Hb (g/l) | |||
Trombocite (x10^9/L) | ||||
Leucocite (x10^9/L) | ||||
Formula Leucocitară | Mielocite (x10^9/L) | |||
Neutrofile (x10^9/L) | ||||
Limfocite (x10^9/L) | ||||
Monocite (x10^9/L) | ||||
Eosinofile (x10^9/L) | ||||
Bazofile (x10^9/L) | ||||
Biochimie | Sodiu (mmol/L) | |||
Potasiu (mmol/L) | ||||
Clor (mmol/L) | ||||
Uree (mmol/L) | ||||
Creatinină ( | ||||
Glucoză (mmol/L) | ||||
Acid Uric(mmol/L) | ||||
Calciu (mmol/L) | ||||
Magneziu (mmol/L) | ||||
Proteina C reactivă | ||||
Sideremie | ||||
Feritina | ||||
Funcţia hepatică | Bilirubină totală ( | |||
Proteine totale (g/L) | ||||
Electroforeza proteinelor | ||||
Fosfataza alcalină (U/L) | ||||
GGT (U/L) | ||||
ALT (U/L) | ||||
Coagulare | Timp Quick | |||
Tromboplastină | ||||
Timp de trombină | ||||
Fibrinogen | ||||
Virusologie | Anti HIV 1/2 | |||
HIV p24 antigen | ||||
HIV 1/2 PCR | ||||
Ag HBs | ||||
Anti HBs | ||||
Anti HBc | ||||
HBV PCR | ||||
Anti HCV | ||||
HCV PCR | ||||
TPHA | ||||
CMV Anti IgG | ||||
CMV Anti IgM | ||||
Anti HTLV 1/2 | ||||
EBV Anti IgG | ||||
EBV Anti IgM | ||||
Toxoplasma Anti IgG | ||||
Toxoplasma Anti IgM | ||||
Altele: | ||||
Imunohematologie | Grup sanguin | |||
Rh | ||||
Cross-match | ||||
Ac iregulari | ||||
Fenotip Rh - Kell, Kidd, Duffy, MNSs | ||||
Ac antiplachetari | ||||
[] Donatorul a trecut evaluarea medicală | |||
[] Donatorul a trecut evaluarea anestezică | |||
Nume | |||
Centrul şi Funcţia | |||
Semnătură şi L.Ş. | Data (zz/ll/aaaa) | ||
Numele donatorului:....................................................Codul donatorului:...................................... Data naşterii:........../.........../........(zz/ll/aaaa) Telefon fix:...........................................Mobil:.......................................e-mail............................... Adresă:................................................................................................................................................ | ||
Tipul donării de celule stem: | [] Măduvă osoasă | [] CSHP |
[] prima donare | [] a doua donare | |
Data colectării CSH: | ........./............/................. (zz/ll/aaaa). | ............/.............../................. (zz/ll/aaaa) |
1. Cum vă simţiţi din punct de vedere fizic [] | ||||
[] mai bine ca de obicei | [] normal ca de obicei | |||
[] mai rău ca de obicei | [] mult mai rău ca de obicei | |||
Dacă mai rău ca de obicei, vă rugăm specificaţi................................................................................... .................................................................................................................................................................. | ||||
2. Cum vă simţiţi din punct de vedere emoţional? | ||||
[] mai bine ca de obicei | [] normal ca de obicei | |||
[] mai rău ca de obicei | [] mult mai rău ca de obicei | |||
Dacă mai rău ca de obicei, vă rugăm specificaţi................................................................................... .................................................................................................................................................................. | ||||
3. De la ultima evaluare, aţi fost văzut de un doctor ? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare.................................................................................................... | ||||
4. În momentul actual luaţi medicaţie? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare.................................................................................................... | ||||
5. Aţi făcut vreo analiză de sânge în timpul anului care a trecut? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, roagă să trimită o copie | ||||
6. De la ultima evaluare, au apărut probleme de piele? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare.................................................................................................... | ||||
7. De la ultima evaluare, aţi prezentat simptome serioase, operaţii sau aţi fost spitalizat/ă? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare.................................................................................................... | ||||
8. De la ultima evaluare, aţi fost diagnosticat/ă cu vreo boală malignă? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare (diagnostic, data diagn.)................................................................................................................................................................................................................................. | ||||
9. De la ultima evaluare, aţi fost diagnosticat/ă cu vreo boală autoimună? | [] Da | [] Nu | ||
Dacă da, furnizaţi detalii suplimentare(diagnostic, data diagn.)................................................................................................................................................................................................................................. | ||||
10. Specificaţi dacă vreuna din următoarele boli a apărut de la ultima evaluare: | ||||
Lupus ertematos sistemic | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Artrită reumatoidă | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Vasculită, boli autoimune ale vaselor sanguine | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Tromboze (inclusiv tromboflebite) | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Scleroză multiplă (MS) | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Purpură trombocitopenică imună (PTI) | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
Alte dezordini autoimune | ||||
[] Da | [] Nu | Data dg. (zz/ll/aaaa):............... | ||
În caz negativ, detaliaţi:..................................................... | ||||
12. Care a fost pentru dumneavoastră aspectul cel mai puţin plăcut al experienţei donării?....................................................................................................................................... | ||||
13. Aveţi vreo sugestie despre cum am putea îmbunătăţi îngrijirea viitorilor donatori?...................................................................................................................................... | ||||
Tensiune arterială | Puls | Temperatură | |||||||||||
a. Examen clinic general | [] da | [] nu | |||||||||||
Există anormalităţi? | [] da | [] nu | |||||||||||
(Vă rugăm specificaţi).............................................................................................................................. ................................................................................................................................................................... | |||||||||||||
b. Radiografie toracică (dacă este necesară după examenul clinic) | [] da | [] nu | |||||||||||
Există anormalităţi? | [] da | [] nu | |||||||||||
(Vă rugăm specificaţi).............................................................................................................................. ................................................................................................................................................................... | |||||||||||||
c. Electrocardiogramă (dacă este necesară | |||||||||||||
după examenul clinic) | [] da | [] nu | |||||||||||
Există anormalităţi? | [] da | [] nu | |||||||||||
(Vă rugăm specificaţi).............................................................................................................................. ................................................................................................................................................................... | |||||||||||||
a. Examen clinic general | [] da | [] nu | |||||||||||
Există anormalităţi? | [] da | [] nu | |||||||||||
(Vă rugăm specificaţi).............................................................................................................................. ................................................................................................................................................................... | |||||||||||||
Data examinării (zz/ll/aaaa) | [] 1 | [] 2 | [] 3 | [] 4 | [] 5 ani după donare | ||||||||
HEMOGRAMĂ | TESTARE EFECTUATĂ | ||||||||||||
Hb (g/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Nr. Trombocite(x10 9/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Leucocite | [] da | [] nu | |||||||||||
Mielocite | [] da | [] nu | |||||||||||
Neutrofile | [] da | [] nu | |||||||||||
Limfocite | [] da | [] nu | |||||||||||
Monocite | [] da | [] nu | |||||||||||
Eosinofile | [] da | [] nu | |||||||||||
Bazofile | [] da | [] nu | |||||||||||
Proteina C reactivă | [] da | [] nu | |||||||||||
ANALIZE BIOCHIMICE | TESTARE EFECTUATĂ | ||||||||||||
Sodiu (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Potasiu (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Calciu (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Bicarbonat total [CO(2) total] (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Clor(mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Magneziu (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Uree (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Creatinina (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Acid uric (mg%) | [] da | [] nu | |||||||||||
Glicemie (mmol/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Bilirubina totală ( | [] da | [] nu | |||||||||||
Proteine totale(g/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Albumina (g/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Fosfataza alcalină (U/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
ALT (U/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
AST (U/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
LDH (U/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
GGT (U/L) | [] da | [] nu | |||||||||||
Timp Quick | [] da | [] nu | |||||||||||
Timp parţial de tromboplastină | [] da | [] nu | |||||||||||
Sideremie*) | [] da | [] nu | |||||||||||
Feritină*) | [] da | [] nu | |||||||||||
[] nu | [] RRASIG | Data (zz/ll/aaaa)......................... | [] RRASIG-P | Data (zz/ll/aaaa)........................... |
[] nu | [] da | Data Comunicării (zz/ll/aaaa)............... |
Data următoarei evaluări(zz/ll/aaaa): | .................................................. |
Persoana care completează formularul | Semnătură şi parafă: L.Ş. | Data (zz/ll/aaaa) |
DATE PACIENT/DONATOR | |||||||||
Nume Pacient: | ID Pacient: (atribuit de Registrul Pacienţilor) | ||||||||
Registrul Pacientului: | Centrul de Transplant: Cod: | ||||||||
Data naşterii: (zz/ll/aaaa) | Data Transplantului: (zz/ll/aaaa) | Data ultimului contact: (zz/ll/aaaa) | |||||||
ID Donator: (atribuit de Registrul Donatorilor) | Registrul Donatorilor: Cod: | ||||||||
Produsul de celule stem hematopoietice a fost folosit în totalitate şi transplantat odată? | [] DA | [] NU | Data infuziei:............ (zz/ll/aaaa) | ||||||
Produsul de celule stem hematopoietice a fost porţionat şi stocat pentru o infuzie ulterioară? | [] DA | [] NU | Data stocării:........... (zz/ll/aaaa) | ||||||
Dacă da, produsul stocat a fost infuzat ulterior pacientului? | [] DA | [] NU | Data infuziei:............ (zz/ll/aaaa) | ||||||
Dacă produsul de celule stem hematopoietice nu a fost utilizat în totalitate, restul neutilizat a fost distrus? | [] DA | [] NU | |||||||
Dacă da, vă rugăm să furnizaţi explicaţii detaliate referitoare la distrugere. Metoda: | Data distrugerii: ................(zz/ll/zzzz) | ||||||||
Pacientul este în viaţă? | [] DA | [] NU | Dacă da, data decesului:...............(zz/ll/aaaa) | ||||||
Cauza primară a morţii: Cauza/cauze care au contribuit la deces: | |||||||||
A fost realizată infuzia de celule stem înainte de decesul pacientului? [] DA [] NU | |||||||||
Dacă da, vă rugăm să furnizaţi explicaţii detaliate referitoare la distrugere. Metoda: | Data distrugerii: ................(zz/ll/aaaa) | ||||||||
Dacă nu, vă rugăm să furnizaţi explicaţii detaliate referitoare la distrugere. | |||||||||
Celulele stem s-au grefat? [] Da, complet [] Parţial [] Nu | Dacă da, data grefări:............... (zz/ll/aaaa) | ||||||||
Rejet sau eşecul grefei? [] Da [] Nu | Dacă dă, specificaţi data:........... (zz/ll/aaaa) | ||||||||
GvHD Acut [] Da [] Nu Dacă da precizaţi gradul | Gradul I [] Gradul II [] | [] Gradul III [] Gradul IV | |||||||
GvHD Cronic [] Da [] Nu Dacă da precizaţi gradul [] Uşor [] Moderat [] Sever | |||||||||
Recăderea bolii originale? | [] Da | [] Nu | |||||||
Pacientul a fost: Re-transplantat A primit infuzie de limfocite | [] Da [] Da | [] Nu [] Nu | |||||||
Dacă DA la oricare, sursa de celule stem/limfocite: | |||||||||
Scor Karnofsky/Landsky | |||||||||
Comentarii suplimentare/complicaţii | |||||||||
Reprezentantul Centrului de Transplant care a completat formularul: | Semnătură şi parafă: L.Ş. | Data (zz/ll/aaaa): | |||||||
Nume: | Prenume: |
CNP: | CI/Certificat de naştere: |
Tel: | |
E-mail: | |
Reprezentant legal/Persoana de contact (se va completa în cazul pacienţilor minori): | |
Prenume: | |
CNP: | CI: |
Adresă: | Grad de rudenie: |
Tel: | |
E-mail: | |
Grupa sanguină/Rh: | CMV-IgG: | Greutate (kg) |
Diagnostic extins: (se precizează după caz forma celulară, forma imunologică): | Cod diagnostic (ICM) | |
Stadiul la diagnostic: | Grupa de risc: | Karnofsky: |
Data diagnosticului: | ||
Stadiul actual: | ||
Diagnostice secundare: | Cod diagnostic (ICM) | |
1 | ||
2 | ||
3 | ||
Centrul de Transplant din România*) 1................ 2................ 3................ | ||
Examen clinic: |
Examene hematologice: |
Examene citochimice şi/sau imunohistochimice: |
Examene biochimice (se vor preciza valorile normale ale metodei): |
Examene imunologice (imunoserologice şi imunohistochimice): |
Examene citogenetice şi moleculare: |
Examene radiologice (imagistice): |
Alte examene: |
Tip şi număr cure: |
Răspuns: |
Complicaţii asociate tratamentului (se precizează complicaţiile organice, metabolice şi infecţioase). |
Răspuns global (bilanţ), modul în care a fost apreciată evoluţia sub tratament: |
Comorbidităţi: |
Situaţia bolii la momentul formulării cererii de transplant: | |
Funcţia cardiacă: EKG şi FEVS (ecocardiograma) | |
Funcţia hepatică: AST, ALT, LDH, bilirubină, gammaGT | |
Funcţia renală: uree, creatinină, acid uric | |
Funcţia pulmonară (teste funcţionale ventilatorii - opţional): | |
Markeri infecţioşi: | |
Ac anti HIV 1 şi HIV 2 | THPA |
HIV p24 antigen | Anti HTLV 1 şi 2 |
HIV 1/2 PCR | CMV Anti IgG |
Ag HBs | CMV Anti IgM |
Anti HBs | EBV Anti IgG |
Anti HBc | EBV Anti IgM |
HBV PCR | Toxoplasma Anti IgG |
Anti HCV | Toxoplasm Anti IgM |
HCV PCR | Altele: |
Evaluare psihiatrică: Semnătura medicului psihiatru........................Parafa medicului psihiatru.................................... | |
Alte boli asociate: | |
Elemente de fundamentare a cererii de transplant: | |
Anticorpi iregulari: | |
Fenotip HLA (se va anexa buletinul de analiză conţinând screeningul intrafamilial). | |
Alte observaţii (probleme sociale etc). | |
Nume şi prenume medic curant: | Semnătura şi parafa medicului curant: |
Unitatea medicală: | Ştampila unităţii medicale: |
Data: |
Data primirii cererii: | |||
Data analizării cererii: | |||
Rezultatul cererii (indicaţie transplant): | [] DA | [] NU | |
Nume: | Prenume: | |
CNP: | CI/Certificat de naştere: | |
Adresă: | Tel: | |
E-mail: | ||
Diagnosticul complet (clinic, etiologic, forma evolutivă, boli asociate etc.) | ||
Motivarea formulată de comisie: | ||
Nivel de urgenţă: | [] Ridicat | [] Mediu |
Centrul de Transplant desemnat**):............... Centrul de transplant are obligaţia să confirme preluarea pacientului şi includerea în programul său de transplant, în termen de 7 zile lucrătoare. | ||
Alte observaţii ale comisiei (vor fi menţionate recomandări pentru tratamentul şi monitorizarea medicală a pacientului până la identificarea unui donator compatibil de către Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) şi stabilirea de către centrul de transplant desemnat a planului de transplant): | ||
[] DA | [] NU |
Data: |
Preşedinte: | Nume: | Semnătura şi parafa: | |
Membrii | 1. | Nume: | Semnătura şi parafa: |
2. | Nume: | Semnătura şi parafa: | |
Nume şi prenume | Semnătură şi parafă |
1.1.3.2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/campanie IEC: 1.000 lei;
1.2.3.1.indicatori fizici: număr de intervenţii IEC destinate priorităţilor locale organizate şi desfăşurate la nivel local: 4.200/an (10/judeţ/an);
1.5.1.2.Detecţia precoce a consumului problematic de alcool, intervenţii scurte pentru populaţia generală sau persoanele la risc către tratament specializat pentru cei cu probleme severe
1.5.2.Beneficiari: pacienţii unităţilor sanitare cu paturi, populaţia generală, populaţia la risc
1.5.5.Indicatori de rezultat:
1.5.5.1.Număr de beneficiari intervenţii = 8.000/an;
1.5.5.2.Număr de intervenţii specifice = 10.000/an;
1.5.5.3.Număr de specialişti AlcoInfo instruiţi = 20/an.
1.5.6.3.DSP-urile judeţene, asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari
1.5.7.1.La nivelul centrelor AlcoInfo şi în comunitate pacienţii/persoanele la risc beneficiază de servicii specializate: screening, intervenţie scurtă, extinsă, monitorizare şi evaluare
8.prevenirea complicaţiilor, prin diagnostic precoce şi monitorizare a epilepsiei şi a manifestărilor paroxistice nonepileptice la copil şi tratament dietetic al epilepsiei;
SECŢIUNEA III:C. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici: număr de copii beneficiari: 45.000;
2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/copil beneficiar: 218 lei;
3.indicatori de rezultat: ponderea copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni beneficiari de administrarea de lapte praf: 25%.
3.sonde de alimentaţie, sonde enterale, branule cu dimensiuni adecvate prematurilor, seringi, tub prelungitor pentru infuzomat, catetere centrale;
1.efectuarea screening-ului neonatal la fenilcetonurie*1) şi hipotiroidism congenital:
1.1.recoltarea spoturilor de sânge;
1.2.transportul spoturilor de sânge recoltate la spitalele din regiunile cărora le sunt arondate teritorial;
1.3.dozarea fenilalaninei din spot de sânge în cazul fenilcetonuriei şi a TSH-ului în cazul hipotiroidismului congenital;
2.confirmarea diagnosticului în fenilcetonurie*1):
2.1.dozarea fenilalaninei plasmatice*2);
2.2.dozarea tirozinei plasmatice şi calcularea raportului fenilalanină/tirozină în cazuri justificate din punct de vedere medical*2);
3.monitorizarea evoluţiei fenilcetonuriei*1):
3.1.dozarea fenilalaninei din sânge;
3.2.dozarea aminoacizilor în condiţiile în cazuri justificate din punct de vedere medical*2);
NOTE:
*1)Activităţile se realizează conform Ghidului de diagnostic şi tratament în fenilcetonurie, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 51/2017.
*2)Investigaţiile se efectuează la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu» în cadrul laboratorului de analize medicale.
2.materiale sanitare: carduri de recoltare, conuri, vârfuri, pipete, mănuşi;
6.furnituri de birou;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/copil cu diagnostic confirmat de fenilcetonurie beneficiar al tratamentului dietetic: 15.000 lei/copil/an;
2.2.cost mediu estimat/copil cu diagnostic confirmat de alte boli înnăscute de metabolism beneficiar al tratamentului dietetic: 10.500 lei/copil/an;
SECŢIUNEA IV:D. Natura cheltuielilor eligibile:
1.alimente cu destinaţie medicală specială pentru fenilcetonurie conform tabelului:
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru fenilcetonurie | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate |
1. | Substituent proteic fenilcetonurie 0-1 an | 0,5 Kg/lună | |
1.1. | Proteine = 30 - 60 g | ||
1.2. | Fenilalanina = 0 | ||
1.3. | Tirozina = 2,5 - 6 g | ||
1.4. | Carbohidraţi = 22,5 - 43 g | ||
1.5. | Lipide = 0 - 14 g | ||
1.6. | Energie = 290 - 422 Kcal | ||
2. | Substituent proteic fenilcetonurie 1-14 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | 2 Kg/lună | |
2.1. | Echivalent proteic = 60 - 73 g | ||
2.2. | Fenilalanina = 0 | ||
23. | Tirozina = 4 - 7 g | ||
2.4. | Carbohidraţi = 5 - 12 g | ||
2.5. | Lipide = 0 - 1 g | ||
2.6. | Energie = 280 - 330 Kcal | ||
3. | Substituent proteic fenilcetonurie 14-18 ani | 2 Kg/lună | |
3.1. | Echivalent proteic = 70 - 75 g | ||
3.2. | Fenilalanina = 0 | ||
3.3. | Tirozina = 6 - 8 g | ||
3.4. | Carbohidraţi = 0,4 - 10 g | ||
3.5. | Lipide = 0 | ||
3.6. | Energie = 290 - 310 Kcal | ||
4. | Formula 0-1 an, fără fenilalanină | 2,5 Kg/lună | |
4.1. | Proteine = 10 - 12 g | ||
4.2. | Tirozina = 0,9 - 1,5 g | ||
4.3. | Carbohidraţi = 51,5 - 56,5 g | ||
4.4. | Lipide = 27 - 28 g | ||
4.5. | Energie = 450 - 550 kcal | ||
5. | Formula 1-14 ani fără fenilalanină include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval. | 1,5 kg/lună | |
5.1. | Proteine = 27 - 31,5 g | ||
5.2. | Tirozina = 2 - 3 g | ||
5.3. | Carbohidraţi = 39 - 47 g | ||
5.4. | Lipide = 11 - 19 g | ||
5.5. | Aport energetic = 400 - 450 kcal | ||
6. | Supliment proteic fără fenilalanină sau cu conţinut scăzut în fenilalanină pentru bolnavii cu fenilcetonurie cu vârstă de peste 1 an | ||
6.1. | Proteine = - 25 - 70 g | ||
6.2. | Lipide = 0 - 0,7 g | ||
6.3. | Carbohidraţi = - 0 - 40 g | ||
6.4. | Fenilalanina = 0 - 22 g | ||
6.5. | Tirozina = 2,3 - 6,7 g | ||
6.6. | Energie = - 285 - 500 Kcal | ||
7. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 0-1 an | ||
7.1. | Înlocuitor griş/orez | ||
7.2. | Cereale hipoproteice | ||
7.3. | Paste mici | ||
8. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 1-3 ani | ||
8.1. | Făină hipoproteică | ||
8.2. | Cereale hipoproteice | ||
8.3. | Paste hipoproteice | ||
8.4. | Biscuiţi hipoproteici | ||
8.5. | Făinos/griş/orez | ||
8.6. | Înlocuitor ou | ||
9. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 3-5 ani | ||
9.1. | Făină hipoproteică | ||
9.2. | Cereale hipoproteice | ||
9.3. | Paste hipoproteice/orez | ||
9.4. | Înlocuitor ou | ||
9.5. | Biscuiţi hipoproteici | ||
9.6. | Supliment hipoproteic, cu aport energetic | ||
10. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 5-7 ani | ||
10.1. | Făină hipoproteică | ||
10.2. | Cereale hipoproteice | ||
10.3. | Paste hipoproteice/orez | ||
10.4. | Înlocuitor ou | ||
10.5. | Biscuiţi hipoproteici | ||
10.6. | Supliment hipoproteic, cu aport energetic | ||
11. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 7-13 ani | ||
11.1. | Făină hipoproteică | ||
112. | Cereale hipoproteice | ||
11.3. | Paste hipoproteice/orez | ||
114. | Înlocuitor ou | ||
11.5. | Biscuiţi hipoproteici | ||
11.6. | Supliment hipoproteic, cu aport energetic | ||
12. | Alimente hipoproteice cu conţinut redus de fenilalanină, grupa de vârstă 14-18 ani | ||
12 1. | Făină hipoproteică | ||
12.2. | Cereale hipoproteice | ||
12.3. | Paste hipoproteice/orez | ||
12.4. | Înlocuitor ou | ||
12.5. | Biscuiţi hipoproteici | ||
12.6. | Supliment hipoproteic, cu aport energetic | ||
13 | Lapte cu proteine şi fenilalanină scăzute în cutii de 200 ml | Proteine 0,3 - 0,4 g | |
Fenilalanină 9 - 10 g |
*) La anexa nr. 7 capitolul VI titlul VI.1 subtitlul 4 litera D punctul 1, numărul curent 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru fenilcetonurie | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"13. | Lapte cu proteine şi fenilalanină scăzute în cutii de 200 ml | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1. | Proteine 0,3-0,4 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.2. | Fenilalanină 9-10 mg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
*) La anexa nr. 7 capitolul VI titlul VI.1 subtitlul 4 litera D punctul 1, după numărul curent 13 se introduce un nou număr curent, numărul curent 14, cu următorul cuprins:
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru fenilcetonurie | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"14. | Băutură cu conţinut scăzut în fenilalanină pentru bolnavii cu fenilcetonurie cu vârstă de peste 1 an | 1 kg/lună | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1. | Proteine = 4,5-5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2. | Lipide = 25-30 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.3. | Carbohidraţi = 55-60 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.4. | Fenilalanină = 0,1 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.5. | Tirozină = 0,08 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.6. | Energie = 505-515 Kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
*) - în tabelul de la punctul 1, după numărul curent 14 se introduce un nou număr curent, numărul curent 15, cu următorul cuprins:
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru fenilcetonurie | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
... | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"15. | Substituent proteic pe bază de glicomacropeptide (GMP) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.1. | Proteine = 43 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.2. | Lipide = 1,7 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.3. | Carbohidraţi = 32 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.4. | Fenilalanină = 61 mg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.5. | Tirozină = 6,63 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.6. | Fibre = 3 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.7. | DHA = 290 mg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.8. | EPA = 64 mg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.9. | Energie = 319 Kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.alimente cu destinaţie medicală specială pentru alte boli înnăscute de metabolism, după cum urmează:
Nr. crt. | Denumire produs cu destinaţie medicală specială pentru alte boli înnăscute de metabolism | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
A. | Sindrom Lemli Opitz | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Produs dietetic medical ce conţine colesterol şi carbohidraţi | În funcţie de raportul 7 DHC + 8 DHC .... Colesterol şi vârstă, greutate, necesarul de produs este de 50 - 150 mg/kg/zi (1 kg/lună pudră colesterol). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Colesterol = 2,1 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 97 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Proteine = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Energie = 407 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
B. | Boala urinilor cu miros de arţar (MSUD) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă hipoproteică fără: isoleucină, leucină, valină pentru copil 1-14 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval. | Necesar mediu/lună = 4 cutii (2 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 30 - 32 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 38 - 40 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 14 - 15 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 400 - 450 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic fără: isoleucină, leucină, valină pentru copil 1-7 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | Necesar mediu/lună = 2 cutii (1 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 60 - 72 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 0 - 12 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 280 - 300 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Substituent proteic fără isoleucină, leucină, valină pentru copii 7-18 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | Necesar mediu/lună = 3 cutii (1,5 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 62 - 75 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 0 - 11 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 290 - 315 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună = 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.4. | Aport caloric = 415 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. | Produse alimentare hipoproteice speciale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.1. | Făină hipoproteică | Necesarul de produse medicale specifice bolii este în funcţie de forma de boală, de toleranţă la leucină, isoleucină, valină şi de comorbidităţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.2. | Spaghete hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.3. | Înlocuitor ou | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
C. | Acidemia metil-malonică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formula fără isoleucină, metionină, treonină, valină pentru copii cu vârstă 0-1 an | Necesar mediu/lună: 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 11 - 15 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 40 - 55 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 20 - 28 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 500 - 520 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic fără isoleucină, metionină, treonină, valină pentru copii 1-6 ani şi 7-14 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | Necesar mediu/lună: 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 63 - 75 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 0 - 10 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 290 - 310 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Produse alimentare hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1. | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Spaghete hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Înlocuitor ou | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
D. | Tirozinemia congenitală tip I | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formula fără fenilalanină şi tirozină pentru copii 0-1 an | Proteine = 10 - 12 g | Necesar mediu/lună: 2 kg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Carbohidraţi = 50 - 56 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Lipide = 25 - 30 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Aport caloric = 450 - 520 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic fără tirozină, fenilalanină pentru copii 1-6 ani şi 7-14 ani include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | Necesar mediu/lună: 2 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 68 - 75 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 0 - 3 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 280 - 300 cal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Substituent proteic fără tirozină, fenilalanină pentru copii 0-1 an | Necesar mediu/lună: | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1 | Proteine = 11 - 60 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2 | Carbohidraţi = 12 - 54 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3 | Lipide = 0 - 28 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4 | Aport caloric = 270 - 510 Kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 2 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1 | Proteine = 0 - 0,2 g | Necesarul de produse dietetice specifice este în funcţie de gravitatea bolii, toleranţa copilului la tirozină şi fenilalanină, de complicaţiile bolii şi de comorbidităţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. | Produse alimentare hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.1 | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.2 | Spaghete hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E. | Tulburări în ciclul ureei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Substituent proteic fără tirozină, fenilalanină pentru copii 0-1 an | Necesar mediu/lună: 1 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 70 - 72 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 280 - 290 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Substituent proteic pentru dieta copiilor 1-14 ani, cu tulburări în ciclul ureei, include preparatele pentru vârstele incluse în acest interval | Necesar mediu/lună: 1,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 60 - 67 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 2 - 5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 260 - 300 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 2 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. | Produse alimentare hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.11. | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.2. | Paste hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
F. | Galactozemie congenitală | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă fără galactoză 0-1 an | conţinut foarte scăzut de lactoză < 0,1 g/100 g pulbere | Necesar mediu/lună: 2,5 kg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 14 - 16 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 49 - 51 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 30 - 31 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Calorii = 290 - 535 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent la copilul peste 1 an | Conţinut lactoză şi galactoză scăzut | Necesar mediu/lună: 2,5 kg | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
G. | Deficit familial de lipoproteinlipază | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Produse dietetice specifice cu conţinut lipidic scăzut: | Necesar mediu/lună: 2,5 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | conţinut lipidic scăzut < 11 g/100 g pulbere care conţine trigliceride cu lanţ mediu în proporţie de 80% | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
H. | Hiperamoniemii: Deficit de arginin succinil-liază | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă hipoproteică cu conţinut de aminoacizi esenţiali, îmbogăţită în cistină şi tirozină, pentru copil 1-14 ani, include preparatele pentru vârstele în acest interval | Necesar mediu/lună: 4 cutii (2 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine= 15 - 20 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 40 - 50 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 15 - 20 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 400 - 450 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic cu conţinut de aminoacizi esenţiali pentru copii 1-14 ani include preparatele pentru vârstele în acest interval | Necesar mediu/lună: 1 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 60 - 67 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 2 - 5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 260 - 300 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 3 cutii/lună | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 65 - 71,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Produse alimentare hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1. | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Spaghete hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Orez hipoproteic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.4. | Fulgi de cereale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I. | Hiperamoniemii: Deficit congenital de arginin succinil-sintetază (Citrulinemie tip I) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă hipoproteică cu conţinut de aminoacizi esenţiali, pentru sugari | Necesar mediu/lună: 4 cutii (2 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 7 - 16 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 55 - 60 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 25 - 30 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 450 - 500 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic cu conţinut de aminoacizi esenţiali pentru sugari | Necesar mediu/lună: 2 cutii (1 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 50 - 60 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 6,5 - 10 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 250 - 300 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 2 cutii (0,8 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 0 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 70 - 100 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 22,3 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
J. | Hiperglicinemie noncetotică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă cu conţinut de aminoacizi esenţiali şi neesenţiali fără glicină pentru sugari sau copil până la trei ani | Necesar mediu/lună: 4 cutii (1,6 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1 | Proteine = 12 - 16 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2 | Carbohidraţi = 40 - 50 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3 | Lipide = 20 - 25 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4 | Aport caloric = 450 - 500 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Preparate medicale pentru aport energetic nonproteic | Necesar mediu/lună: 2 cutii (0,8 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 65 - 100 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 22,3 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Produse alimentare hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Spaghete hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Orez hipoproteic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Înlocuitor de ou | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.5. | Fulgi de cereale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
K. | Acidurie glutarică tip 1 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. | Formulă 0-1 an, fără lizină şi cu conţinut scăzut în tripotofan | Necesar mediu/lună =4 cutii (2 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.1. | Proteine = 11 - 13,5 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.2. | Carbohidraţi = 48 - 53 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.3. | Lipide = 22 - 29 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1.4. | Aport caloric = 450 - 520 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. | Substituent proteic 0-1 an, fără lizină, cu conţinut scăzut de tripotofan | Necesar mediu/lună = 2 cutii (1 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Proteine = 55 - 58 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.2. | Carbohidraţi = 10 - 13 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.3. | Lipide = 0 - 0,2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4. | Aport caloric = 250 - 280 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. | Formulă 1-14, fără lizină şi cu conţinut scăzut în triptofan, include preparatele pentru vârstele în acest interval. | Necesar mediu/lună = 3 cutii (1,5 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.1. | Proteine = 30-40 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.2. | Carbohidraţi = 35-40 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.3. | Lipide = 10 - 17 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3.4. | Aport caloric = 400 - 500 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. | Substituent proteic 1-14 ani, fără lizină, cu conţinut scăzut de triptofan, include preparatele pentru vârstele în acest interval | Necesar mediu/lună = 4 cutii (2 kg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.1. | Proteine = 70 - 72 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.2. | Carbohidraţi = 0,5 - 2 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.3. | Lipide = < 0,1 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4.4. | Aport caloric = 280 - 300 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. | Preparate medicale pentru aport energetic | Necesar mediu/lună =1 kg/1 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.1. | Proteine = 0 - 0,02 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.2. | Carbohidrat = 65 - 72 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.3. | Lipide = 25 - 27 g | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5.4. | Aport caloric = 480 - 530 kcal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6. | Produse alimentare hipoproteice speciale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.1. | Paste hipoproteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.2. | Înlocuitor de ou | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.3. | Orez hipoproteic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.4. | Biscuiţi hipoproteici | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6.5. | Făină hipoproteică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M. S. Curie» Bucureşti.
SUBCAPITOLUL VI:5. Prevenirea deficienţelor de auz prin screening auditiv la nou-născuţi:
A)Activităţi: efectuarea screeningului auditiv
B)Beneficiarii intervenţiei: nou-născuţi
C)Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici: număr nou-născuţi care au beneficiat de efectuarea screeningului auditiv: 180.000;
2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/nou-născut care a beneficiat de efectuarea screeningului auditiv: 3 lei;
3.indicatori de rezultat: rata de acoperire prin screening auditiv a nou-născuţilor în unităţile sanitare în care se implementează intervenţia: 90%.
D)Natura cheltuielilor eligibile: consumabile specifice pentru echipamente medicale de screening auditiv prin otoemisiuni acustice al nou-născuţilor
E)Criterii de selecţie a unităţilor de specialitate care implementează intervenţia: spitale care au în dotare echipamente medicale de screening auditiv prin otoemisiuni acustice al nou-născuţilor la nivelul secţiilor de pediatrie/neonatologie, precum şi personal instruit în domeniul testării auditive.
F)Unităţi de specialitate care implementează intervenţia:
1.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, judeţul Alba;
2.Spitalul Municipal Sebeş, judeţul Alba;
3.Spitalul Municipal Blaj, judeţul Alba;
4.Spitalul Orăşenesc Abrud, judeţul Alba;
5.Spitalul Municipal Aiud, judeţul Alba;
6.Spitalul Orăşenesc Cugir, judeţul Alba;
7.Spitalul Orăşenesc Câmpeni, judeţul Alba;
8.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, judeţul Arad;
9.Spitalul Orăşenesc Ineu, judeţul Arad;
10.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, judeţul Argeş;
11.Spitalul Municipal Câmpulung, judeţul Argeş;
12.Spitalul Municipal Curtea de Argeş, judeţul Argeş;
13.Spitalul Orăşenesc «Regele Carol I» Costeşti, judeţul Argeş;
14.Spitalul Orăşenesc «Sf. Spiridon» Mioveni, judeţul Argeş;
15.Spitalul Orăşenesc Buhuşi, judeţul Bacău;
16.Spitalul Municipal Oneşti, judeţul Bacău;
17.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, judeţul Bacău;
18.Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, judeţul Bacău;
19.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, judeţul Bihor;
20.Spitalul Municipal «Dr. Pop Mircea» Marghita, judeţul Bihor;
21.Spitalul Municipal «Ep. N. Popovici» Beiuş, judeţul Bihor;
22.Spitalul Municipal Salonta, judeţul Bihor;
23.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud;
24.Spitalul Orăşenesc «Dr. George Trifon» Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud;
25.Spitalul Orăşenesc Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud;
26.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Mavromati» Botoşani, judeţul Botoşani;
27.Spitalul Municipal Dorohoi, judeţul Botoşani;
28.Spitalul Municipal Făgăraş, judeţul Braşov;
29.Spitalul Orăşenesc «Dr. C. T. Spârchez» Zărneşti, judeţul Braşov;
30.Spitalul Obstetrică-Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea» Braşov, judeţul Braşov;
31.Spitalul Orăşenesc Rupea, judeţul Braşov;
32.Spitalul de Pediatrie Braşov, judeţul Braşov;
33.Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, judeţul Brăila;
34.Spitalul Clinic «Nicolae Malaxa» Bucureşti;
35.Spitalul Clinic de Copii «Dr. V. Gomoiu» Bucureşti;
36.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Ioan» Bucureşti;
37.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
38.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;
39.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M. S. Curie» Bucureşti;
40.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Bucureşti;
41.Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu» Bucureşti;
42.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Panait Sârbu» Bucureşti;
43.Spitalul Clinic «Dr. I. Cantacuzino» Bucureşti;
44.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Filantropia» Bucureşti;
45.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
46.Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, judeţul Buzău;
47.Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, judeţul Buzău;
48.Spitalul Orăşenesc Nehoiu, judeţul Buzău;
49.Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin;
50.Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
51.Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, judeţul Caraş-Severin;
52.Spitalul Orăşenesc Oraviţa, judeţul Caraş-Severin;
53.Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin;
54.Spitalul Municipal Olteniţa, judeţul Călăraşi;
55.Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, judeţul Călăraşi;
56.Spitalul Orăşenesc Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi;
57.Spitalul Orăşenesc Huedin, judeţul Cluj;
58.Spitalul Municipal Turda, judeţul Cluj;
59.Spitalul Municipal Gherla, judeţul Cluj;
60.Spitalul Municipal Dej, judeţul Cluj;
61.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, judeţul Cluj;
62.Spitalul Municipal Câmpia Turzii, judeţul Cluj;
63.Spitalul Clinic de Urgenţă Copii Cluj-Napoca, judeţul Cluj;
64.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, judeţul Constanţa;
65.Spitalul Orăşenesc Cernavodă, judeţul Constanţa;
66.Spitalul Orăşenesc Hârşova, judeţul Constanţa;
67.Spitalul Municipal Medgidia, judeţul Constanţa;
68.Spitalul Municipal Mangalia, judeţul Constanţa;
69.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Fogolyan Kristof» Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna;
70.Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, judeţul Covasna;
71.Spitalul Orăşenesc Baraolt, judeţul Covasna;
72.Spitalul de Recuperare Cardiovasculară «Dr. Benedek Geza» - secţie exterioară Spitalul Orăşenesc Covasna, judeţul Covasna;
73.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;
74.Spitalul Municipal Moreni, judeţul Dâmboviţa;
75.Spitalul Orăşenesc Găeşti, judeţul Dâmboviţa;
76.Spitalul Orăşenesc Pucioasa, judeţul Dâmboviţa;
77.Spitalul Municipal «Filantropia» Craiova, judeţul Dolj;
78.Spitalul Municipal «Prof. Dr. Irinel Popescu» Băileşti, judeţul Dolj;
79.Spitalul Municipal Calafat, judeţul Dolj;
80.Spitalul Orăşenesc «Filişanilor» Filiaşi, judeţul Dolj;
81.Spitalul Orăşenesc Segarcea, judeţul Dolj;
82.Spitalul Orăşenesc «Aşezămintele Brâncoveneşti» Dăbuleni, judeţul Dolj;
83.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, judeţul Dolj;
84.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi, judeţul Galaţi;
85.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» Galaţi, judeţul Galaţi;
86.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Buna Vestire» Galaţi, judeţul Galaţi;
87.Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, judeţul Galaţi;
88.Spitalul Municipal «Anton Cincu» Tecuci, judeţul Galaţi;
89.Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, judeţul Giurgiu;
90.Spitalul Orăşenesc Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu;
91.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, judeţul Gorj;
92.Spitalul Orăşenesc Turceni, judeţul Gorj;
93.Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj;
94.Spitalul Municipal Motru, judeţul Gorj;
95.Spitalul Orăşenesc «Sfântul Andrei» Rovinari, judeţul Gorj;
96.Spitalul Orăşenesc Novaci, judeţul Gorj;
97.Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj;
98.Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita;
99.Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita;
100.Spitalul Municipal Topliţa, judeţul Harghita;
101.Spitalul Municipal Gheorgheni, judeţul Harghita;
102.Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, judeţul Hunedoara;
103.Spitalul Municipal «Dr. Al. Simionescu» Hunedoara, judeţul Hunedoara;
104.Spitalul de Urgenţă Petroşani, judeţul Hunedoara;
105.Spitalul Municipal Orăştie, judeţul Hunedoara;
106.Spitalul Municipal Brad, judeţul Hunedoara;
107.Spitalul Municipal Lupeni, judeţul Hunedoara;
108.Spitalul Municipal Vulcan, judeţul Hunedoara;
109.Spitalul Orăşenesc Haţeg, judeţul Hunedoara;
110.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, judeţul Ialomiţa;
111.Spitalul Municipal Feteşti, judeţul Ialomiţa;
112.Spitalul Municipal Urziceni, judeţul Ialomiţa;
113.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Elena Doamna» Iaşi, judeţul Iaşi;
114.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi, judeţul Iaşi;
115.Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, judeţul Iaşi;
116.Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie «Cuza Vodă» Iaşi, judeţul Iaşi;
117.Spitalul Orăşenesc Hârlău, judeţul Iaşi;
118.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, judeţul Ilfov;
119.Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, judeţul Ilfov;
120.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare, judeţul Maramureş;
121.Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, judeţul Maramureş;
122.Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş;
123.Spitalul de Recuperare Borşa, judeţul Maramureş;
124.Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi;
125.Spitalul Municipal Orşova, judeţul Mehedinţi;
126.Spitalul Orăşenesc Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi;
127.Spitalul Municipal Sighişoara, judeţul Mureş;
128.Spitalul Municipal Reghin «Dr. E. Nicoară», judeţul Mureş;
129.Spitalul Municipal Târnăveni «Dr. Gh. Marinescu», judeţul Mureş;
130.Spitalul Orăşenesc «Dr. Valer Russu» Luduş, judeţul Mureş;
131.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, judeţul Mureş;
132.Spitalul Clinic Judeţean Mureş, judeţul Mureş;
133.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ;
134.Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, judeţul Neamţ;
135.Spitalul Orăşenesc Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ;
136.Spitalul Orăşenesc «Sf. Nicolae» Bicaz, judeţul Neamţ;
137.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, judeţul Olt;
138.Spitalul Municipal Caracal, judeţul Olt;
139.Spitalul Orăşenesc Balş, judeţul Olt;
140.Spitalul Orăşenesc Corabia, judeţul Olt;
141.Spitalul Obstetrică-Ginecologie Ploieşti, judeţul Prahova;
142.Spitalul Municipal Câmpina, judeţul Prahova;
143.Spitalul Orăşenesc Sinaia, judeţul Prahova;
144.Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte, judeţul Prahova;
145.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, judeţul Prahova;
146.Spitalul de Pediatrie «Petru şi Pavel» Ploieşti, judeţul Prahova;
147.Spitalul Orăşenesc «Sf. Filofteia» Mizil, judeţul Prahova;
148.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare - Neonatologie, judeţul Satu Mare;
149.Spitalul Municipal Carei, judeţul Satu Mare;
150.Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare;
151.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, judeţul Sălaj;
152.Spitalul Orăşenesc «Prof. Dr. Ioan Puşcaş» Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj;
153.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, judeţul Sibiu;
154.Spitalul Municipal Mediaş, judeţul Sibiu;
155.Spitalul Orăşenesc Agnita, judeţul Sibiu;
156.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, judeţul Sibiu;
157.Spitalul Orăşenesc Cisnădie, judeţul Sibiu;
158.Spitalul Municipal «Sf. Dr. Cosma şi Damian» Rădăuţi, judeţul Suceava;
159.Spitalul Municipal Fălticeni, judeţul Suceava;
160.Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, judeţul Suceava;
161.Spitalul Municipal Vatra Dornei, judeţul Suceava;
162.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava, judeţul Suceava;
163.Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava;
164.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman;
165.Spitalul Municipal Turnu Măgurele, judeţul Teleorman;
166.Spitalul Municipal «Caritas» Roşiori de Vede, judeţul Teleorman;
167.Spitalul Orăşenesc Zimnicea, judeţul Teleorman;
168.Spitalul Orăşenesc Videle - S.R.L., judeţul Teleorman;
169.Spitalul Municipal «Dr. Teodor Andrei» Lugoj, judeţul Timiş;
170.Spitalul Orăşenesc Deta, judeţul Timiş;
171.Spitalul Orăşenesc Făget, judeţul Timiş;
172.Spitalul «Dr. Karl Diel» Jimbolia, judeţul Timiş;
173.Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare, judeţul Timiş;
174.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, judeţul Timiş;
175.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara, judeţul Timiş;
176.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara «Pius Brînzeu», judeţul Timiş;
177.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, judeţul Tulcea;
178.Spitalul Orăşenesc Măcin, judeţul Tulcea;
179.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, judeţul Vaslui;
180.Spitalul Municipal de Urgenţă «Elena Beldiman» Bârlad, judeţul Vaslui;
181.Spitalul Municipal «Dimitrie Castroian» Huşi, judeţul Vaslui;
182.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, judeţul Vâlcea;
183.Spitalul Orăşenesc Horezu, judeţul Vâlcea;
184.Spitalul Municipal «Costache Nicolescu» Drăgăşani, judeţul Vâlcea;
185.Spitalul Municipal Adjud, judeţul Vrancea;
186.Spitalul Orăşenesc Panciu, judeţul Vrancea;
187.Spitalul Judeţean «Sf. Pantelimon» Focşani, judeţul Vrancea;
188.Spitalul «N. N. Săveanu Vidra», judeţul Vrancea.
SECŢIUNEA II:B. Beneficiarii intervenţiei *1):
(1)_
2.nou-născuţii prematuri cu VG > 34 săptămâni şi Gn > 2000 g cu factori de risc perinatali:
2.1.hipoxie la naştere;
2.2.sindrom de detresă respiratorie a nou-născutului pentru care au primit oxigenoterapie cu FiO2 > 40%;
2.3.ventilaţie mecanică;
2.4.hemoragie intraventriculară;
2.5.hiperbilirubinemie;
2.6.icter prelungit;
2.7.sepsis neonatal;
2.8.anemie;
2.9.enterocolită necrozantă;
2.10.şoc neonatal pentru care a primit tratament cu dopamină.
(2)_
NOTĂ:
*1)Până la atribuirea codului numeric personal (CNP) nou-născuţii prematuri beneficiază de efectuarea screening-ului pentru retinopatie, tratamentului şi monitorizării evoluţiei bolii în baza CNP-ului mamei, cu înscrierea serviciilor medicale efectuate în foaia de observaţie clinică a nou-născutului.
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/prematur care a beneficiat de efectuarea screeningului retinopatiei de prematuritate prin oftalmoscopie indirectă: 28 lei;
2.2.cost mediu estimat/prematur care a beneficiat de tratamentul retinopatiei de prematuritate prin fotocoagulare laser: 440 lei;
2.3.cost mediu estimat/prematur care au beneficiat de monitorizarea evoluţiei bolii prin oftalmoscopie indirectă*1): 280 lei;
SECŢIUNEA IV:D. Natura cheltuielilor eligibile:
1.serviciile medicale de oftalmoscopie indirectă se finanţează la un tarif de 28 lei/examen prin oftalmoscopie indirectă*);
_______
*) Din sumele finanţate pentru serviciile medicale de oftalmoscopie indirectă şi de fotocoagulare laser unitatea sanitară are obligaţia de a efectua următoarele cheltuieli:
1.medicamente;
2.materiale sanitare;
3.dezinfectanţi;
4.piese de schimb şi consumabile pentru echipamentele medicale utilizate pentru screening-ul şi tratamentul retinopatiei de prematuritate;
5.prestări de servicii pentru întreţinerea şi exploatarea echipamentelor;
6.cheltuieli de personal şi/sau cheltuieli cu bunuri şi servicii pentru contracte de prestări servicii sau contracte de antrepriză, încheiate în temeiul Codului civil, după caz, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
7.instrumentar medical utilizat pentru screening-ul şi tratamentul retinopatiei de prematuritate.
2.serviciile medicale de tratament prin fotocoagulare laser se finanţează la un tarif de 440 lei/caz tratat*).
_______
*) Din sumele finanţate pentru serviciile medicale de oftalmoscopie indirectă şi de fotocoagulare laser unitatea sanitară are obligaţia de a efectua următoarele cheltuieli:
1.medicamente;
2.materiale sanitare;
3.dezinfectanţi;
4.piese de schimb şi consumabile pentru echipamentele medicale utilizate pentru screening-ul şi tratamentul retinopatiei de prematuritate;
5.prestări de servicii pentru întreţinerea şi exploatarea echipamentelor;
6.cheltuieli de personal şi/sau cheltuieli cu bunuri şi servicii pentru contracte de prestări servicii sau contracte de antrepriză, încheiate în temeiul Codului civil, după caz, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
7.instrumentar medical utilizat pentru screening-ul şi tratamentul retinopatiei de prematuritate.
1.reactivi pentru investigaţii paraclinice/explorări funcţionale specifice în vederea stabilirii diagnosticului de astm bronşic: IgE specifice, IgE panel pediatric, măsurarea oxidului nitric exhalat, IgE specific Aspergillus, determinarea protein-cationică bazofilică a eozinofilelor, determinarea activităţii deaminoxidazei, prick test;
2.reactivi pentru investigaţii paraclinice/explorări funcţionale specifice în vederea stabilirii diagnosticului afecţiunilor generatoare de diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie: măsurarea hidrogenului exhalat, determinarea cantitativă a anticorpilor de tip IgE pentru alergenii alimentari lapte de vacă şi fracţii, soia, ou, peşte, gluten, grâu, nuci, alune, muştar, ţelină, susan, sulfiţi, determinarea cantitativă a anticorpilor antitransglutaminază tisulară de tip IgA şi IgG, determinarea cantitativă a anticorpilor antiendomisium de tip IgA şi de tip IgG, determinarea cantitativă a anticorpilor antigliadine deamidate, determinarea genotipurilor specifice, determinarea calitativă a deficitului de IgA seric şi de IgA transglutaminază (test rapid), imunoglobulină serică, amoniac seric, alfa-1 antitripsină serică, elastază pancreatică în scaun; determinare serică a diaminooxidazei, examen extins al florei intestinale, dozare pANCA (anticorpi antimieloperoxidază), ASCA (anticorpi antisaccharomyces cerevisiae), examen entero-RMN;
3.reactivi pentru investigaţii paraclinice/explorări funcţionale specifice în vederea stabilirii diagnosticului de mucoviscidoză: testul sudorii, determinări biologice specifice (pentru germeni speciali, rondele antibiogramă), determinarea vitaminei E, A, K, magneziu, selenium, determinarea IgE specifice Aspergillus, investigaţii microbiologice speciale (MRSA, Pseudomonas, pe medii API), elastaza în materii fecale;
5.reactivi pentru investigaţii paraclinice specifice în vederea stabilirii diagnosticului de hepatită: serologie AgHbs, anticorpi antiVHC, Ac anti Cytomegalovirus (IgG) Ac anti Cytomegalovirus (IgM), serologie pentru virus Epstein Bar (IgM);Nr. crt. | Produse cu destinaţie medicală specială pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie | Cantitate |
1. | Formule elementare din aminoacizi | 70 - 150 g/copil/zi |
2. | Formule extensiv hidrolizate fără lactoză | 66 - 132 g/copil/zi |
3. | Formule extensiv hidrolizate cu lactoză | 66 - 132 g/copil/zi |
4. | Formule total delactozate | 64 - 133 g/copil/zi |
5. | Suplimente enterale nutritive: | |
5.1. | formule complete normoproteice, formule hipercalorice, | 110 - 220 g/copil/zi |
5.2. | formule modulare lipidice şi glucolipidice; | 125 g - 250 g/copil/zi |
5.3. | formule cu suport antiinflamator. | 100 g - 200 g |
6. | Formule cu proteine din soia cu şi fără lactoză | 68 - 135 g/copil/zi |
7. | Produse fără gluten - făină fără gluten | 88 - 175 g/copil |
8. | Formule cu trigliceride cu lanţ mediu | |
9. | Soluţii de aminoacizi pentru administrare intravenoasă | |
10. | Soluţii lipidice pentru administrare intravenoasă | |
11. | Albumină umană pentru administrare intravenoasă | |
12. | Soluţii vitaminice pentru administrare parenterală | |
13. | Soluţii oligoelementare pentru administrare intravenoasă | |
14. | Vitamine liposolubile |
*) - în tabelul de la punctul 7, după nr. crt. 4 se introduce un nou nr. crt., nr. crt. 41, cu următorul cuprins:
Nr. crt. | Produse cu destinaţie medicală specială pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie | Cantitate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"41. | Formule anti reflux | 64-135 g/copil/zi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru mucoviscidoză | Conţinut (la 100 gr) | Cantitate |
1. | Preparat nutriţional, formula de lapte cu destinaţie specială - pentru copii cu fibroză chistică | proteine hidrolizate din lapte (caseina şi zer), sirop de glucoză, amidon, fibre alimentare, galacto-oligozaharide (din lapte), fructo-oligozaharide, lactoza (din lapte), grăsimi şi uleiuri vegetale. | 120 - 140 ml/kg/zi în funcţie de greutate. Înlocuieşte total alimentaţia |
2. | Dieta polimerică completă pentru copii între 1 - 10 ani, suplimente enterale nutritive complete (diete polimerice complete) pentru copilul peste 1 an cu prebiotice | La 100 ml. produs: Valoare energetică: 103 kcal, Proteine: (12% kcal) 3,04 g. Glucide: (53% kcal) 13,36 g. Lipide: (35% kcal) 4,04 g. | Necesar de lapte: 100 ml/zi între 1 - 3 ani, 200 ml/zi între 3 - 12 ani |
3. | Formulă hipoalergenică,completă, echilibrată, semielementală, pe bază de proteine din zer, extensiv hidrolizate pentru managementul dietetic al suga rilor cu manifestări de intoleranţă gastrointestinală, exprimate cel mai adesea prin diareea severă sau cronică | Valori nutriţionale medii la 100 ml, produs preparat: Valoare energetică: 70 kcal, Glucide: (43% kcal) 7,65 g. Lipide: (45% kcal) 3,56 g. Formulă completă pentru sugari de naştere, Formulă semi-elementală, hipoalergenică 80% peptide din zer 20% aminoacizi fără sucroză cu urme de lactoză, fără gluten | 120 - 140 ml/kg/zi în funcţie de greutate. Înlocuieşte total alimentaţia |
4. | Soluţie enterală orală îmbogăţită energetic,completă din punct de vedere nutriţional, destinată nutriţiei enterale a copiilor în vârstă de 1 - 12 ani. | Valori nutriţionale medii la 100 ml produs preparat: Valoare energetică: 630 kJ (= 150 kcal); Proteine 3,75 g. Glucide 18,8 g. (din care zaharuri 3,75 g; lactoza < 0,03 g.) Lipide 6,65 g. Fibre 0 g. Apa 79 ml. Minerale şi oligoelemente: osmolaritate 430 mosm/kg. | 200 - 300 ml/zi/copil |
5. | Supliment nutritiv pentru scopuri medicale speciale. | Valoare energetică: 630 kj/150 kcal Proteine: 6,0 g. Carbohidraţi (49 En%): 18,4 g-din care zaharuri: 6,7 g, lactoză: < 0,025 g. Grăsimi: 5,8 g - din care grăsimi saturate: 0,7 g., colesterol: 0 g. Fibre: 0,3 g/0 g. Minerale şi oligoelemente: osmolaritate: 450/455 mOsmol/l | 200 ml/zi grupa de vârstă 2 - 6 ani; 400 ml/zi grupa de 6 - 12 ani |
6. | Formulă completă nutriţional, pe bază de aminoacizi şi nucleotide. Recomandată pentru sugari de la naştere până la 18 luni sau 8 kg greutate. | Valori nutriţionale medii la 100 ml Valoare energetică 415 KJ/100Kcal, Proteine (10,4 En%) 2,6 g. Glucide (41,1En%) 10,3 g din care Zahăr 5,9 g,din care lactoză 5,4 g, Lipide (48,4En%) 5,4 g, din care saturate 2,1 g, Fibre GOS/FOS* 8 g. Minerale şi oligoelemente | 200 ml/zi până la 12 luni; 250 - 300 ml/zi între 12- 18 luni. |
7. | Aliment dietetic complet nutriţional, pentru nutriţia enterală (sondă), gata preparat, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani şi cu o greutate între 8 şi 20 kg. | Concentrat de proteine din zer din lapte), cazeinat de sodiu, maltodextrina, ulei vegetal (canola floarea-soarelui), fără fibre, gluten şi lactoză. Valoare energetică 100 ml: 630 kj/150 kcal, Proteine 4.1 g (11% En), Carbohidraţi: 18.5 g (49% En), Lactoză < 0.025 g. Grăsimi 6.7 g (40% En) | 100 - 140 ml/kg/zi. Înlocuieşte alimentaţia. |
8. | Supliment enteral carbohidraţi şi lipide, cu conţinut crescut de trigliceride cu lanţ mediu | Valori nutriţionale medii la 100 g: Valoare energetică: 2082 kj/497kcal Proteine 0 g. Carbohidraţi 72 g. Lipide 23,2 g. | 25 - 30 g/zi |
9. | Formulă de lapte elementală, lipsită de antigeni. | Lapte cu aminoacizi puri, polimeri de glucoză şi grăsimi vegetale, îmbogăţită cu vitamine, oligoelemente minerale şi nucleotide | 120 - 140 ml/kg/zi. Înlocuieşte total alimentaţia |
10. | Dieta polimerică completă pentru copii între 1 - 10 ani, suplimente enterale nutritive complete (diete polimerice complete) | Valoare energetică: 103 kcal, Proteine:(12% kcal) 3,04 g. Glucide:(53% kcal) 13,36 g. Lipide: (35% kcal) 4,04 g. | 100 ml/zi între 1 -3ani; 200 ml/zi între 3- 12 ani. Administrare orală sau pe sondă |
11. | Dieta peptidică completă pentru regimul dietetic al copiilor între 1 -10 ani fără gluten, fără lactoză (produs preparat.) | Valori nutriţionale medii la 100 ml Valoare energetică: 103 kcal, proteine 16% (100% peptide din zer) lipide 34% (60% MCT - asigură rapid necesarul energetic) glucide 50% | Administrare orală, pe sondă sau stomă.200 ml- 400 ml/zi sau nutriţie totală în funcţie de de greutate. Preparat flexibil cu apă în concentraţia calorică optimă în funcţie de necesarul bolnavului, de la 1 kcal/ml la 1.5 kcal/ml |
12. | Dieta lichidă, completă, hipercalorică şi hiperproteică, fără lactoză şi fără gluten | Valori nutriţionale medii la 100 ml1 Valoare energetică: 200 cal, Proteine: (18% kcal) 9 g. Glucide: (43% kcal) 21,4g. Lipide: (39% kcal) 8,7 g. | 00 - 200 ml/zi între 1 şi 3 ani, 200 - 400 ml/zi 3 - 12 ani |
13. | Formula completă pentru sugari şi copii până la 2 ani hipercalorică şi hiperproteică cu proteine parţial hidrolizate din zer, fără gluten | Valori nutriţionale medii la 100 ml Valoare energetică: 100 kcal, Proteine: (10% kcal) 2,6 g. Glucide: (41% kcal)10,3 g. Lipide: (49% kcal) 5,4 g. | 100 - 200 ml/zi |
14. | Formula elementală completă | Valori nutriţionale medii la 100 g: Valoare energetică: 483 kcal Proteine 13 g. Aminoacizi total 15,5 g. Carbohidraţi - 52,5 g. - din care Dizaharide 4,7 g. Grăsimi - 24,5 g. din care saturate 8,9 g., mononesaturate 9,6 g., polinesaturate 4,8 g. | 120 - 140 ml/kg/zi în funcţie de greutate, nu de vârstă. Înlocuieşte total alimentaţia |
15. | Supliment enteral hipercaloric | Valori nutriţionale medii la 100 g: Proteine 20 g. Grăsimi 27 g. fără fibre | 30 - 40 g/zi; doza se calculează în funcţie de greutate şi necesarul de suplimentare calorică la fiecare bolnav |
16. | Formula specială de lapte pentru sugari cu proteine extensiv hidrolizate din zer, aminoacizi, nivel redus de lactoză | Valori nutriţionale medii la 100 ml Valoare energetică: 67 kcal, Proteine: 1,6 g, Raport zer cazeină eHP = 100%, Hidrocarbonaţi: 7,1 g. Lactoză: 2,9 g. Osmolaritate: 250 mosm/l. | Doza 120 - 140 ml/kg/zi |

Nr. crt. | Denumirea unităţii sanitare | Astm bronşic | Afecţiuni generatoare de malabsorbţie/ malnutriţie şi diaree cronică | Mucoviscidoză | Imunodeficienţe primare umorale | Afecţiuni generatoare de hepatită cronică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"1 | Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu», Bucureşti | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu», Bucureşti | + | + | + | - | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie», Bucureşti | + | + | + | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu», Bucureşti | + | + | + | - | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Cluj-Napoca | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6 | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
7 | Spitalul Clinic Judeţean Mureş | - | + | - | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
8 | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria», Iaşi | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
g | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara | - | + | + | - | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
10 | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», Timişoara | + | + | - | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11 | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova | - | + | + | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12 | Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj | + | - | - | - | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13 | Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, Bihor | + | + | + | - | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14 | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei», Constanţa | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15 | Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu | + | + | + | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
16 | Spitalul Clinic de Copii Braşov | - | + | + | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17 | Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare | + | - | - | - | - | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
SECŢIUNEA VIII:H. Lista investigaţiilor paraclinice efectuate de unităţile de specialitate pentru stabilirea precoce a diagnosticului, prevenirea morbidităţii asociate şi monitorizarea bolnavilor
1.Astm bronşic
UNITATE SANITARĂ | IgE total, IgE specifice | IgE panel pediatric | măsurarea oxidului nitric exhalat | IgE specific Aspergillus | determinarea protein-cationică bazofilică a eozinofilelor | determinarea activităţii deaminoxidazei | prick test |
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti | + | + | + | + | |||
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", Bucureşti. | + | + | + | ||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti; | |||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie" Bucureşti; | |||||||
Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, Bihor; | + | + | |||||
Spitalul clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca; | + | + | + | + | + | ||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa; | + | + | + | + | + | ||
Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj; | + | ||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria", Iaşi; | + | + | + | ||||
Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare; | + | + | + | ||||
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu; | + | + | + | + | |||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş; | + | + | + | + | + | + | |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", Timiş; | + | + | + | ||||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara | + | + | + | + |
2.Mucoviscidoză la copil
UNITATE SANITARĂ | testul sudorii | determinări biologice specifice (pentru germeni speciali, rondele antibiogramă) | determinarea vitaminei E, A, K, magneziu, selenium | determinarea IgE specifice Aspergillus | investigaţii microbiologice speciale (MRSA, Pseudomonas, pe medii API) | elastaza în materii fecale |
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti; | + | + | + | + | ||
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", Bucureşti; | + | |||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti; | + | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie" Bucureşti; | ||||||
Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, Bihor; | + | |||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca; | + | + | + (magneziu) | + | + | |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi; | + | + | + (magneziu) | + | + | |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa; | + | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; | ||||||
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu; | + | + | + | |||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş; | + | + | + (magneziu) | + | + | + |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara; | + | + | + | + | + | |
Spitalul Clinic de Copii Braşov. | + | + |
3.Imunodeficienţele primare umorale la copil:
UNITATE SANITARĂ | imunograma (IgM, IgG, IgA, IgE) imunofenotipare limfocitară | serologie virală (CMV IgG/IgM, EBV, VCA IgG/IgM, EBNA IgG) | autoanticorpi (ANA, ADNdc, ATPO, ATG) |
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti; | + | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca; | + (IgM, IgG, IgA, IgE) | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi; | + | ||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş; | + | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", Timiş. | + | + | + |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa; | + | + | + |
4.Hepatita cronică la copil:
UNITATE SANITARĂ | serologie AgHbs | anticorpi antiVHC | Ac anti-Cytomegalovirus (IgG) | Ac. Anti Cytomegalovirus (IgM) | serologie pentru Virus Epstein Bar (IgM) |
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti; | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", Bucureşti. | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa; | + | + | + | + | + |
Spitalul clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca; | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi; | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş; | + | + | + | + | + |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", Timiş; | + | + | + | + |
5.Afecţiuni generatoare de malabsorbţie/malnutriţie şi diaree cronică
UNITATE SANITARĂ | măsurarea hidrogenului exhalat | determinarea cantitativă a anticorpilor de tip IgE pentru alergenii alimentari lapte de vacă şi fracţii, soia, ou, peşte, gluten, grâu, nuci, alune, muştar, ţelină, susan, sulfiţi | determinarea cantitativă a anticorpilor antitransglutaminază tisulară de tip IgA şi IgG | determinarea cantitativă a anticorpilor antiendomisium de tip IgA şi de tip IgG | determinarea cantitativă a anticorpilor antigliadine deamidate | determinarea genotipurilor specifice | determinarea calitativă a deficitului de IgA seric şi de IgA transglutaminază (test rapid), imunoglobulină serică, amoniac seric, alfa-1 antitripsina serică | determinarea elastaza pancreatică în scaun | determinare serică a diaminooxidazei | examen extins al florei intestinale | dozare pANCA (anticorpi antimieloperoxidaza), ASCA (anticorpi antisaccharomyces cerevisiae) | examen enteroRMN | Examen imunohiostrochimic al mucoasei intestinale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti; | + | + | + | + | + | + | + | + | + | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu, Bucureşti"; | + | + | + (fără amoniac seric) | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti; | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Cuneanu" Oradea, Bihor; | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Copii Braşov. | + | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca: | + | + | + | + | + | + | + | + | + | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa; | + | + | + | + | + | + | + | + | + | + | + | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi; | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu; | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş; | + | + | + | + | + | + (IG A, IG seric, alfa-1 antitripsina serică) | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Judeţean Mureş; | + | + | + (IG A) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara; | + | + | + | + | + | + | + | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", Timiş; | + | + | + | + | + | + | + | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M S. Curie" Bucureşti | + | + | + | + | + | + | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
SUBCAPITOLUL IX:8. Prevenirea complicaţiilor, prin diagnostic precoce şi monitorizare a epilepsiei şi a manifestărilor paroxistice nonepileptice la copil şi tratament dietetic al epilepsiei
A)Activităţi:
1.efectuarea investigaţiilor paraclinice: video-EEG, EEG somn, EEG de lungă durată la copii cu epilepsie sau manifestări paroxistice nonepileptice;
2.acordarea alimentelor cu destinaţie medicală specială (dietă cetogenă) copiilor diagnosticaţi cu epilepsii rezistente sau status epileptic refractar la tratament cu medicamente anticonvulsivante.
B)Beneficiarii intervenţiei:
1.pentru activitatea prevăzută la litera A punctul 1:
1.1.copii cu manifestări paroxistice;
1.2.copii cu epilepsie diagnosticată;
2.pentru activitatea prevăzută la litera A punctul 2: copii diagnosticaţi cu epilepsie rezistentă sau cu status epileptic refractar la tratamentul cu medicamente anticonvulsivante.
C)Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr de copii investigaţi cu video-EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată: 500/an;
1.2.număr de copii trataţi cu dietă cetogenă: 10/an;
2.indicatorii de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/copil investigat cu video-EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată: 200 lei;
2.2.cost mediu estimat/copil tratat cu dietă cetogenă: 25.000 lei/an;
3.indicatori de rezultat:
3.1.ponderea copiilor beneficiari ai investigaţiilor paraclinice prevăzute în cadrul intervenţiei din totalul copiilor care se prezintă în unităţile incluse în program cu manifestări paroxistice sau epilepsie: 40%;
3.2.ponderea copiilor care beneficiază de dietă cetogenă din totalul copiilor cu epilepsie rezistentă la tratament sau status epileptic refractar confirmaţi, cu indicaţie pentru dietă cetogenă: 100%.
D)Natura cheltuielilor eligibile:
1.consumabile pentru aparatele de EEG;
2.alimente cu destinaţie medicală specială - dietă cetogenă sub formă de pudră cu concentraţie grăsimi: proteine+glucide de 4: 1, având caracteristicile din tabelul următor.
Nr. crt. | Alimente cu destinaţie medicală specială pentru epilepsie | Conţinut (la 100 g) | Cantitate | |||
1. | Aliment cu destinaţie medicală specială, nutriţional complet - dietă cetogenă pentru copiii cu epilepsie rezistentă sau status epileptic rezistent la tratament medicamentos | Compoziţie: 4 părţi grăsimi şi 1 parte glucide şi proteine: Uleiuri vegetale rafinate (ulei de palmier, ulei de soia, ulei de floarea-soarelui), proteine din lapte (cazeină, zer) lecitină din soia, fibre dietetice (polizaharide din soia, gumă arabică, inulină, celuloză, oligofructoză, amidon rezistent), fosfat tribazic de calciu, citrat tripotasic, sirop uscat de glucoză, clorură de sodiu, acetat de magneziu, clorură de calciu, lactat de calciu, L-Cisteina, ulei vegetal din celule singulare cu conţinut crescut de acid arahidonic, ulei vegetal din celule singulare cu conţinut crescut de acid docosahexaenoic, bitartrat de colină, L-triptofan, cazeinat de sodiu (din lapte de vacă), E 551, clorură de potasiu, sulfat feros, ascorbat de sodiu, L-fenilalanină, L-valină, L-tirozină, L-carnitină, L-acid asorbic, taurină, m-inozitol, emulgator (E471), L-histidină, sulfat de zinc, DL- Informaţii nutriţionale per 100 g per 100 ml Proteine 14.35 g; valoare energetică 701 kcal/2894 kJ; Carbohidraţi 2.86 g; din care dizaharide 1.2 g; Lipide 69.1 g, din care saturate 24.9 g; Fibre 5.25 g Cu aromă sau fără aromă | Calcul conform greutăţii ideale pentru vârstă (8 g/kgc/zi). Înlocuieşte total alimentaţia. | |||
LCT | 1.1 | |||||
Fibre | ... | ... | ||||
Vitamina A | 380.00 | 16.3 | 1265 UI | |||
Vitamina D | 5.2 | 1.1 | 208 UI | |||
Vitamina E | 7.4 mg a TE | 1.5 | 11 UI | |||
Vitamina C | 45.00 mg | 9.1 | ||||
Vitamina K | 30.00 | 6.1 | ||||
Tiamină | 0.70 mg | 0.14 | ||||
Riboflavină | 0.75 mg | 0.15 | ||||
Niacină | 7.5 (14.2) mg (mg NE) | 1.5 (2.8) | ||||
Vitamina B6 | 0.75 mg | 0.15 | ||||
Acid folic | 110.00 | 22.1 | ||||
Vitamina B12 | 0.8 | 0.16 | ||||
Biotină | 20.00 | 4.1 | ||||
Acid pantotenic | 3.00 mg | 0.6 | ||||
Colină | 250.00 mg | 19.2 | ||||
Inozitol | 20.00 mg | 4.1 | ||||
L-carnitină | 40.00 mg | 8.1 | ||||
Taurină | 30.00 mg | 6.1 | ||||
Sodiu | 500 (21.7) mg (mmol) | 100 (4.3) | ||||
Potasiu | 800 (20.5) mg (mmol) | 160 (4.1) | ||||
Clor | 750 (21.4) mg (mmol) | 150 (4.3) | ||||
Calciu | 430 mg | 26.3 | ||||
Fosfor | 430 mg | 26.3 | ||||
Magneziu | 110 mg | 22.1 | ||||
Fier | 7.4 mg | 1.5 | ||||
Cupru | 0.6 mg | 0.12 | ||||
Zinc | 6 mg | 1.2 | ||||
Mangan | 0.65 mg | 0.13 | ||||
Iod | 90 | 18.1 | ||||
Molibden | 30 | 6.1 | ||||
Seleniu | 22 | 4.4 | ||||
Crom | 15 | |||||
Recomandarea de dietă cetogenică se realizează de medicul de specialitate neurologie pediatrică în funcţie de vârstă, greutatea corporală şi starea de sănătate a bolnavului. Trebuie folosită sub supraveghere medicală şi nu este pentru uz parental.
E)Criterii de selecţie a unităţilor de specialitate care implementează intervenţia:
1.în lista unităţilor de specialitate care implementează intervenţia sunt incluse spitalele în cadrul cărora se pot efectua toate cele 3 tipuri de EEG (video EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată);
2.spitalele care au medici de specialitate neurologie pediatrică cu cunoştinţe pentru efectuarea dietei cetogene şi posibilităţi de supraveghere a acesteia.
F)Unităţi de specialitate care implementează intervenţia:
1.pentru activitatea prevăzută la lit. A pct. 1:
1.1.Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. dr. Al. Obregia» Bucureşti;
1.2.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu» Bucureşti;
1.3.Centrul Medical Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii «Dr. N. Robănescu» Bucureşti;
1.4.Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Cluj;
1.5.Spitalul de Psihiatrie «Dr. G. Preda» Sibiu;
2.pentru activitatea prevăzută la lit. A pct. 2:
2.1.Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. dr. Al. Obregia» Bucureşti;
2.2.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu» Bucureşti;
2.3.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M. S. Curie»;
2.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu»
SECŢIUNEA II:B. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr raport privind sănătatea reproducerii, tipărit şi multiplicat: 500 buc.;
1.2.număr de utilizatori activi de contraceptive şi dispozitive medicale, beneficiari ai intervenţiei: 50.000/an;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/utilizator activ de metode de contracepţie: 100 lei;
2.2.cost mediu estimat/tipărit şi multiplicat Raport Sănătatea Reproducerii: 40 lei/buc.;
3.indicatori de rezultat: strategia de sănătate a reproducerii elaborată: 1.
SUBCAPITOLUL IV:3. Prevenirea bolilor genetice prin diagnostic pre- şi postnatal
A)Activităţi: efectuarea următoarelor teste genetice în vederea identificării riscului şi diagnosticului de boală genetică:
1.citogenetice:
1.1.examen citogenetic pentru diagnostic postnatal din sânge periferic;
1.2.test FISH postnatal;
2.moleculare:
2.1.prenatal: extracţie ADN, Real-Time PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN, secvenţiere ADN fetal liber circulant în sângele matern;
2.2.postnatal: extracţie ADN, PCR, Real-Time PCR, MLPA, QF-PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN.
B)Beneficiarii intervenţiei:
1.gravide:
1.1.testare genetică: extracţie ADN, Real-Time PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN, la recomandarea medicilor de specialitatea genetică medicală, pentru gravidele cu risc obstetrical moderat sau înalt1;
1.2.testare genetică: secvenţiere ADN fetal liber circulant în sângele matern, la recomandarea medicilor de specialitatea obstetrică ginecologie şi/sau genetică medicală, pentru gravidele eligibile în conformitate cu prevederile Ghidului pentru implementarea testelor prenatale noninvazive în cadrul screeningului standard pentru anomalii cromozomiale2;
1.3.afecţiuni genetice prin anamneză şi examen clinic;
2.persoanele din cadrul cuplurilor care decid să aibă un copil, dacă provin din familiile bolnavilor cunoscuţi cu diagnostic clinic de boală genetică, neconfirmată prin teste genetice, cu risc de transmitere la descendenţi: testare genetică, la recomandarea medicilor de specialitatea genetică medicală;
3.bolnavi cu istoric familial de boală genetică sau cu semne clinice sugestive pentru boală genetică: testare genetică, la recomandarea medicilor de specialitatea genetică medicală. Testarea genetică la copiii cu afecţiuni neuropsihice cronice la care se suspicionează o cauză genetică prin asocierea de aspecte dismorfice, malformaţii şi prin excluderea altor cauze medicale (traumatisme, infecţii, boli cerebrovasculare) se realizează la recomandarea medicului de specialitatea neurologie pediatrică sau psihiatrie infantilă sau genetică medicală.
Notă:
1Conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 12/2004 pentru adoptarea Protocolului privind Metodologia efectuării consultaţiei prenatale şi a consultaţiei postnatale, Carnetului gravidei şi Anexei pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, cu modificările ulterioare, gravida cu risc obstetrical moderat sau înalt este gravida aflată în una dintre situaţiile următoare:
1.primipare în vârstă de peste 35 de ani;
2.purtătoare a mutaţiilor genetice;
3.boală genetică;
4.anomalii ale cantităţii de lichid amniotic (oligo/hidramnios);
5.antecedente de deces fetal ante/neonatal sau de făt malformat;
6.anomalii de dezvoltare a fătului;
7.retard de creştere intrauterină a fătului (sub 10 percentile).
2Secvenţierea ADN fetal liber circulant în sângele matern se realizează la gravidele eligibile în conformitate cu prevederile Ghidului pentru implementarea testelor prenatale noninvazive în cadrul screeningului standard pentru anomalii cromozomiale, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
C)Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr de beneficiari de testare citogenetică pentru diagnostic postnatal (sângele periferic): 1.250/an;
1.2.număr de beneficiari de testare FISH pentru diagnostic postnatal: 300/an;
1.3.număr de beneficiari la care s-au efectuat teste de extracţie ADN: 2.200/an;
1.4.număr de beneficiari de testare genetică moleculară prenatală (Real-Time PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN): 1.000/an;
1.5.număr de beneficiare de secvenţiere ADN fetal liber circulant în sângele matern: 200/an;
1.6.număr de beneficiari de testare genetică moleculară postnatală (PCR, Real-Time PCR, MLPA, QF-PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN): 1.200/an;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/beneficiar de testare citogenetică pentru diagnostic postnatal (sângele periferic): 300 lei;
2.2.cost mediu estimat/beneficiar de testare FISH postnatal: 600 lei;
2.3.cost mediu estimat/beneficiar la care s-au efectuat teste de extracţie ADN: 80 lei;
2.4.cost mediu estimat/beneficiar de testare genetică moleculară prenatală (Real-Time PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN): 1.000 lei;
2.5.cost mediu estimat/beneficiar de secvenţiere ADN fetal liber circulant din sângele matern: 2.500 lei;
2.6.cost mediu estimat/beneficiar de testare genetică moleculară postnatală (PCR, Real-Time PCR, MLPA, QF-PCR, Array-CGH, secvenţiere ADN): 1.000 lei;
3.indicatori de rezultat:
3.1.rata de detecţie a subiecţilor cu boli genetice diagnosticate prenatal: 1%;
3.2.rata de detecţie a subiecţilor cu boli genetice diagnosticate postnatal: 5%.
D)Natura cheltuielilor eligibile:
1.reactivi specifici;
2.materiale de laborator;
3.piese de schimb şi consumabile pentru echipamentele medicale de laborator;
4.prestări de servicii pentru:
4.1.întreţinerea şi exploatarea echipamentelor medicale de laborator;
4.2.transportul probelor biologice.
E)Criterii de selecţie a unităţilor de specialitate care implementează intervenţia:
În lista unităţilor de specialitate care implementează intervenţia sunt incluse spitalele care îndeplinesc criteriile prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.358/2014 privind înfiinţarea reţelei de genetică medicală referitoare la structura organizatorică, dotarea minimală pentru laboratorul de genetică şi la încadrarea cu personal medical.
F)Unităţi de specialitate care implementează intervenţia:
1.Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu»;
2.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
3.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sfânta Maria» Iaşi;
4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara;
6.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea;
7.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
8.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov;
9.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
10.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
11.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;
12.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Cuza Vodă» Iaşi;
13.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;
14.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Filantropia» Bucureşti.
ANEXA nr. 71:REGULAMENT-CADRU cu privire la desfăşurarea activităţilor din cadrul unităţilor de asistenţă tehnică şi management
CAPITOLUL 1:1. Dispoziţii generale
Prezentul regulament-cadru stabileşte principiile generale şi cerinţele de bază pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul unităţilor de asistenţă tehnică şi management denumite în continuare U.A.T.M.
CAPITOLUL 2:2. Cadrul juridic:
- art. 51 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 29 din Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru perioada 2017 şi 2018;
- Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru perioada 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL 3:3. Modalitatea de organizare şi funcţionare a U.A.T.M.
SUBCAPITOLUL 1:3.1. Organizarea U.A.T.M.:
3.1.1.desemnarea coordonatorului U.A.T.M. prin act administrativ al conducătorului unităţii de specialitate în cadrul căreia sunt aprobate organizarea şi funcţionarea U.A.T.M.;
3.1.2.transmiterea către A.N.P.S. a deciziei privind desemnarea coordonatorului U.A.T.M.;
3.1.3.stabilirea de către coordonatorul U.A.T.M. a echipei de asistenţă tehnică şi management, denumită în continuare E.A.T.M., conform prevederilor punctului 4;
3.1.4.estimarea de către coordonatorul U.A.T.M. a bugetului necesar funcţionării UATM, conform prevederilor punctului 5;
3.1.5.transmiterea către A.N.P.S. a propunerii privind planul de activităţi, planul de resurse umane şi a bugetului necesar funcţionării U.A.T.M.;
3.1.6.analiza propunerii privind planul de activităţi, planul de resurse umane şi a bugetului necesar funcţionării U.A.T.M. de către A.N.P.S. şi întocmirea referatului pentru aprobarea acestora de către ministrul sănătăţii;
3.1.7.transmiterea de către A.N.P.S. a aprobării planului de activităţi, planului de resurse umane şi a bugetului necesar funcţionării U.A.T.M. către coordonatorul U.A.T.M.;
3.1.8.selectarea membrilor E.A.T.M.;
3.1.9.repartizarea sarcinilor membrilor E.A.T.M.;
3.1.10. încheierea relaţiilor contractuale dintre unitatea de specialitate în cadrul căreia este aprobată organizarea şi funcţionarea U.A.T.M. şi membrii E.A.T.M.
SUBCAPITOLUL 2:3.2. Implementarea activităţilor;
SECŢIUNEA 1:3.2.1. realizarea:
3.2.1.1.managementului activităţilor;
3.2.1.2.managementului financiar;
3.2.1.3.managementului resurselor umane;
3.2.1.4.relaţiei cu Ministerul Sănătăţii;
3.2.1.5.relaţiei cu unităţile de specialitate;
SECŢIUNEA 2:3.2.2. raportarea activităţilor realizate în termenele stabilite;
SECŢIUNEA 3:3.2.3. monitorizarea.
SUBCAPITOLUL 3:3.3. Controlul şi evaluarea:
3.3.1.realizarea controlului intern de calitate;
3.3.2.efectuarea controlului privind încadrarea în costuri şi în termenele de realizare;
3.3.3.evaluarea;
3.3.4.generarea corecţiilor.
CAPITOLUL 4:4. Modalitatea de organizare a echipei de asistenţă tehnică şi management şi responsabilităţile acesteia
SUBCAPITOLUL 1:4.1. E.A.T.M. se organizează într-un format standard:
SECŢIUNEA 1:4.1.1. minim:
4.1.1.1.coordonatorul U.A.T.M.;
4.1.1.2.responsabil tehnic(o)-/medical;
4.1.1.3.responsabilul financiar/economic;
SECŢIUNEA 2:4.1.2. maxim; la standardul minim se adaugă:
4.1.2.1.echipa de implementare;
4.1.2.2.echipa de suport administrativ.
SUBCAPITOLUL 2:4.2. Stabilirea formatului standard de organizare a E.A.T.M. se realizează de către coordonatorul U.A.T.M. pe baza elementelor următoare:
4.2.1.numărul de programe/subprograme/intervenţii de sănătate publică pentru care se asigură asistenţa tehnică şi managementul;
4.2.2.volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul U.A.T.M.;
4.2.3.numărul de ore estimate a fi necesare pentru realizarea activităţilor;
4.2.4.nivelul pregătirii profesionale şi competenţelor necesare pentru realizarea activităţilor;
4.2.5.particularităţi ale programului/subprogramului naţional de sănătate publică;
4.2.6.fondurile disponibile.
SUBCAPITOLUL 3:4.3. E.A.T.M., prin personalul său, are atribuţii şi responsabilităţi în asigurarea asistenţei tehnice şi al managementului pentru unităţile de specialitate care implementează programele/ subprogramele naţionale de sănătate publică, înţelegând prin acestea:
4.3.1.acordarea de consultanţă unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
4.3.2.planificarea, organizarea şi coordonarea desfăşurării activităţilor din cadrul programelor de sănătate publică;
4.3.3.elaborarea de proceduri şi metodologii pentru procesele pe care le desfăşoară, precum şi actualizarea acestora ori de câte ori este necesar;
4.3.4.monitorizarea activităţilor desfăşurate în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;
4.3.5.participarea la şedinţele de monitorizare a stadiului implementării programelor naţionale de sănătate publică organizate de A.N.P.S.;
4.3.6.participarea la verificări, în teren, privind respectarea prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, la solicitarea A.N.P.S.;
4.3.7.asigurarea managementului fondurilor alocate programelor naţionale de sănătate publică prin:
4.3.7.1.estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică şi transmiterea acestuia către A.N.P.S., până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor;
4.3.7.2.propunerea repartizării fondurilor alocate pe unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
4.3.7.3.verificarea lunară a eligibilităţii cheltuielilor efectuate de unităţile de specialitate care implementează programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
4.3.7.4.întocmirea şi avizarea situaţiilor centralizate privind cererile de finanţare lunară a programelor naţionale de sănătate publică şi transmiterea acestora către A.N.P.S.;
4.3.7.5.comunicarea sumelor aprobate pentru finanţarea lunară a programelor naţionale de sănătate publică către unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
4.3.7.6.formularea propunerilor cu privire la suplimentarea fondurilor alocate programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică şi înaintarea acestora către A.N.P.S.;
4.3.8.centralizarea trimestrială, cumulată, de la începutul anului şi anuală, a indicatorilor fizici, de eficienţă şi rezultat ai programelor naţionale de sănătate raportaţi de unităţile de specialitate şi transmiterea acestora către A.N.P.S.;
4.3.9.centralizarea trimestrială, cumulată, de la începutul anului şi anuală, a execuţiei bugetare pe baza raportărilor efectuate de unităţile de specialitate şi transmiterea acestora către A.N.P.S.;
4.3.10. monitorizarea consumurilor şi stocurilor de medicamente, materiale sanitare sau dispozitive medicale şi altele asemenea raportate de unităţile de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică;
4.3.11. centralizarea trimestrială, cumulată, de la începutul anului şi anuală, a consumurilor şi stocurilor de medicamente, materiale sanitare sau dispozitive medicale şi altele asemenea pe baza raportărilor efectuate de către unităţile de specialitate şi transmiterea acestora către A.N.P.S. Situaţiile centralizate vor fi însoţite şi de balanţele de stocuri cantitativ-valorice pe depozite întocmite de unităţile de specialitate care implementează programele/subprogramele naţionale de sănătate publică;
4.3.12. estimarea cantităţilor de medicamente, materiale sanitare sau dispozitive medicale şi altele asemenea necesare pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, pe baza estimărilor realizate de unităţile de specialitate;
4.3.13. elaborarea şi transmiterea către A.N.P.S. a rapoartelor trimestriale şi anuale cu privire la implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică. În cuprinsul rapoartelor se consemnează, fără a se limita la acestea:
4.3.13.1.stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului/subprogramului naţional de sănătate publică;
4.3.13.2.analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, cu precizarea cauzelor depăşirii sau, după caz, a nerealizării indicatorilor de eficienţă, precum şi a impactului nerealizării acestora;
4.3.13.3.probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor;
4.3.13.4.propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
4.3.14. informarea A.N.P.S. asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în implementarea programelor naţionale de sănătate publică şi formularea propunerilor de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora;
4.3.15. organizarea şi administrarea la nivel naţional sau regional, după caz, a sistemului informaţiilor din domeniul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
4.3.16. formularea propunerilor cu privire la strategia programelor naţionale de sănătate publică, de organizare şi desfăşurare a acestora;
4.3.17. formularea propunerilor cu privire la structura programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică.
SUBCAPITOLUL 4:4.4. Responsabilităţile coordonatorului U.A.T.M. sunt:
4.4.1.în etapa de organizare a U.A.T.M.:
4.4.1.1.întocmirea planului de activităţi care cuprinde: obiective, activităţi, responsabili;
4.4.1.2.întocmirea planului de resurse umane care cuprinde: stabilirea dimensiunii şi configuraţiei echipei de asistenţă tehnică, repartiţia sarcinilor pentru membrii E.A.T.M., repartiţia normei de timp, stabilirea termenelor de realizare a sarcinilor şi a indicatorilor de realizat;
4.4.1.3.estimarea bugetului;
4.4.1.4.transmiterea către A.N.P.S. a planului de activităţi şi resurse umane, precum şi a bugetului necesar;
4.4.1.5.selectarea membrilor E.A.T.M.;
4.4.1.6.propunerea de aprobare de către conducătorul unităţii de specialitate a componenţei nominale a E.A.T.M.;
4.4.1.7.semnarea contractelor încheiate între unitatea de specialitate în cadrul căreia este aprobată organizarea şi funcţionarea U.A.T.M. şi membrii E.A.T.M.
4.4.2.în timpul implementării:
4.4.2.1.organizarea şi coordonarea activităţii membrilor E.A.T.M. în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi responsabilităţilor E.A.T.M.;
4.4.2.2.luarea deciziilor privind organizarea şi funcţionarea U.A.T.M. în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
4.4.2.3.realizarea completării şi actualizării planului de activităţi şi resurse umane în funcţie de modificările legislative survenite pe parcursul implementării;
4.4.2.4.verificarea realizării de către membrii E.A.T.M. a activităţilor incluse în planul de activităţi, cu încadrarea în termenele şi indicatorii de realizare stabiliţi;
4.4.2.5.efectuarea analizelor de timp, resurse umane şi de buget;
4.4.2.6.asigurarea relaţiei cu A.N.P.S. şi cu unităţile de specialitate care implementează programul/subprogramul naţional de sănătate publică;
4.4.2.7.asigurarea participării membrilor E.A.T.M. la întâlnirile legate de derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
4.4.2.8.asigurarea şi coordonarea circuitului informaţional pentru activităţile U.A.T.M. prin transmiterea deciziilor, datelor şi comunicărilor la membrii E.A.T.M. şi primirea de la aceştia a informaţiilor, datelor şi comunicărilor;
4.4.2.9.urmărirea realizării programului de achiziţii de bunuri şi servicii necesare pentru funcţionarea U.A.T.M.;
4.4.2.10.urmărirea utilizării corespunzătoare a bunurilor achiziţionate în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
4.4.2.11.efectuarea controlului cheltuielilor efectuate în U.A.T.M. cu verificarea necesităţii, oportunităţii, legalităţii, realităţii, înregistrării în evidenţa U.A.T.M., încadrării în limitele bugetare aprobate;
4.4.2.12.controlează elaborarea cererilor de finanţare pentru activitatea desfăşurată în cadrul U.A.T.M.;
4.4.2.13.coordonează preluarea, înregistrarea, distribuirea la membrii E.A.T.M. a documentelor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, precum şi îndosarierea şi arhivarea corespondenţei şi a mesajelor primite din partea colaboratorilor;
4.4.2.14.coordonează transmiterea de către E.A.T.M. a documentelor către terţi prin poştă, fax, e-mail;
4.4.2.15.coordonează realizarea şi actualizarea bazei de date aferentă U.A.T.M.;
4.4.2.16.coordonează arhivarea documentelor U.A.T.M. după un sistem de înregistrare, îndosariere şi arhivare, stabilit conform normativelor în vigoare;
4.4.2.17.monitorizează activităţile E.A.T.M.;
4.4.2.18.asigură identificarea şi soluţionarea problemelor apărute;
4.4.2.19.realizează controlului intern managerial;
4.4.2.20.întocmeşte planul de acţiune pentru implementarea recomandărilor incluse în rapoartele de audit/control şi urmăreşte implementarea acestora;
4.4.2.21.evaluează activităţile U.A.T.M.;
4.4.2.22.dispune implementarea corecţiilor necesare;
4.4.2.23.certifică din punct de vedere al legalităţii, necesităţii, oportunităţii şi realităţii documentele elaborate la nivelul U.A.T.M.;
4.4.2.24.asumarea documentelor U.A.T.M.;
4.4.2.25.împreună cu membrii E.A.T.M. răspunde de funcţionarea U.A.T.M. în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL 5:5. Estimarea bugetului: se realizează prin estimarea următoarelor cheltuieli:
5.1.cheltuieli de personal: reprezintă cheltuielile care rezultă din încheierea contractelor de muncă, inclusiv contribuţiile angajatului şi angajatorului, contractelor de prestări servicii sau după caz, a contractelor de antrepriză;
5.2.cheltuieli administrative, tehnice şi logistice: conform naturii cheltuielilor, nu mai mult de 10% din totalul bugetului aprobat;
5.3.cheltuieli de deplasare pentru deplasări în ţară, dacă e cazul, conform naturii cheltuielilor, nu mai mult de 10% din totalul bugetului aprobat, conform prevederilor legale privind deplasările.
UNITATEA*).................................Denumire program/subprogram | Prevedere bugetară aprobată pentru anul... | Prevedere bugetară aprobată în trimestrul...inclusiv disponibilul din trimestrele anterioare | Sume finanţate (cumulat de la 1 ianuarie, inclusiv luna curentă) | Plăţi efectuate (cumulat de la 1 ianuarie până în ultima zi a lunii precedente celei pentru care se face solicitarea) | Gradul de utilizare a fon durilor puse la dispoziţie anterior | Disponibil | Sume necesare pentru luna curentă | ||||
Total dispo nibil din cont rămas neutilizat la data solicitării din care: | Se utilizează în luna pentru care se solicită finanţarea | Total necesar pentru luna curentă din care: | Se acoperă din disponibil | Necesar de alimentat | |||||||
0 | 1 | 2 | 3 | 4=3/2 | 5=2-3 | 6 | 7=8+9 | 8=6 | 9 | ||
TITLU CHELTUIELI ***) .................................. | |||||||||||
PROGRAMUL NAŢIONAL ****) .................................. | |||||||||||
Subprogramul *****).................................. | |||||||||||
Managerul/directorul general al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică | Directorul financiar contabil al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică | Coordonatorul programului/subprogramului/ intervenţiei |
NR. CRT. | DOCUMENTUL | TERMENELE DE PLATĂ A OBLIGAŢIILOR | DENUMIREA BUNURILOR/SERVICIILOR/LUCRĂRILOR ACHIZIŢIONATE**) | SUMA SOLICITATĂ DE FINANŢAT (lei) | |||||
FURNIZORI NEACHITAŢI | FELUL*) | DENUMIREA FURNIZORULUI | SERIA | NUMĂRUL | DATA EMITERII (Ziua/Luna/Anul) | ||||
0 | Din lunile anterioare | Medicamente | |||||||
1 | Materiale sanitare | ||||||||
2 | Reactivi | ||||||||
3 | ... | ||||||||
4 | Din luna curentă | Medicamente | |||||||
5 | Materiale sanitare | ||||||||
6 | Reactivi | ||||||||
7 | ... | ||||||||
TOTAL BUNURI ŞI SERVICII CENTRALIZATE PE ARTICOLE BUGETARE | x | x | x | x | x | x | Medicamente | ||
x | x | x | x | x | X | Materiale sanitare | |||
x | x | x | x | x | x | Reactivi | |||
Managerul/directorul general al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică | Directorul financiar contabil al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică | Coordonatorul programului/subprogramului/ intervenţiei |
Unitatea *) | Total suma de utilizat în luna anterioară | Plăţi | Rest neutilizat (lei) | ||||||||
Disponibil din cont (lei) | Sumă finanţată în luna anterioară (lei) | Denumire furnizor | Seria documentului pentru care se face plata | Numărul documentului pentru care se face plata | Data emiterii documentului pentru care se face plata | Data emiterii extrasului de cont prin care se confirmă plata | Denumirea bunurilor/serviciilor achitate | Suma achitată | TOTAL sume achitate (lei) | ||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11=1+2-10 |
Managerul/directorul general al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică | Directorul financiar contabil al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică | Coordonatorul programului/subprogramului/ intervenţiei |
*) În anexa nr. 8, în tabelul "Cererea de finanţare fundamentată pentru programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii", în capătul de tabel de la coloana 1 sintagma "Prevedere bugetară aprobată în trimestrul ...... inclusiv disponibilul din trimestrele anterioare;" se înlocuieşte cu sintagma "Prevedere bugetară aprobată în trimestrul .......................;
ANEXA nr. 81:
(1)_
UNITATEA DE SPECIALITATE1 ................................
____
1Unitatea de specialitate este, după caz:
a)direcţia de sănătate publică (DSP);
b)furnizorii publici de servicii medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii;
c)furnizorii publici de servicii medicale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;
d)furnizorii publici de servicii medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii;
e)furnizorii privaţi de servicii medicale;
f)Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP);
g)alte instituţii publice aflate în relaţie contractuală cu direcţiile de sănătate publică.
JUDEŢUL .......................................
CERERE DE FINANŢARE FUNDAMENTATĂ pentru serviciile medicale de testare RT-PCR standard şi, după caz, de testare RT-PCR specific de variantă şi secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 realizate şi raportate în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare
Sursa de finanţare: buget de stat, titlul de cheltuieli2 ..................................
____
2Se consemnează titlul de cheltuieli:
a)"Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru activitatea implementată de furnizorii publici de servicii medicale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;
b)"Bunuri şi servicii - DSP" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de direcţiile de sănătate publică, furnizorii publici de servicii medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, furnizori privaţi de servicii medicale sau Institutul Naţional de Sănătate Publică;
c)"Transferuri"' pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de furnizorii publici de servicii medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii.
pentru luna ........................................
Nr. ................. din ..........................
- lei -
Denumirea programului/ activităţii | Prevedere bugetară aprobată pentru anul .... | Prevedere bugetară aprobată în trimestrul ...., inclusiv disponibilul din trimestrele anterioare | Sume finanţate (cumulat de la 1 ianuarie, inclusiv luna curentă) | Plăţi efectuate (cumulat de la 1 ianuarie până în ultima zi a lunii precedente celei pentru care se face solicitarea) | Gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior | Disponibil | Sume necesare pentru luna curentă | |||
Total disponibil din cont rămas neutilizat la data solicitării, din care: | Se utilizează în luna pentru care se solicită finanţarea. | Total necesar pentru luna curentă, din care: | Se acoperă din disponibil. | Necesar de alimentat | ||||||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 = 4/3 | 6 = 3-4 | 7 | 8 = 9 + 10 | 9 = 7 | 10 |
Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare TOTAL, din care: | ||||||||||
RT-PCR | ||||||||||
RT-PCR specific de variantă | ||||||||||
Secvenţierea integrală a genomului SARS-COV-2 | ||||||||||
Răspundem de realitatea, regularitatea şi exactitatea datelor raportate.
Reprezentant legal Numele şi prenumele ....................... Funcţia ........................... Semnătura ......................... | Responsabil financiar Numele şi prenumele ..................... Funcţia ........................ Semnătura ......................... |
NOTE:
1.Macheta se va completa distinct, pentru fiecare titlu de cheltuieli cu încadrarea în bugetul aprobat, în două exemplare, din care unul se depune la DSP, în situaţia în care unitatea de specialitate a încheiat contract cu direcţia de sănătate publică şi, respectiv, la unitatea de asistenţă tehnică şi management (UATM) din cadrul INSP, după caz.
2.Cererea de finanţare fundamentată va fi însoţită de anexele:
2.1.borderou centralizator al testelor RT-PCR standard şi, după caz, al testelor RT-PCR specific de variantă şi de secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2, realizate şi raportate;
2.2.desfăşurătorul sau, după caz, desfăşurătoarele privind evidenţa persoanelor testate RT-PCR standard şi, după caz, a persoanelor testate RT-PCR specific de variantă şi prin secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 generat(e) din aplicaţia informatică Corona Forms, conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1829/2020 pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările şi completările ulterioare, validat(e) de direcţiile de sănătate publică. Validarea numărului de teste RT-PCR standard, şi, după caz, a numărului de teste RT-PCR specific de variantă şi de secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 realizate şi raportate de o unitate de specialitate, indiferent de subordonarea acesteia, se efectuează de către direcţia de sănătate publică care asigură coordonarea asistenţei medicale în teritoriul la nivelul căruia s-a realizat recoltarea probelor biologice, în termen de maximum 2 săptămâni de la transmiterea solicitărilor de validare de către unităţile de specialitate care au realizat testările.
2.3.factură pentru contravaloarea testării RT-PCR standard şi, după caz, a testării RT-PCR specific de variantă şi de secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 realizate şi raportate, în situaţia în care unitatea de specialitate a încheiat contract cu direcţia de sănătate publică.
(2)_
Unitate de specialitate ...................................
BORDEROU CENTRALIZATOR al testelor RT-PCR standard şi, după caz, a testelor RT-PCR specific de variantă şi de secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 realizate şi raportate
Raportare pentru luna ........................
RT-PCR standard pentru | Numărul de teste RT- PCR standard realizate şi raportate | Tarif/test RT - PCR standard1 (lei) | Sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 = C1 x C2 |
persoanele eligibile din teritoriul arondat Direcţiei de Sănătate Publică 1..... | 150 | ||
persoanele eligibile din teritoriul arondat Direcţia de Sănătate Publică 2 ..... | 150 | ||
............. | 150 | ||
1. TOTAL RT-PCR standard: | 150 | ||
RT-PCR specific de variantă | Numărul de teste RT-PCR specific de variantă realizate şi raportate | Tarif/test RT-PCR specific de variantă (lei) | Sumă de decontat (lei) |
probe biologice transmise din judeţul 1 .................. | 100 | ||
probe biologice transmise din judeţul 2 ...................... | 100 | ||
.................... | 100 | ||
2. TOTAL RT-PCR specific de variantă: | 100 | ||
Secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 | Numărul de secvenţieri integrale ale genomului SARS-COV-2 | Tarif/secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 | Sumă de decontat (lei) |
probe biologice transmise din judeţul 1 .................... | 1.000 | ||
probe biologice transmise din judeţul 2 ................... | 1.000 | ||
........................ | 1.000 | ||
3. TOTAL secvenţiere integrală a genomului SARS-COV-2 | 1.000 | ||
TOTAL GENERAL (1+2+3) | X | X |
____
1Finanţarea testelor RT-PCR standard se realizează la un tarif de 150 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 175 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2021.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 200 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate până la data de 31 martie 2021.
Răspundem de realitatea, regularitatea şi exactitatea datelor raportate.
Reprezentant legal Numele şi prenumele ................ Funcţia ................. Semnătura ....................... | Responsabil financiar Numele şi prenumele .................. Funcţia ...................... Semnătura ........................ | Coordonatorul activităţii/şef laborator Numele şi prenumele ............... Funcţia ...................... Semnătura ......................... |
(3)_
Direcţia de Sănătate Publică ..........................
BORDEROU CENTRALIZATOR al testelor RT-PCR realizate şi raportate
Raportare pentru luna .......................... pentru sursa buget de stat, titlul bunuri şi servicii DSP
Testare RT-PCR pentru | Număr teste RT-PCR standard realizate şi raportate | Tarif/test RT-PCR standard1 (lei) | Sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 = C1 x C2 |
A. Direcţia de Sănătate Publică ................. | 150 | ||
1. furnizor public de servicii medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii | 150 | ||
2. furnizor public de servicii medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii | 150 | ||
...................... | 150 | ||
B. Total furnizori publici de servicii medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii = 1 + 2 + ... | 150 | ||
1. Furnizor privat de servicii medicale ....... | 150 | ||
2. Furnizor privat de servicii medicale ..... | 150 | ||
................. | 150 | ||
C. Total furnizori privaţi de servicii medicale = 1 + 2 + ... | 150 | ||
1. UMF .... | 150 | ||
2. IML ..... | 150 | ||
................. | 150 | ||
D. Total alte instituţii = 1 + 2 + .... | 150 | ||
TOTAL = A + B + C + D | 150 |
____
1Finanţarea testelor RT-PCR standard se realizează la un tarif de 150 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 175 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2021.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 200 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate până la data de 31 martie 2021.
Răspundem de realitatea, regularitatea şi exactitatea datelor raportate.
Reprezentant legal Numele şi prenumele .............. Funcţia .................. Semnătura .................... | Responsabil financiar Numele şi prenumele ............. Funcţia ................... Semnătura ................. | Coordonatorul activităţii/şef laborator Numele şi prenumele ............. Funcţia .................. Semnătura ................ |
(4)_
Direcţia de Sănătate Publică .......................
BORDEROU CENTRALIZATOR al testelor RT-PCR standard realizate şi raportate
Raportare pentru luna ...................pentru sursa buget de stat, titlul bunuri şi servicii AAPL
Testare RT-PCR pentru | Număr teste RT-PCR standard realizate şi raportate | Tarif/test RT-PCR standard1 (lei) | Sumă de decontat (lei) |
C0 | C1 | C2 | C3 = C1 x C2 |
1. Furnizor public de servicii medicale din subordinea AAPL ....................... | 150 | ||
2. Furnizor public de servicii medicale din subordinea AAPL ............... | 150 | ||
........................ | 150 | ||
Total furnizori publici de servicii medicale din subordinea AAPL = 1 + 2 + ... | 150 |
____
1Finanţarea testelor RT-PCR standard se realizează la un tarif de 150 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 175 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate începând în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2021.
Finanţarea testelor RT-PCR standard s-a realizat la un tarif de 200 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată pentru probele biologice recoltate până la data de 31 martie 2021.
Răspundem de realitatea, regularitatea şi exactitatea datelor raportate.
Reprezentant legal Numele şi prenumele ............ Funcţia ................ Semnătura .................... | Responsabil financiar Numele şi prenumele .............. Funcţia ................... Semnătura ................. | Coordonatorul activităţii/şef laborator Numele şi prenumele ............... Funcţia ................... Semnătura ....................... | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Direcţia de Sănătate Publică ................. Director executiv, .................. Director adjunct executiv economic, ........................... Avizat Biroul/Compartiment juridic | Unitatea sanitară .......................... Manager, .................... Director financiar-contabil ........................... Director medical, .......................... Avizat Biroul/Compartiment juridic |
4.să realizeze administrarea vaccinurilor numai după acordarea unei consultaţii medicale prin care se confirmă starea de sănătate a beneficiarului. Consultaţia medicală acordată în cadrul serviciului de vaccinare urmăreşte obiective distincte de consultaţiile din cadrul serviciilor medicale decontate de către casele de asigurări de sănătate, după cum urmează:
4.1.excluderea situaţiilor medicale care contraindică temporar sau definitiv vaccinarea;
4.2.evaluarea contextului epidemiologie, după caz;
4.3.examenul clinic;
4.4.consilierea părinţilor copiilor/a aparţinătorilor legali sau, după caz, a beneficiarilor vaccinării referitor la reacţiile postvaccinale şi atitudinea terapeutică în cazul apariţiei lor;
4.5.înregistrarea în RENV;
4.6.urmărirea apariţiei RAPI şi raportarea lor.
Serviciul medical de vaccinare se consemnează în evidenţele primare ale cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară;
20.să nu refuze vaccinarea copiilor neînscrişi pe lista unui medic de familie, precum şi înscrierea pe listă a acestora, la solicitarea părinţilor sau a aparţinătorilor legali;
1.1.vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare: 25 lei/serviciu de vaccinare, pe baza raportului generat de RENV şi a facturii emise de furnizor; în situaţia în care vaccinarea se efectuează cu două sau mai multe tipuri de vaccinuri menţionate în Calendarul naţional de vaccinare şi la vârstele prevăzute în acesta sau, după caz, la alte vârste, în situaţia completării schemei de vaccinare, tariful se majorează se majorează corespunzător cu suma de 13 lei/serviciu de vaccinare pentru fiecare tip de vaccin administrat suplimentar faţă de primul tip de vaccin. Pentru situaţiile înregistrate în cursul trimestrului IV 2017, în care au fost administrate simultan mai multe tipuri de vaccin prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare, sumele decontate se regularizează până la data de 25 ianuarie 2018.
(31)Pentru serviciile de vaccinare efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2018, definite conform prevederilor art. 2, şi raportate şi validate se va deconta un tarif de 27 lei/serviciu, astfel:
1.Programul naţional de vaccinare:
1.1.vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare: 27 lei/serviciu de vaccinare, pe baza raportului generat de RENV şi a facturii emise de furnizor; cu majorarea corespunzătoare a acestuia cu suma de 13 lei/serviciu de vaccinare pentru fiecare tip de vaccin administrat suplimentar faţă de primul tip de vaccin;
1.2.vaccinarea grupelor populaţionale la risc: 27 lei/serviciu de vaccinare pe baza raportului generat de RENV şi/sau a formularului standard de raportare şi a facturii emise de furnizor;
1.3.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare: 27 lei/serviciu de vaccinare, pe baza raportului generat de RENV şi/sau a formularului standard de raportare şi a facturii emise de furnizor.Direcţia de Sănătate Publică ................. Director executiv, .......................... Director adjunct executiv economic, ........................... Avizat Biroul/Compartiment juridic ....................... | Cabinetul medical de asistenţă medicală primară ................. Reprezentant legal, .......................... |
CAPITOLUL III:C. CONTRACT pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, derulate de către cabinetele medicale de asistenţă medicală primară, pentru medicii de familie din sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei nr. ....... din data .....................
SECŢIUNEA I:I. Părţile contractante
1.Direcţia de sănătate publică a judeţului ............................................../Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul ......................................, str. ............................ nr. ......, judeţul/sectorul .........................., telefon/fax ..................., cont IBAN nr. ........................., deschis la Trezoreria ............................, reprezentată prin ...................................., în calitate de director executiv,
şi
2.Cabinetul medical de asistenţă medicală primară ........................., organizat astfel:
- cabinet individual ....................................................,
- cabinet asociat sau grupat ......................................,
- societate civilă medicală .........................................,
- unitate medico-sanitară cu personalitate juridică, înfiinţată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ..................................,
având:
- sediul cabinetului medical în municipiul/oraşul/comuna ........................................., str. ........................................ nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ..................................., telefon fix/mobil ....................., adresă e-mail .........................., şi sediul punctului secundar de lucru în localitatea .................................................., str. ................................................. nr. ......., telefon fix/mobil ....................., adresă e-mail .....................................................,
- CUI ...........................................................................,
- Nr. Registrul cabinetelor ..........................................,
- cont IBAN nr. ......................................., deschis la Banca ......................................, sucursala ......................................,
- Dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă pe toată durata contractului de furnizare servicii medicale în asistenţa medicală primară încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului .........................../Municipiului Bucureşti nr. ................................ la data .............................., reprezentat prin ......................................., în calitate de .....................................,
au convenit la încheierea prezentul contract, cu respectarea următoarelor clauze:
SECŢIUNEA II:II. Obiectul contractului
Art. 1
Obiectul prezentului contract îl constituie desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică, finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, privind decontarea serviciilor de recoltare a probelor biologice, de tipul exudat faringian şi exudat nazal, pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare din sistemul de tip santinelă precizat în metodologia de supraveghere, în cadrul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare, de către medicii de familie selectaţi de către DSP judeţeană/a municipiului Bucureşti să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare, şi ale Normelor tehnice de realizare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA III:III. Durata contractului
Art. 2
(1)Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de 31 decembrie 2019 sau până la încetarea activităţii uneia dintre părţi.
(2)Durata prezentului contract se va prelungi, cu acordul părţilor, prin act adiţional.
SECŢIUNEA IV:IV. Obligaţiile părţilor
Art. 3
Direcţiile de sănătate publică au următoarele obligaţii:
1.să încheie contracte cu cabinetele medicale de asistenţă primară selectate să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei;
2.să monitorizeze derularea contractelor încheiate pentru implementarea Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
3.să organizeze instruiri cu privire la prevenirea, depistarea, raportarea şi recoltarea probelor biologice, de tipul exudat faringian şi exudat nazal, de la cazurile suspecte de gripă conform definiţiei de caz;
4.să monitorizeze şi să evalueze modul de realizare a activităţilor prevăzute la art. 1 de către cabinetele medicale de asistenţă primară în baza contractelor încheiate şi, în situaţia constatării unor disfuncţionalităţi, să ia măsurile pentru remedierea acestora;
5.să formuleze şi să transmită cabinetelor medicale de asistenţă primară măsuri de remediere a disfuncţionalităţilor constatate cu prilejul monitorizărilor, evaluărilor sau controalelor efectuate şi să monitorizeze punerea în aplicare a acestora;
6.să verifice organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor activităţilor prevăzute la art. 1, pe bază de cod numeric personal, de către cabinetele selectate să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
7.să pună la dispoziţia cabinetelor medicale selectate materialele sanitare necesare efectuării serviciilor de recoltare a probelor biologice, de tipul exudat faringian şi exudat nazal, prevăzute la art. 1;
8.să verifice dacă recoltarea probelor biologice pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa a fost făcută de către cabinetele selectate să participe în sistemul santinelă de supraveghere a gripei şi dacă aceasta s-a realizat în conformitate cu algoritmul de recoltare precizat în metodologia de supraveghere;
9.să preia de la medicii de familie probele recoltate de tipul exudatelor faringiene şi nazale, însoţite de "Buletinul de însoţire probe gripă", pe care este trecut codul DSP, şi să asigure transportul acestora în condiţii de siguranţă în vederea stabilirii diagnosticului de laborator;
10.să transmită cabinetelor medicale de asistenţă primară selectate să participe în sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei buletinele de rezultat pentru probele trimise pentru testare.
Art. 4
Cabinetele medicale de asistenţă primară au următoarele obligaţii:
1.să asigure respectarea prevederilor actelor normative referitoare la derularea programelor naţionale de sănătate publică prevăzute la art. 1;
2.să participe la sesiunile de instruire organizate de direcţiile de sănătate publică şi/sau INSP;
3.să asigure raportarea corectă, completă şi la termenele stabilite a datelor precizate în metodologia de supraveghere;
4.să recolteze probe biologice pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare din sistemul de tip santinelă şi conform definiţiei de caz precizate în metodologia de supraveghere a gripei; pentru fiecare caz investigat se recoltează un exudat faringian şi un exudat nazal;
5.să completeze "Buletinul de însoţire probe gripă";
6.să anunţe telefonic DSP în vederea preluării probelor recoltate şi să comunice necesarul de materiale sanitare;
7.să informeze pacientul despre rezultatul analizei de laborator.
SECŢIUNEA V:V. Valoarea contractului
Art. 5
Valoarea contractului pentru recoltarea de probe biologice de tipul exudatelor faringiene şi nazale pentru afecţiunile clinice compatibile cu gripa, în conformitate cu algoritmul de recoltare din sistemul de tip santinelă precizat în metodologia de supraveghere a gripei, este de .................... lei.
SECŢIUNEA VI:VI. Modalitatea de plată
Art. 6
(1)Decontarea contravalorii serviciilor de recoltare probe biologice acordate în programul naţional de sănătate publică prevăzut la art. 1 se realizează în limita valorii de contract, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru serviciile medicale realizate, raportate şi validate de către direcţiile de sănătate publică.
(2)În vederea decontării contravalorii serviciilor de recoltare probe biologice, cabinetele medicale de asistenţă primară din sistemul de supraveghere tip santinelă pentru gripă prezintă, până cel târziu la data de 25 a lunii pentru care se face finanţarea, facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de recoltare probe biologice realizate în perioada pentru care se face raportarea.
(3)Pentru serviciile de recoltare probe biologice de tipul exudatelor faringiene şi nazale de către cabinetele de asistenţă medicală primară din sistemul de supraveghere tip santinelă a gripei efectuate se va deconta un tarif de 10 lei/caz investigat.
(4)Neprezentarea de către cabinetul medical a documentelor prevăzute la alin. (2) atrage amânarea decontării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA VII:VII. Soluţionarea litigiilor
Art. 7
Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.
SECŢIUNEA VIII:VIII. Condiţii încetare contract
Art. 8
Contractul încetează în următoarele condiţii:
1.în cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către cabinetul medical de asistenţă primară de natură a prejudicia grav derularea contractului, poate solicita încetarea acestuia; încetarea contractului nu este de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor;
2.prin ajungere la termen;
3.cu anticipaţie prin acordul părţilor, prin încetarea definitivă sau temporară a activităţii uneia dintre părţi sau pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale. Neîndeplinirea clauzelor contractuale se poate constata de comun acord pe cale amiabilă sau prin adresarea către instanţele judecătoreşti competente.
SECŢIUNEA IX:IX. Clauze speciale
Art. 9
Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul programelor, pe parcursul derulării acestuia.
Art. 10
Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.
SECŢIUNEA X:X. Forţa majoră
Art. 11
Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.
Art. 12
Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.
Art. 13
Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.
Art. 14
În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.
SECŢIUNEA XI:XI. Dispoziţii finale
Art. 15
Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional.
Art. 16
În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ................, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.
Direcţia de Sănătate Publică .............................................. Director executiv, .............................................. Director adjunct executiv economic, .............................................. Avizat Biroul/Compartimentul juridic, .............................................. | Cabinetul medical de asistenţă medicală primară .............................................. Reprezentant legal, .............................................. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Produsul | Cota TVA | Cantitate | Unitate de măsură (identică cu cea din comunicările privind cantitatea repartizată direcţiei de sănătate publică) | Preţ cu TVA/ unitate de măsură (lei) | Valoarea cu TVA (lei) |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6=3x5 |
Direcţia de Sănătate Publică ................. Director executiv, .......................... Director adjunct executiv economic, ........................... Avizat Biroul/Compartiment juridic ........................... | Consiliul Local/Consiliul Judeţean ................. Reprezentant legal, .......................... Avizat Biroul/Compartiment juridic ........................... |
Consiliul Local/Consiliul Judeţean/Primăria .................................................................... Nr...................din..................................... | Direcţia de sănătate publică a judeţului ............................./Municipiului Bucureşti Nr....................din................................ |
Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului/Subprogramul de nutriţie şi sănătate a copilului | Produsul | Număr estimat de beneficiari cu CNP distinct |
Intervenţia "Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf" |
Consiliul Local/Consiliul Judeţean/Primăria .................................................................... Nr...................din..................................... | Direcţia de sănătate publică a judeţului ............................./Municipiului Bucureşti Nr....................din................................ |
CNP | Denumirea cabinetului medical emitent al prescripţiei medicale | Nr. înregistrare prescripţie medicală | Cantitatea de lapte praf eliberată pe bază de prescripţie medicală | Unitatea de măsură (identică cu cea din comunicările privind cantitatea repartizată de DSP) | Preţ cu TVA/unitate de măsură (lei) | Valoarea cu TVA (lei) |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6=3x5 |
Total | X | X | X |
Produsul | Cota TVA | Cantitate | Unitate de măsură (identică cu cea din comunicările privind cantitatea repartizată direcţiei desănătate publică) | Preţ cu TVA/unitate de măsură (lei) | Valoarea cu TVA (lei) |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6=3x5 |
Direcţia de Sănătate Publică ................. Director executiv, .......................... Director adjunct executiv economic, ........................... Avizat Biroul/Compartiment juridic ........................... | Unitatea de specialitate ................. Reprezentant legal, .......................... Director financiar contabil, după caz ........................... Avizat Biroul/Compartiment juridic ........................... |
Unitatea sanitară .................................................................... Nr...................din..................................... | Direcţia de sănătate publică a judeţului ............................./Municipiului Bucureşti Nr....................din................................ |
Program naţional de sănătate publică, subprogram, intervenţiei | Produsul | Număr de beneficiari estimaţi cu cod numeric personal distinct/trimestru |
Reprezentant legal, .................................. | Director financiar-contabil, ........................... |
Unitatea sanitară .................................................................... Nr...................din..................................... | Direcţia de sănătate publică a judeţului ............................./Municipiului Bucureşti Nr....................din................................ |
Programul/subprogramul naţional de sănătate publică | CNP | Produsul | Cantitate | Unitate de măsură (identică cu cea din comunicările privind cantitatea | Preţ cu TVA unitate de măsură repartizată de DSP (lei) | Valoarea cu TVA (lei) |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6=3x5 |
Total | X | X | X |
Reprezentant legal, ............................................. | Director financiar-contabil, ............................................. |
Articol bugetar | Total, titlul..., din care | Buget de stat | Venituri proprii | |||||||||
Valoarea bunurilor la începutul perioadei de raportare | Valoarea bunurilor intrate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor consumate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor în stoc la sfarşitul perioadei de raportare | Valoarea bunurilor la începutul perioadei de raportare | Valoarea bunurilor intrate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor consumate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor în stoc la sfarşitul perioadei de raportare | Valoarea bunurilor la începutul perioadei de raportare | Valoarea bunurilor intrate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor consumate în perioada de raportare | Valoarea bunurilor în stoc la sfarşitul perioadei de raportare | |
0 | 1=5+9 | 2=6+10 | 3=7+11 | 4=1+2-3 | 5 | 6 | 7 | 8=5+6-7 | 9 | 10 | 11 | 12=9+10-11 |
Bunuri şi servicii | ||||||||||||
Furnituri de birou | ||||||||||||
Materiale pentru curăţenie | ||||||||||||
Carburanţi şi lubrifianţi | ||||||||||||
Piese de schimb | ||||||||||||
Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional | ||||||||||||
Ate bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare | ||||||||||||
Hrană | ||||||||||||
Hrana pentru oameni | ||||||||||||
Medicamente şi materiale sanitare | ||||||||||||
Medicamente | ||||||||||||
Materiale sanitare | ||||||||||||
Reactivi | ||||||||||||
Dezinfectanţi | ||||||||||||
Bunuri de natura obiectelor de inventar | ||||||||||||
Uniforme şi echipament | ||||||||||||
Alte obiecte de inventar- obiecte de inventar cu caracter funcţional saude uz administrativ-gospodăresc în limita valorii individuale stabilite de lege până la 2.500 lei | ||||||||||||
Materiale de laborator | ||||||||||||
Cărţi, publicaţii şi materiale documentare- procurări de cărţi pentru biblioteca, costul abonamentului la Monitorul Oficial, costul abonamentelor la publicaţiile periodice la care au dreptul unităţile colare. | ||||||||||||
Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii | ||||||||||||
TOTAL | ||||||||||||
Managerul/ directorul general al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică | Directorul financiar contabil al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică | Coordonatorul programului/subprogramului/intervenţiei |
Articol bugetar**) | Produs | Furnizor | Depozit | Preţ (lei) | Cantitate iniţială | Valoare iniţială (lei) | Cantitate intrări | Valoare intrări (lei) | Cantitate ieşiri | Valoare ieşiri (lei) | Cantitate finală | Valoare finală (lei) |
Furnituri de birou | ||||||||||||
Total | x | x | x | x | x | x | x | |||||
Materiale de curăţenie | ||||||||||||
Total | x | x | x | x | x | x | x | |||||
Carburanţi şi lubrifianţi | ||||||||||||
Total | x | x | x | x | x | x | x | |||||
... | ||||||||||||
Total | x | x | x | x | x | x | x | |||||
TOTAL | x | x | x | x | x | x | x |
Managerul/ directorul general al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică | Directorul financiar contabil al unităţii de specialitate SAU Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică | Coordonatorul programului/subprogramului/intervenţiei |
*) Termenul de aplicare a prevederilor Ordinului nr. 377/2017, implicit a Normelor tehnice aprobate de acesta, se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită potrivit prevederilor Decretului nr. 195/2020.
*) Se prelungeşte aplicabilitatea Ordinului, implicit a normelor tehnice, până la data de 31 decembrie 2020.
*) Termenul de aplicare a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 377/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 şi 223 bis din 31 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2021.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (46)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (45)
- Ordinul 265/2022 pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017
- Ordinul 3006/2021 pentru modificarea şi completarea prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017
- Ordinul 2875/2021 pentru modificarea prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017
mol/L)
mol/L)
mol/L)
tocoferil acetat, nicotinamidă, D-pantotenat de calciu, sulfat de mangan, sulfat de cupru, hidroclorură de tiamină, hidroclorură de piridoxină, riboflavină, retinil acetat, antioxidanţi (E304, E306), acid folic, iodură de potasiu, clorură de crom, molibdat de sodiu, selenit de sodiu, vitamina K1, D-biotină, vitamina D3, ciancobalamină.
g R
g
g
g
g
g
g
g
g
g