Capitolul ii - Acordarea contravalorii transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare la care personalul Administraţiei Naţionale are dreptul potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărâre - Norme Metodologice din 2023 de aplicare la nivelul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională
M.Of. 106
În vigoare Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
CAPITOLUL II:Acordarea contravalorii transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare la care personalul Administraţiei Naţionale are dreptul potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărâre
Art. 3
(1)Aplicarea, în aceleaşi condiţii, a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. h)-j), alin. (5) şi (61) din Hotărâre vizează personalul care se află, după caz, în una dintre următoarele situaţii:
a)este personal civil transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă;
b)este personal civil detaşat să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în limitele şi în condiţiile drepturilor recunoscute de dispoziţiile:
a)art. 505 alin. (10) teza a II-a şi art. 506 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare - pentru funcţionarii publici;
b)art. 46 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 367 şi art. 551 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare - pentru personalul contractual.
(3)În aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (62) din Hotărâre şi a alin. (1), prin «personal civil transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă», respectiv prin «personal civil detaşat să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă» se înţelege personalul civil căruia prin actul administrativ individual i s-a prevăzut schimbarea expresă ori unilaterală a locului muncii ori a desfăşurării activităţii, din localitatea de domiciliu/de reşedinţă într-o altă localitate.Art. 4
Acordarea contravalorii transportului sub forma sumei forfetare lunare/săptămânale/bilunare parcurge două etape procedurale:
1.în prima etapă se face alocarea personalului solicitant la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară, în funcţie de modul de efectuare a deplasării şi implicit de numărul de kilometri dintre domiciliu sau reşedinţă şi locul de muncă;
2.în a doua etapă se face plata efectivă a sumelor forfetare aferente contravalorii transportului pentru deplasarea zilnică/săptămânală/bilunară de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă.
Art. 5
(1)Pentru alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară, personalul îndreptăţit întocmeşte o cerere, ce se înregistrează la registratura instituţiei şi care trebuie să confirme în mod obligatoriu următoarele elemente:
1.datele de identificare ale persoanei solicitante;
2.traseul de deplasare, cu indicarea numărului de kilometri dintre domiciliu sau reşedinţă şi locul de muncă şi modul de efectuare a deplasării - zilnică/săptămânală/bilunară. În situaţia în care atât adresa de domiciliu, cât şi cea de reşedinţă se regăsesc în afara localităţii în care se află locul de muncă, solicitantul va specifica în cuprinsul cererii adresa de domiciliu sau de reşedinţă de la care se face deplasarea;
3.angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza aprobării alocării la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară;
4.declaraţie pe propria răspundere că datele prezentate în cerere sunt reale, precum şi angajamentul de a restitui în condiţiile legii sumele încasate fără temei legal.
(2)
[textul din Art. 5, alin. (2) din capitolul II a fost abrogat la 13-nov-2025 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 449/2025]
(3)Cererea prevăzută la alin. (1) este însoţită de copia actului de identitate.
(4)Alocarea personalului solicitant la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară se face pe o perioadă de maximum 1 (un) an, de regulă, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie, prin act administrativ aprobat de conducătorul instituţiei angajatoare care are calitatea de ordonator de credite. Pentru personalul care îndeplineşte condiţiile de acordare în cursul unui an calendaristic, alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară se face de la data înregistrării cererii la instituţie până la finele anului calendaristic.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), alocarea personalului solicitant la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară se aprobă de către:
a)preşedintele Administraţiei Naţionale, pentru personalul propriu îndreptăţit ale cărui drepturi se asigură din bugetul propriu al ordonatorului secundar de credite, precum şi pentru directorii executivi ai unităţilor teritoriale subordonate ale căror drepturi se asigură din bugetul propriu al ordonatorului terţiar de credite;
b)directorii executivi, pentru personalul propriu îndreptăţit ale cărui drepturi se asigură din bugetul propriu al ordonatorului terţiar de credite.
(6)Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a contravalorii transportului sub forma sumei forfetare lunare/săptămânale/bilunare, la nivelul aparatului propriu/fiecărei unităţi teritoriale subordonate din bugetul căreia se asigură plata respectivelor sume forfetare, prin act administrativ, se constituie o comisie de analiză formată din:
a)preşedintele comisiei - secretarul general/înlocuitorul legal al acestuia pentru aparatul propriu, respectiv directorul executiv adjunct/înlocuitorul legal al acestuia pentru fiecare unitate teritorială;
b)membrii comisiei - câte o persoană din cadrul structurilor de resurse umane, financiar contabilitate sau persoane cu atribuţii în acest domeniu, juridic sau din alte structuri de specialitate din cadrul aparatului propriu, respectiv din cadrul fiecărei unităţi teritoriale şi, după caz, o persoană desemnată de grupa de sindicat;
c)secretarul comisiei.
(7)În termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la registratura instituţiei, comisia de analiză verifică elementele înscrise în cuprinsul acesteia şi documentele justificative anexate şi, în urma analizei efectuate, întocmeşte şi prezintă preşedintelui Administraţiei Naţionale, respectiv directorului executiv un raport pentru ca acesta să dispună, după caz, astfel:
a)aprobarea alocării la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară, cu nominalizarea personalului care se deplasează la şi de la locul de muncă în actul administrativ, specificându-se în mod expres data de la care este alocat la drepturi;
b)respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condiţiile legale de alocare la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii;
c)determinarea procentelor din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la art. 18 alin. (1), (4) sau (5) din Hotărâre, cuvenite personalului pentru deplasarea zilnică/săptămânală/lunară.
(8)[textul din Art. 5, alin. (8) din capitolul II a fost abrogat la 13-nov-2025 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 449/2025]
(9)[textul din Art. 5, alin. (9) din capitolul II a fost abrogat la 13-nov-2025 de Art. I, punctul 2. din Ordinul 449/2025]
(10)Proiectul actului administrativ pentru alocarea personalului solicitant la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară se vizează pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 6
(1)Pentru personalul căruia i s-a aprobat alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară, plata sumelor forfetare respective se face lunar de către structura financiar-contabilă responsabilă cu decontarea transportului, în baza unui raport pentru plata sumelor forfetare aferente deplasării dus-întors de la adresa de domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă, întocmit de personalul beneficiar. La raportul respectiv se anexează foaia colectivă de prezenţă la serviciu din perioada ce face obiectul solicitării, semnată de şeful ierarhic superior, şi actul administrativ prevăzut la art. 5 alin. (4).
(2)Raportul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte lunar de către personalul căruia i s-a alocat dreptul la suma forfetară, pentru luna precedentă, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, şi se predă structurii financiar-contabile până cel târziu la data de 3 a lunii în curs pentru luna precedentă. În cazul în care data de 3 a lunii este zi nelucrătoare, raportul se predă structurii financiar-contabile în prima zi lucrătoare după această dată.
Art. 7
(1)În aplicarea art. 18 alin. (3) din Hotărâre, numărul maxim de deplasări ce se pot efectua într-o lună se determină prin raportare la numărul de zile lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni a anului. Sumele forfetare se acordă proporţional în situaţia în care deplasările aferente prezenţei efective la serviciu sunt mai puţine decât numărul maxim de deplasări.
(2)În situaţia în care personalul îndeplineşte activităţi potrivit programului normal de lucru, desfăşurate neîntrerupt la sfârşitul unei luni şi începutul lunii următoare, deplasarea se consideră a fi efectuată la nivelul lunii în care a început activitatea.