Capitolul v - Evidenţa şi eliberarea materiilor explozive - Norme Tehnice din 2002 privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2011
CAPITOLUL V:Evidenţa şi eliberarea materiilor explozive
Art. 70
(1)Materiile explozive sosite în depozitul deţinătorului se recepţionează cantitativ şi calitativ şi sunt luate în primire de către gestionarul depozitului sau de înlocuitorul acestuia, care verifică actele de livrare şi de transport, starea ambalajelor (integritatea, inscripţionarea, existenţa sigiliilor) şi cantităţile primite, pe tipuri şi loturi de fabricaţie.
(2)Gestionarul depozitului sau înlocuitorul acestuia trebuie să urmărească dacă descărcarea din mijloacele de transport şi aşezarea materiilor explozive se fac în bune condiţii în depozit, înregistrându-le în registrul de evidenţă întocmit conform anexei nr. 7.
(3)Registrul de evidenţă trebuie numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat la unitatea căreia îi aparţine depozitul, iar înscrierile în registru se fac cu creion chimic, cerneală sau pastă şi se păstrează în condiţii care să nu ducă la deteriorarea lui.
(4)Atunci când în lotul de materii explozive sosit la destinatar se constată ambalaje desigilate, cantitatea de exploziv se verifică prin deschiderea lăzilor respective, iar când ambalajul s-a deteriorat şi materiile explozive s-au risipit în vehicul, acestea se adună şi se ambalează, verificându-se cantitativ.
(5)În cazul în care se constată lipsuri, se anunţă imediat conducătorul unităţii de care aparţine depozitul, iar acesta trebuie să anunţe organul de poliţie local şi inspectoratul teritorial de muncă, încheindu-se un proces-verbal după procedura stabilită prin dispoziţiile legale în vigoare cu privire la recepţia, expediţia şi primirea mărfurilor.
Art. 71
Mişcarea zilnică a materiilor explozive în cadrul depozitului (distribuirile, consumurile, restituirile şi materiile explozive provenite din resturi neexplodate) se înscrie în registrul de evidenţă pe baza formularelor "Comandă de materii explozive" şi "Îndeplinirea comenzii", întocmite conform anexelor nr. 8 şi 9.
Art. 72
(1)Pentru eliberarea materiilor explozive gestionarul înscrie pe formularul "Îndeplinirea comenzii", la rubricile respective, cantităţile eliberate şi, dacă este cazul, şi materiile explozive luate în primire de la artificierul din schimbul anterior.
(2)În toate cazurile cei care predau şi preiau materii explozive semnează de predare sau de primire pe formula-rele respective.
(3)După efectuarea lucrărilor se înscriu pe formularul "Îndeplinirea comenzii" cantităţile folosite, care se confirmă prin semnătură, pe acelaşi formular, de către conducătorul locului de muncă din schimbul respectiv.
(4)În cazul în care conducătorul locului de muncă este şi artificier şi execută lucrările de împuşcare, atestarea cantităţii de materii explozive consumate se face pe bază de semnătură, de către un membru al echipei care îl asistă pe artificier.
(5)La sfârşitul schimbului (zilei) de lucru se restituie gestionarului la depozit, formularul "Îndeplinirea comenzii", completat la rubricile "materii consumate" şi "materii restituite/predate".
(6)Artificierii autorizaţi pentru efectuarea lucrărilor de efecte speciale pirotehnice în producţia de filme completează formularul "Îndeplinirea comenzii" la sfârşitul fiecărei zile de lucru, precum şi la orice schimbare a locului de filmare. Acest formular se restituie gestionarului la înapoierea din teren.
(7)La lucrările izolate (construcţii de drumuri, lucrări geologice, hidroenergetice, hidrotehnice, cariere şi altele asemenea), situate la distanţe mai mari de 5 km de depozitul de materii explozive, artificierii care au consumat întreaga cantitate preluată din depozit sau care le-au predat pe cele neconsumate artificierilor din schimbul următor (în cazul lucrului pe mai multe schimburi) depun formularul "Îndeplinirea comenzii" atunci când se prezintă la depozit pentru a ridica o nouă cantitate, fără însă a depăşi 3 zile de la data ultimei ridicări de materii explozive.
(8)La rubricile corespunzătoare din formularul "Îndeplinirea comenzii" se înscriu şi cantităţile de materii explozive recuperate după efectuarea lucrărilor (de exemplu: resturi neexplodate, exploziv aruncat din găuri), care se predau gestionarului la depozit în vederea distrugerii.
(9)Gestionarul depozitului înscrie în Registrul de evidenţă a intrării şi ieşirii materiilor explozive cantităţile respective de care se descarcă prin procesul-verbal de distrugere a materiilor explozive devenite inutilizabile.
Art. 73
(1)Gestionarii sunt obligaţi să verifice zilnic stocurile de materii explozive din depozit.
(2)Trimestrial, o comisie formată din 2-3 persoane, condusă de către organul financiar al deţinătorului depozitului, inventariază materiile explozive din depozit.
(3)În caz de neconcordanţă între stocul faptic şi cel scriptic, se sesizează imediat conducerea, care anunţă organul de poliţie local şi inspectoratul teritorial de muncă.
Art. 74
(1)La fiecare depozit de materii explozive se afişează obligatoriu următoarele:
a)lista nominală cuprinzând persoanele care au dreptul să semneze comenzi pentru materii explozive, cu specimenele de semnături, aprobată de conducătorul unităţii;
b)lista nominală cuprinzând artificierii care au dreptul să ridice materii explozive din depozit, cu specimenele de semnături, aprobată de conducătorul unităţii;
c)lista cuprinzând instituţiile şi persoanele care au drept de control la depozitul de materii explozive;
d)autorizaţia de funcţionare a depozitului de materii explozive (în original sau copie);
e)prevederi din reglementările aplicabile referitoare la mânuire;

f)măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor;
g)[textul din Art. 74, alin. (1), litera G. din capitolul V a fost abrogat la 21-oct-2005 de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 1207/2005]
(2)Este interzisă eliberarea de materii explozive din depozit către alte persoane sau pe bază de comenzi semnate de alte persoane decât cele prevăzute în liste.
Art. 75
(1)Este interzisă eliberarea materiilor explozive din depozit către artificieri care nu dispun de mijloace de transport corespunzătoare cerinţelor stabilite pentru securitatea transportului şi de documente legale de transport.
(2)De asemenea este interzisă eliberarea de materii explozive din depozit de către artificieri care efectuează transport manual şi nu au asigurate dotările prevăzute în actele normative în vigoare.
Art. 76
(1)Registrele de evidenţă a materiilor explozive de la depozite, precum şi formularele privind mişcarea materiilor explozive trebuie să aibă caracter de document cu "regim special".
(2)Caracterul de "regim special" al registrelor de evidenţă la depozitele de materii explozive se referă la numerotarea fiecărei file, şnuruirea, sigilarea, parafarea şi înregistrarea de către conducătorul deţinător al depozitului. (3) Celelalte formulare: "Comanda de materii explozive" şi "Îndeplinirea comenzii" trebuie să poarte în mod obligatoriu seria şi numărul de ordine, care se completează în mod obligatoriu înaintea utilizării.
Art. 77
Înainte de a fi eliberate materiile explozive din depozit trebuie verificate următoarele:
a)existenţa pe ambalaje a datelor de identificare certă;
b)starea ambalajului şi a explozivului;
c)încadrarea în termenul de garanţie.