Art. 120. - Examinarea solicitanţilor pentru exercitarea activităţii de artificier va avea în vedere verificarea cunoştinţelor cel puţin în ceea ce priveşte: - Norme Tehnice din 2002 privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2011
Art. 120
(1)Examinarea în vederea autorizării se face în funcţie de tipul de lucrări pe care solicitantul intenţionează să le execute.
(2)Examinarea solicitanţilor pentru exercitarea activităţii de artificier va avea în vedere verificarea cunoştinţelor cel puţin în ceea ce priveşte:
a)actele normative din domeniul explozivilor;
b)noţiuni despre explozivi şi mijloace de iniţiere;
c)modul în care trebuie efectuate lucrările pe care le execută un artificier;
d)reguli privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
e)reguli de sănătate şi securitate în muncă aplicabile activităţii.
(3)Examinarea solicitanţilor pentru exercitarea activităţii de pirotehnician va avea în vedere verificarea cunoştinţelor cel puţin în ceea ce priveşte:
a)actele normative din domeniul articolelor pirotehnice;
b)noţiuni despre articole pirotehnice, clasificare, tipuri, terminologie, standarde;
c)modul în care trebuie efectuate lucrările pe care le execută un pirotehnician;
d)reguli privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
e)reguli de sănătate şi securitate în muncă aplicabile activităţii.
(4)Rezultatele examenului de autorizare pentru exercitarea activităţii de artificier, respectiv de pirotehnician se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei.
(5)Decizia de nepromovare a examenului de autorizare pentru exercitarea activităţii de artificier sau de pirotehnician se motivează în mod clar, prezentându-se cauzele, şi poate fi contestată la Inspecţia Muncii şi, după caz, atacată la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.
(6)După promovarea examenului, solicitantul trebuie să efectueze o practică timp de două luni sub supravegherea unui artificier autorizat, respectiv pirotehnician autorizat şi cu experienţă, timp în care va executa lucrări cu explozivi sau articole pirotehnice care să îi permită să desfăşoare singur activitatea pentru care a fost autorizat.
(7)Eliberarea carnetului de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat se face după ce acesta face dovada că a parcurs perioada de practică prevăzută la alin. (6) şi constă în eliberarea acestuia, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 10 a) şi 10 b), sau înscrierea unei noi operaţiuni, după caz.
(8)Eliberarea carnetelor de artificier, respectiv de pirotehnician sau înscrierea unor noi activităţi în acestea se face de către inspectoratul teritorial de muncă.
(9)Exercitarea activităţii pentru care s-a obţinut autorizaţia este permisă numai pentru tipul de lucrări înscrise în carnet.
(10)Extinderea autorizaţiei pentru alte operaţiuni decât cele pentru care o persoană a fost autorizată la o anumită dată ca artificier sau pirotehnician implică o nouă examinare, urmată de o nouă perioadă de practică de două luni, potrivit prevederilor alin. (2)-(8).