Art. 35. - Norme Tehnice din 2002 privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2011
Art. 35
Prin excepţie, materiile explozive pot fi păstrate temporar:
a)în barăci sau în corturi păzite, o cantitate de materii explozive necesare pentru o zi de lucru, în cazul lucrărilor la şanţuri şi puţuri de cercetări geologice, al lucrărilor de prospecţiuni geofizice sau al altor lucrări izolate (demolări, deblocări de gheţuri, construcţii de drumuri şi altele asemenea), care trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 50 m de lucrările respective şi de cantonamentul lucrătorilor, în zonă fiind interzisă utilizarea flăcării deschise;
b)în vehiculul special amenajat pentru transportul explozivilor propriu-zişi şi al celor de iniţiere, în cazul lucrărilor de realizare a efectelor speciale pirotehnice în producţia de filme, în zona unde se realizează filmarea respectivă şi pe toată durata filmărilor, asigurându-se paza înarmată a vehiculelor, iar locul de staţionare a acestora, pe timpul nopţii, este stabilit de comun acord cu organul de poliţie local;
c)în apropierea locului de muncă până la încărcare, în cazul împuşcăturilor masive, cantitatea de exploziv necesară pentru 24 de ore, asigurându-se paza înarmată, iar capsele şi fitilul se aduc din depozit la locul de muncă numai în momentul utilizării lor.