Secţiunea 1 - Înregistrarea prin proceduri automatizate şi atribuirea codului numeric personal - Norme Metodologice din 2021 de aplicare unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români

M.Of. 312

În vigoare
Versiune de la: 28 Aprilie 2021
SECŢIUNEA 1:Înregistrarea prin proceduri automatizate şi atribuirea codului numeric personal
Art. 17
(1)De la data operaţionalizării S.I.I.E.A.S.C., actualizarea R.N.E.P. potrivit procedurilor prevăzute de secţiunile 2-7 din prezentul capitol se realizează prin proceduri automate.
(2)De la data prevăzută la alin. (1), actualizarea S.I.I.E.A.S.C. cu privire la statutul persoanei se realizează prin preluarea informaţiilor relevante din R.N.E.P. prin proceduri automate.
(3)Documentele prin care se face dovada desfacerii căsătoriei în străinătate sau încetării acesteia prin decesul soţului/soţiei depuse de cetăţeni în susţinerea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate se transmit structurii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. care a preluat cererea, în scopul înscrierii menţiunii pe marginea actului de stare civilă.
(4)Cererea prevăzută la alin. (3) se soluţionează după actualizarea datelor relevante în R.N.E.P. potrivit alin. (1).
Art. 18
(1)C.N.P. este alcătuit din 13 cifre, structurate în trei părţi: semnificativă, secvenţială şi o cifră de control.
(2)Partea semnificativă este alcătuită din 7 cifre, care exprimă sexul, secolul şi data naşterii, sub forma SAALLZZ.
(3)S reprezintă sexul şi secolul în care s-a născut persoana şi poate fi:
a)1 pentru persoanele de sex masculin născute între anii 1900-1999;
b)2 pentru persoanele de sex feminin născute între anii 1900-1999;
c)3 pentru persoanele de sex masculin născute între anii 1800-1899;
d)4 pentru persoanele de sex feminin născute între anii 1800-1899;
e)5 pentru persoanele de sex masculin născute între anii 2000-2099;
f)6 pentru persoanele de sex feminin născute între anii 2000-2099.
(4)AALLZZ reprezintă data naşterii şi cuprinde ultimele două cifre ale anului naşterii (AA), luna naşterii, cu valori între 01 şi 12 (LL), şi ziua naşterii, cu valori între 01 şi 28, 29, 30 sau 31, după caz (ZZ).
(5)Partea secvenţială este formată din 5 cifre sub forma JJNNN, cu următoarea semnificaţie:
a)JJ reprezintă secvenţa atribuită judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul sau reşedinţa în momentul acordării C.N.P.;
b)NNN reprezintă un număr de secvenţă (între 001 şi 999), repartizat pe puncte de atribuire, prin care se diferenţiază persoanele de acelaşi sex, născute în acelaşi loc şi cu aceeaşi dată de naştere (an, lună, zi).
(6)Cifra de control (C) este atribuită de calculator şi permite depistarea eventualelor erori de înlocuire sau inversare a cifrelor din componenţa C.N.P.
Art. 19
(1)Generarea, atribuirea, înscrierea, gestionarea şi administrarea C.N.P. se realizează în condiţiile stabilite de Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Metodologia în materie de stare civilă.
(2)Verificarea operaţiunilor de atribuire şi de înscriere a C.N.P. revine S.P.C.J.E.P., sub coordonarea D.E.P.A.B.D., şi, după caz, misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare de carieră ale României.
(3)Soluţionarea cazurilor de coduri numerice personale duble sau eronate se realizează de către S.P.C.L.E.P. cu avizul S.P.C.J.E.P.
Art. 20
Un nou C.N.P. se atribuie aceleiaşi persoane în una dintre următoarele situaţii:
a)actul de naştere a fost rectificat, fiind modificate datele care intră în structura C.N.P.;
b)rubrica din actul de naştere în care se înscrie C.N.P. a fost completată eronat;
c)C.N.P. a fost atribuit greşit;
d)solicitantul şi-a schimbat sexul;
e)există neconcordanţe privind C.N.P.
Art. 21
În situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul S.P.C.E.P. comunică noul C.N.P., cu adresă scrisă, structurii de stare civilă care a înregistrat naşterea, în vederea înscrierii acestuia în actul de naştere.