Secţiunea 4 - Selecţia rezerviştilor voluntari - Norme Metodologice din 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari - Republicare

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 4:Selecţia rezerviştilor voluntari
Art. 18
Selecţia candidaţilor cuprinde, în ordinea desfăşurării lor, următoarele tipuri de probe:
a)probe psihologice;
b)probe fizice;
c)examinare medicală;
d)examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, dacă este cazul.
Art. 19
(1)Selecţia candidaţilor, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 7, se execută centralizat, la nivel de judeţ/sector, la unul dintre sediile structurilor militare beneficiare, stabilite de către şefii categoriilor de forţe ale armatei/comandanţii comandamentelor subordonate nemijlocit Statului Major al Apărării în a căror subordine se află acestea, care îndeplinesc condiţiile necesare organizării şi desfăşurării selecţiei, referitoare la asigurarea bazei materiale şi a personalului specializat.
(2)Selecţia candidaţilor, în condiţiile alin. (1), se execută de către o comisie de selecţie, stabilită la nivel de judeţ/sector, formată din:
a)preşedinte, un ofiţer din cadrul centrului militar;
b)secretar, un cadru militar din cadrul centrului militar;
c)1-3 specialişti psihologi, în funcţie de numărul de candidaţi;
d)2 specialişti în educaţie fizică;
e)1 consilier juridic;
f)1 sanitar;
g)câte un ofiţer cu atribuţii pe linie de resurse umane din fiecare structură militară beneficiară.
(3)Membrii comisiei de selecţie, prevăzuţi la alin. (2) lit. c)-f), se asigură din cadrul structurilor militare beneficiare şi/sau al altor structuri militare din subordinea categoriei de forţe ale armatei/comandamentului subordonat nemijlocit Statului Major al Apărării de care aparţin acestea.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. b), pentru structurile de selecţie dislocate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, secretarul comisiei de selecţie se nominalizează de către comandantul Centrului militar zonal Bucureşti, din rândul personalului oricăruia dintre centrele militare subordonate.
Art. 20
Comisiile de selecţie prevăzute la art. 19 alin. (2) execută selecţia pentru toţi candidaţii recrutaţi de către centrele militare care le-au fost arondate, indiferent dacă aceştia sunt înscrişi pentru structuri subordonate categoriei de forţe/comandamentului din care face parte structura de selecţie sau pentru structuri subordonate altor categorii de forţe/comandamente.
Art. 21
(1)Probele de selecţie prevăzute la art. 18 lit. a) şi b) se desfăşoară în aceeaşi zi.
(2)Probele de selecţie prevăzute la art. 18 lit. b) se înregistrează cu mijloace audio-video.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de numărul candidaţilor şi posibilităţile de examinare ale comisiilor de selecţie, activitatea acestora se poate desfăşura pe durata mai multor zile, prin planificarea candidaţilor pe serii.
Art. 22
În activitatea de selecţie se utilizează, diferenţiat, pe categorii de candidaţi/personal militar, instrumente de evaluare a capacităţilor cognitive, a trăsăturilor de personalitate, a capacităţii motrice, precum şi a altor caracteristici stabilite de către structurile specializate ale Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 23
(1)În activitatea de selecţie, evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează după criteriile, metodologiile, manualele, probele şi procedurile profesionale de evaluare specifice, elaborate de către Centrul naţional militar de psihologie şi sănătate comportamentală şi aprobate de către şeful Direcţiei generale management resurse umane.
(2)În activitatea de evaluare a nivelului capacităţii motrice a candidaţilor se aplică probele şi baremele prevăzute în anexa nr. 4.
(3)Instrumentele de selecţie nu se schimbă pe parcursul unui an de selecţie.
Art. 24
La activitatea de selecţie participă candidaţii care deţin adeverinţă eliberată de către medicul de familie din care să rezulte faptul că sunt apţi pentru efort fizic şi care declară, sub semnătură, că starea psihică şi cea fizică le permit susţinerea probelor.
Art. 25
(1)Probele de selecţie prevăzute la art. 18 lit. a) şi b) se finalizează cu declararea candidatului în una dintre următoarele situaţii:
a)"Admis" - dacă îndeplineşte baremul/cerinţele tuturor probelor/instrumentelor/criteriilor administrate/aplicate;
b)"Respins" - dacă nu îndeplineşte unul/una dintre baremele/cerinţele probelor/instrumentelor/criteriilor administrate/aplicate sau dacă nu s-a prezentat pentru susţinerea a cel puţin uneia dintre probele prevăzute la art. 18 lit. a) şi b) până la încheierea perioadei planificate în acest scop;
c)"Eliminat" - dacă încearcă să promoveze prin fraudă probele de selecţie.
(2)În urma finalizării probelor de selecţie în condiţiile alin. (1), comisia de selecţie întocmeşte un proces-verbal, semnat de către toţi membrii acesteia, în care se consemnează rezultatul final pentru fiecare candidat, la care se anexează tabelele nominale cu rezultatele parţiale obţinute de către candidaţi la fiecare probă.
(3)Candidaţilor participanţi la probele de selecţie li se înmânează, la cerere, pe bază de semnătură, o adeverinţă prin care se certifică participarea acestora la aceste activităţi.
Art. 26
(1)Rezultatele obţinute în urma desfăşurării probelor de selecţie prevăzute la art. 18 lit. a) şi b) se afişează la sediul structurii de selecţie, pentru fiecare serie de candidaţi, în ziua susţinerii probelor, respectiv se transmit centrelor militare care i-au recrutat, în vederea planificării celor declaraţi "Admis" la examinarea medicală.
(2)În baza procesului-verbal prevăzut la art. 25 alin. (2), structura de selecţie emite, pentru fiecare candidat, o adeverinţă în care se consemnează rezultatul selecţiei şi care se introduce în dosarul de candidat.
Art. 27
Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei se înregistrează în termen de 2 ore de la afişarea rezultatelor şi se soluţionează de către o comisie constituită la nivelul structurii de selecţie.
Art. 28
(1)Candidaţii declaraţi "Admis" în urma parcurgerii procesului de selecţie, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1), efectuează examinarea medicală pe baza fişei de examinare medicală, în cadrul spitalelor sau al centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, conform dispoziţiilor şefului Direcţiei medicale.
(2)Expertizarea medico-militară a candidaţilor se realizează în baza baremului medical stabilit pentru candidaţii care urmează să fie chemaţi în rândul cadrelor militare în activitate, potrivit prevederilor Ordinului ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiţiei, al directorului Serviciului Român de Informaţii, al directorului Serviciului de Informaţii Externe, al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază nr. M.194/2022/179/2022/165/C/2023/9.507/2022/389/2022/48/2023/4.297/2022 pentru aprobarea baremului medical privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pe perioada şcolarizării elevilor şi studenţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, precum şi pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi/reîncadraţi în rândul cadrelor militare în activitate/poliţiştilor în serviciu/poliţiştilor de penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 şi 93 bis din 2 februarie 2023.
(3)Cheltuielile aferente examinării medicale a candidaţilor se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 29
În funcţie de specificul funcţiei pentru care candidează, unele categorii de candidaţi efectuează examinarea/evaluarea aptitudinală medicală şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, astfel:
a)candidaţii pentru funcţii pentru care îndeplinirea atribuţiilor presupune desfăşurarea de activităţi aeronautice militare, la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu";
b)candidaţii pentru funcţii prevăzute cu specialitatea militară "scafandri" sau pentru care îndeplinirea atribuţiilor presupune ambarcarea pe orice tip de navă, la Centrul de Medicină Navală;
c)candidaţii pentru funcţii prevăzute cu specialitatea militară "auto" sau cu specialităţi militare din armele "geniu", "artilerie şi rachete", "rachete şi artilerie antiaeriană" sau "tancuri", dacă îndeplinirea atribuţiilor presupune conducerea tehnicii specifice armelor respective, de către specialişti din cadrul Centrului naţional militar de psihologie şi sănătate comportamentală şi secţiilor de psihologie operaţională, la datele şi locaţiile stabilite de comun acord cu structurile de selecţie.
Art. 30
Documentele rezultate în urma finalizării examinărilor/probelor/testelor efectuate în cadrul probelor de selecţie prevăzute la art. 18 se adaugă în dosarul de candidat, pe măsura obţinerii/eliberării lor sau, după caz, la expirarea termenului legal de rezolvare a contestaţiilor depuse.
Art. 31
(1)Candidaţii declaraţi "Admis" la selecţie şi "Apt" în urma examinării medicale în condiţiile art. 28 sau ale art. 29, după caz, sunt repartizaţi pe funcţii/structuri militare, pe baza opţiunilor exprimate şi a criteriilor de departajare a candidaţilor prevăzute în anexa nr. 5.
(2)Repartiţia candidaţilor pe funcţii, în condiţiile alin. (1), se realizează de către centrele militare, în baza unei metodologii elaborate de către Direcţia personal şi mobilizare.
(3)Dosarele candidaţilor rezervişti repartizaţi, care îndeplinesc criteriile specifice prevăzute la art. 9 alin. (1), respectiv la art. 10 alin. (1), sunt trimise la structurile beneficiare în vederea încheierii contractelor.
(4)Dosarele candidaţilor fără pregătire militară şi ale candidaţilor rezervişti prevăzuţi la art. 11, repartizaţi, sunt trimise la instituţiile în care se desfăşoară formarea iniţială.
(5)Dosarele candidaţilor declaraţi "Respins", respectiv ale celor declaraţi "Inapt" în urma desfăşurării examinării medicale în condiţiile art. 28 sau ale art. 29 sunt clasate şi se păstrează timp de 1 an la centrele militare care le-au întocmit.
Art. 32
Pentru funcţiile care se încadrează în prevederile art. 20 alin. (4) din Lege, punctajul final în baza căruia se realizează ierarhizarea se calculează prin însumarea punctajelor acordate pentru criteriile "nivelul pregătirii militare", "nivelul studiilor" şi "nivelul capacităţii motrice".
Art. 33
(1)Dosarele candidaţilor rezervişti declaraţi "Repartizat", care se încadrează în prevederile art. 15 alin. (3) din Lege, sunt trimise la structurile beneficiare în vederea încheierii contractelor.
(2)Dosarele candidaţilor repartizaţi, care se încadrează în prevederile art. 14 alin. (4) din Lege, sunt trimise la instituţiile/structurile în care se desfăşoară programul de instruire iniţială, împreună cu angajamentul semnat în condiţiile art. 14 alin. (4) din Lege.
(3)Dosarele candidaţilor declaraţi "Respins" sau "Eliminat", respectiv ale celor declaraţi "Inapt" în urma desfăşurării examinării/evaluării în condiţiile art. 28 sau ale art. 29 sunt clasate şi se păstrează timp de un an la centrele militare care le-au întocmit, după care se distrug.