Capitolul v - Încredinţarea în vederea adopţiei - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
CAPITOLUL V:Încredinţarea în vederea adopţiei
SECŢIUNEA 1:Aspecte generale
Art. 64
(1)În termen de 5 zile calendaristice de la întocmirea raportului de potrivire, direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială este situat domiciliul copilului sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
(2)Odată cu cererea de încredinţare în vederea adopţiei, direcţia solicită instanţei să se pronunţe şi cu privire la revocarea măsurii de protecţie specială.
(3)La cererea de încredinţare în vederea adopţiei se anexează documentele prevăzute în anexa nr. 1 lit. a), d), f), h), k) şi l), precum şi următoarele:
a)certificatul de naştere al copilului, în copie certificată de către direcţie pentru conformitate cu originalul;
b)hotărârea judecătorească definitivă privind deschiderea procedurii adopţiei, în copie certificată de către direcţie;
c)raportul de potrivire, conţinând propunerea de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei;
d)dispoziţia şi atestatul de adoptator/familie adoptatoare apt/aptă să adopte, în copie certificată de către direcţie pentru conformitate cu originalul.
Art. 65
(1)Executarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de încredinţare în vederea adopţiei se face în baza unui certificat de grefă.
(2)Termenul pentru care s-a dispus încredinţarea se calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare.
(3)Mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare se evidenţiază într-un document întocmit în dublu exemplar şi semnat de către reprezentantul direcţiei şi de către adoptator/familia adoptatoare, datat şi înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul.
(4)În situaţia în care încredinţarea în vederea adopţiei se dispune la un adoptator/o familie adoptatoare dintr-un alt sector/judeţ decât cel în care a fost protejat copilul, direcţia prevăzută la alin. (3) are obligaţia ca în termen de două zile lucrătoare să transmită documentul în care se consemnează mutarea copilului direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială este situat domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, în vederea luării în evidenţă şi a întocmirii rapoartelor bilunare de urmărire a evoluţiei copilului.
(5)Preluarea copilului este realizată în mod obligatoriu de către adoptator sau de către cel puţin unul dintre soţii din familia adoptatoare.
SECŢIUNEA 2:Urmărirea evoluţiei copilului pe perioada încredinţării în vederea adopţiei
Art. 66
Urmărirea evoluţiei copilului încredinţat în vederea adopţiei şi a relaţiilor dintre acesta şi adoptator/familia adoptatoare se realizează în noul mediu de viaţă al copilului, prima vizită în acest scop având loc în prima săptămână de la mutarea efectivă a copilului la adoptator/familia adoptatoare.
Art. 67
(1)Rapoartele bilunare prevăzute de lege conţin constatările rezultate ca urmare a evaluării relaţiilor dintre copil şi familie, în urma vizitelor efectuate de către responsabilul de caz al familiei din cadrul compartimentului de specialitate sau cel al O.P.A, precum şi propuneri vizând, după caz, menţinerea, prelungirea sau revocarea încredinţării în vederea adopţiei. În raport cu vârsta şi gradul de maturitate a copilului, în aceste rapoarte este menţionată şi opinia copilului, rezultată ca urmare a unor discuţii personale cu copilul.
(2)Responsabilul de caz al familiei din compartimentul de specialitate al direcţiei are obligaţia de a transmite adoptatorului/familiei adoptatoare, în termen de 5 zile calendaristice de la întocmire şi înregistrare, o copie a raportului bilunar.
(3)Responsabilul de caz al familiei din cadrul O.P.A. are obligaţia de a transmite direcţiei raportul bilunar în termen de maximum 5 zile calendaristice de la întocmire şi înregistrare. O copie a raportului o înmânează sau, după caz, o transmite adoptatorului/familiei adoptatoare în acelaşi termen.
Art. 68
În vederea facilitării integrării copilului în noul mediu de viaţă, în perioada pentru care s-a dispus încredinţarea în vederea adopţiei, la propunerea responsabilului de caz al familiei, direcţia sau O.P.A. oferă servicii de consiliere psihologică şi de suport care răspund nevoilor identificate în această etapă.
Art. 69
La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, pe baza informaţiilor din rapoartele bilunare, responsabilul de caz al familiei din cadrul compartimentului adopţii sau cel al O.P.A. întocmeşte raportul final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptator care conţine propunerea vizând încuviinţarea adopţiei, prelungirea perioadei de încredinţare în vederea adopţiei sau revocarea acesteia.
Art. 70
(1)În situaţia în care, în perioada de încredinţare în vederea adopţiei, adoptatorul/familia adoptatoare îşi schimbă domiciliul în raza administrativ-teritorială a altei direcţii, competenţa continuării instrumentării procedurilor de adopţie revine direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială este situat noul domiciliu.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), dosarul adoptatorului/familiei adoptatoare şi copilului se transmite de îndată, în original, direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială este situat noul domiciliu.
SECŢIUNEA 3:Prelungirea şi revocarea încredinţării în vederea adopţiei
Art. 71
(1)În situaţia în care, în urma vizitelor efectuate, responsabilul de caz al familiei consideră că este necesară prelungirea încredinţării în vederea adopţiei, în termen de 5 zile calendaristice de la data înregistrării raportului final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptator, în care este consemnat şi termenul propus pentru prelungire, direcţia sesizează instanţa judecătorească cu o cerere în acest sens.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) adresată instanţei judecătoreşti prelungeşte de drept perioada stabilită iniţial pentru încredinţarea în vederea adopţiei.
Art. 72
(1)În situaţiile în care se solicită revocarea încredinţării în vederea adopţiei, cererea adresată instanţei judecătoreşti conţine şi solicitarea cu privire la instituirea unei măsuri de protecţie specială pentru copil în condiţiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerea de instituire a măsurii de protecţie are în vedere asigurarea continuităţii îngrijirii copilului, respectiv stabilirea măsurii de protecţie la persoana, familia, asistentul maternal sau serviciul de tip rezidenţial la care s-a aflat înainte de încredinţarea în vederea adopţiei.
(2)În situaţia în care copilul a avut măsura de protecţie specială în aceeaşi unitate administrativ-teritorială în care se află adoptatorul/familia adoptatoare care l-a avut încredinţat în vederea adopţiei, direcţia are obligaţia de a prelua de îndată copilul. Dispoziţiile prevăzute la art. 65 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3)În situaţia în care copilul a avut măsura de protecţie specială în altă unitate administrativ-teritorială faţă de cea în care se află adoptatorul/familia adoptatoare care l-a avut încredinţat în vederea adopţiei, direcţia de la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare are obligaţia de a informa de îndată direcţia care a avut în evidenţă copilul cu privire la decizia instanţei.
(4)Direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială este plasat copilul are obligaţia de a prelua copilul în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la informarea de către direcţia de la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare.