Art. 18. - Norme Metodologice din 2023 de aplicare la nivelul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională

M.Of. 106

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
Art. 18
Acordarea contravalorii cheltuielilor de transport parcurge următoarele etape procedurale:
a)în prima etapă se face alocarea personalului solicitant la decontarea cheltuielilor de transport, în funcţie de modul de efectuare a deplasării, de numărul de kilometri dintre domiciliu sau reşedinţa şi locul de muncă;
b)în a doua etapă, pentru fiecare lună în care s-au efectuat deplasări de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, personalul îndreptăţit depune o singură cerere în ultima zi lucrătoare a lunii curente, pentru luna următoare, anexând documente prin care se justifică atât preţul unitar/litru al benzinei/motorinei standard, cum ar fi prin bon fiscal, cât şi numărul de deplasări din luna respectivă, inclusiv prin graficul de prezenţă la serviciu;
c)în a treia etapă se face plata efectivă a sumelor aferente contravalorii transportului pentru deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă.