Capitolul i - Dispoziţii generale - Norme Tehnice din 2002 privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2011
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1:Domeniu de aplicare şi definiţii
Art. 1
(1)Prezentele norme tehnice se aplică persoanelor juridice şi fizice care produc, deţin, prepară, experimentează, distrug, transportă, depozitează, mânuiesc, folosesc, comercializează sau execută orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor care implică materii explozive.
(2)Prezentele norme tehnice se aplică numai dacă nu se aduce atingere prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă.

Art. 2
Prezentele norme tehnice se aplică numai dacă nu aduc atingere reglementărilor privind operaţiunile cu materii explozive efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

Art. 3
În sensul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc astfel:
a)deţinător - persoana fizică şi/sau juridică care desfăşoară în condiţiile legii activităţi de aprovizionare şi/sau utilizare de materii explozive în scopuri productive sau care transportă şi/sau comercializează obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
b)distrugere - operaţiunea prin care materiile explozive care şi-au pierdut capacitatea de detonaţie din cauza depăşirii termenelor de garanţie sau alterării, precum şi cele care nu au explodat în urma operaţiilor de împuşcare se distrug;
c)experimentare - procedeul de verificare a materiilor explozive prin care se apreciază eficienţa tehnică şi de siguranţă a acestora;
d)mânuire - operaţiunea de manipulare manuală a materiilor explozive;
e)operaţiuni specifice - operaţiunile care sunt proprii numai materiilor explozive;
f)preparare - ansamblul de operaţiuni manuale sau mecanizate prin care se obţine un amestec exploziv simplu şi care se realizează în apropierea locului de muncă în care urmează a se utiliza.
SECŢIUNEA 2:Clasificarea materiilor explozive
Art. 4
(1)Materiile explozive se clasifică, din punct de vedere al efectului pe care-l pot avea asupra mediului în caz de explozie, în următoarele grupe:

Grupa

Categoria de materii explozive

Coeficient de echivalenţă cu trotilul

Exemple de materii explozive din grupă

1

2

3

4

I

Explozivi de mare putere

1,3

sau mai mare

- Explozivi pe bază de nitroglicerină sau nitroglicol (cu conţinut de peste 6 %)

- Pentrită, hexogen, octogen şi amestecurile lor

- Explozivi plastici, elastici, fitile detonante şi explozivi de iniţiere

II

Explozivi de putere medie

1,0

- Trotil, tetril şi ceilalţi explozivi nitroaromatici, precum şi cei pe bază de azotat de amoniu cu mai puţin de 6 % nitroglicerină sau nitroglicol

- Explozivi pe bază de cloraţi şi percloraţi

- Geluri explozive, amestecuri explozive simple de tip AMAL

- Emulsii explozive

III

Explozivi de mică putere

0,7

- Amestecuri explozive simple de tip nitramon (AM-1) şi nitramonit

- Pulberi negre cu fum şi similare

- Amestecuri explozive cu peste 30 % materii inhibitoare (clorură de sodiu, clorură de amoniu etc.)

- Explozivi antigrizutoşi

- Capse detonante de orice fel, relee întârzietoare şi sisteme de iniţiere neelectrică

IV

Explozivi slabi

0,5

- Pulberi coloidale fără fum, pe bază de nitroceluloză, de nitroceluloză şi amestecuri de nitroglicerină cu nitroglicoli

- Amestecuri incendiare şi fitile de amorsare (Bickford)

(2)Materiile explozive noi produse în ţară trebuie încadrate de producător, prin asimilare cu caracteristicile lor pirotehnice, în una dintre grupele de mai sus, iar cele importate pentru prima dată trebuie încadrate de către un organ de specialitate autorizat stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(3)Calculele de eficienţă şi de efect asupra obiectivelor din vecinătate se fac pe baza coeficienţilor de echivalenţă ai materiilor explozive, consideraţi în raport cu trotilul luat ca exploziv de referinţă.
Art. 5
(1)Articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează:

Categoria

Nivelul riscului

Nivelul de zgomot

Utilizare

Destinaţie

Exemple neexhaustive (numai pentru informare)

0

1

2

3

4

5

1

foarte scăzut

neglijabil

în spaţii restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă

divertisment

- focuri bengale

- chibrituri bengale

- beţişoare bengale

- pocnitori de Crăciun

- jerbe

- granule scânteietoare

- chibrituri detonante

- pocnitori pentru petreceri

- şerpi

- scântei

- pocnitori cu confeti

- bobiţe explozive

2

scăzut

scăzut

în exterior, în spaţii restrânse şi care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni

divertisment

- petarde

- baterii şi combinaţii

- focuri bengale

- beţişoare bengale

- bile pocnitoare

- petarde duble

- petarde luminoase

- granule scânteietoare

- jerbe

- pocnitori săltăreţe

- morişcă săltăreaţă

- mine

- minirachete

- rachete

- candele romane

- scântei

- morişcă zburătoare

- sori rotitori

3

mediu

Nu este dăunător sănătăţii umane.

în exterior, în spaţii deschise, vaste şi care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni

divertisment

- roţi zburătore

- petarde

- baterii şi combinaţii

- focuri bengale

- petarde luminoase

- jerbe

- mine

- rachete

- candele romane

- tub cu tragere

- sori rotitori

4

mare

Nu este dăunător sănătăţii umane.

exclusivă de către pirotehnicieni

divertisment

- mine

- candele romane

- jerbe

- rachete

- sori rotitori

T1

scăzut

-

pe scenă, în interior sau în exterior, utilizate exclusiv de către pirotehnicieni

scenă

 

T2

mare

-

pe scenă, în interior sau în exterior, utilizate exclusiv de către pirotehnicieni

scenă

 

P1

scăzut

-

 

în alte scopuri decât divertisment şi scenă

- articole pirotehnice destinate vehiculelor

- alte destinaţii tehnice

P2

mare

-

destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni

în alte scopuri decât divertisment şi scenă

- destinaţii tehnice

(2)Articolele pirotehnice din categoriile 2, 3, 4, T1, T2 şi P2 pot fi folosite numai de către pirotehnicieni şi numai în scopul pentru care sunt destinate.

[textul din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 21-oct-2005 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 1207/2005]
SECŢIUNEA 4:SECŢIUNEA 4: Folosirea materiilor explozive
Art. 7
(1)Explozivii de uz civil pot fi utilizaţi numai cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 207/2005.
(2)Materiile explozive, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1), pot fi utilizate numai dacă respectă prevederile referitoare la garantarea acestora cuprinse în Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Articolele pirotehnice pot fi utilizate numai dacă respectă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 612/2010.

SECŢIUNEA 5:Folosirea de noi materii explozive şi tehnologii de împuşcare
Art. 8
Tehnologiile de împuşcare care pot afecta seismic obiective civile şi industriale se vor elabora şi aplica numai cu determinarea cantităţii de exploziv nepericuloase din punct de vedere seismic şi măsurarea vitezei de oscilaţie a solului în timpul detonării.

SECŢIUNEA 6:Preluarea de la furnizori a materiilor explozive
Art. 9
(1)La preluarea materiilor explozive de către persoana legal îndreptăţită să primească astfel de produse, aceasta are obligaţia de a verifica dacă toate documentele de însoţire a mărfii sunt conforme cu reglementările legale în vigoare.
(2)În situaţia în care constată nereguli, persoana prevăzută la alin. (1) trebuie să refuze primirea mărfii şi să anunţe inspectoratul judeţean de poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz.

SECŢIUNEA 7:Prepararea amestecurilor explozive simple
Art. 10
(1)Prepararea amestecurilor explozive simple de tip AM-1 şi a emulsiilor explozive la deţinători se poate face în următoarele moduri:
a)manual, pe platforme;
b)mecanizat, în instalaţii fixe sau mobile.
(2)Prepararea mecanizată a amestecurilor explozive simple şi a emulsiilor explozive la deţinători se face cu utilaje conforme, cu respectarea prevederilor din cartea tehnică şi a instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, elaborate potrivit prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, ale Legii nr. 126/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată.

(3)În cazul în care prepararea se face în instalaţii fixe, acestea se amplasează izolat faţă de celelalte construcţii.
(4)Deţinătorii care au în dotare instalaţii mobile pentru prepararea şi încărcarea mecanizată a găurilor pot realiza amestecurile explozive simple de tip AM-1 sau emulsiile explozive la frontul de lucru unde urmează să se execute împuşcarea.
SECŢIUNEA 8:Comercializarea, mânuirea şi folosirea obiectelor pirotehnice
Art. 11
(1)Articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.
(2)Etichetarea articolelor pirotehnice se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 612/2010.
(3)Pentru organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4, trebuie obţinute acordurile prevăzute de Legea nr. 126/1995, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel puţin 48 de ore înainte.