Art. 119. - Pentru a putea participa şi susţine examenul în vederea autorizării ca artificier, respectiv ca pirotehnician, candidatul trebuie să transmită comisiei un dosar care să conţină următoarele documente: - Norme Tehnice din 2002 privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2011
Art. 119
(1)Autorizarea artificierilor, respectiv a pirotehnicienilor se face în baza unui examen susţinut în faţa unei comisii formate din reprezentanţi ai inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia solicitantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa.
(2)Pentru a putea participa şi susţine examenul în vederea autorizării ca artificier, respectiv ca pirotehnician, candidatul trebuie să transmită comisiei un dosar care să conţină următoarele documente:
a)cerere, care va cuprinde pe lângă datele personale şi lucrările pentru care solicită autorizarea;
b)copie de pe actul de identitate;
c)copie de pe certificatul de calificare în meseria de artificier, respectiv de pirotehnician, certificată de către solicitant;
d)certificat de cazier judiciar care să dovedească faptul că nu a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 2 ani, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
e)certificat medical din care să rezulte faptul că solicitantul este clinic sănătos;
f)aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt pentru meseria de artificier sau pirotehnician;
g)două fotografii 3x4 cm.
(3)Dovada respectării cerinţelor prevăzute la alin. (2) lit. b)-f) poate fi făcută şi prin prezentarea unor documente echivalente, emise în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, în copie, de către solicitant, care confirmă conformitatea acestora cu originalul, însoţite de o traducere neautorizată în limba română.
(4)În cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea autorizării, inspectoratul teritorial de muncă va contacta autorităţile competente din statul membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European în cauză, prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.