Capitolul iii - Decontarea cheltuielilor de transport în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din Hotărâre, precum şi în alte situaţii prevăzute de Hotărâre - Norme Metodologice din 2023 de aplicare la nivelul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională
M.Of. 106
În vigoare Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
CAPITOLUL III:Decontarea cheltuielilor de transport în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din Hotărâre, precum şi în alte situaţii prevăzute de Hotărâre
Art. 8
Atunci când nu sunt utilizate mijloace de transport din dotarea Administraţiei Naţionale, personalul beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport astfel:
a)pentru deplasările în interes de serviciu cu mijloacele de transport prevăzute la art. 3 lit. a)-c) din Hotărâre se decontează sumele aferente legitimaţiilor de călătorie achiziţionate de la operatorii de transport feroviar, rutier, aerian sau naval sau de la agenţiile de voiaj, bonurilor fiscale ori altor documente care să ateste plata electronică a serviciului prestat de operatorul economic de transport;
b)pentru deplasarea în interes de serviciu cu autovehicule deţinute legal, personalul va beneficia de contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurşi, în funcţie de sistemul de propulsie al autovehiculului, pe baza preţului unitar/litru de carburant înscris pe bonul fiscal emis de staţia de alimentare.
Art. 9
Decontarea cheltuielilor de transport se realizează în baza aprobării prealabile a deplasării în interes de serviciu, prin ordin de deplasare (delegaţie), de către conducătorul instituţiei care are calitatea de ordonator de credite, cu excepţia ordonatorului de credite pentru care aprobarea prealabilă se realizează de către înlocuitorul legal al ordonatorului de credite.
Art. 10
(1)Pentru deplasarea personalului cu mijloace de transport feroviare, decontarea cheltuielilor de transport se realizează la clasa la care îi dă dreptul gradul militar deţinut sau, după caz, funcţia ocupată.
(2)Pentru deplasările frecvente în interes de serviciu, în scopul realizării operative a sarcinilor, ordonatorii de credite pot aproba procurarea de abonamente lunare pe calea ferată sau pentru mijloace de transport în comun, dacă valoarea acestora este mai mică decât costul legitimaţiilor/tichetelor/biletelor de călătorie ce s-ar folosi pentru toate deplasările din cursul unei luni.
Art. 11
(1)Pentru deplasarea personalului cu un autovehicul deţinut legal, preţul unitar/litru de carburant în funcţie de care se calculează sumele decontate se stabileşte la preţul unitar/litru achitat de personalul îndreptăţit.
(2)În cazul în care cu un autovehicul deţinut se deplasează mai multe persoane din cadrul aceleiaşi unităţi, pe aceeaşi rută de deplasare şi în acelaşi interval orar, decontarea cheltuielilor de transport se realizează pentru deţinătorul legal al mijlocului de transport stabilit la momentul aprobării deplasării în condiţiile art. 10 din Hotărâre.
Art. 12
(1)În cazul deplasării cu autovehicule cu sistem de propulsie electric, decontarea transportului se raportează la preţul unitar/litru mai favorabil al benzinei sau motorinei premium, după caz, conform Monitorului preţurilor administrat de Consiliul Concurenţei, valabil la data depunerii cererii/raportului de decontare. În situaţia în care, conform Monitorului preţurilor administrat de Consiliul Concurenţei, în localitatea în care solicitantul îşi are locul de muncă nu există staţii de carburant, la stabilirea preţului se au în vedere preţurile carburantului la cea mai apropiată staţie de carburant.
(2)Pentru fiecare lună în care s-au efectuat deplasări în condiţiile alin. (1), personalul îndreptăţit depune o/un singură/singur cerere/raport de decontare în ultima zi lucrătoare a lunii respective, indiferent de numărul de deplasări efectuate, anexând documente listate/printate după Monitorul preţurilor, prin care se justifică atât preţul unitar/litru al benzinei premium, cât şi al motorinei premium.
Art. 13
(1)Decontarea cheltuielilor de transport în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), f) şi g) din Hotărâre urmează modalitatea de decontare pentru deplasările în interes de serviciu prevăzută la art. 8.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), precum şi în orice alte situaţii în care se efectuează deplasări în interes de serviciu, decontarea cheltuielilor de transport se realizează în baza documentelor justificative prevăzute la art. 8, a ordinului de deplasare/delegaţiei vizat/vizate sau, după caz, a aprobării prealabile a conducătorului instituţiei.
(3)Decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasările prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. g) din Hotărâre se face pentru un singur drum dus-întors.
(4)În cazul în care cursurile sau alte forme de pregătire sunt organizate în mai multe module şi necesită mai multe deplasări, decontarea cheltuielilor de transport se realizează pentru fiecare deplasare dus-întors efectuată.
(5)În situaţia unei misiuni executate în mai multe localităţi, decontarea cheltuielilor de transport se efectuează avându-se în vedere distanţa dintre localităţile respective considerate fiecare separat.
(6)În funcţie de caracterul misiunii şi numărul de persoane transportate se folosesc cu prioritate mijloace de transport din dotarea Administraţiei Naţionale şi a unităţilor teritoriale subordonate.
Art. 14
(1)Decontarea cheltuielilor de transport în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Hotărâre urmează modalitatea de decontare pentru deplasările în interes de serviciu prevăzută la art. 8, după cum urmează:
a)pentru deplasările dus-întors la şi de la locul de muncă până la domiciliu sau reşedinţă cu mijloacele de transport prevăzute la art. 3 lit. a)-c) din Hotărâre se decontează sumele aferente legitimaţiilor de călătorie achiziţionate de la operatorii de transport feroviar, rutier, aerian sau naval sau de la agenţiile de voiaj, bonurilor fiscale ori altor documente care să ateste plata electronică a serviciului prestat de operatorul economic de transport;
b)pentru deplasările dus-întors la şi de la locul de muncă până la domiciliu sau reşedinţă cu mijloacele de transport prevăzute la art. 3 lit. e) din Hotărâre personalul beneficiază de sumele determinate conform art. 10 din Hotărâre.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor de transport se realizează în baza documentelor justificative prevăzute la art. 8 şi a aprobării prealabile a conducătorului instituţiei.
Art. 15
Pentru deplasarea dus-întors de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă în afara orelor de program, în zilele nelucrătoare sau de sărbători legale, în vederea executării acţiunilor de intervenţie operativă, activităţilor specifice rezervei de stat şi de mobilizare sau pentru a executa controale sau alte misiuni specifice pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, când aprobarea prealabilă a conducătorului instituţiei este verbală, decontarea cheltuielilor de transport se realizează în baza documentelor specifice întocmite ulterior realizării activităţii.
Art. 16
(1)În cazul deplasărilor dus-întors prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Hotărâre, sunt considerate unităţi izolate cele care îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Hotărâre, precum şi unităţile/structurile situate în localităţi sau în zone izolate care îndeplinesc criteriile prevăzute în normele metodologice pentru stabilirea condiţiilor de acordare a unor drepturi salariale şi a altor drepturi corelative pentru personalul plătit din fonduri publice din cadrul Administraţiei Naţionale, aprobate prin act administrativ de către ordonatorul principal de credite.
(1)În cazul deplasărilor dus-întors prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Hotărâre, sunt considerate unităţi izolate cele care îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Hotărâre, precum şi unităţile/structurile situate în localităţi sau în zone izolate care îndeplinesc criteriile prevăzute în normele metodologice pentru stabilirea condiţiilor de acordare a unor drepturi salariale şi a altor drepturi corelative pentru personalul plătit din fonduri publice din cadrul Administraţiei Naţionale, aprobate prin act administrativ de către ordonatorul principal de credite.(2)Pentru verificarea îndeplinirii condiţiei/condiţiilor, la nivelul unităţilor teritoriale subordonate se constituie o comisie de analiză formată din:
a)preşedinte - director executiv adjunct/înlocuitor legal al directorului executiv;
b)membrii comisiei - câte o persoană din cadrul structurilor financiar-contabilitate sau cu atribuţii în acest domeniu, juridic, resurse umane sau din alte structuri de specialitate din cadrul instituţiei;
c)secretarul comisiei.
(3)Comisia supune aprobării directorului executiv un raport însoţit de documente justificative, precum: distanţa de la unitate până la staţia/gara unui mijloc de transport public, folosind calculatorul de rate Maps - https://www.google.com/maps/; comunicările scrise ale instituţiilor abilitate cu reglementarea transportului rutier public de persoane, conform prevederilor Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, documente care să dovedească numărul de concursuri organizate pentru ocuparea unui post, felul drumului de acces până la unitate.
(4)Comisia de analiză se întruneşte, de regulă, în luna ianuarie a fiecărui an, iar decizia directorului executiv cu persoanele care au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport se emite anual şi este valabilă pentru anul în curs.
(5)În cazul în care pe parcursul anului există şi alte solicitări pentru decontarea cheltuielilor de transport, comisia are obligaţia de a se întruni în termen de cel mult o lună de la înregistrarea solicitării şi de a elabora raportul prevăzut la alin. (3).
(6)Proiectul actului administrativ privind persoanele care au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport conţine numele, prenumele şi funcţia persoanelor care au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, itinerarul de deplasare, orele în care se desfăşoară deplasarea şi se vizează pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 17
Pentru alocarea la decontarea cheltuielilor de transport, personalul îndreptăţit întocmeşte, de regulă, la începutul anului o cerere, ce se înregistrează la secretariatul unităţii teritoriale şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)datele de identificare ale persoanei solicitante;
b)traseul de deplasare, cu indicarea numărului de kilometri dintre domiciliu sau reşedinţă şi locul de muncă. În situaţia în care atât adresa de domiciliu, cât şi cea de reşedinţă se regăsesc în afara localităţii în care se află locul de muncă, solicitantul specifică în cuprinsul cererii adresa de domiciliu sau de reşedinţă de la care se face deplasarea;
c)mijlocul de transport utilizat, cu indicarea, după caz, a numărului de înmatriculare al autoturismului proprietate personală ori al mijlocului de transport deţinut legal, cu orice titlu, numele deţinătorului legal şi, după caz, al proprietarului;
d)angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza aprobării alocării la decontare a cheltuielilor de transport;
e)declaraţie pe propria răspundere că datele prezentate în cerere sunt reale, precum şi angajamentul de a restitui, în condiţiile legii, sumele încasate nelegal.
Art. 18
Acordarea contravalorii cheltuielilor de transport parcurge următoarele etape procedurale:
a)în prima etapă se face alocarea personalului solicitant la decontarea cheltuielilor de transport, în funcţie de modul de efectuare a deplasării, de numărul de kilometri dintre domiciliu sau reşedinţa şi locul de muncă;
b)în a doua etapă, pentru fiecare lună în care s-au efectuat deplasări de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, personalul îndreptăţit depune o singură cerere în ultima zi lucrătoare a lunii curente, pentru luna următoare, anexând documente prin care se justifică atât preţul unitar/litru al benzinei/motorinei standard, cum ar fi prin bon fiscal, cât şi numărul de deplasări din luna respectivă, inclusiv prin graficul de prezenţă la serviciu;
c)în a treia etapă se face plata efectivă a sumelor aferente contravalorii transportului pentru deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă.
Art. 19
(1)Personalul detaşat în afara Administraţiei Naţionale beneficiază de drepturile de transport conform actelor normative specifice, aplicabile personalului instituţiei la care a fost detaşat, caz în care aceste drepturi sunt suportate de această instituţie.
(2)Personalul prevăzut la alin. (1) care beneficiază de decontarea transportului dus-întors de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă, suportată de instituţia la care este detaşat, nu are dreptul la acordarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare conform art. 18 din Hotărâre.
Art. 20
(1)În aplicarea art. 19 din Hotărâre, angajatorul stabileşte nominal, prin act administrativ, personalul care execută misiuni specifice sau îndeplineşte sarcini care necesită deplasări frecvente în cadrul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, cu precizarea documentelor de transport care vor fi utilizate.
(2)Aprobarea de a călători pe bază de abonamente se acordă personalului care este obligat să se deplaseze permanent în interes de serviciu în cadrul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea în situaţia în care, datorită numărului deplasărilor ce trebuie efectuate, costul acestora este mai mic decât cel al legitimaţiilor/tichetelor/biletelor de călătorie necesare pentru o lună.